Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

«Bazarul» de la subsolul Tribunalului Ialomița

«Bazarul» de la subsolul Tribunalului Ialomița

Macete, bâte, topoare, săbii, veselă, acte falsificate sau CD-uri și-au făcut loc într-o cameră specială, aflată la subsolul Tribunalului Ialomița. Respec­tiva încăpere este definită de lege drept «Camera corpurilor delicte» și adăpostește toate obiectele pe care inculpații le-au folosit pentru comiterea infrac­țiunilor. În prezent, la Slobozia, există peste 200 de astfel de obiecte, utilizate de peste 100 de infractori.

Soarta obiectelor, decisă de judecători
Fiecare obiect păstrat în «Camera corpurilor delicte» este împachetat în plicuri de hârtie, sigilate, iar apoi primește un număr de inventar de la Parchet. La Tribunalul Ialomița există în jur de 200 de astfel de bunuri. Toate au fost folosite de inculpați pentru a comite infracțiuni sau prezintă urme ale unor fapte penale. Cum este de pildă un covor îmbibat de sânge, pe care autorul unui omor l-a folosit pentru a șterge urmele crimei pe care a comis-o. Pe alte câteva rafturi, așezate unele lângă altele, stau două topoare, cu care doi agresori și-au molestat victi­mele. După un dulap, se află două bâte de lemn, pe care cei anchetați le-au folosit, de asemenea, într-o agresiune. Într-o altă parte a camerei se află CD-urile cu interceptări telefonice sau înscrisuri oficiale, multe dintre ele falsificate, utilizate pentru comiterea unor in­fracțiuni de natură economică. Potrivit procedurilor legale, toate aceste obiecte trebuie depuse în această cameră, o dată cu trimi­terea în judecată a dosarelor de către procurori. Ele reprezintă mijloace de probă pe care judecătorii le pot analiza în timpul proceselor penale. Corpurile delicte rămân în această cameră până la emiterea unei sentințe definitive. Potrivit procedurilor, instanța dispune și cu privire la aceste obiecte. Cea mai mare parte dintre ele sunt distruse, însă au fost și situații în care unele au fost valorificate sau returnate părților vătămate, atunci când a fost vorba despre bunuri sustrase de hoți...

22 Octombrie 2018, 18:40 (5689 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 08 Aug 2026
237 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Autorii unor «furturi», depistați într-o mașină la Andrășești

Patru persoane, bănuite de furt în județul Tulcea, au fost depistate în trafic, în cursul zilei de marți, 22 februarie a.c., de polițiștii ialomițeni, în cadrul unui filtru rutier pe DN2A. Astfel, în jurul ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2022, 18:30
(3352 vizualizări - 0 comentarii)


Petrecere privată, întreruptă de polițiștii din Urziceni

Marți, 22 februarie a.c., în jurul orelor 21,00, polițiștii din Urziceni s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că la domiciliul unui bărbat, în vârstă de 43 de ani, din Urziceni, este organizat un ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2022, 18:25
(3131 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Acțiuni preventive dedicate siguranței tinerilor

Marți, 22 februarie a.c., polițiștii din Fetești au acționat pe lina prevenirii faptelor cu violență, a delincvenței juvenile și victimizării minorilor în zona unităților de învățământ, a abandonului și ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2022, 18:15
(2036 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 60000 de lei

În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la 66 de evenimente, dintre care 61 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, constatându-se 8 infracțiuni. Pentru abaterile de la normele ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2022, 18:05
(1491 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 121 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 23 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 25841, fiind înregistrate 121 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2022, 15:50
(1833 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Șase persoane, reținute pentru «tulburarea ordinii și liniștii publice»

Polițiștii de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au reținut în cursul zilei de luni, 21 februarie a.c., șase persoane, cu vârste cuprinse între 18 și 41 de ani, din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2022, 17:30
(3629 vizualizări - 0 comentarii)


Sinești: Depistat în trafic cu permisul suspendat

În seara zilei de luni, 21 februarie a.c., în cadrul unui filtru rutier pe DN2, în comuna Sinești polițiștii rutieri au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 39 de ani, ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2022, 17:15
(2850 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: S-a urcat la volan în stare de ebrietate

Luni, 21 februarie a.c., polițiștii din Slobozia au întocmit un dosar penal pe numele unui bărbat ,de 63 de ani, din municipiul reședință de județ. Acesta a fost depistat în trafic sub influența băuturilor ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2022, 17:00
(3069 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 119 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 22 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 25720, fiind înregistrate 119 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2022, 15:30
(6997 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziție de mărțișoare și podoabe

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia organizează miercuri, 23 februarie a.c., o expoziție de mărțișoare și podoabe. Expoziția se deschide începând cu orele 17,00. ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2022, 12:00
(3391 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Verificări privind munca nedeclarată

