Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Obiectiv în ceață

Fotbal, Liga a III-a, Unirea Slobozia-CS Afumați 0-1

Obiectiv în ceață

Atât fotbaliștii cât și spectatorii Sloboziei s-au hrănit cu energia sumedeniei de victorii obținute în primele 10 etape. Au fost succese pe deplin meritate de Unirea dar, la drept vorbind, adversarii nu au rupt gura târgului. Primul examen cu adevărat serios a venit sâmbătă, 3 noiembrie 2018, când pe gazonul Stadionului «1 Mai» au pășit în calitate de adversari ilfovenii de la CS Afumați, interesați la rândul lor de promovare. Oaspeții veneau la Slobozia după o înfrângere suprinzătoare cu «frații» de la Tunari. Altă sursă de încredere, dar și de amorțire a concentrării pentru Soare și compania... În fine, a ieșit un meci încrâncenat, greu de savurat de către un spectator neutru. Iar dezno­dământul ne-a amintit, din păcate, de campionatul trecut, când Unirea a capotat în mai toate meciu­rile cu adversari ceva mai răsăriți.

Strategie fără vârf de lance Pentru prima dată în acest sezon, Șerban și Bucă, pe a căror carte de muncă scrie «atacant», au rămas pe bancă. Postul omului de gol l-a jucat Mihaiță Năstase care, în ciuda celor 8 reușite stagionale, nu este jucător de gura porții. Majoritatea golurilor le-a marcat venind din linia a doua... De altfel, puștiul de 19 ani al Sloboziei se află într-o acută pană de inspirație, atrăgând atenția în ultimele etape doar prin ratări tot mai exasperante. Sterilitate de ambele părți timp de o jumătate de oră. Apoi, Buduroi, de la oaspeți, rămâne în poziție bună de șut, dar execuția lui trece pe lângă poartă. La faza imediat următoare, Năstase scapă singur cu portarul advers, însă reușește doar să îngroape mingea în brațele acestuia. Din prima repriză mai reținem șutul din lateral dreapta expediat de Onea și scos excelent de Leo Dobre. La startul părții secunde, Năstase găsește din nou portarul Afumațiului la post, iar Toma irosește lamentabil o lovitură liberă de la 20 de metri, trimițând mingea peste poartă. De partea celalaltă, abia intrat pe teren, Alin Zaharia îl pune la încercare pe Dobre, dar portarul Unirii este pe fază. Meciul s-ar fi îndreptat spre un 0-0 echitabil dacă ar fi fost de acord și Ciprian Perju. Jucătorul Afumațiului trecut cândva și pe la Viitorul lui Hagi, face autostradă prin apărarea Sloboziei și îl execută pe Dobre cu șut la colțul lung. Se termină 1-0 pentru oaspeți, le fel ca în confrun­tarea acelorași echipe disputată în 2016 în Cupa României. La meciul de sâmbătă, Enache Costea a contat pe următorii jucători: Dobre-Ibrian, Soare, Suciu, Toma-Teodorescu (Chebac ’76), Milotin-Gherasim (Bucă ’59), Răduca, Bălan (Comșa ’71)-Năstase.

Cu 4 victorii ieșim campioni de toamnă Învinși de Afumați, slobo­zenii pierd poziția de lider în favoarea Rapidului. Cu doar 4 etape rămase de disputat din turul campionatului, în clasament s-a creat un pluton de 3 echipe care tind să se detașeze. Rapid este în frunte, cu 26 de puncte, urmată de Unirea, cu 25 și Afumați, cu 23. Unirea mai are de jucat în deplasare cu Borcea și Tunari, iar acasă cu Rapid și Oltenița. Un calcul simplu ne arată că prin 4 victorii în aceste partide, Slobozia ar fi campioană de toamnă, indiferent de rezultatele obținute de celelalte competitoare. Viitorul joc va fi vineri, 9 noiembrie 2018, orele 14,00, în deplasare la Agricola Borcea.

