Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Greul de-abia acum începe

Fotbal, Liga a III-a, Unirea Slobozia-CSM Medgidia 2-0

Greul de-abia acum începe

Să rezolvi în doar 4 minute un meci care ține o oră și jumătate, ăsta da pragmatism! După o victorie cu emoție la Făurei, băieții lui Enache Costea au tranșat încă din start soarta celor 3 puncte ale jocului cu Medgidia, astfel că era 2-0 când încă nu se aranjaseră toți spectatorii pe scaune. Lista marcatorilor în meciul cu dobrogenii a fost similară cu cea de la Făurei. Și, din nou, la fel ca în partida cu brăilenii, atacanții Unirii nu s-au lipit la gol. Urmează două săptămâni de pauză, timp în care trebuie rezolvate proble­mele medicale, în frunte cu cea a lui Leo Dobre, iar atacanții trebuie să-și recapete eficacitatea. Vor veni meciuri grele cu Afumați și Rapid, singurele echipe cu pretenții din seria noastră.

Rezolvare rapidă
Centrare Toma, gol Teodorescu! Era doar minutul 2 și Slobozia avea deja avantaj pe tabelă. Buimăceală în tabăra celor de la CSM Medgidia, iar ialo­mițenii profită din plin. Ibrian pătrunde pe dreapta și e faultat în careu. Lovitura de pedeapsă e transformată de Constantin Toma, iar în minutul 4 era 2-0. De aici s-a așternut liniștea în jocul Unirii, preocupată să conserve rezultatul. Același Toma perturbă această liniște, când expediază din lateral stânga un șut care izbește stâlpul drept al porții dobrogene. Oaspeții au o simplă tresărire de orgoliu în minutul 37, când expediază două șuturi consecutive respinse, pe rând, de Dobre și de Toma în corner. Năstase își trece și el în cont o ratare, iar apoi vine pauza. La reluare, Costea face 3 modificări în garnitura echipei, dar lucrurile decurg în același mod. Oaspeții rămân în 10 în minutul 38, o dată cu eliminarea lui Dumitru Gheorghe. Cu toatea astea, tabela se menține intactă. Cu 10 minute înainte de final, Leo Dobre se accidentează, și astfel face posibil debutul în echipă al tânărului Marius Călinoiu. Până la final mai e de menționat momentul în care Năstase scapă singur spre poarta adversă, dar în loc de gol, ia la țintă portarul. Se termină 2-0 într-un meci în care Costea a folosit ur­mătorii jucători: Dobre (Călinoiu ’81)-Ibrian, Soare (Gherasim ’46), Suciu, Toma-Răduca, Teodorescu, Milotin (Ene ’46), Bălan-Șerban (Bucă ’46), Năstase. Unirea face 25 de puncte și, grație re­mi­zei albe dintre Rapid și Afumați, se duce la 5 puncte de locul 2. Cu toate că săptămâna asta va avea etapă liberă, echipa noastră va aborda duelul cu Afumați din 3 noiembrie 2018 din postura de lider a seriei. Iar statutul de lider obligă!

23 Octombrie 2018, 19:15 (5248 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
«Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!»
Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»!
Echipă bazată pe tineri, atitudine și spirit de grup
Binemeritat loc 3 la final de play-out
Victorie zdrobitoare în deplasare

Comentariile cititorilor:


Rusu:
(24 Octombrie 2018, 15:09)
Bravo Baietii!!! Tot asa pana la capat (B)
Fost sportiv:
(23 Octombrie 2018, 21:53)
Haideti baieti ca se poate , nu va temeti de partid buc! (Doar daca nu vine ordin de sus de la pcr)

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 10 Aug 2026
263 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Fetești: O autobasculantă a luat foc pe Autostrada Soarelui

Incendiu pe Autostrada Soarelui, pe sectorul de drum cuprins între localitățile Feteși și Drajna. O autobasculantă care se afla pe banda de urgență a luat foc, iar din cauza fumului dens circulația se desfășoară ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2018, 22:53
(3936 vizualizări - 0 comentarii)


Trafic blocat între Slobozia și Drajna din cauza unui accidet rutier

La această oră circulația este blocată între Slobozia și Drajna din cauza unui accident rutier, produs în zona localității Brâncoveni. Se pare că un autovehicul s-a ciocnit de un tir, în urma impactului ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2018, 19:44
(9282 vizualizări - 4 comentarii)


E-Distribuție Dobrogea: Atenție, se întrerupe curentul!

