Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Succes contra unui atac știrb

Fotbal, Liga a III-a, Unirea Slobozia-Sportul Chiscani 3-0

Succes contra unui atac știrb

bonus: Rezultate Liga a IV-a

Sportul Chiscani nu este tocmai o echipă comodă, în ciuda poziționării la coada clasamentului. Înaintea meciului cu Unirea Slobozia, brăilenii primiseră doar 8 goluri în 6 etape. Aceasta spune multe despre determinarea din faza defensivă. Spre exemplu, prea mediatizatului Rapid i-a fost tare greu cu Chiscaniul, învingându-l doar cu 1-0. Spre deosebire de fe­roviari, Unirea arată un joc mult mai omogen, iar acest aspect ne dă speranțe că în afacerea promovării putem fi parte activă până la finalul sezonului. Totul de­pinde de felul cum vor tranșa galben-al­baștrii cele mai importante meciuri ale sezonului cu Afumați și cu Rapid, ambele pe teren propriu. Revenind la jocul de sâmbătă, 6 octombrie 2018, să spunem că a fost unul dintre cele mai simple de rezolvat pentru băieții lui Enache Costea. Dacă în apărare brăilenii s-au descurcat onorabil, în atac aceștia n-au mișcat nimic, nimic, nimic...

Dreapta a fost la putere Antrenorul Unirii a reușit să supli­nească absența cerebralului Adrian Răduca, mizând printre altele pe apetitul ofensiv al lui Gherasim. Sub ochii primarului din Chiscani, oaspeții au rezistat asediului ialomițean timp de 24 de minute. A venit apoi momentul în care Gherasim a pătruns pe dreapta și l-a învins pe brăileanul Daniel Popescu, cu un șut la colțul lung. Putem spune, așadar, că meciul cu Sportul Chiscani a debutat în același mod în care s-a terminat cel cu FCSB II: cu un gol al lui Gherasim. Putea fi lejer 2-0 la pauză însă Mihăiță Năstase, scăpat singur cu portarul advers, și-a permis o preluare în plus și a fost deposedat de un apărător al Sportului. După pauză, contrar ultimelor obiceiuri, Enache Costea a introdus aceeași garnitură. Nici obișnuita rocadă Bucă-Șerban nu s-a mai produs atunci, ci mai târziu... Moment de inspirație pentru antrenorul Cristea, deoarece în minutul 50 Gherasim îl angajează pe dreapta pe Mihăiță Năstase, acesta centrează perfect, iar Nelu Bucă împinge mingea în poartă, realizând al cincilea său gol stagionar. Tot pe latura dreaptă a terenului se poartă și acțiunea golului de 3-0. Năstase primește de la Gherasim și trage din marginea careului, balonul poposind în plasă după ce în prealabil a lovit bara. Acesta a fost scorul final, chiar dacă Unirea a mai avut ceva ocazii. Enache Costea s-a bazat pe următorii jucători: Dobre-Ibrian, Ghinea, Suciu, Toma-Gherasim (Teodorescu ’67), Chebac (Topor ’75), Milotin (Dragomir ’80), Bălan-Bucă (Șerban ’62), Năstase. Cu această victorie, Unirea rămâne la egalitate de puncte cu Rapidul, dar continuă să se plaseze pe poziția de lider datorită golaverajului superior. De menționat că cealaltă candidată la promovare, CS Afumați are 3 lungimi în spatele celor două, dar și un meci mai puțin disputat. Totul se va remedia din acest punct de vedere după etapa a 10-a. Altfel, în runda următoare Unirea se va deplasa la CS Făurei, echipă la care evoluează fostul jucător al Stelei și al echipei Naționale, Bănel Nicoliță. Jocul se va disputa sâmbătă, 13 octombrie 2018, de la orele 15,00.

LIGA a IV-a, Etapa a VI-a, REZULTATE
CS Amara-Viitorul Axintele 2-3
Abatorul Slobozia-Recolta Ghe. Doja 0-1
Recolta Ghe. Lazăr-Voința Maia 7-2
Victoria Mt. Buzău-Rec. Bărcănești 5-0
Bărăganul Ciulnița-FC Urziceni 2-1
Secunda Adâncata-Victoria Țăndărei 4-0
Unirea Ion Roată-CSM Fetești 0-3
Unirea Grivița-Spartacus Iazu 2-8

10 Octombrie 2018, 20:10 (4041 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
«Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!»
Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»!
Echipă bazată pe tineri, atitudine și spirit de grup
Binemeritat loc 3 la final de play-out
Victorie zdrobitoare în deplasare

Comentariile cititorilor:


a.r.:
(13 Octombrie 2018, 08:25)
Cele bune, domnul comentator. Sunt dinamovist, dar citesc ca va referiti la Rapid ca la o echipa "prea mediatizata". Dar de ce nu ar fi corect sa fie Rapid o echipa "prea mediatizata" din moment ce are o istorie mare?. Sa fie vorba de partizanat local si de transformarea informatiei in ceea ce credeti dumneavoastra ca vor sa auda slobozenii?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 10 Aug 2026
245 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJOFM Ialomița: Bursa locurilor de muncă pentru sectorul agricol din Spania

