Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Situație alarmantă

Ialomița, județul codaș la contracepție

încercarea de a stopa sarcinile nedorite, autoritățile din Ialomița eșuează de fiecare dată. Deși se investesc bani și se încheie parteneriate pentru a preveni concepția, foarte mulți copii sunt aduși pe lume de mame care nu au atins vârsta majoratului. În 2018, au fost raportate peste 100 de astfel de cazuri. Iar cifra repre­zintă doar partea cuantificabilă a acestui fenomen...

Contracepția, o figură de stil
Prevenirea sarcinilor nedorite prin folosirea eficientă a măsu­rilor contraceptive poartă denumirea generică de «planning fami­lial». Concret, este vorba despre sfaturile oferite de spe­cia­liștii care și-au asumat rolul de a le educa pe viitoarele mame ce înseamnă responsabilitatea nașterii unui copil și ce ar trebui să facă acestea în cazul în care nu sunt pre­gătite pentru a ră­mâne însărcinate. Un astfel de cabinet, printre singurele din întreg județul, există la Spitalul Județean de Urgență Slobozia. Anul acesta a împlinit 25 de ani de activitate și tot de atâta timp încearcă, fără prea mult succes, să combată fenomenul sarcinilor care apar în mod ne­programat. Cabinetul are și un specialist, care se numește Victoria Tîrziu. Am încercat să discutăm cu ea despre acest fe­nomen, însă în afară de reticență nu am primit multe informații. Singura utilitate pe care o are Cabinetul de Planning Familial al Spitalului Slobozia este aceea de a parafa certificatele prenup­țiale de care viitoarele cupluri au nevoie în fața ofițerului Stării Civile. În rest, activitatea în sensul prevenirii naște­rilor nedorite este inexistentă. De la un an la altul, numărul tine­re­lor fără experiență care au trecut pragul cabinetului pentru a primi informații despre meto­dele contraceptive a scăzut vertiginos. Acest cabinet nici măcar nu mai poate oferi gratuit medi­camente anticoncepționale. Pro­dusele se oferă contracost. Prețu­rile sunt ceva mai mici decât în farmacii, pentru că nu se aplică TVA...

Peste 100 de mame minore în Ialomița
Între timp, în Ialomița, se nasc sute de copii pentru care mamele nu au fost pregătite să-i aducă pe lume. Toate aceste ca­zuri se află în evidența Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Ialomița. Majoritatea acestor mame nu au împlinit încă vârsta majoratului. Cea mai tânără dintre ele este o adolescentă de 13 ani, care provine dintr-o comunitate de romi aflată pe raza județului. Cutremurător este faptul că în acest caz nu a fost vorba despre un abuz asupra mamei, ci de un act sexual care s-a consumat cu consimțământ, «pentru că așa a cerut-o tradiția» după cum explică specialiștii instituției. Statistica arată că, de la începutul anului și până în prezent, în Ialomița, 116 adolescente până în 18 ani au născut. În ultimul timp, chiar și pentru o instituție de anvergura DGASPC a devenit dificil să desfășoare programe sustenabile în ceea ce privește utilizarea metodelor contraceptive. Timp de 4 ani, instituția a avut un parteneriat cu o fundație din București, cu ai cărei reprezentanți mergea în comunitățile sărace și oferea produse a căror menire era de a preveni sarcinile nedorite. Parteneriatul cu această fundație s-a încheiat la începutul acestui an, iar până în prezent nu a mai fost posibilă încheierea unui alt parteneriat cu asociații similare. Așa că specialiștii DGASPC Ialomița contribuie la prevenirea sarcinilor nedorite prin propriile programe a căror eficiență lasă de dorit... «Avem programe de consiliere pe care le desfășurăm la nivelul instituției noastre. Ne preocupă aceste fenomen, evident! Facem toate eforturile necesare în acest sens...» ne-a declarat Neculai Badea, purtătorul de cuvânt al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Ialomița.

7 Noiembrie 2018, 09:50 (3971 vizualizări - 1 comentariu)

Comentariile cititorilor:


conceptie:
(8 Noiembrie 2018, 10:56)
Singura masura contraceptiva este din pacate situatia economica; din aceasta cauza familiile formate din soti educati, care tind catre clasa sociala medie, se lupta pentru o pregatire, pentru o cariera, un job care sa le asigure o viata minim decenta, o casa, etc, convenind ca pe la varsta de 30-35 de ani sa faca maxim un copil (sau poate niciunul). La polul opus sunt familiile fara posibilitati materiale si familiile conationalilor nostri, fara prea multa "scoala", care se impuiaza de la varste foarte fragede precum sobolanii (zece copii lejer); o tin tot intr-o betie si scandaluri (familia traditionala) iar ajutorul social (si votul in anii electorali) le asigura bautura zilnica la carciuma din sat. Ce viitor au copiii necajiti care se nasc in astfel de familii? subnutriti, bolnavi, needucati, nescolarizati, abrutizati, abuzati. Ce societate vom deveni in viitorul apropiat? Nu e greu de anticipat, e doar greu de acceptat!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 08 Aug 2026
261 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Accident produs de un șofer beat cui