În perioada 25-31 ianuarie 2022, inspectorii din cadrul ITM Ialomița au făcut verificări privind munca nedeclarată. Au fost efectuate 21 de acțiuni de control în urma cărora a fost sancționat un angajator ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2022, 11:45
(2124 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 28 februarie 2022, termenul limită pentru depunerea Formularului 207

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că luni, 28 februarie 2022, este termenul-limită pentru depunerea Formularului 207-«Declarația informativă privind ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2022, 11:10
(9152 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Pieton ucis de o mașină

Slobozia: Pieton ucis de o mașină

În dimineața zilei de marți, 22 februarie a.c., la ieșire din municipiul Slobozia către Urziceni, s-a produs un accident rutier. Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că în timp ce un bărbat ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2022, 10:15
(2448 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tânăr de 17 ani, depistat la volanul unei mașini cu bunuri furate

Vineri, 18 februarie a.c., în jurul orelor 22,00, polițiștii din Slobozia au oprit în trafic, pentru control, un autoturism ce avea o deplasare sinuoasă. La volan a fost identificat un tânăr de 17 ani, ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2022, 17:20
(10464 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi pentru nerespectarea carantinei/izolării și nepurtarea măștii de protecție

4 persoane au fost sancționate pentru încălcarea măsurii de carantină la domiciliu, iar 59 de persoane au fost amendate pentru că nu au purtat masca de protecție. În cadrul acțiunilor desfășurate în ultimele ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2022, 17:10
(9693 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 71 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 21 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 25601, fiind înregistrate 71 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2022, 15:30
(1634 vizualizări - 0 comentarii)


Casă din Manasia, mistuită de flăcări

Casă din Manasia, mistuită de flăcări

Vineri, 18 ianuarie a.c., în jurul orelor 17,00, pompierii din Urziceni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din Manasia. Trei echipaje de pompieri cu două autospeciale ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2022, 12:50
(3097 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Manasia incendiu


Grupul de Comunicare Strategică: 60 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 20 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 25530, fiind înregistrate 60 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2022, 15:50
(1311 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 99 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 19 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 25470, fiind înregistrate 99 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2022, 16:05
(1830 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Arestat pentru «șantaj în formă continuată»

Joi, 17 februarie a.c., polițiștii au pus în executare un mandat emis de Judecătoria Sectorului 5 București, pe numele unui bărbat de 31 de ani, din comuna Borănești. Cel în cauză a fost încarcerat în ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2022, 17:45
(4905 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Reținut pentru fapte de «furt»

Joi, 17 februarie a.c., polițiștii ialomițeni au identificat un tânăr, de 16 ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de «furt calificat», «amenințare» și «folosirea fără drept de obiecte periculoase». ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2022, 17:35
(3068 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive desfășurate de polițiști

În ultimele 24 de ore, polițiștii au verificat 158 de locații, 7 societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada Stării de Alertă și 20 de mijloace ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2022, 17:20
(2779 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 150 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 18 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 25371, fiind înregistrate 150 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2022, 15:30
(3279 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Situația burselor acordate elevilor din învățământul preuniversitar

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, la nivelul județului nostru, în semestru II al acestui an școlar vor beneficia de burse școlare 9454 de elevi. Astfel, un singur elev va primi bursă de ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2022, 14:15
(14471 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Parfum de Epocă» la Muzeul Național al Agriculturii

Pasionații de fotografie sunt invitați marți, 22 februarie a.c., la orel 14,00, la vernisajul unei expoziții dedicate fotografiei. Gazda evenimentului este Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia. ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2022, 12:00
(3905 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița a rambursat TVA în valoare de peste 7,34 milioane de lei în luna ianuarie 2022

Printr-un comunicat de presă remis publicității, Agenția Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează cu privire la faptul că valoarea rambursării TVA aferentă lunii ianuarie 2022 este mai mică decât ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2022, 11:30
(11185 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Ați văzut-o?

Amara: Ați văzut-o?

Polițiștii din Amara caută o tânără, de 25 de ani, dispărută de la domiciliu. În ziua de duminică, 13 februarie a.c., aceasta a plecat de acasă și nu a mai revenit. Apropiații femeii au alertat poliția ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2022, 16:45
(2498 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara dispărută


Fetești: Dispărut de la domiciliu, căutat de autorități

Fetești: Dispărut de la domiciliu, căutat de autorități

Polițiștii din Fetești caută un bărbat, de 45 de ani, din localitate, care a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit. Oamenii legii au fost sesizați cu privire la dispariția acestuia în ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2022, 16:40
(9371 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: La volan sub influența drogurilor

Un tânăr de 21 de ani, din Fetești, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost depistat în trafic sub influența substanțelor interzise. Acesta a fost oprit în seara zilei de miercuri, 16 februarie a.c, pe ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2022, 16:30
(2813 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Căutat de organele judiciare din Germania, descoperit în trafic

În seara zilei de miercuri, 16 februarie a.c., polițiștii din Țăndărei au oprit în trafic, în cadrul unui filtru rutier, un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din localitate. În urma ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2022, 16:20
(7953 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...