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă organizează Bursa locurilor de muncă pentru sectorul agricol din Spania, în luna ianuarie 2016. La această acțiune sînt oferite 800 de locuri de muncă pentru ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2015, 17:15
(7436 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Infractori încarcerați

Doi ialomițeni, pe numele cărora instanța a emis mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, au fost depuși luni, 23 noiembrie a.c., de către polițiștii de Investigații Criminale în Penitenciarul Slobozia ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2015, 16:25
(5815 vizualizări - 0 comentarii)


Feteștean dat în urmărire internațională, reținut

Polițiștii de Investigații Criminale din Ialomița au depistat un bărbat care era urmărit internațional pentru săvîrșirea de infracțiuni contra persoanei, fapte comise în Italia. La data de 23 noiembrie ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2015, 15:10
(5915 vizualizări - 0 comentarii)


Alături de Corina Gabriela Ioniță, victimă a incendiului de la Colectiv

Alături de Corina Gabriela Ioniță, victimă a incendiului de la Colectiv

Cu binecuvîntarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, din inițiativa Preacucernicului Părinte Aurel Berbec, Protopop de Urziceni, în perioada 14-22 noiembrie 2015, s-a ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2015, 14:15
(11590 vizualizări - 1 comentariu)


AFIR publică Ghidul de prevenire a neregulilor în accesarea fondurilor PNDR

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat pe pagina de internet oficială a Agenției www.afir.info «Ghidul de prevenire a neregulilor privind ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2015, 13:15
(6441 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Acțiuni preventive ale polițiștilor

Peste 1000 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate și 13 infracțiuni constatate în flagrant de către polițiștii ialomițeni, în cadrul activităților derulate în perioada  20-22 noiembrie 201 ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2015, 12:30
(3593 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: Despăgubiri pentru secetă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Ialomița informează potențialii beneficiari că a fost publicată, în Monitorul Oficial nr.797, Ordonanța de Urgență nr. 45 privind instituirea ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2015, 11:25
(6443 vizualizări - 0 comentarii)


Mine antitanc, descoperite la Movilița

Mine antitanc, descoperite la Movilița

Două mine antitanc metalice, active și extrem de periculoase, au fost descoperite de un cetățean pe un teren arabil de pe raza localității Movilița. Inițial, bărbatul a sunat la 112 spunînd că a descoperit ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2015, 10:35
(6168 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Două persoane, din Algeria și Mali, depistate cu ședere ilegală

Polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări-Biroul pentru Imigrări Ialomița au desfașurat, la data de 19 noiembrie a.c., mai multe acțiune specifice cu forțe proprii și în cooperare, cu polițiști ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2015, 09:20
(5565 vizualizări - 0 comentarii)


Stelnica: Jandarmii ialomițeni, voluntari la acțiuni de împădurire

Stelnica: Jandarmii ialomițeni, voluntari la acțiuni de împădurire

Peste 20 de jandarmi din cadrul Detașamentului de jandarmi Fetești participă vineri, 20 noiembrie a.c., între orele 8,00-14,00, la o acțiune de împădurire a Luncii Stenica. Jandarmii ialomițeni participă ...[citește_toată_știrea]

20 Noiembrie 2015, 12:30
(7334 vizualizări - 1 comentariu)


Din cauza unor lucrări Enel se oprește apa la Căzănești!

Pentru executarea unor lucrări de întreținere și reparație la liniile de alimentare cu tensiune, Enel Distribuție Dobrogea va întrerupe furnizarea energiei electrice la stația de pompare și sursa Căzănești ...[citește_toată_știrea]

20 Noiembrie 2015, 11:10
(5575 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 3 accidente, 12 victime!

În ultimele 48 de ore, pe raza județului Ialomița s-au produs 3 accidente de circulație, soldate cu rănirea a 12 persoane.
Primul dintre acestea s-a produs pe DN2A, în afara municipiului Slobozia ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2015, 14:15
(5060 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Reținut la scurt timp de la comiterea a două furturi din locuințe

Polițiștii de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au reușit identificarea unei persoane bănuite de comiterea a două furturi din locuințe, la scurt timp de la săvîrșirea faptelor ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2015, 14:10
(5210 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Tânără de 18 ani, dispărută

Fetești: Tînără de 18 ani, dispărută

Polițiștii din Ialomița caută o tînără, de 18 ani, care a plecat de acasă și nu a mai revenit. Persoanele care pot oferi informații care să conducă la depistarea acesteia sînt rugate să sune la numărul ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2015, 14:05
(8097 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Supraveghere judiciară pentru 171 de persoane

Polițiștii Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au dispus, de la începutul anului 2015, măsuri pentru supraveghere judiciară în 171 de cazuri în care au fost luate măsuri preventive neprivative ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2015, 18:15
(5537 vizualizări - 0 comentarii)


