Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

superGINA

Legea în Primărie e ea!

superGINA

Primăria Slobozia este plină ochi de istorii ilegale. Aceasta este doar una dintre ele. Și, dacă administrația Mocioniu nu ar fi lansat luni, 8 octombrie a.c., proiectul «Măsuri in­tegrate de prevenire a corupției» am fi trecut-o cu ve­derea. În aceste condiții însă, avem obligația ce­tățe­nească de a-l sprijini pe primarul Adrian Mocioniu în demersul său. Vă avertizăm că urmează dezvă­luiri sordide, cu un puternic impact emoțional.

Cine e superGINA? superGINA e Gina Palantin, șefa de Protocol a Primăriei Slobozia și secretara de la birourile vice­primarilor Gabriel Mușat și Rudolf Gradea. A ajuns acolo (vorbim acum despre statutul ei de secretară!) după ce a susținut campania «door to door» a primarului Adrian Mocioniu, în 2016. De-atunci au trecut anii, iar doamna Palantin a fost recompensată. Întâi cu o mărire de salariu, apoi cu funcția de șef de Protocol obținută la limita legii, grație unui concurs aranjat... Apoi a venit rândul băiatului, fiindcă postul de șef la Departamentul Informatică al Primăriei trebuia oricum înființat. Și da, sigur că a trebuit să calce pe cadavrul nesuferitului ăluia care le știa el pe toate... Dar numai sufletul ei de mamă știe cum a răbdat și ce a trebuit să îndure... A urmat apoi bărbatul, care și el trebuia adus de la București, și făcut din pompier angajat la Înma­tri­culări... Nu a militat domnul Dragnea pentru reu­nirea familiei tradiționale? Ea n-a făcut decât să-și asculte președintele!

Nora, ultimul hop Un singur lucru mai rămăsese de făcut: să-și căpătuiască și nora. Sigur, fata era bine, tot la Primărie, unde îi găsise un loc la Serviciul Public de Asistență Socială. Dar fata se plângea acasă, la masa de duminică, că e salariul mic și trebuie să facă anchete sociale pe la tot felul de sărăntoci care miros de-i varsă mațele... Așa că Gina Palantin și-a adus aminte cine e ea și, cum a plecat primarul Mocioniu în concediu, a scris cu mâna ei o cerere de concediu și a băgat-o la mapă, la semnat. Și semnătura a venit mintenaș și ar fi fost valabilă și în ziua de azi dacă Gina Palantin nu ar fi călcat în gura lăcomiei... Numai că, în așteptarea primarului, Gina s-a gândit să-și facă datoria de soacră până la capăt. Și s-a pre­zentat la Evidența Populației, unde își transferase nora cu de la sine putere, a dat ușa de perete și a cuvântat după cum urmează: «Eu sunt Gina Palantin și nora mea va ocupa acest birou! Așa că voi două eliberați spațiul, nu mă interesează unde... Iar până vine, să schimbați mocheta și să instalați un aparat de aer condiționat, că are naturelul simțitor și nu poate suporta mirosul de plebe... Da, va fi un birou frumos!».

Acum Ginuța calcă pe vârfuri
Povestea are un happy-end, căci de data asta adevărul a triumfat. Întors din concediu, primarul Adrian Mocioniu a aflat și a îndreptat situația, rea­ducând-o pe făgașul normal. Ba, chiar ne-a oferit o declarație ambiguă cu privire la incident. «E posibil să aveți dreptate!» ne-a explicat el, printre altele. Asta nu înseamă însă că superGINA a suferit rigorile vreunei legi. Nu! A fost certată puțin, a postat o vreme pe Facebook mesaje inspiraționale de genul «pe cine nu lași să moară (medic veterinar), nu te lasă și trăiești...» și s-a întors la ale ei. Că și anticorupția asta nu e pentru toată lumea, nu-i așa?

