Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Luni de așteptare pentru un examen RMN la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Luni de așteptare pentru un examen RMN la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Investigații medicale programate cu luni bune înainte. Se întâmplă la Spitalul Județean de Urgență Slobozia, acolo unde, din cauza fondurilor limitate, pacienții sunt obligați să aștepte foarte mult timp pentru un exa­men RMN. Situația ar putea fi evitată dacă reprezentanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița ar oferi mai multe fonduri pentru efectuarea de investigații RMN. La rândul lor, oficialii instituției spun că prioritate în distribuția fondurilor pentru verificarea stării de sănătate a bolnavilor o au alte tipuri de analize medicale.

Un aparat pentru 3 județe
Cumpărat în urmă cu 2 ani și jumătate la valoarea de 4,8 milioane de lei, aparatul RMN al Spitalului Județean de Urgență Slobozia a fost cea mai ambi­țioasă investiție pe care unitatea medicală a realizat-o în ultimii 10 ani. La momentul achiziției, foștii reprezentanți ai Spitalului Slobozia precizau faptul că acest aparat ar putea aduce avantaje atât instituției, cât și pacienților care erau nevoiți să străbată sute de kilometri până la Constanța sau București pentru a beneficia de o astfel de investigație medicală. Singurul beneficiu real pe care l-a adus aparatul RMN a fost acela că a salvat de la declasare Spitalul Județean de Urgență Slobozia. În ceea ce-i privește pe pa­cienți, oamenii se adresează în conti­nuare clinicilor din București sau Constanța dacă au nevoie de un examen RMN. Situația este generată de faptul că, la Slobozia, pentru o astfel de investi­gație medicală oamenii sunt obligați să aștepte cu lunile. Motivul îl reprezintă numărul limitat de proceduri pe care Casa Jude­țeană de Asigurări de Sănătate îl decontează, prin comparație cu adresa­bilitatea. Aparatul RMN din Slobozia efectuează investigații și pentru bolnavi din județele învecinate precum Brăila, Călărași sau Buzău, unde astfel de echipamente nu există în spitale. În ultimele 6 luni, Spitalul Județean de Urgență Slobozia a primit pentru exa­menele RMN sume care nu au depășit 70 mii de lei, fiind efectuate 130 de investigații lunar. Toate acestea în condițiile în care solicitările au fost de 3 ori mai multe. «Sunt foarte mulți oameni care au nevoie de RMN! Noi facem acest tip de exami­nări în limita fondurilor pe care Casa de Sănătate ni le oferă... Au fost situații în care am distribuit banii rămași de la alte investigații radiologice către RMN, pentru a-i ajuta pe oamenii care aveau nevoie să nu mai aștepte foarte mult timp...» a explicat situația Mariana Iancu, managerul Spitalului Județean de Urgență Slobozia.

Distribuție corespunzătoare a fondurilor
Reprezentanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița explică faptul că modul în care se distribuie fondurile pentru investigațiile RMN efectuate la Spitalul Județean de Urgență Slobozia este corespunzător. Acest tip de analiză este importantă în stabilirea unui diagnostic, însă nu este prioritară prin comparație cu alte investigații pentru care se acordă fonduri mai mari. «Pentru stabi­lirea unui diagnostic se realizează nume­roase tipuri de investigații medicale... La RMN se apelează într-o ultimă instanță, în cazul în care celelalte analize nu oferă indicii foarte clare cu privire la afec­țiu­nile de care pacienții suferă. Considerăm că modul în care se face repartiția fondurilor este unul corect și oportun!» ne-a declarat Mihai Geantă, președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița. Mai mult, acesta a atras atenția cu privire la faptul că Spitalul Județean de Urgență Slobozia întâmpină mari probleme în ceea ce privește încasarea fondurilor destinate internărilor, pentru că nu poate să efec­tueze numărul optim de servicii medicale contractate. «Spitalul Județean de Urgență Slobozia are cu totul alte prio­rități, nu neapărat decontarea exami­nărilor RMN. Marea problemă este că nu poate încasa banii pentru internări, pentru că nu acoperă integral serviciile medicale!» a mai spus Mihai Geantă, pre­ședintele CJAS Ialomița.

6 Noiembrie 2018, 10:05 (16943 vizualizări - 10 comentarii)

Citiți și:
Listă de așteptare pentru investigații RMN la Spitalul Județean de Urgență Slobozia
Primele investigații RMN la Spitalul Slobozia
Ialomița are aparat RMN «made in China»

Comentariile cititorilor:


