Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Cuplul M&M și minciunile lor electorale

Arc peste timp

Cuplul M&M și minciunile lor electorale

bonus: Exerciții de autoadmirație

În urmă cu aproape 3 ani, Adrian Mocioniu și Victor Moraru și-au strâns mâinile în fața Parlamentului European, promițând contribuabililor (care l-au votat pe primul și au permis ascensiunea în funcție a celui de-al doilea!) investiții din fonduri europene și o viață mai bună. În urmă cu două săptămâni, cei doi și-au strâns mâinile promițând potabilizarea apei la Slo­bozia. Între cele două momente au trecut aproape 3 ani și un Referendum... Iar în Ialomița nu s-a întâmplat nimic! Doar momente cu cei doi care își strâng mâinile...

Cariere administrative clădite pe minciuni electorale
Prima apariție publică me­morabilă a cuplului Victor Mo­raru-Adrian Mocioniu a fost înainte de alegerile din 2016. Atunci, supravegheați de «nașul» Marian Neacșu, cei doi au de­clarat la unison că, în urma in­tervențiilor comune făcute la Bruxelles, contractul de finanțare pentru «groapa lui Stoica» se va prelungi cu 2 ani și «se va achita din bani europeni». Mai mult decât atât, declara atunci Adrian Mocioniu: «Decizia care s-a luat este so­luția salvatoare pe care PSD a promis-o și a realizat-o! (...) Vom demonstra că se poate încheia lucrarea mai devreme de noul termen!». Trebuie reamintit însă că nu aceasta a fost prima lor ieșire publică... În mai 2016, cei doi au participat la Bruxeles la o serie de dezbateri care, printre altele, ar fi avut scopul declarat de «a descoperi soluții eficiente care să transforme Slobozia într-un oraș european...». Proiectul electoral promovat atunci de către Adrian Mocioniu a fost denumit «Slobozia, european city» și a fost prezentat în cadrul întâlnirilor de lucru des­fășurate în Parlamentul Euro­pean. «Inițiativa mea vorbește despre modul în care Slobozia are posibilitatea să arate ca unul dintre orașele europene!» declara atunci Adrian Mocioniu în calitate de reprezentant PES. Primar al orașului Amara la vremea respectivă, Victor Moraru a făcut declarații la fel de gene­roase: «După cum bine se știe, PSD a început o consultare pu­blică a oamenilor pe diverse teme, din dorința de a le asculta punctele de vedere. Trebuie să conștien­tizăm rolul cetățeanului în comunitate și să-l facem să înțeleagă faptul că acesta nu trebuie să mai fie un simplu spectator...». Acesta a fost, de altfel, și prilejul cu care cei doi au făcut prima fotografie oficială împreună, inspirați probabil de cadrul festiv în care se aflau.

Victor Europeanul și Mocioniu administratorul
La aproape 3 ani distanță, în luna septembrie a anului 2018, Victor Moraru și Adrian Mocio­niu refac fotografia privind hotărât către contribuabili. Motivul îl reprezintă alocarea bugetară de 4 milioane de lei pentru potabilizarea apei la Slobozia. Înainte de a explica noua minciună pe care o parafează cei doi prin această strângere de mână, să trecem în revistă realizările lor administrative. În cei aproape 3 ani de administrație județeană, Victor Moraru nu a reușit să obțină nimic concret! Întâi a ratat accesarea fondurilor euro­pene pentru reabilitarea (discu­tabilă) a obiectivelor istorice și apoi achiziția sediului BCR din bani publici. A obținut trecerea ruinelor aeroportului de la Alexeni în pa­trimoniul județului și s-a umplut de ridicol susți­nând în spațiul public scenarii fanteziste privitoare la investitori de toate națiile, de la cei japonezi la cei canadieni și polonezi. Nici investițiile în derulare nu au fost gestionate mai bine... La podul de la Dridu încă se lu­crează, după ce timp de un an nu s-a întâmplat nimic... Inves­tiția în panourile fotovoltaice, moștenită de la administrația Ciupercă, nu este funcțio­nală. Iar proiectele derulate cu fonduri europene rămân simple promisiuni în con­dițiile în care până în prezent au fost accesate, efectiv, mai puțin de 5% din fonduri! În siajul pre­ședintelui Moraru, Adrian Mo­cioniu oferă și el o imagine la fel de dezolantă a admi­nis­trației. Banii europeni pentru finalizarea investiției din Piața Revoluției s-au transformat într-un credit de 25,4 mi­lioane de lei, asumat de municipalitate, «groapa lui Stoica» încă nu are intrare, Slobozia europeană se reduce la câteva zone publice unde internetul e gratuit și reabilitări punctuale în cartierul Gării Noi. Cât despre investiții și investitori e inutil să mai amintim...