15 Octombrie 2018, 10:50 (13558 vizualizări - 18 comentarii)

Citiți și:
Gina Palantin, sub control judiciar pentru 60 de zile
Șefa Serviciului Administrativ al Primăriei Slobozia, suspectă într-un dosar instrumentat de DIICOT-Structura Centrală
Primăria Slobozia: Gina Palantin a fost avansată în grad!
Ginuța vrea să fie șeful Serviciului Administrativ al Primăriei
Primăria Slobozia caută șef de Protocol

Comentariile cititorilor:


Bogdan din Tandarei:
(19 Octombrie 2018, 00:05)
Nu stiu cum face PSD-ul ăsta...dar la Tandarei a ajuns sa iubesca tot ce a însemnat dusman in alegerile trecute.Nu doar sefei contabile i se tine "trena"cu mult respect...dar si celor care urlau in gura mare cuvinte greu de reprodus la adresa PSD-ului si a candidatilor acestuia.Greu de inteles...o fi si asta o noua strategie?!
Mihai:
(18 Octombrie 2018, 00:30)
Pentru cei care vor sa instiinteze organele abilitate referitor la anumite fapte ce sunt pedepsite de lege, sa stiti ca Judecatoria si Tribunalul sunt deschise in fiecare zi.
Justitia nu se face nici in presa, nici pe facebook.
Tăbăcaru B.:
(17 Octombrie 2018, 17:06)
Damigeana asta e goală! Lătrați la ea în zadar. Ea e soacră bună, grasă, coafată și o doare-n cep!
Anita:
(17 Octombrie 2018, 15:50)
Presa scrie, noi cetatenii ne infuriem, comentam si ORGANELE( abbilitate ) nici nu se sinchisesc.
Bubulina:
(16 Octombrie 2018, 17:43)
E coafată ca la Slobozia! Altceva nu știu coafezele astea de la toate colțurile! Saloane de coafură, farmacii și bănci, oraș prosper!
Zoe:
(16 Octombrie 2018, 16:59)
Domnilor, Gina este idealul de frumusețe din sec. 18: grasă și frumoasă! Dacă i are la degetu mic pe edili, nu e așa proastă! MegaGina! Firmă de birt din Fierbinți! E toată o gușă....Sigur nu e singura damigeană din Primărie/Prefectură.
cici:
(16 Octombrie 2018, 14:29)
Ati luat poza doamnei de pe cripta funerara /
Singura ?:
(16 Octombrie 2018, 13:15)
Sa nu ne amagim ca dna Gina este vreo Mata Hari de Baragan! Oricit tupeu ar avea, ca sa isi mute nora de la un departament / serviciu la altul nu se facea decit cu acordul tacit al sefilor de la acele structuri... Cin' sa fie acestia si ce au de zis ???
Curiosul:
(16 Octombrie 2018, 02:14)
Audit extern la primaria Slobozia urgent.Rezultatul auditului expus in urmatoarea sedinta de consiliu cu invitarea mass media.Dacă se dovedeste vinovatia se stabileste prejudiciul,se recupereaza si putem termina rebilitarea Pietii Revolutiei,sau dotam spitalul,sau asfaltam cartierul tinerilor....... .
mitu:
(15 Octombrie 2018, 18:47)
Mie unul imi place !  SUPER FEMEIE !!!!!   80% este compusa din GUSA .  Cinste EI !
Ion:
(15 Octombrie 2018, 16:17)
Asta a fost paznica la poarta spitalului, la poarta de la ambulanță. Rusine sa va fie, a ajuns sa va conduca paznicii., vai de capul vostru!!!!!!
chhh:
(15 Octombrie 2018, 15:07)
Ce gretos e sa deschizi site-ul si sa o vezi pe muirea asta pe prima pagina...chhhhhh :D
Avantaj:
(15 Octombrie 2018, 15:07)
Singurul avantaj cand cate o familie de bugetari ocupa vreo directie in administratie e ca, cel putin, astia nu fac sex la servici intre ei..
Tandarean:
(15 Octombrie 2018, 13:59)
Ceea ce prezentați .....aici este practica generalizată.Sa vedeți la primăria Tandarei....doamna Gina este copil de grădinița fata de contabila șefa F.V. zisa și ,,Vichi,,care și a angajat nu toată familia ci tot neamul la primărie pe mandatele la toți primarii.Pe timpul lui Sava și a angajat o pe fisa cea mare la Adi ECO...care are sediul in primărie.Pe timpul lui Roman la angajat pe giner șu la ceva cu impozite,apoi pe cealalt ginere ca electrician obligând un amărât sa si dea demisia.Acum pe mâna cu T.N. si a angajat cealaltă fiica la biblioteca.Oameni buni in ce vremuri traim....toată dar toată familia sa ți o angajezi in primărie....este inacceptabil.Chiar ar trebui ca Dvs....presa...sa constatați tot ce am scris aici.Iar individa se tot crede șefa peste toată primăria...spunând mereu ca primarii trec....dar ea rămâne.Iar peste toate astea încasează și un salariu de peste 5000 RON.....așa ca ....trăiască PSD și administrația locală!!!!!!!!!!!!
divers:
(15 Octombrie 2018, 13:37)
problema familiei angajata  in totalitate in institutii bugetare exista peste tot, ar fi interesant sa faceti prin ziarul dv aceste dezvaluiri exemplu ANAF..... etc in fiecare saptamana o familie mare din sectorul bugetar

