Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Preasfințitul Vincențiu s-a dedulcit la drepturi la replică

Doamne, iartă-i, că nu știu ce fac!

Preasfințitul Vincențiu s-a dedulcit la drepturi la replică

După 10 ani de atitudine «noncombat», Episcopia Slo­boziei și Călărașilor a descoperit beneficiile mediatizării. Și, de două ori în decurs de o singură lună, a decis să combată prin drepturi la replică derapajele editoriale din spațiul public. Să fie primit, Preasfinția Voastră, și să dea Dumnezeu să trăim ziua în care adevărul va fi totuna cu dreptatea!

La Păltiniș, părinte! La Păltiniș! Corespondenții de presă ai România TV l-au surprins în flagrant pe Preasfințitul Vincențiu în vreme ce acesta pedepsea blajin și inflexibil enoriașii parohiei Păltiniș, interzi­cându-le să treacă prin altar la resfințirea bisericii lor ridicate (și) din sărăcia daniilor enoria­șilor. «Astăzi nu se va intra în Sfântul Altar și vom lăuda pe Dumnezeu din fața ca­tapetes­mei. Fiind o perioadă de doliu nu se va intra în Sfântul Altar!» declară acesta răspicat sub pri­virile îngrozite ale părintelui Rafael Mâț. Grație acestei înre­gistrări, informația a făcut roată țării, transformându-l pe Episcopul Sloboziei și Călărașilor în primul prelat care își pedepsește enoriașii pentru că au refuzat să participe la Referendumul din 6-7 octombrie 2018. Și pe bună dreptate, credem noi, căci în Ialomița familia tradițională a lui Dragnea a fost votată de 19,1% dintre ialomițeni. Inacceptabil, Preasfinția Voastră, iar pedeapsa, oricât de mare, tot prea mică rămâne!

Episcopia execută reporterul La nici 3 zile distanță, în sfânta zi de duminică, site-ul Episcopiei reacționează prompt, semn că Preasfințitul Vincențiu nu are nici sonm, nici gând de iertare. El transformă corespondenții România TV în niște banali reporteri amatori din mediul online, ceartă televiziunile naționale pentru că au preluat informația fără să o verifice și declară că ceea ce a făcut reporterul este o manipulare ordinară: «Această informație a fost indusă credincioșilor pre­zenți de reporterul televiziunii locale, care a și incitat la scandal un grup de credincioși din apropierea lui. Mărturie stau toate vox-urile, care apar dintr-o singură latură la bisericii. (...) Tot reporterul avid după scandal a continuat manipularea groso­lană, transformând neparticiparea românilor la vot în zi de doliu, ceea ce este total neadevărat!» se mai precizează în comunicat. Și, în marea sa înțelepciune, Preasfințitul continuă în același registru, decla­rându-se surprins că informația apărută în mediul on-line a reușit «să manipuleze televiziuni naționale respec­ta­bile, fără ca acestea să verifice veridicitatea informațiilor preluate și fără să solicite un punct de vedere al purtătorului de cuvânt al instituției noastre».

Mintea de pe urmă Prin urmare, Preasfințitul nu recunoaște că e supărat din cauza rezultatelor Referendu­mului. Recunoaște în schimb că a interzis enoriașilor trecerea prin Sfântul Altar pentru că acest obicei nu e un drept: «Trecerea prin Sfântul Altar este un privilegiu pe care ierarhul locului îl acordă sau nu credincioșilor prezenți la slujba de târnosire a unei biserici». Cât despre motivul pentru care acest privilegiu nu a fost acordat, acesta este tot atât de eclectic ca și declarația: «Este adevărat că Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a spus că Biserica trece printr-o perioadă de doliu, dar nu a făcut referire la Referendum» confirmă comunicatul gândul cel de pe urmă al Preasfințitului. Și apoi explică apoteotic doliul: «Ca să lămurim și acest aspect, indus de presă, trebuie să spunem că Biserica Ortodoxă din Bărăgan este îndoliată pentru lipsa de ploaie, atât de necesară pentru grânele mult folositoare trupului». Hai, că în sfârșit, ați priceput și dumnea­voastră, și enoriașii, și reporterul ăla care pretinde că și-a făcut meseria... Nu-i așa că Preasfinția Sa Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, e genial și că acum înțelegem toți că adevărul nu e totuna cu dreptatea?! Sau dreptul la replică a devenit cutumă?