Două persoane rănite și un autoturism distrus aproape în totalitate, sînt urmările unui grav accident rutier petrecut în noaptea de 14 spre 15 iunie în apropierea comunei Adîncata. Primele cercetări ale ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2010, 18:18
(21997 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: accident


Incendii la Gheorghe Doja și Traian

Luni seara, 14 iunie, în jurul orelor 19,00, un apel de urgență alerta pompierii. Apelul fusese dat din comuna Gheorghe Doja unde căminul cultural din localitate se aprinsese de-a dreptul. Clădirea era ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2010, 18:18
(25805 vizualizări - 0 comentarii)


Pompierii voluntari, în concurs

Inspectoratul pentru Situații de urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a desfășurat, marți, 15 iunie faza județeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2010, 18:17
(29231 vizualizări - 0 comentarii)


Camera de Comerț Ialomița organizează cursuri de formare

Luni, 14 iunie, la Centrul Cultural «Ionel Perlea» s-a desfășurat seminarul cu tema «Propuneri pentru realizarea unor proiecte în domeniul energiei regenerabile, prin accesarea de programe de finanțare ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2010, 18:16
(15488 vizualizări - 0 comentarii)


În perioada 11-13 iunie: Muzeul Național al Agriculturii, la Moara Vlăsiei

În perioada 11-13 iunie: Muzeul Național al Agriculturii, la Moara Vlăsiei

Muzeul Național al Agriculturii a participat, în calitate de partener, la prima ediție a Festivalului Vlăsiei, manifestare organizată Consiliul local și Primăria comunei Moara Vlăsiei (județul Ilfov), localitate ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2010, 12:00
(26063 vizualizări - 0 comentarii)


Revista Junior, locul I la Concursul Revistelor Școlare

Revista Junior, locul I la Concursul Revistelor Școlare

«Cea mai mare bogăție din aceasta lume sînt copiii, mai mare decît toți banii din lume și toată puterea de pe pămînt» este motto-ul sub care colectivul de cadre didactice al Grădiniței cu Program Prelungit ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2010, 11:21
(27255 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: revista Junior


«Șoferi» fără permis, beți la volan

În ultimele 48 de ore, în urma controalelor de rutină desfășurate de polițiști, pe arterele județului au fost depistați trei conducători auto ce se aflau la volanul unor autoturisme, cu toate că nu aveau ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 16:38
(23038 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive în mediul rural

În noaptea de sîmbătă spre duminică, 12/13 iunie, în intervalul orar 22.00-03.00, efective din cadrul Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Rural Slobozia, în colaborare cu agenții Posturilor de Poliție ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 16:36
(13373 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Serviciile voluntare și private de pompieri, la concurs

Marți, 15 iunie a.c., începînd cu ora 8,00, la Stadionul Municipal 1 Mai din Slobozia se va desfășura faza județeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare înființate la nivelul localităților ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 15:32
(17260 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Flutur: «S-a decis înghețarea alegerilor din PD-L la toate nivelurile»

«S-a decis înghețarea deocamdată a alegerilor din PD-L la toate nivelurile» a declarat Gheorghe Flutur după ședința Biroului Permanent Național. «Dorim să ne concentrăm în perioada următoare pe rezolvarea ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 15:01
(17725 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: PDL alegeri


Accidente la Sf. Gheorghe și Făcăeni

Paramedicii din Urziceni au fost prezenți duminică, 13 iunie, în jurul orei 19.30, la un accident rutier, produs între un autotren și un autoturism pe raza comunei Sf. Gheorghe. Aceștia au deconectat bornele ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 12:29
(14526 vizualizări - 1 comentariu)


Sinești: A căzut din căruță

Echipajul SMURD a fost solicitat duminică, 13 iunie, pe raza comunei Sinești. Un bărbat, de 32 de ani, a căzut din căruță și s-a ales cu multiple traumatisme. După acordarea îngrijirilor medicale inițiale ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 12:28
(16592 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sinești accident


Animal scos de pompieri din noroi

O bovină rămasă împotmolită în noroi, pe malul stîng al rîului Ialomița, a fost salvată sîmbătă dimineață, în jurul orei 8.30, de pompierii din Urziceni. Aceștia au acționat cu mijloacele din dotare timp ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 12:28
(16516 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ialomița pompier


La Slobozia a ars o casă, la Țăndărei un transformator electric,  iar la Coșereni o motocicletă s-a făcut scrum

La Slobozia a ars o casă, la Țăndărei un transformator electric, iar la Coșereni o motocicletă s-a făcut scrum

Vineri seara, 11 iunie, o casă de pe strada Plevnei din Slobozia a luat foc. Întrucît proprietara, ce locuia singură, nu era acasă în momentul izbucnirii incendiului, flăcările au fost observate de vecinii ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 12:22
(27034 vizualizări - 0 comentarii)


«Clubul de vacanță» la Protoieria Urziceni

În cursul vacanței de vară, respectiv 15 iunie-15 septembrie, Protoieria Urziceni, prin Biroul de Asistență Socială și în colaborare cu organizația World Vision România, susține programul «Clubul de vacanță ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 08:44
(16379 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Amenzi de peste 5300 de lei într-o singură noapte