Un județ feudal, un oraș fără viitor
Dincolo de lista fără sfârșit a eșecurilor evidente, Victor Mo­raru și Adrian Mocioniu rămân doi exponenți ai unei administrații falimentare. Evident, ei nu pot fi vinovați pentru declinul economic și administrativ al județului. Ialomița are o lungă tradiție în acest sens. Să amintim câteva. Crescătoriile de sturioni promovate de Gheorghe Savu, sala de spectacole cu geometrie variabilă a Mariei Petre, declinul economic patronat de PD-L, investițiile pompieristice în infrastructura rutieră supervizate de către Silvian Ciupercă, aventurile investiționale ale primarului Gabi Ionașcu... Toate aceste exemple și multe altele asemeni sunt tot atâtea dovezi ale unei incompetențe administrative gene­ralizate și moștenite de la o generație de conducători la alta. Conștienți de această moștenire, atât Victor Moraru, cât și Adrian Mocioniu au încercat să se de­limiteze de trecut. Întâi la nivel de discurs, iar ulterior și prin acțiuni concrete de genul celei care vizează potabilizarea apei la Slobozia. Din nefericire, toate demersurile administrative ale celor doi sunt fără finalitate. Lip­siți de viziune administrativă și incapabili să gestioneze inves­tițiile în derulare, Victor Moraru și Adrian Mocioniu plătesc nota de plată a eșecurilor administrative din ultimii 30 de ani. Cu o circumferință a craniului prea mică pentru pălăriile administrative pe care le poartă, cei doi sunt exponenți ai unui sistem politic incapabil să se reformeze. Iar următorii 2 ani, din păcate, vor confirma aceste afirmații... Mai grav e însă faptul că ei au ratat șansa legitimării noii generații de politicieni locali, șansa apariției unor lideri capabili să ofere alternative reale, venite din interiorul PSD. Fiindcă suntem convinși că acești oameni există și ar putea face diferența!

Exerciții de autoadmirație Victor Moraru, președintele Consi­liului Județean Ialomița și Adrian Mocioniu, primarul orașului Slobozia sunt un cuplu. Un cuplu administrativ, evident. Primul pe care PSD l-a creat după aproape 30 de ani de social-demo­crație bâlbâită și neperformantă. Un cuplu care se străduiește să ofere contribuabi­lilor imaginea unei administrații eficiente și responsabile. Deși cei doi apar destul de rar împreună, iar relația dintre ei a fost presărată de conflicte (personale, politice și administrative, altfel inerente), cei doi au înțeles instinctiv că numai îm­preună pot supraviețui pe scena publică. Lipsiți de susținere po­litică în interiorul orga­ni­zației și fără ca­rismă electorală, cei doi se străduiesc din răsputeri să construiască, sprijinindu-se unul pe celălalt, imaginea unei administrații monolit, ca­pabilă să gestioneze destinele ialo­mițe­nilor. Pentru a atinge acest deziderat ei au încercat (și în bună parte au reușit!) să controleze mass-media pe plan local și chiar să sus­țină publicații proprii care să schimbe percepția publică asupra reali­tății și ad­mi­nis­trației. Efortul, apreciem noi, se do­vedește absolut inutil! După aproape 3 ani de administrație, cei doi nu au reușit să con­vingă pe nimeni, iar bazinul tradi­țio­nal al PSD se diminuează pe zi ce trece. Sin­gura ă reală de control ră­mâne frica. Cei doi (și fiecare în dreptul admi­nis­trației sale!) controlează mediul admi­nistrativ în care acționează ex­plo­atând temerile celor din jur. Spaima pierderii locului de muncă, groaza zilei de mâine, teama de a nu pierde confortul funcției... De fapt, Victor Moraru și Adrian Mocio­niu își strâng mâinile deasupra lașității și nepu­tințelor noastre. Și, de la înălțimea funcțiilor deținute, se pierd iresponsabil în exerciții de autoadmirație strân­gându-și mâinile pentru fotografii oficiale...