E-Distribuție Dobrogea SA anunță că, urmare a lucrărilor planificate de revizii, reparații și modernizări în rețeaua de distribuție, alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă în mai multe zone din ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2018, 18:35
(5545 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,27%, rata șomajului în luna octombrie 2018

La sfârșitul lunii octombrie 2018, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4988 șomeri (din care 2183 femei), rata șomajului fiind de 5,27%. Comparativ ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2018, 18:10
(3539 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Săptămâna legumelor și a fructelor donate»

În perioada 19-23 noiembrie 2018, Protopopiatul Slobozia a desfășurat Campania «Săptămâna legumelor și a fructelor donate». Scopul acestei activități este de a sensibiliza elevii
și cadrele didactice ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2018, 16:30
(3615 vizualizări - 0 comentarii)


AJFOM Ialomița: Sprijin pentru șomerii neindemnizați

Persoanele aflate în șomaj dar care nu beneficiază de indemnizație, pot primi suma de 1000 de lei, pentru  o perioadă de 3 luni, în urma încadrării în muncă pe o perioadă mai mare de 3 luni, cu normă ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2018, 19:25
(4120 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Hoți din locuințe, reținuți de polițiști

Doi tineri, de 17 și 18 ani, au fost reținuți pe bază de ordonanță pentru 24 de ore sub acuzațiile de «furt calificat» și «complicitate la furt calificat». Aceștia au pătruns prin efracție în incinta câtorva ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2018, 19:20
(3427 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Slobozia și Urziceni

Serviciului Poliției Rutiere Ialomița informează faptul că, în ultimele 48 de ore, pe raza județului Ialomița s-au produs două accidente rutiere soldate cu victime. Primul eveniment a fost înregistrat la ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2018, 19:10
(6527 vizualizări - 0 comentarii)


Sărățeni: Conducea în stare de ebrietate

Un bărbat de 46 de ani a fost depistat în trafic conducând în stare de ebrietate. Acesta avea o alcoolemie de 0,67 miligrame alcool pur în aerul expirat. El s-a ales cu dosar penal și a fost transportat ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2018, 19:05
(3362 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia, traversată de transporturi agabaritice

În perioada 20-24 noiembrie a.c., Slobozia va fi traversată de 8 transporturi agabaritice. Vehiculele transportă echipament militar de la Galați către Punctul de Frontieră  Nădlac. Șoferii aflați în ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2018, 10:15
(3232 vizualizări - 0 comentarii)


Trei tinere ialomițence reprezintă România la olimpiada caselor solare, în Dubai

Marina Antonescu, Veronica Butnariu și Nicole Lefter, trei tinere din județul Ialomița, fac parte din echipa EFdeN, reprezentanta României la Solar Decathlon, cea mai importantă competiție internațională ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2018, 16:45
(3501 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Dovada vechimii în muncă

În Monitorul Oficial nr. 963 din 14 noiembrie 2018, s-a publicat OUG nr. 96/2018, privind prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative. Articolul IV din ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2018, 16:25
(4341 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziție la Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea» Slobozia

Expoziția «Copilăria-bucurie, joc, nonviolență», organizată la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, în perioada 8-12.11.2018, face parte din Campania «19 zile de prevenire a abuzurilor și violenței ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2018, 15:55
(2967 vizualizări - 0 comentarii)


Sudiți: Beat la volan și fără a poseda permis de conducere, s-a răsturnat cu mașina

Vineri, 16 noiembrie a.c., Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe raza comunei Sudiți s-a produs un eveniment rutier soldat cu rănirea unei persoane. Astfel, polițiștii ajunși la locul evenimentului ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2018, 13:55
(7339 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sudiți accident


Bărbat din Ciochina, arestat pentru «infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice»

În perioada 16-18 noiembrie a.c., polițiștii de Investigații Criminale din cadrul IPJ Ialomița au acționat pe raza de competență, pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2018, 13:50
(7382 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ciochina arestare


Amenzi de aproape 180000 de lei aplicate de polițiștii ialomițeni

Polițiștii ialomițeni au intervenit, la acest sfârșit de săptămână, la 89 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au fost constatate 37 de infracțiuni și au aplicat peste 500 de sancțiuni contravenționale ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2018, 13:45
(3702 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean Ialomița: Premii în bani pentru elevii olimpici

Consiliul Județean Ialomița va acorda, în cadrul unei ceremonii, sume de bani pentru elevii care au obținut rezultate deosebite la concursurile și olimpiadele școlare la care au participat. De asemenea ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2018, 19:40
(4739 vizualizări - 1 comentariu)