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 25 Iun 2026
271 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: Infractori cu condamnări, arestați

În ultimele 48 de ore, polițiștii de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2017, 16:05
(5800 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Și tu poți deveni polițist! Admitere 2017

Cei care își doresc o carieră în Poliția Română se pot înscrie în instituțiile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne. Anul acesta, persoanele interesate de cariera de polițist se pot înscriere ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2017, 15:55
(6193 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală

Miercuri, 26 aprilie 2017,  polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și cei de la Direcția Operațiuni Speciale efectuează 32 percheziții în București și în 4 județe, într-un ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2017, 14:25
(7060 vizualizări - 0 comentarii)


Sistare temporară a alimentării cu gaze naturale la Fetești, Manasia și Slobozia

Distrigaz Sud Rețele anunță opriri programate ale furnizării de gaz, marți, 25 aprilie 2017, din cauza unor lucrări la rețeaua de distribuție. Afectați de aceste reparații vor fi locuitorii din Fetești ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2017, 19:35
(8719 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Ziua Veteranilor de Război»

Miercuri, 26 aprilie 2017, în organizarea Instituției Prefectului Ialomița, a Consiliului Județean Ialomița, a Garnizoanei Slobozia și Primăriei Slobozia, va fi organizată «Ziua Veteranilor de Război». ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2017, 17:45
(4695 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Termen pentru depunerea situațiilor financiare

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați ca au fost publicate principalele aspecte legate de întocmirea și depunerea situațiilor financiare pentru anul ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2017, 15:35
(4624 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Concluziile desprinse în urma exercițiului național «PROCIV 2017»

În data de 21 aprilie a.c, la sediul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență a avut loc o conferință de presă, în cadrul căreia au fost prezentate concluziile desprinse în urma exercițiului național ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2017, 14:40
(5380 vizualizări - 0 comentarii)


Unirea Slobozia țintește o nouă victorie. Cu optimism, spre Cernavodă!

Sâmbătă, 22 aprilie a.c., de la orele 17,00, Unirea Slobozia se confruntă în deplasare cu Axiopolis Cernavodă. Înaintea jocului, conducerea Clubului a organizat o conferință de presă la care au participat ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2017, 21:25
(4671 vizualizări - 0 comentarii)


Sistare temporară a alimentării cu gaze naturale la Slobozia

Distrigaz Sud Rețele anunță opriri programate ale furnizării de gaz în Slobozia, luni, 24 aprilie 2017, din cauza unor lucrări la rețeaua de distribuție. Afectați de aceste reparații vor ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2017, 19:50
(5233 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Stop violenței!