26 Octombrie 2018, 11:05 (12755 vizualizări - 38 comentarii)

Citiți și:
Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!
17 ani de la întronizarea Preasfințitului Vincențiu drept episcop al Sloboziei și Călărașilor
Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune»
Preasfințitul Vincențiu, «articulat» de purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române

Comentariile cititorilor:


@maiinteresantilor:
(3 Noiembrie 2018, 14:34)
„Darul Sfinteste altarul”. Dar sa nu uitam ca la finalul slujbei de sfintire sau resfintire se aseaza pe Sf. Masa, Darul, adica Sf. Chivot purtand Sfintele Taine, deci, chiar si inaintea primei Sf Liturghii savarsite pe altarul nou sfintit, acesta este desavarsit. Astfel, nu cred ca se poate pune problema posibilitatii intrarii mirenilor in Sf Altar la sfintirea de nou, iar la resfintire nu. Corectitudinea acestei practici in spatiul liturgic romanesc ramane un subiect de discutie cu pareri pro si contra, pareri care nu vor schimba o traditie de cel putin un secol"....deci poate fi numita si "Taina",prin folosirea Sfintelor Unelte.Este de pro..sau contra.Nu?"Teolog"ori nu,"unelata"Domnului a aberat,neavand justificarea argumentata,lasand loc fe interpretare.Asa ca o unealta proasta,stirbita trebuie inlocuita.Cred.Punct.
Mai, interesantilor:
(1 Noiembrie 2018, 23:09)
Mai, interesantilor, concluzia nu poate fi decat una singura: tare mult se mai pricepe romanul la circ si scandal.
hapciu:
(1 Noiembrie 2018, 14:04)
Andreea, eu te iubesc !
Fantoma de la opera:
(1 Noiembrie 2018, 11:52)
Credinta omului in Dumnezeu nu trebuie sa fie influentata de calitatile sau defectele episcopului sau preotului...omul crede in Dumnezeu pt ca are nevoie de ajutorul Lui,de protectia Lui...preotul este doar un mijlocitor.o unealta lasata de Dumnezeu pt a ne fi sprijin...preotul ne ajuta cu slujbe ,cu rugaciuni,cu sfaturi..dar pacatosenia lui nu trebuie sa stea in calea noastra spre mantuire...fiecare va da socoteala pt faptele sale...nu duceti grija nimanui,decat grija voastra personala...preotul sau episcopul este tot un om plin de pacate si neputinte ,vanati in permanenta de haita de lupi...credeti ca decaderea noastra ca popor e rezultatul pacatelor popilor sau episcopilor?NU,E REZULTATUL NELEGIUIRILOR FACUTE DE GUVERN CARE NE-AU TERMINAT DEFINITIV SI NE-AU SARACIT ATAT DE MULT INCAT AM FI IN STARE SA NE OMORAM INTRE NOI PT A NE FI NOUA BINE!!!!CAUTATI VINOVATII PROBLEMELOR VOASTRE IN ALTA PARTE!!!!
@Frichi Frichi:
(31 Octombrie 2018, 14:27)
Un exemplar din "teologi" care se inghesuie pe forum precum paduchii pe frunte: intrarea in sfantul altar este"o TAINA" pt Frichi Frichi, pe care "omuletul nitelus jalnic a interzis-o cu de la sine hotarare". Cuget adanc, din (pre)putul gandirii sale. Mai ai frati, Frichinel? Ca nu stie judetul cate genii are in cuprinsul sau si ar trebui facut un recensamant..
Frichi Frichi:
(31 Octombrie 2018, 01:42)
Andreea,ca esti o buna povatuitoare crestina,vrem sa iti fim discipoli.Vrem sa te verificam,sa te simtim si sa te vedem personal ca oricum esti impotriva anonimatului.Crestineste,te vom ocroti si-ti vom fi alaturi pe rand.Suntem un grup mai maricel dar suntem organizati,uneori putin transpirati.Insa trebuie sa ne crezi:credinta noastra iti va fi alaturi si chiar intrata putin,pentru verificarea personala.Ca asa ai scris.Despre episcop,omuletul e nitelus jalnic.Cu de la sine hotarare sa opresti un ritual,o TAINA,randuita istoric si bisericeste,desigur ca este o batjocura.Clar,nu va fi pedepsit ca nu isi baga nici dracul coada,incornoratul petrecand in anturajul apropiat psd ului in tara,acolo fiind pitzi tinere,buzate,brune,siliconate.Ce sa caute impielitatul in Perieti sau Slobozia.Palinca-ioc,gagici-n are loc de Moraru si Mocioniu...Baragan!Pa Amdreea!