12 Octombrie 2018, 15:10 (11180 vizualizări - 16 comentarii)

Citiți și:
Primăria Slobozia trebuie să returneze Uniunii Europene 2 milioane de euro
Slobozia: Proiectul de oraș al lui Adrian Mocioniu a împlinit un an

Comentariile cititorilor:


Maru :
(15 Octombrie 2018, 22:20)
Esti un mare infractor morarule ai furat mult te dai mare politician dar nu esti decat un infractor ordinar
Serios:
(15 Octombrie 2018, 19:28)
In poza cei doi golani semianalfabeti si incompetenti par oameni seriosi , dar este numai aparenta care inseala electoratul credul ! Poate nu vor mai vota Ciuma Rosie ! Psd si basina lui, Alde , audistrus Ialomita !
@Ginea:
(14 Octombrie 2018, 23:12)
Stai cuminte ca va venii o vreme in care vor plati pentru fiecare virgula fiecare in parte si scama furata. Pe cale legala pentru moment zic ei ca sunt toti Paraschieve dar sus este un dumnezeu care le da lor, copiilor si nepotilor exact ce merita. Niciunul nu pleaca neplatit pana nu da socoteala. Isus cat a fost el de idolizat si tot l-au batut in ciuie romani pe doua bete ca sa-l haleasca ciorile. Sa nu mai discutam de copii nepoti schiopi, ciungi, orbi,surzi, redusi mental, alte trasaturi ca viermele in agonie, totul se plateste acum sau mai tarziu. Moda pupatului in c.r a nascut sclavi si monstri mai Mihai.
#pasajladrajna:
(14 Octombrie 2018, 21:09)
Stam ca fraierii presidente, ca nu reusiti sa faceti un pasaj care sa fluidizeze circulatia. Ne vom întâlni in campaniile electorale cand veti veni cu sloganurile alea de genul" in slujba cetatenilor" si-o sa vedeti cum va va vota lumea: ca la referendum.
T.B:
(14 Octombrie 2018, 15:49)
Mai corect ar fi, pt ce (n-)au facut, sa-si stranga mainile la usa!
Ghi Onoaia:
(14 Octombrie 2018, 14:06)
Strange-l tare adriene,ca dupa ce vei fi folosit,(nu stiai?...esti de unica folosinta..)vei fi mazilit,huiduit,flituit.In oras,cainii sunt o problema mare,taximetristii la care parca al dracu nea David si-a propus doar celor cu buletin de Bora sa le dea atestate(pute in masinilor lor de lesini).Politia locala,cea municipala ii ocoleste,ca ai dracu beau cafele de 1 leu cu masinile parcate cum vor,saracu e si al dracu,are tiganu masina(!).Banii investiti aiurea e poate pe la inceputul discutiei,bine ca va strangeti mainile!Trotuarele si soselele denivelate,mai rau ca pe Transalpina,unde e pamantul instabil.Canalele rup roti,pivoti,ca angajatii sunt tampiti,toarna asfalt,vin altii dau cu tarnacopul,fac o gaura sa ajunga la capac.Zona"zebrelor netoaletata,slab iluminata,pe intreg MBasarab,dar tu strange i mana lui victor.El ti-o va rupe!Intrarea dinspre Sl.Noua nu are nici un bec functional,se vede din"parc industrial"si vama.Podul e un necaz.Intrarea dinspre Amara,carpita,denivelata,stai sa inceapa ploile,sa vezi balti.Giratoriul din klaufand denivelat de cazi de pe scaun,noroc cu centura.Asta e orasul administrat de un veterinar propulsat de temperatura optima a buzelor!Bine drPuia,bine!Tu unde dracu locuiesti?Ca si Lacului e nenorocita pana in intersectia E14.Nu simti cu suvul?Ambulantele SMURD resimt iesirile pe acolo.Locatarii si ei.Adica votantii.Strangeti-va mainile.
@ghinea:
(14 Octombrie 2018, 12:43)
Tudorele, tare frustrat mai ești!
Edi:
(14 Octombrie 2018, 12:42)
@ghinea. Despre cine e vorba? Nume! Altfel, un laș care latră printre uluci...
Ghinea:
(14 Octombrie 2018, 10:46)