GICU:
(22 Decembrie 2018, 11:04)
la imagistica Slobozia  numai incompententi , mindri , cu nasul pe sus (de vocabular nu se mai pune problema...)  , cu ochii dupa spaga ca "sa.ti faca loc printre alte programari" ....
RUSINE !!
Mamă cu venit 1.700lei:
(10 Noiembrie 2018, 10:54)
"Repartitia fondurilor pentru sanatate este corect si oportun" Bai geanta,gandesti ca hitler sau doctor mengele!In spital se vine cu fese si medicamente de acasa,ma oaie ratacita!Pacientii raman in spitalul din oras ca nu au incotro!Ar pleca spre capitala,animalule!Cum?Corect si oportun? In spital se moare oportun,nesimtitule!Nu avem medicina sau conditii si nici fonduri,penibilule!Esti un nenorocit prin ce spui!Verifica si taci animalule,ca asta nu e spital gestionat corect si nici fonduri"corecte"nu sunt,tantalaul urbei!Verifica!
ION:
(9 Noiembrie 2018, 02:06)
Decat sa iti faci un rmn la abator mai bine arunci la gunoi biletul de trimitere si te duci la bucuresti. Habarnamistii aia de la abator nu au nici o idee cu ce se mananca rmn
Platitor de taxe:
(8 Noiembrie 2018, 23:40)
Bă Geantă,zici ca ai absolvit scoala de licentiat Dumnezei,Hypocrati si d'alde Boca.Le sti pe toate ca un om mare.Auzi mă,ca alt apelativ nu gasesc,tu esti mare sef si beneficiezi de multe avantaje.N-ai vrea mă,sa te pui in pielea unui amarat cu venit sub 2.000lei?N-ai vrea?Si care nu are"pile"ca voi?Hai mă,bipedule,pune-te,sa te vezi inlaturat de la sansa unei investigatii de"bugetul alocat".Despre asta e vorba,mă Geanta.Bati campii alaturi de madam Iancu,spunand tampenii.Oamenii au nevoie de concret,nu de vrajeala ieftina servita de 30 ani.Chiar!Mai fumeaza secretara aia blonda in birou?Da,la tine in institutie.Nu stiai?Ai nasul infundat mă,Geanta?Ori tratezi situatia cu aceeasi placă?Sau poate esti depasit,mă Geantă...?
Călin:
(8 Noiembrie 2018, 17:51)
M-au programat din octombrie după jumătatea lui februarie dar mi-au zis că se poate mai repede și mă costă 900 de lei.
Orez cu trihalometani:
(8 Noiembrie 2018, 10:12)
Nu va mirati.Suntem alimiati la cerintele UE,amestecat cu debandada romaneasca,am depasit asteptarile europene in depopulare.Asta le era planul.Din 1990 jucam asa cum ne canta formatia europeana,care ne a deschis granitele,ne a adus banane si portocale,avem libertate,avem de toate!Doar ca primind toate astea,trebuie sa fim foarte ascultatori si sa murim asa cum o cer aceleasi nenorocite norme UE.Trei inmormantari,o nastere.Cam asa suna o zi in Romania.Sa adaugam migratia?Lipsa educatiei si minimelor norme medicale?Lasati,ca tare ne chinuim pana in '89.Nu aveam BMWuri,acum avem si ne umplu cimitirele(cate mame tinere isi plang copilasii),Cand vreodata ajungeai la medic sa fi asa batjocorit?Pensiile celor normali,abia ajung pana a 2a luna iar la cei cu"speciale"...Apoi medicii lui Ceausescu vedeau o amputatie si erau siguri ca asa va ramane.Azi,este chemat lunar,la comisie,sa nu fie o minune,sa creasca membrele...Aberanta libertate!Asa cu CASul ialomitean.Da fonduri respectand vocea europeana: ramaneti cat mai putini!
Daca :
(8 Noiembrie 2018, 09:06)
Daca esti pesedist si ai recomandarea partidului nu stai la rind ! Sau suna moraru menajera sau dinozaurul spagar Poseta de la casa si se rezolva ! Altfel ori pleci la Bucuresti si faci un RMN pe bune ori mori cu zile ! Psd actioneaza si in sistemul sanitar ! Indrazneste sa crezi !
Catrina:
(7 Noiembrie 2018, 16:25)
@catrinel. Ajungi la București dacă mai poți! Uneori trebuie să existe salvarea aproape că nu mai e timp până-n București. Dumnezeu, cu mila!
gogu:
(7 Noiembrie 2018, 14:22)
abatorul nu se dezminte. Nu pot uita cum a murit cu zile saracul om dupa ce a fost "tratat la UPU...
catrinel:
(6 Noiembrie 2018, 22:44)
aparatura ...exista....exista si specialisti care sa stie sa lucreze ? personalul medical e slab  pregatit  ,medicii sunt la pamant si prin urmare  tot la bucuresti ajungem 

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 01 Oct 2026
230 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 1 octombrie 2026, pentru salvarea unui bărbat de 71 de ani, căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare din Balta Ialomiței. Din primele informații, acesta ar fi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:30
(109 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Bărbați reținuți după ce s-au luat la bătaie

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 54 și 65 de ani, cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de «loviri și alte violențe» ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:25
(143 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii au organizat o razie de amploare pe străzile din municipiul Slobozia. În urma acțiunii, au fost verificate peste 250 de automobile și legitimate 280 de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:20
(70 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Perioada de înscriere în școlile de Poliție se apropie de final

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița îi informează pe cei interesați de o carieră în Poliția Română că perioada destinată înscrierii pentru admiterea în școlile ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:15
(72 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Pe două roți, fii vizibil, fii în siguranță!»

În perioada 1-31 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară activități preventive și de control pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic care se deplasează pe două ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:10
(120 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 13:35
(123 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2026

La sfârșitul lunii august 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4517 șomeri (din care 2249 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 12:20
(78 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Antifrauda declanșează verificări la comercianții de autoturisme second-hand

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează «Acțiunea ATOM-Analiza și Trasabilitatea ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 11:45
(110 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

29 Septembrie 2026, 19:15


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(303 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(315 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(302 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(1166 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(742 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(713 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(763 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(1307 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1219 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(1398 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(1384 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(1577 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(1753 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(1884 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(2404 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(1898 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(1653 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(1567 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(1648 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(4125 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(2661 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Gabi în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mariuca în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Alex în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean asigurat în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mary în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Calin în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Necunoscut în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Daniel în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetateanu.net în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetatean în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Silviu în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Krishan în Echipa CSM Unirea Slobozia, vicecampioană națională la Cupa României la Sabie Masculin! știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Soldatul rezervist în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gheorghe Ion în Victorii ale «terenului propriu» CASA în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 @Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...