Nicolae:
(30 Octombrie 2018, 16:25)
@andreea este o sclifosită proastă care se crede iluminatorul mondial! Mai știm noi de-al de-astea! Bete de narcisism! Veșnic picate din pat...
@calu, cu admirație:
(30 Octombrie 2018, 15:25)
@Calu! Ești mare, bravo! Nu aveam vorbele la mine să răspund pipiței ANDREEA. Ai făcut-o tu ca un bărbat pe care l-a indignat ipocrizia unei fufe! Bravo! Mai zi-i că merită vulpea!!
Calu:
(30 Octombrie 2018, 09:02)
Da,are actiuni protopopiatul ca are o liota de meseriasi cu sutane si credinta.Ce te faci cu #preafaccevreau ca asa vreau.Massmedia Andreea a redat filmarea in care PF isi arata"credinta"fata de gloata asunata la eveniment.Ai vrea nume?Ce ai face cu ele?Sau prenume?Nu,ca le ai striga orgasmic si isteric!E bun si anonimatul,chiar multi,prosti dar si cu vorba lui Creanga I:"cu niste vartosenii de matarangi..".E"Povestea PμΩei".Tot din folclor,chiar din istoria mai recenta si verificata.Romanii fac dragoste si vrem sa impartasim si cu tine vorbele marelui Creanga.Si cu un sprit,ca si beau romanii!Strigand la climax: AH Doamne! Deci te vom respecta ca niste romani autentici,noi astia anonimi,multi si prosti!
Ioana:
(30 Octombrie 2018, 08:35)
Eu nu m am referit la biserica. Citiți cu atenție. Faptele frumoase, caritabile sunt firești sa existe. Nu mi se pare deloc deosebit. M AM REFERIT STRICT LA EPISCOP. La atitudine si firesc in relatiile cu oamenii.chiar cu preoții. Sper sa citească aceste comentarii.ptr.a i provoca o schimbare de atitudine. Sa fie blând, iubitor de oameni ca un adevărat episcop...si sa nu mai primească sume de bani ca rasplata ca a sosit intr o biserică sa faca o slujbă. Se stiu toate astea. Oamenii vb.stiu toate astea de la preoti.care s au săturat.
@Ioana:
(30 Octombrie 2018, 01:21)
Citeste si articolul"Alaturi de oameni..pentru oameni"-actiune a protopopiatului Urziceni si o sa vezi, Ioana, ca biserica ajuta oamenii necajiti. In rest nu cred ca postari precum cele ale unor dealde @caka maka vor avea un efect prea mare asupra lui Vincentiu daca le-ar citi.
Ioana:
(30 Octombrie 2018, 00:28)
Poate citeste si prea sfintitul si realizeaza ca fara sa si dea seama produce rau.sau rătăciri ale oamenilor. Si urmarea va fi ca poate va fi altfel cu cei din jur.cu preoții ai cu oamenii simpli necăjiți. Cine stie???? Daca nu asta e...
Pârț scârț:
(29 Octombrie 2018, 14:51)
@scârț pârț. Tu cu cine te cerți dintre comentatori? Ai dreptate, mare dreptate. Dar, nu văd pe cine contrazici cu foc. Pe prea... nu știu cum sau vreun cititor? Popa cu rang mare este suspect de bogat și arogant!
Andreea:
(29 Octombrie 2018, 14:46)
Citind articolul și comentariile, la care m-am amuzat teribil, mai ales prin prisma faptului că vă este frică să vă dezvăluiți identitatea (deși nu vă taie nimeni capul atunci când vă dați deștepți și interesanți) și că v-ați ales niște apelative care vă caracterizează, ajung la concluzia lui Alexandru Lăpușneanul, care bine mai spunea: ”proști, dar mulți”.
Mai e mult până departe, dragilor!
Treziți-vă din manipularea mass-mediei și trăiți viața voastră, nu a altora, căci pentru ea veți răspunde în fața divinității, nu pentru păcatele altora.
Și să
nu uitați niciodată că doar ceea ce ați văzut,auzit, simțit și verificat personal este adevărat, nu ceea ce vor alții să credeți, ca să păreți niște ființe îndobitocite.