Presedinte consiliu judetean este un ales, primar ales, consilierul marunt frizer,strungar,postar din primarie ales Pot spune ca am colindat prin lume vreo 30 ani printre hoti si lume buna, cu bune si rele, cu suisuri si coborasuri dar nu am vazut niciunde in lume atat tupeu ordinar cat poate sa aiba un lache de hot ales de destepti. Cat tupeu ordinar de centurista sa aiba o hoata parsiva, parvenita in ialomita la specializare in ale furaciunilor platita din bugetul local al unui UAT, condusa de un unicat in ale tupeului la furaciune si parsivism. Consilierule de orificiu postal vezi ce inseamna sa fii, un "norocos" ai ajuns mare politician, vai de viata ta de incornorat. Ma, da ce te faci daca se duce la puscarie, broasca bruneta, bondoaca care face gura mare. Din ce ii duci pachete ori crezi ca mai ramai la orificiu postal sau mare consilier. Ba fraiere daca nu o sa mai fie dama de......birou sa faca ceaiul, cafeaua sa puna osul si tarteata la cate o springuiala si nu o sa pape tot cand are carne, ce te faci tu dopule rasturnat facut cosilier pe spatele si burta bondoacei. Ba baiatule ai grija ca agoniseala adunata este facuta pe falcile ei este cu sarg si daruire mare. Sa ai grija sa duci mormilocul negru la scoala si lasa consilierule, ce nu creste iarba in orificiu daca se duce si ea la hotelul de fete 2,3 anisori
Asociația 33:
(13 Octombrie 2018, 18:27)
@moda pupatului...etc. Chiar și-așa! Câinii însoțiți fac piș la roțile taxiului taximetristului BIO, mai fac caca, unii stăpâni adună la coș, mai intră și prin bălăriile care sunt, slavă Domnului! DAR! Împuțiciunea vine masiv din multe alte părți. Am cățel și e mai simțit ca mulți oameni din Slobozia! Unde nu respectă el pe taximetrist, îl ajut eu, că merită ( cățelul!).
Ciuma Rosie:
(13 Octombrie 2018, 17:25)
La viitoarelre alegeri psd va veni cu alt primar si alt pres de C J si va pacali din nou electoratul care va vota psd si basina acestuia , Alde ! De fapt Alde este tot psd , infiltrat de oameni slugi ale psd ! Ialomita va continua sa voteze sd , alde si sa ramina cel mai sarac si inapoiat judet din tara ? Inclin sa cred ca da , desi 11000 mii au votatat initiativa USR si poate alte 10000 mii nu au semnat de frica ! Frica de a nu isi pirde locul de munca, de a nu le deveni someri cei apropiati, de a nu veni "organele" in control la firmele lor ! Si alte lasitati !
Moda pupatului,că...moaște:
(13 Octombrie 2018, 14:15)
Veterinaruleee,intreg orasul e plin de caini vagabonzi,cum sigur nu exista in proiectul visat de tine.Orasul e plin de rromi ce injura,urla,agreseaza,alearga gioarsele de Bulgaria sau BMWurile ultimul racnet,Bora e dovedit fieful lui Frusin,Piticu si restul cutitarilor ce stau in Club Speed cu suriile la vedere dar SIASul sparge seminte in parcarea de la"manastire",centrul orasului este batjocorit continuu cu"finalizari",cine dracu a aprobat luminile portocalii in zona semafoarelor,trecerilor de pietoni,ca nu mai vezi nimic dupa contactul vizual cu led urile,esti depasit!Strange-i mana,pupa-l frateste,ai grija insa ca Sadoveanu si Cuza frateste au mierlit.Daca nu stiai.Orasul.Cu exceptia Cosminului-500m,intreg orasul arata ca Parisul in 1847.Balarii,gazon si iarba uscata,se pise cetatenii pe unde apuca,parcurile murdare,caini insotiti,se balega pe unde le vine,mai vezi unu cu manusa,dar urina lor nu se pune,deci pute de lesini,strazile nu le-ai mai udat in vara,ca"polaris",stoica,hăhăit dar le spala,uda,stropea.Asta e viziunea ta europeana?Esti cam stramt la proiectii.Nu vrei ajutor?Ca bulgarii s-au luat dupa nemti si sunt departe.Aaaaaa,credeai ca si China e langa Brusel?Ai gresit zona,baiatu!Slobozia a fost civilizata cu Pinter,chiar si fara"locala",cu jandarmi si politisti.Oras curat,cu vegetatie ingrijita,arbori infrunziti,nu doar cu ramuri uscate,ăla era orasul.Ca erai tu mic si prost,asta e!Intreaba-pe dactărpuia!(te pupă si ăla,cand iti strange mana?Sau il pupi tu?...Nu,nu in fund,lasa ca aia stim...)
Maria:
(13 Octombrie 2018, 09:25)
Domniile lor,merg pe principiul 5 minute că la ambasadă.
Mihai :
(12 Octombrie 2018, 21:46)
Oarba de capul lor de jeguri ordinare.
M&M:
(12 Octombrie 2018, 19:22)
M&M= minciuna si mizerie..