Polițiștii ialomițeni au lansat un mesaj preventiv și informativ prin care încearcă să reducă fenomenul violenței. Oamenii legii precizează faptul că violența, indiferent de formă, este nejustificată. ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2017, 19:35
(4818 vizualizări - 0 comentarii)


Întreruperi programate în alimentarea cu energie electrică la Slobozia, Munteni Buzău și Traian

Enel Distribuție Dobrogea SA anunță că, urmare a lucrărilor planificate de revizii, reparații și modernizări în rețeaua de distribuție, alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă în perioada 24- ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2017, 19:25
(7110 vizualizări - 0 comentarii)


Controale ale ITM Ialomița

Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița  a desfășurat, în trimestrul I 2017, în domeniul relațiilor de muncă, 322 de acțiuni de control  în urma cărora  au fost dispuse 472 de măsuri pentru ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2017, 17:20
(3910 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în Cartierul Fetești-Oraș!

Pentru realizarea lucrărilor de cuplare a rețelei noi de alimentare cu apă, reabilitată prin programul POS Mediu I, la sistemul de alimentare cu apă al municipiului Fetești, SC RAJA SA este nevoită ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2017, 14:10
(5691 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

angajăm casier
Condițiile angajării sunt
-cunoștințe operare PC: Excell Word
-experiență în domeniu, minim 3 ani
Persoanele interesate pot depune CV
la adresa de e-mail
office.ialomita@bere-băuturi.ro
Pentru detalii suplimentare
apelați tel. 0751/078.718

20 Aprilie 2017, 21:05


RAJA Constanța: Lucrări de întreținere rețele în Cartierul Fetești-Gară

Pentru executarea lucrărilor de spălare a rețelei de apă din Cartierul Fetești-Gară, din municipiul Fetești, SC RAJA SA este nevoită să furnizeze apă cu presiuni scăzute pe timpul nopții, în perioada 24-28 aprilie 2017 ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2017, 20:20
(5075 vizualizări - 0 comentarii)


Alegeri locale parțiale la Amara, Fierbinți Târg și Țăndărei-11 iunie 2017

Guvernul a stabilit în data de 11 iunie 2017 organizarea scrutinului local parțial pentru alegerea primarului în 49 de localități în care această funcție a rămas vacantă ca urmare a demisiilor unor titulari ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2017, 19:55
(7757 vizualizări - 2 comentarii)


Sistare temporară a alimentării cu gaze naturale la Slobozia

Reprezentanții Distrigaz Sud Rețele anunță faptul că vineri, 21 aprilie 2017, la Slobozia furnizarea gazelor naturale se va închide pe bulevardele Chimiei, Unirii și Matei Basarab, precum și pe strada ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2017, 19:15
(5406 vizualizări - 0 comentarii)


Braconaj piscicol în zona Fetești. A fost prins un morun de 2,3 m și 75 de kilograme!

Braconaj piscicol în zona Fetești. A fost prins un morun de 2,3 m și 75 de kilograme!

Procurorii și polițiștii din Slobozia au pus în mișcare acțiunea penală pe numele a nouă persoane din zona Fetești, sub acuzația de «braconaj». Actele de urmărire penală arată faptul că, în perioada 20 ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2017, 16:35
(11426 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua Bibliotecarului», sărbătorită la Slobozia

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» organizează luni, 24 aprilie 2017, evenimentul intitulat «Ziua Bibliotecarului din România». În cadrul manifestării care se va desfășura la Slobozia, cei prezenți ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2017, 15:45
(5118 vizualizări - 1 comentariu)


SC Agromas Grup SRL

furnizor de produse
și servicii agricole

angajează
GESTIONAR DEPOZIT
Principalele responsabilități
-gestiunea stocurilor de marfă
-gestionarea documentelor
de intrare-ieșire
-verificarea calitativă și cantitativă
a mărfurilor
-recepția și livrarea mărfurilor
-participarea la inventare
Cerințe
-studii medii
-experiență în domeniu minim 1 an
-cunoștințe operare calculator
(word, excel)
-cunoștințe operare documente gestiunea materialelor
-constituie avantaj:
experiență în poziția de gestionar
Beneficii
-pachet salarial atractiv
CV-urile se pot depune la
sediul societății din Cosâmbești,
Șoseaua Slobozia-Țăndărei,
nr. 154, jud. Ialomița
sau la adresa de e-mail [email protected]