În cursul nopții de vineri spre sîmbătă, 11/12 iunie, în miez de noapte, polițiști de siguranță publică și poliție rutieră, în colaborare cu jandarmi și polițiști comunitari, au acționat pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 08:38
(16596 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia amenzi


Borănești, Bărcănești și Coșereni, în vizorul polițiștilor

Efective ale Poliției Municipiului Urziceni și ale posturilor de poliție limitrofe au acționat pe raza comunelor Borănești, Bărcănești și Coșereni, urmărindu-se în special prevenirea și combaterea faptelor ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 08:36
(14701 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a Poliției la Mihail Kogălniceanu

Prevenirea infracționalității stradale a fost principalul obiectiv al unei acțiuni desfășurate în comuna Mihail Kogălniceanu de efective ale Poliției Orașului Țăndărei, în colaborare cu reprezentanți ai ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 08:32
(13368 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Permise suspendate, amenzi, controale

Nerespectarea prevederilor legale a condus la aplicarea a 120 de sancțiuni contravenționale, reținerea a 4 permise de conducere și retragerea a 13 certificate de înmatriculare.
Așadar, în cadrul unei ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 08:30
(14922 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Jilavele și Ograda

În cursul zilei de joi, 10 iunie a.c., pe șoselele din Ialomița s-au produs două accidente, patru persoane fiind rănite. Din fericire, în trei cazuri, leziunile suferite nu au necesitat internarea într ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2010, 19:30
(19454 vizualizări - 0 comentarii)


Grindu: I-a furat motoscuterul din fața casei

Joi, 10 iunie, polițiștii din Grindu au fost alertați de o femeie din localitate căreia i-a fost furat motoscuterul din fața casei. Din primele cercetări, s-a stabilit că tînăra de 27 de ani a parcat motoscuterul ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2010, 19:30
(24539 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a polițiștilor feteșteni

În timpul unei acțiuni ce au vizat asigurarea și menținerea ordinii și liniștii publice în Fetești, polițiștii au depistat în trafic un bărbat, de 32 de ani, din localitatea Făcăeni, ce se deplasa la volanul ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2010, 19:29
(14777 vizualizări - 0 comentarii)


«Simfonia motoarelor», la a doua ediție

Duminică, 13 iunie, Compania «Automobila», în colaborare cu Muzeul Național al Agriculturii și cu sprijinul Word Trade Center București și al Primăriei Moara Vlăsiei, organizează duminică, 13 iunie, «Simfonia ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2010, 15:48
(15539 vizualizări - 2 comentarii)


Fierbinți Tîrg: Au spart banca și nu au furat banii

Polițiștii ialomițeni desfășoară o amplă anchetă în orașul Fierbinți-Tîrg. Cercetările au demarat ca urmare a unui apel pe numărul de urgență 112, ce viza o tentativă de furt dintr-o unitate bancară din ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2010, 15:39
(18273 vizualizări - 0 comentarii)


25% din firme NU au depus situațiile financiare la Registrul Comerțului

Începînd cu anul 2010, în conformitate cu legislația în vigoare, situațiile financiare anuale și documentele anexe se depun numai la Registrul Comerțului, iar indicatorii economico-financiari aferenți acestora ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2010, 17:53
(13910 vizualizări - 0 comentarii)


Razie de amploare a Poliției în zona Urziceni

Razie de amploare a Poliției în zona Urziceni

În dimineața zilei de joi, 10 iunie a.c., începînd cu ora 6,00, efective sporite de polițiști și jandarmi au acționat pe raza municipiului Urziceni și a comunelor Bărbulești, Borănești, Bărcănești și Coșereni ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2010, 17:48
(27846 vizualizări - 0 comentarii)


14 iunie, termen limită pentru depunerea cererii de sprijin financiar destinat deținătorilor de cotă de lapte

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește producătorilor de lapte că luni, 14 iunie 2010, este ultima zi în care pot să depună cererea pentru sprijinul financiar destinat deținătorilor ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2010, 17:40
(26548 vizualizări - 0 comentarii)


«Implică-te și te vei simți în siguranță!»

În prag de vacanță, Poliția Municipiului Fetești și-a deschis porțile pentru 30 de elevi din cadrul Școlii cu clasele I-VIII nr. 4 din cartierul Vlașca al municipiului. Copiii i-au avut drept ghizi pe polițiștii ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2010, 17:33
(26195 vizualizări - 0 comentarii)


36 de grade C: Temperaturi deșertice în week-end

Începînd de vineri, meteorologii anunță temperaturi care vor depăși 34 de grade la umbră. De asemenea, susțin specialiștii, aerul din România va conține și particule de praf, asemenea furtunilor de nisip ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2010, 16:48
(28178 vizualizări - 1 comentariu)


Modificare a Legii privind regimul armelor

Începînd cu data de 30 mai, termenul în care persoanele care au procurat arme letale trebuie să se prezinte la Poliție pentru solicitarea acordării permisului de armă sau pentru înscrierea armei în permisul ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2010, 06:55
(28409 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...