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 23 Oct 2026
330 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Fetești: Adolescenți arestați la domiciliu pentru «tâlhărie»

Magistrații Judecătoriei Fetești au dispus joi, 18 septembrie 2025, arestul la domiciliu a patru adolescenți cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani, cercetați penal pentru «tâlhărie ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2025, 13:00
(11486 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Șoferi sancționați pentru încălcarea Codului Rutier

IPJ Ialomița: Șoferi sancționați pentru încălcarea Codului Rutier

Joi, 18 septembrie 2025, polițiștii din Urziceni au desfășurat o acțiune cu forțe mărite pentru prevenirea faptelor comise cu violență și a accidentelor rutiere cauzate de șoferii aflați sub influența ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2025, 12:30
(4476 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Beat la volan, a provocat un accident rutier

Polițiștii din Fetești au fost sesizați să intervină în cazul unui accident rutier, provocat în afara municipiului de un bărbat de 37 de ani, acesta răsturnându-se cu mașina î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2025, 16:00
(5364 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Târg: La volan fără permis de conducere

Polițiștii din Fierbinți-Târg au oprit pentru control pe strada Calea București, din localitate, un autoturism condus de un tânăr de 19 de ani, din municipiul Urziceni. Cu ocazia verificărilor ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2025, 15:40
(8154 vizualizări - 0 comentarii)


Cosâmbești: «Rugă Toamnei» la Conacul Bolomey

Conacul Bolomey, din comuna Cosâmbești, va găzdui sâmbătă, 20 septembrie 2025, evenimentul cultural denumit «Rugă Toamnei». Manifestarea va cuprinde o lansare de carte și vernisajul ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2025, 08:30
(2124 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «ROADPOL-Safety Days»

IPJ Ialomița: «ROADPOL-Safety Days»

În perioada 16-22 septembrie 2025, polițiștii rutieri se alătură statelor membre ale Uniunii Europene în cadrul campaniei «ROADPOL-Safety Days», o inițiativă internațională dedicată ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2025, 16:20
(5261 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii»-ediția a XIII-a

Tradițiile din străbuni și prezervarea acestora pentru generațiile următoare reprezintă modalități esențiale de ancorare a valorilor perene ale unui spațiu cultural-istoric în memoria colectivă ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2025, 14:20
(6180 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 3,78 milioane de lei în august 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 3,78 milioane ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2025, 14:10
(4087 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținuți pentru 24 de ore după ce au furat din magazin

Polițiștii din Slobozia, sub coordonarea procurorului de caz, au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de două persoane bănuite de comiterea infracțiunii de «furt». În fapt ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2025, 15:45
(3125 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Prinși în flagrant la furat de porumb

Duminică, 14 septembrie a.c., în jurul orelor 18,00, polițiștii din Stelnica s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de «furt». În fapt, doi bărbați ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2025, 15:40
(2678 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești furt porumb


Factură electronică de la RAJA Constanța

Factură electronică de la RAJA Constanța

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2025, 12:20
(10170 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 151,14 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna august 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat în luna august a anului 2025 venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 151,14 milioane ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2025, 12:10
(6841 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în cartierele Vlașca și Fetești Oraș din Fetești!

Echipele RAJA Constanța intervin luni, 15 septembrie 2025, pentru remedierea unei avarii survenite la sistemului de alimentare cu apă de pe strada Belșugului din municipiul Fetești. Pentru realizarea ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2025, 09:05
(3578 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Dosare penale pentru vânzare ilegală de articole pirotehnice 

Vineri, 12 septembrie 2025, polițiștii ialomițeni au descoperit la Țăndărei peste 3800 de articole pirotehnice și au fost întocmite 3 dosare penale. Cantitatea de articole pirotehnice a fost descoperită ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2025, 14:00
(6351 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Microbuzele școlare, verificate de polițiști

IPJ Ialomița: Microbuzele școlare, verificate de polițiști

Joi, 11 septembrie 2025, polițiștii ialomițeni au desfășurat acțiuni de verificare în teren a legalității transporturilor de elevi, având ca obiectiv principal prevenirea evenimentelor rutiere și creșterea siguranței participanților la trafic. Au fost verificate atât documentele necesare efectuării transportului public de elevi, cât și starea tehnică a autovehiculelor, respectarea numărului de locuri disponibile și respectarea regulilor de circulație de către șoferi. ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2025, 12:00
(6385 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Tineri reținuți după ce au furat motorină din vagoane-cisternă