Scârtz Pârtz:
(29 Octombrie 2018, 09:25)
Cu prostanaci ce idolatrizeaza un cadavru,ca"e sfant",meriti sa zaci pe un pat de spital,dotare 1980,cu rugaciuni si medicamente de acasa.Asadar,inaltimea vicentiu"a gresit".Nu zau.Pai,ce vorbim de-un popa de 28ani?Asta e catai episcopu maimutoiule psd ist.Sa spuna la el in chilie,pardon,hotel,ca e greseala.Asta mare e portavocea crestinatatii in Baragan.Cu sau fara referendum,amaratii au dat bani,mancare,ca asa a zis popa.Ca tu esti o panarama,si in loc sa mergi la medic pentru tratament,pupi un geam ce acopera un mort,e alegerea ta.Dar e cea proasta.Si meritata.Asa greseala a facut si colonelul in alb cand a dat ordin si chiar batut cetatenii romani civilizati sau chiar cu bratele ridicate.Exact asa a gresit si vicentiu asta al tau cu pantofi de piele-ntoarsa.Nici dracu nu venea la sfintire daca anunta"doliul"pluvial maimutoiule!Ah,poate tu si alti prosti,care va inchinati in biserica sa va vada"lumea".Stai jos,portavoce jalnica,greseala lui Vică asta al tau sa o faca la un spritz,cu tot neamul inchinat sau nu.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 07 Oct 2026
324 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Intervenție pe strada Ialomiței din localitatea Gura Văii!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 2 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Ialomiței, din localitatea Gura Văii. Astfel, î ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 10:55
(4497 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Este interzisă arderea miriștilor și a vegetației pajiștilor permanente

Având în vedere apariția la nivel național a unor incendii de vegetație uscată, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) atrage încă o dată atenția fermierilor cu privire ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2026, 13:55
(5214 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 5,49 milioane de lei în mai 2026. 1,85 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată la buget în urma controalelor!

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna mai 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de 5,49 milioane de ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2026, 08:15
(5743 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,61%, rata șomajului la sfârșitul lunii mai 2026

La sfârșitul lunii mai 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4395 șomeri (din care 2114 femei), rata șomajului fiind de 5 ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2026, 16:40
(5084 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Gura Văii!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Ialomiței din localitatea Gura Văii, echipele RAJA  Constanța sistează furnizarea apei ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2026, 13:35
(4266 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,9 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2026, 09:35
(637 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Accident rutier, pe DN2A-E60, între două camioane

IPJ Ialomița: Accident rutier, pe DN2A-E60, între două camioane

La data de 24 iunie 2026, în jurul orei 6,00, polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident de circulație în care au fost implicate două camioane, pe DN2A ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2026, 13:50
(5228 vizualizări - 0 comentarii)


S-a întâmplat la Ograda: Doi minori, înecați în râul Ialomița!

S-a întâmplat la Ograda: Doi minori, înecați în râul Ialomița!

Pompierii ialomițeni au desfă­șurat încă de duminică, 21 iunie 2026, o amplă acțiune de căutare a doi minori, de 13 și, respectiv 17 ani, înecați în apele râului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2026, 08:20
(10421 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Traficant de droguri, arestat preventiv

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 18:00
(5998 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 167,21 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în mai 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna mai a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 167,21 milioane ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 12:10
(6604 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 23 iunie 2026, în intervalul orar 10,00-16,00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Venus din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării lucrărilor ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 10:30
(6077 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 24 Iunie-«Ziua Internațională a Iei», sărbătorită la Sala «Europa»

Miercuri, 24 iunie 2026, de la orele 18,00, la Sala «Europa» din Slobozia, Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 09:10
(6256 vizualizări - 0 comentarii)


Articole pirotehnice comercializate fără autorizație, depistate de jandarmii ialomițeni

Articole pirotehnice comercializate fără autorizație, depistate de jandarmii ialomițeni

Duminică, 22 iunie a.c., în cadrul misiunilor executate cu ocazia desfășurării evenimentului cultural «Drăgaica» din Căzănești, jandarmii ialomițeni au identificat o persoană care comercializa ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2026, 13:15
(5210 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie la intersecția străzii 1 Decembrie cu Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de 225 mm, de la intersecția străzii 1 Decembrie cu Șoseaua București din orașul Țăndărei, echipele RA ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2026, 12:40
(4910 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie în localitatea Țăndărei!