7 Noiembrie 2018, 19:10 (4647 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență
Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență!
Unirea Slobozia și-a găsit antrenor cu licență PRO în Liga 2: Ilie Poenaru!
Binemeritat loc 3 la final de play-out
Victorie zdrobitoare în deplasare

Comentariile cititorilor:


Unirea:
(13 Noiembrie 2018, 00:07)
Un antrenor bun se vede la meciurile adevărate.enache nu este...
haidehaide:
(7 Noiembrie 2018, 22:54)
Jocul echipei a suferit si cu echipele mai slab cotate care au venit la Slobozia in ultimele etape. Fara orizont,strategie, si incalcit . Domnu'Enache,speram sa nu ne tai visele la promovare inca din tur...Hai Unirea!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 06 Iul 2026
231 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Ialomița: Arestări într-un dosar de «trafic de persoane» și «trafic de minori»

Ialomița: Arestări într-un dosar de «trafic de persoane» și «trafic de minori»

Procurorii DIICOT și polițiștii ialomițeni au efectuat miercuri, 10 februarie a.c., două percheziții la domiciilile unor suspecți anchetați într-un dosar privind fapte de «trafic de persoane» și «trafic ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2021, 17:30
(5019 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Acțiune preventivă

Miercuri, 10 februarie a.c., polițiștii ialomițeni au fost la datorie, acționând pentru verificarea respectării măsurilor impuse în contextul Stării de Alertă, precum și pentru prevenirea și limitarea infectării ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2021, 16:00
(1192 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Vindea pește fără documente legale

Urziceni: Vindea pește fără documente legale

Un bărbat de 34 de ani a intrat în atenția polițiștilor după ce a fost depistat comercializând pește fără documente legale. Miercuri, 10 februarie a.c., acesta a fost oprit în trafic pe raza orașului Urziceni ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2021, 15:30
(2581 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 15 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Joi, 11 februarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 7886, cu 15 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2021, 15:15
(1990 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Alege cariera de pompier!

Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al Județului Ialomița recrutează candidați pentru participarea la concursul de admitere organizat în cadrul Școlii de Subofițeri de Pompieri și ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2021, 14:30
(3300 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Manasia, reținut pentru «furt calificat»

Un tânăr în vârstă de 21 de ani, bănuit de comiterea unei infracțiuni de «furt calificat» în luna ianuarie a.c., a fost reținut de polițiștii ialomițeni în cadrul unei acțiuni în sistem integrat. Forțele ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2021, 15:50
(1550 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 16 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 10 februarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 7871, cu 16 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2021, 15:25
(2160 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Petrecere privată întreruptă de polițiști

Luni, 8 februarie 2021, polițiștii orașului Căzănești s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că într-un imobil din oraș se desfășoară o petrecere privată, fără respectarea măsurilor de protecție sanitară ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2021, 17:45
(2569 vizualizări - 0 comentarii)


Doi călărășeni, identificați și arestați la Slobozia

Doi bărbați din județul Călărași, în vârstă de 58 și 36 de ani, domiciliați în Oltenița și Dragalina, care se sustrăgeau unor pedepse privative de libertate au fost identificați de polițiști și încarcerați ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2021, 17:40
(2271 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia arestare


Urziceni: Biciclist rănit într-un accident rutier

Un bărbat de 60 de ani a fost rănit în ziua de marți, 9 februarie a.c., în urma unui accident rutier produs pe raza municipiului Urziceni. Din primele informații, acesta a fost lovit de mașina condusă de ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2021, 17:35
(2243 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Termen limită pentru depunerea declarațiilor fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează cu privire la faptul că joi, 25 februarie 2021, este data limită de depunere a următoarelor declarații fiscale: formularele 100, 101, 10 ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2021, 17:30
(9483 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: AJFP Ialomița


Jilavele: La volan sub influența băuturilor alcoolice

Polițiștii din Jilavele, în urma unei acțiuni desfășurată în dimineața zilei de marți, 9 februarie a.c., au identificat în trafic un bărbat din Jilavele, de 36 de ani, care în momentul controlului emana ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2021, 17:25
(2619 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive pentru respectarea măsurilor de protecție sanitară

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au continuat acțiunile referitoare la modul în care populația respectă măsurile de protecție sanitară. Astfel, au fost aplicat 107 sancțiuni în valoare de 1 ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2021, 17:20
(2845 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 36 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Marți, 9 februarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 7855, cu 36 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2021, 15:00
(2155 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Reluarea cursurilor școlare, în siguranță