Furt de energie electrică la Căzănești și Andrășești

Jandarmii ialomițeni continuă acțiunile de prevenire și combatere a furturilor de energie electrică pe raza județului. Astfel, pe parcursul zilei de marți, 17 noiembrie a.c., efective de jandarmi din cadrul ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2015, 16:40
(5577 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Polițiștii rutieri au depistat pe șoselele ialomițene șase bărbați, cu vîrste cuprinse  între 24 și 53 de ani, în timp ce conduceau autoturisme deși consumaseră anterior băuturi alcoolice. Conducătorii ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2015, 15:25
(3749 vizualizări - 0 comentarii)


Braconajul piscicol, în atenția polițiștilor ialomițeni

Polițiștii Secției Rurale Stelnica au acționat pe raza de competență pentru prevenirea și combaterea pescuitului și a comerțului ilegal cu produse piscicole. Pe parcursul derulării activităților, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2015, 14:10
(5303 vizualizări - 0 comentarii)


Autofreză de zăpadă pentru ISU Ialomița

Autofreză de zăpadă pentru ISU Ialomița

Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a primit, prin Programul Operațional Regional 2007-2013, o autofreză de zăpadă. Aceasta va fi folosită la degajarea căilor ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2015, 13:25
(4570 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Accident rutier cu cinci victime

Slobozia: Accident rutier cu cinci victime

Două autoturisme au fost implicate într-un accident rutier în după-amiaza zilei de sîmbătă, 14 noiembrie, în municipiul Slobozia. În urma impactului, cinci persoane au fost rănite. O autospecială de descarcerare ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2015, 12:10
(3516 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


«Modele de bună practică din activitatea social-filantropică desfășurată în parohiile din Episcopia Sloboziei și Călărașilor»

Episcopia Sloboziei și Călărașilor, prin Sectorul Social-Misionar, va organiza joi, 19 noiembrie 2015, ediția a III-a a Conferinței Județene cu tema «Modele de bună practică din activitatea social-filantropică ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2015, 11:25
(7502 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rata șomajului, în scădere ușoară

La sfîrșitul lunii octombrie 2015, în evidențele  Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița se aflau înregistrați 7104 șomeri, din care 1567șomeri indemnizați, respectiv 5537 șomeri ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2015, 10:05
(4371 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Tineri reținuți pentru furturi din curțile consătenilor

Polițiștii Secției Rurale Coșereni au reținut pe bază de ordonanță de reținere pentru 24 de ore, patru tineri, cu vîrste cuprinse între 16 și 20 de ani, toți domiciliați în comuna Movilița. Cei în cauză ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2015, 18:55
(6216 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Movilița furt


Fetești: Biciclist băut, acroșat de un autoturism

Poliția a fost sesizată miercuri, 11 noiembrie 2015, în jurul orei 18,40, cu privire la faptul că pe raza municipiului Fetești s-a produs un eveniment rutier soldat cu rănirea unei persoane. În timp ce ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2015, 17:05
(3307 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Polițiștii rutieri au depistat pe șoselele ialomițene doi bărbați, de 41 și 42 de ani, din comuna Borănești, respectiv județul Prahova, în timp ce conduceau două autoturisme deși nu posedau permise de conducere ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2015, 15:35
(4479 vizualizări - 1 comentariu)


Axintele: Furt de la vecini

Polițiștii au surprins în flagrant miercuri, 11 noiembrie 2015, un bărbat de 32 de ani, din comuna Axintele, care avea asupra sa bunuri pe care le-ar fi sustras din locuința unui consătean. Bunurile au ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2015, 13:10
(5829 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Axintele furt


14 noiembrie-Ziua Mondială a Diabetului Zaharat

În fiecare an, data de 14 noiembrie este marcată la nivel internațional drept Ziua Mondială a Diabetului Zaharat, cu ocazia căreia medicii activi în această specialitate inițiază campanii de informare cu ...[citește_toată_știrea]

10 Noiembrie 2015, 18:10
(4210 vizualizări - 0 comentarii)


Sfîntu Gheorghe: Copil de 3 ani, acroșat de o mașină

Luni, 9 noiembrie a.c., s-a produs un accident rutier pe DN2A, în localitatea Sfîntu Gheorghe. Cu ocazia cercetărilor efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că în timp ce un bărbat, de 45 de ...[citește_toată_știrea]

10 Noiembrie 2015, 17:20
(5690 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Expoziție de pictură, grafică, sculptură și artă decorativă

Miercuri, 11 noiembrie 2015, de la orele 11,00, în foaierul Casei Municipale de Cultură, este vernisată expoziția «Mituri Contemporane». Evenimentul se află sub egida Salonului Național de Artă Plastică ...[citește_toată_știrea]

10 Noiembrie 2015, 16:40
(5362 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 3 accidente, șase persoane rănite

La acest sfîrșit de săptămînă, 6-8 noiembrie a.c., pe șoselele ialomițene s-au produs 3 accidente rutiere, soldate cu rănirea a șase persoane. Primul dintre acestea s-a produs vineri, 6 noiembrie a.c., ...[citește_toată_știrea]

10 Noiembrie 2015, 16:05
(3134 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Ady în Port modern la Fetești! Drăgan în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...