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de 350 mm, de pe strada Gării din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2026, 09:55
(5691 vizualizări - 0 comentarii)


1097 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-mai 2026

În primele 5 luni ale anului 2026, ca urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1097 persoane, dintre care 414 femei.  ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2026, 08:25
(5776 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziția de pictură «TEMPO RUBATO», la Centrul Cultural «Ionel Perlea»

Luni, 15 iunie 2026, la Galeriile «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» va fi vernisată expoziția de pictură «TEMPO RUBATO-natură și proiect», semnată ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2026, 11:20
(6069 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Bărbulești, prins în flagrant și reținut pentru «șantaj»

Un bărbat de 51 de ani, din Bărbulești, a fost prins în flagrant delict de polițiștii de investigații criminale din Urziceni, imediat după ce ar fi primit 1000 de euro, bani pretinși prin amenințări ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2026, 10:25
(5702 vizualizări - 1 comentariu)


Tânăr din Urziceni, reținut de polițiști pentru infracțiuni rutiere

Un tânăr de 28 de ani, din Urziceni, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii rutieri ialomițeni după ce a fost depistat la volan deși avea permisul de conducere suspendat. Cercetările au ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2026, 17:20
(6603 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale și amenzi de peste 132 mii de lei. Peste 1000 kg de produse alimentare, retrase de la comercializare!

În perioada 25 mai5 iunie 2026, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a desfășurat 58 de acțiuni de control în unități din domeniul alimentar, având ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2026, 10:15
(6808 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Căzănești!

Marți, 9 iunie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Prunului din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 09,30-13,00, sunt afectați ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2026, 10:20
(995 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitățile Dridu-Snagov și Moldoveni!

Miercuri, 10 iunie 2026, în intervalul orar 09,00-16,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei în localitățile Dridu-Snagov și Moldoveni, pentru realizarea operațiunilor ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2026, 15:05
(7298 vizualizări - 0 comentarii)


«Pe pământ și pe apă: locuitorii Deltei Dunării acum 6500 de ani», expoziție vernisată la Muzeul Județean Ialomița

Muzeul Județean Ialomița invită publicul pasionat de istorie și patrimoniu să participe joi, 11 iunie 2026, începând cu orele 11,00, la vernisajul expoziției «Pe pământ și pe ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2026, 12:50
(7845 vizualizări - 0 comentarii)


Dosar privind «deținerea ilegală de arme», percheziții la Țăndărei

Dosar privind «deținerea ilegală de arme», percheziții la Țăndărei

Joi, 4 iunie 2026, polițiștii ialomițeni au pus în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară în orașul Țăndărei. Activitățile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal î ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:40
(6709 vizualizări - 0 comentarii)


Soluții digitale de la RAJA Constanța

Soluții digitale de la RAJA Constanța

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:30
(6689 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Reținut pentru consum de alcool la volan și lipsa permisului auto

Polițiștii din Fetești au reținut pentru 24 de ore un bărbat în vârstă de 41 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de «conducere a unui vehicul sub influența alcoolului ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:20
(6705 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Mașină de Poliție, vandalizată. Autorii au fost reținuți!

Miercuri, 3 iunie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut, pentru 24 de ore, doi bărbați cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de «distrugere». Din cercetările efectuate a reieșit ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:00
(11896 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,72%, rata șomajului la sfârșitul lunii aprilie 2026

La sfârșitul lunii aprilie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4487 de șomeri (din care 2114 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 11:30
(7364 vizualizări - 0 comentarii)


Informare privind plata facturilor RAJA Constanța prin rețeaua PayPoint

RAJA Constanța informează clienții societății că, urmare a noilor condiții comerciale și operaționale implementate la nivel național de către procesatorul de plăți PayPoint, la achitarea facturilor prin ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2026, 13:20
(7017 vizualizări - 0 comentarii)


Trafic feroviar blocat în zona Fetești din cauza unui accident. O femeie și un copil au fost loviți de tren!

Trafic feroviar blocat în zona Fetești din cauza unui accident. O femeie și un copil au fost loviți de tren!

Luni, 1 iunie 2026, o femeie de aproximativ 70 de ani și un minor de aproximativ 5 ani au fost loviți în plin de trenul InterRegio Constanța-București în timp ce traversau neregulamentar ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2026, 17:00
(12107 vizualizări - 2 comentarii)


Ultimele comentarii
Urbanistul în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nimeni Altu în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» raci Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 Gheorghe Ion Vasile în Din nou runda oaspeților Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  casă Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...