19 Aprilie 2017, 19:50


Sistare temporară a alimentării cu gaze naturale la Fetești și Slobozia

Distrigaz Sud Rețele efectuează lucrări programate la rețeaua de distribuție a gazelor naturale pentru creșterea gradului de siguranță și continuitate în alimentarea cu gaze naturale. Astfel, Distrigaz ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2017, 19:10
(5582 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: În luna martie 2017 s-au încasat 44,85 milioane de lei la buget

Potrivit unui comunicat de presă, «Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a încasat, în luna martie 2017, la bugetul general consolidat suma de 44,85 milioane lei». «Menționăm că, din bugetul ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2017, 16:25
(5181 vizualizări - 0 comentarii)


Hramul Mânăstirii Slobozia

În perioada 19-23 aprilie 2017, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Izvorul ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2017, 10:55
(4795 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale polițiștilor ialomițeni în ziua de Paște

Pentru siguranța cetățenilor, în Duminica de Paște, Poliția Română a continuat acțiunile pentru prevenirea evenimentelor nedorite și pentru fluidizarea traficului și diminuarea riscului rutier. Astfel, ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2017, 10:20
(4852 vizualizări - 0 comentarii)


Grivița: Bătrână de 78 de ani, carbonizată într-un incendiu

Casa femeii a fost cuprinsă de flăcări joi, 13 aprilie 2017, în jurul orelor 15,00, când s-a primit sesizarea la dispeceratul 112. La locul intervenției au acționat pompierii voluntari ai localității și ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2017, 20:05
(4665 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Grivița incendiu


Ialomița: 40 mc lemne, confiscați

Polițiștii de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au acționat pe raza de competență pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice. Astfel, în urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2017, 18:25
(4717 vizualizări - 4 comentarii)


AJFP Ialomița: Venituri suplimentare de peste 3,256 milioane de lei

În luna martie 2017, inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au stabilit venituri suplimentare la bugetul general consolidat în sumă de peste 3,256 milioane de lei, în urma a 56 de ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2017, 14:40
(4435 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Exercițiu național de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă-PROCIV 2017

În perioada 18-21.04.2017, în intervalul orar 10,00-15,00, se va desfășura exercițiul național de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă-PROCIV 2017. Scenariul exercițiului ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2017, 13:05
(6193 vizualizări - 1 comentariu)


Gheorghe Doja: Marfă fără documente de proveniență

Marți, 11 aprilie 2017, polițiștii au oprit pentru control în trafic, pe raza comunei Gheorghe Doja, o autoutilitară condusă de un tânăr, de 26 de ani, din județul Călărași.În urma controlului efectuat ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2017, 12:25
(3943 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Nu au neutralizat deșeurile periculoase

Administratorii a 3 societăți comerciale de pe raza județului Ialomița sunt cercetați sub aspectul comiterii infracțiunii de neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2017, 11:05
(3302 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
PERICOL în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final Peiu în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! mașină de cusut Singer în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 teren intravilan agricol Țăndărei în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 teren extravilan Țăndărei în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 Chiparos în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei Lenuta în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei George în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! ahaaaaaa în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final Cetățean în Tabăra «Pavilioane» din stațiunea Amara, fără aviz sanitar de funcționare Mary în «Fermierii își vând producția sub costuri!» garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 Locuitor Slobozia în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Mariana în «Fermierii își vând producția sub costuri!» un ialomițean în FC Bărăganul Ciulnița, învinsă «acasă» de Viitorul Corbeanca Gigel în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final Pensionar în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final #pasajladrajna în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final Adevărat Suporter! în FC Bărăganul Ciulnița, învinsă «acasă» de Viitorul Corbeanca Mihai în FC Bărăganul Ciulnița, învinsă «acasă» de Viitorul Corbeanca

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...