Marți, 9 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Fetești au reținut, pentru 24 de ore, doi tineri cu vârstele de 20 și 22 de ani, domiciliați în ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2025, 11:35
(6677 vizualizări - 0 comentarii)


Femeie din Borănești, reținută după ce a furat geanta unei alte femei

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din Urziceni au dispus marți, 9 septembrie a.c., măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore față de o femeie de 43 de ani, din Borănești, bănuită de ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2025, 11:25
(4678 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 2,23 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată de Inspecția Fiscală în luna august 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 18 inspecții fiscale, 4 controale inopinate și 25 verificări documentare. Astfel, în urma ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2025, 11:20
(865 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,70%, rata șomajului la sfârșitul lunii iulie 2025

La sfârșitul lunii iulie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4466 șomeri (din care 2074 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2025, 10:10
(8196 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier pe DN2, între Coșereni și Movilița: Șapte victime!

Sâmbătă, 6 septembrie 2025, Poliția a fost sesizată prin 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe DN2, între localitățile Coșereni și Movilița. Din primele verificări a rezultat ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2025, 07:10
(16194 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Percheziții privind respectarea regimului deșeurilor la Fetești

IPJ Ialomița: Percheziții privind respectarea regimului deșeurilor la Fetești

În cursul zilei de joi, 4 septembria a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu cei ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Serviciului de Investigații ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2025, 14:40
(3108 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru siguranța cetățenilor

IPJ Ialomița: Acțiuni pentru siguranța cetățenilor

Polițiștii din Slobozia au desfășurat activități specifice pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea principalelor ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2025, 14:25
(4460 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Termen pentru înregistrarea în REGES-ONLINE

La data de 30 septembrie 2025 se împlinește termenul-limită până la care angajatorii trebuie să se înregistreze în REGES-ONLINE și, totodată, să completeze toate elementele contractelor ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2025, 12:20
(4319 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Tânăr de 26 de ani, reținut după ce și-ar fi bătut iubita minoră de 15 ani!

Marți, 2 septembrie a.c., polițiștii din Fetești, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au reținut un tânăr de 26 de ani, cercetat ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2025, 15:50
(12685 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor la sate» 2025

Muzeul Județean Ialomița se alătură și în acest an demersului inițiat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România de organizare la sfârșitul acestei săptămâni a evenimentului ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2025, 15:20
(1320 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Bărbat reținut 24 de ore pentru «violență în familie» și «amenințare»

Duminică, 31 august a.c., polițiștii din Urziceni, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au reținut pentru 24 de ore un bărbat, de 41 de ani ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2025, 16:05
(6534 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean Ialomița: Spectacol cu Grigore Leșe la Conacul Bolomey

Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița, invită ialomițenii la un eveniment deosebit ce va avea loc joi, 4 septembrie 2025, ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2025, 11:50
(1849 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center-număr unic la dispoziția clienților 

RAJA Constanța: Serviciul Call Center-număr unic la dispoziția clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul de Call Center pus la dispoziția acestora ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2025, 08:10
(1259 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Ca urmare a avarierii unei conducte, a fost sistată alimentarea cu gaze naturale pe anumite străzi

Potrivit Distrigaz Sud Rețele, ocompanie terță, ce executa lucrări de săpătură mecanizată pe strada Dropia din, a produs o avarie asupra unei conducte aferente rețelei de distribuție a gazelor naturale ...[citește_toată_știrea]

30 August 2025, 19:50
(760 vizualizări - 0 comentarii)


Maltezi: Un bărbat a murit carbonizat în urma unui incendiu

Maltezi: Un bărbat a murit carbonizat în urma unui incendiu

Miercuri, 27 august 2025, pompierii au fost solicitați să intervină  să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la locuința unui cetățean din satul Maltezi. La sosirea acestora ...[citește_toată_știrea]

28 August 2025, 14:00
(1404 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
tot un părinte în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia Gigel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române alegator în Se prelungește contractul de închiriere pentru sediul Consiliului Județean Ialomița Viorel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Daniela D. în Se prelungește contractul de închiriere pentru sediul Consiliului Județean Ialomița Arogantu în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» gabi2 ănapoi în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Marcel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Aron în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Maria Ioana în Elevi cu păduchi în școlile din județul Ialomița plătică Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 vasile în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Sab în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» vasile în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Cocora în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia Parinte în Un nou eșec totul_bine în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia anvelope în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 jante+anvelope în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 Anonim în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...