126 de polițiști ialomițeni au fost în misiune, în zona grădinițelor, școlilor și liceelor din județul Ialomița, în contextul reluării cursurilor școlare. Luni, 8 februarie 2021, polițiștii ialomițeni au ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2021, 16:20
(1948 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Șoferi băuți la volan

Duminică, 7 februarie a.c., în jurul orei 3,00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție nr. 5 Jilavele au observat în trafic, pe raza localității Malu Roșu, un autoturism care circula cu luminile de întâlnire ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2021, 16:15
(2085 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Ordin de protecție provizoriu, emis pentru «violență în familie»

Polițiștii ialomițeni au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele unui bărbat, de 36 de ani, din Slobozia, care și-ar fi lovit soția. Duminică, 7 februarie a.c., polițiștii de Ordine Publică din ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2021, 16:10
(2459 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru combaterea răspândirii COVID-19, amenzi de peste 45000 de lei

Pe parcursul zilei de duminică, polițiștii ialomițeni au acționat pentru verificarea modului în care se respectă măsurile impuse în contextul pandemiei de COVID-19. Astfel, la nivelul județului au fost ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2021, 16:05
(2291 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 10 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Luni, 8 februarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 7819, cu 10 cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2021, 15:20
(2802 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Titlurile de Stat «Tezaur» pot fi cumpărate și în luna februarie 2021

Ministerul Finanțelor emite, începând de luni, 8 februarie 2021, 3 noi emisiuni de Titluri de Stat în cadrul Programului «Tezaur», cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi de 3%, 3,30% și 3,45%. Titlurile ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2021, 13:25
(3537 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 19 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Duminică, 7 februarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 7809, cu 19 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2021, 15:40
(1427 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 42 de școli în Scenariul Galben

O informare a Inspectoratului Școlar Județean Ialomița arată că luni, 8 februarie a.c., la nivelul județului Ialomița, 42 de unități de învățământ vor începe cursurile în Scenariul Galben. Potrivit deciziilor ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2021, 10:40
(3976 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 25 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 6 februarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 7790, cu 25 de cazuri mai mult față de ziua ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2021, 15:55
(2679 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 30 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Vineri, 5 februarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 7765, cu 30 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2021, 15:35
(2476 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 18 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Joi, 4 februarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 7735, cu 18 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2021, 15:25
(2029 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a polițiștilor la Urziceni și Bărbulești

Acțiune a polițiștilor la Urziceni și Bărbulești

În cursul zilei de miercuri, 3 februarie a.c., în cadrul unei acțiuni de amploare desfășurată pe raza municipiului Urziceni și a comunei Bărbulești, peste 70 de forțe de ordine au acționat pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2021, 12:40
(2518 vizualizări - 1 comentariu)


Derularea Programului pentru școli al României (Lapte, Corn și Măr) în instituțiile de învățământ din județul Ialomița

Consiliul Județean Ialomița este responsabil pentru implementarea Programului pentru școli în perioada 2017-2023 și a acordat o deosebită atenție derulării tuturor procedurilor pentru îndeplinirea la timp ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2021, 21:20
(4007 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 22 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 3 februarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 7717, cu 22 de cazuri mai mult față de ziua ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2021, 15:55
(3257 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru combaterea răspândirii COVID-19, amenzi de 10000 de lei

În cursul zilei de marți, 2 februarie a.c., peste 90 de forțe de ordine au acționat pe raza județului Ialomița pentru verificarea respectării măsurilor și interdicțiilor impuse în vederea limitării răspândirii ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2021, 15:05
(2579 vizualizări - 0 comentarii)


Eveniment privat întrerupt de polițiști la Ograda

Pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul tip de Coronavirus, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiștii ialomițeni, împreună cu jandarmi și polițiști locali au continuat activitățile ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2021, 16:45
(2754 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Odadada în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Alin în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Ciornobal în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Cătălin în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Cătălin. în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Ciochina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sătenii tăi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Loredana în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Topic în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Ion în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Rodica în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Dadi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Bogdanel Nicolae în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Un cetatean în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Niculina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sile în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Maria Apostol în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Consilier în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Miruna N în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...