Coșereni: Accident rutier cu două victime

Doi bărbați, de 66 și 67 de ani, au fost implicați într-un accident rutier petrecut vineri, 16 noiembrie 2018, pe raza localității Coșereni. Cel mai probabil accidentul s-a produs din cauza neadaptării ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2018, 19:25
(4363 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Târg: Beat mangă, la volan

Un bărbat, de 48 de ani, din orașul Fierbinți Târg a fost depistat conducând pe drumurile publice în stare de ebrietate. Acesta avea o concentrație de 0,96 miligrame alcool pur în aerul expirat. El a fost ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2018, 19:15
(6148 vizualizări - 1 comentariu)


E-Distribuție Dobrogea: Atenție, se întrerupe curentul!

Din cauza lucrărilor de întreținere și reabilitare a rețelelor electrice, furnizarea energiei electrice va fi sistată în unele zone ale orașelor Amara, Slobozia și Urziceni, în perioada 19-23 noiembrie ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2018, 19:05
(6499 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Arestat pentru «infracțiuni contra patrimoniului»

Polițiștii de Investigații Criminale din Ialomița au depistat un bărbat care era urmărit internațional pentru «infracțiuni contra patrimoniului», fapte comise în Belgia. Astfel, pe numele bărbatului de ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2018, 12:15
(4043 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Gheorghe Doja

Miercuri, 14 noiembrie a.c., Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe raza comunei Gheorghe Doja s-a produs un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Astfel, polițiștii ajunși la locul evenimentului ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2018, 12:10
(4718 vizualizări - 0 comentarii)


Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni: Arest preventiv pentru doi bărbați care operau prin metoda «Accidentul»

Potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, anchetatorii au reușit arestarea a doi indivizi acuzați de «înșelăciune» și «complicitate la înșelăciune» ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2018, 19:10
(6885 vizualizări - 4 comentarii)


Primarul general al Madridului, Manuela Carmena, vizită de lucru la Țăndărei

Consilierul de stat cu responsabilități în problematica minorităților, Dana Varga, a primit miercuri, 14 noiembrie a.c., o delegație spaniolă condusă de primarul general al Madridului, Manuela Carmena, ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2018, 19:30
(4211 vizualizări - 1 comentariu)


DSVSA Ialomița: Informare cu privire la evoluția pestei micilor rumegătoare

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de rumegătoare mici (ovine și caprine), atât din exploatațiile comerciale cât și din gospodăriile ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2018, 15:35
(3728 vizualizări - 1 comentariu)


Acțiuni preventive ale polițiștilor ialomițeni

Prevenirea delincvenței juvenile și victimizarea minorilor, prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului și siguranța cetățeanului, sunt unele dintre prioritățile Poliției ialomițene. Astfel, marți, ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2018, 14:20
(3639 vizualizări - 0 comentarii)


Teatrul «Tony Bulandra» Târgoviște, la Slobozia

Marți, 4 decembrie 2018, cu începere de la orele 18,00, la Casa de Cultură Municipală Slobozia, Teatrul «Tony Bulandra» Târgoviște va pune în scenă piesa «O scrisoare pierdută», de I.L. Caragiale. Beneficiind ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2018, 13:40
(2895 vizualizări - 0 comentarii)


2364 de persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița

În primele 9 luni ale anului 2018, ca urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2364 persoane, dintre care 873 ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2018, 12:20
(3164 vizualizări - 0 comentarii)


Gura Ialomiței: «Rapsozii la ei acasă»

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița, în colaborare cu Primăria comunei Gura Ialomiței, organizează sâmbătă, 17 noiembrie 2018, în această localitate manifestarea ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2018, 11:25
(2946 vizualizări - 0 comentarii)


Diplomă de Bună Practică pentru Consiliul Județean Ialomița

Agenția Națională a Funcționarilor Publici a organizat ce-a de-a XI- ediție a Competiției celor mai bune practici din administrația publică din România, cu scopul de a identifica și disemina inițiative ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2018, 11:15
(3313 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Dinu M în Consiliul Județean Ialomița: Podul Bucu se închide total pentru 3 luni! Angela în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Port modern la Fetești! Panait în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Baba Dac în Clinica Stomatologică Dr. Ardeleanu din Slobozia s-a extins de la 4 la 7 cabinete Ady în Port modern la Fetești! Drăgan în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...