SPORT
Handbal, CSS Slobozia-Piticu’ Fetești 30-26 (13-11)
Show ialomițean
bonus: Un nou succes pentru Junioarele II
Mare confruntare a micilor handbaliste ialomițene, sâmbătă, 13 octombrie a.c., în sala «Andreea Nica» din Slobozia. Junioarele III ale CSS Slobozia și Piticu’ Fetești s-au întâlnit în ceea ce a fost primul duel handbalistic purtat de două echipe ialomițene într-un campionat național. Prin urmare, un moment istoric și multe emoții și orgolii și de o parte, și de alta. A ieșit un meci frumos, gustat intens de cei prezenți și o victorie a CSS Slobozia conturată pe final.
Piticu’ s-a făcut mare «Putem întoarce rezultatul și cu mai multă concentrare putem obține victoria. Trebuie să câștigăm!» le spunea feteștencelor antrenorul Florin Stănescu, la revenirea pe teren după pauză. De partea cealaltă, jucătoarele de la CSS Slobozia, strânse ciorchine în jurul tânărului antrenor Alexandru Ciobanu, ascultau ultimele indicații la umbra avantajului pecetluit la pauză: 13-11. N-a fost ușor să ajungă aici. Proiectul ambițios pus pe picioare de Florin Stănescu și soția sa, Alexandra «Ștef» Stănescu, fosta handbalistă de la CSM Unirea Slobozia, a început să dea roade. Piticu’ Fetești crește frumos, a obținut deja 3 victorii în campionatul Junioarelor III, iar sâmbătă a dat mari bătăi de cap Sloboziei. Feteștiul a deschis balul cu două goluri, iar apoi s-a mers umăr la umăr, CSS desprinzându-se fragil pe final de repriză.
La baionetă Startul părții secunde a găsit CSS Slobozia în vervă și s-a făcut numaidecât 16-11. Au venit apoi momentele de relaxare întâlnite la toate categoriile de vârstă, iar Feteștiul a recuperat gol după gol ajungându-se la 18-18. S-au dat lupte serioase pe semicerc, fiind greu de ghicit care va fi echipa învingătoare. În final, grație, probabil, unui plus de experiență și muștruluite energic de Alexandru Ciobanu, fetele de la CSS Slobozia s-au impus cu 30-26, bifând a patra victorie stagională. Pentru CSS au marcat: Andra Andrei-14 goluri, Mădălina Manea-7, Sophie Boll-3, Miruna Zet-3, Maria Manea-2, Sonia Chiojdoiu-1. Pentru Fetești au punctat: Miruna Ghiță-10 goluri, Samira Miu-7, Mădălina Butoi-4, Maria Ivan-2, Nicol Stan-1, Antonia Vlad-1, Bianca Dragomir-1.
Un nou succes pentru Junioarele II
Dumincă, 14 octombrie 2018, la orele 15,00, a fost rândul Junioarelor II ale CSS Slobozia, să facă fericit publicul spectator. Elevele profesorului Marian Simion, au trecut pe propriul teren de Handbal Art Galați cu 24-16 (13-8). CSS a bifat astfel a treia victorie în acest sezon, rezultat care o propulsează pe locul 3. Etapa viitoare, CSS Slobozia se va deplasa la CSM Galați, formație care până acum nu a cunoscut gustul înfrângerii.
16 Octombrie 2018, 15:20 (5485 vizualizări - 2 comentarii)
«Junioarele I» au bifat primele meciuri oficiale
Greu în «Grupa de Valoare»!
În vervă, doar o repriză
Spadasinii CSS Slobozia, în top la «Burgas Cup» 2026
Spadasinii CSS Slobozia, la prima ediție a «Ascendia Sabre Cup»











Comentariile cititorilor:
(18 Octombrie 2018, 02:16)
Felicitri, fetelor si domnilor antrenori pentru rezultatele obtinute.
(16 Octombrie 2018, 21:55)
Felicitări, Florin și Alexandra! Mult succes cu "piticii" vostri!