Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

La Fetești a început demolarea construcțiilor ilegale

La Fetești a început demolarea construcțiilor ilegale

Primăria din Fetești a dat startul unei ample campanii de demolare a construcțiilor care ocupă abuziv domeniul public. Zeci de astfel de imobile au fost dărâmate de angajații instituției într-o singură zi. Admi­nistrația locală explică faptul că de­mersurile în acest sens vor continua.

Buldozerele în acțiune
Răspândite în jurul blocurilor, zeci de imobile pentru care nu există auto­rizații sufocă orașul Fetești. Aceste construcții improvizate sunt folosite ca locuri pentru depozitare. În ele, cei care le-au ridicat înghesuie de la lemne de foc și până la conserve de legume ori canistre cu combustibili. «În ultimul timp, la Fetești au fost ridicate multe astfel de construcții improvizate. Nici nu mai contează cu aprobarea cui au fost ridicate, important este că nu e deloc în regulă ca ele să existe pe spațiul public...» recunoaște situația Laurențiu Șonchereche, viceprimarul municipiului Fetești. Inițial, autoritățile locale au încercat să-i determine pe cei care au în grijă aceste spații să le demoleze singuri, însă demersul a eșuat. Tocmai de aceea, în urmă cu o săptămână, reprezentanții administrației locale au început să demoleze construcțiile improvizate cu ajutorul buldozerelor. Prima zonă vizată a fost Cartierul Fetești Gară. «Am demarat această operațiune la Fetești Gară, dar există astfel de construcții și în alte zone ale orașului. Vom merge și acolo pentru a desfășura același tip de activități. Feteștenii trebuie să înțeleagă faptul că trebuie să trăiască într-un oraș curat, unde domeniul public este utilizat eficient!» a mai spus Laurențiu Șonchereche, viceprimarul municipiului Fetești. Locul construcțiilor improvizate va fi luat, în cel mai scurt timp, de alei pie­tonale și parcări pentru automobile. «Feteșitul se confruntă, de asemenea, cu problema parcărilor. Așa că aceste spații de pe domeniul public pe care le-am eliberat vor fi utilizate în acest sens!» a conchis viceprimarul Laurențiu Șonchereche.

Orașul cu străzi mai curate Tot la Fetești s-a încheiat recent programul anual de întreținere a trotuarelor. Concret, este vorba despre lucrări de reabilitare a zonelor de stradă destinate exclusiv pietonilor. Tronsonul finalizat recent de administrația locală cuprinde trotuarul dintre străzile Jandarmeriei, Sirenei și Nicolae Titulescu. Lucrarea a fost realizată cu sprijinul SC Drumuri Municipale SA și finanțată exclusiv de la bugetul local. Actuala administrație locală a orașului a făcut eforturi pentru a transforma infrastructura din Fetești. Astfel, în baza proiectelor depuse pentru accesarea fondurilor disponibile prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Locală, administrația locală din Fetești a primit fonduri considerabile pentru reparația celor mai importante străzi. Estimările arată că la Fetești s-au cheltuit, în ultimii 3 ani, peste 20 milioane de lei, astfel încât imaginea dezolantă a arterelor încărcate de gropi să se schimbe...

26 Noiembrie 2018, 10:05 (8305 vizualizări - 6 comentarii)

Citiți și:
Începe demolarea blocului «înclinat» din Fetești
«Cruciada demolărilor» continuă la Slobozia

Comentariile cititorilor:


Unu din VLASCA:
(27 Noiembrie 2018, 21:24)
Au incercat sa repare scurgerea de la râpa de pe strada Mihail Sadoveanu cu 3-4 muncitori ai primariei,cand acolo trebuia o firma specializata in constructii. Cand va veni ploaia se va duce dracului tot pamantul si iar se va strica drumul (mihail sadoveanu).
Nelutu:
(27 Noiembrie 2018, 17:36)
Propaganda ieftina.Au demolat ce a fost mai usor si ce apartine celor fara pile.Garajele tip Calarasi aruncate parca din avion pe unde s-a putut si tot fara autorizatie sunt in continuare prezente .
Cetatean al orasului:
(27 Noiembrie 2018, 15:21)
Cu toate ca s-au strecurat  unele greseli ,Ionescu are dreptate . Fetestiul SAT  este lasat  in voia sortii ...
@ionescu:
(27 Noiembrie 2018, 06:47)
Bre Ionescule, matale nu stii sa scrii!
Ionescu:
(26 Noiembrie 2018, 22:07)
De ce la Fetesti sat nu investiti deloc .A-ti aruncat niste pitre pe stazi si va laudati ca au fost reabilitate. Cind vor fi intradevar reabilitate si sa nu mai induceti in eroare si pe alti sa creada ca e asa cum va laudati
Fetestean:
(26 Noiembrie 2018, 14:35)
Asa da!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 10 Aug 2026
269 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Fetești: Femeie lovită de un șofer băut

O femeie, de 66 de ani, din Fetești, a văzut moartea cu ochii după ce a fost lovită de o mașină în care se afla un șofer băut. Bărbatul, în vîrstă de 49 de ani, avea o alcoolemie de 0,59 miligrame alcool ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2015, 21:25
(7684 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


Urziceni: Conducea fără să aibă permis

Un bărbat, de 36 de ani, din Urziceni este cercetat de Poliție, fiind depistat conducînd pe drumurile publice fără permis de conducere. Fapte similare au fost reținute și în cazul altor trei șoferi de ocazie ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2015, 19:15
(4637 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Polițiștii, pe urmele șoferilor beți la volan

Trei șoferi, aflați în stare de ebrietate, au fost depistați conducînd pe șosele județului. Primii doi au fost identificați de polițiști la Slobozia, iar celălalt în zona Vlădeni. Aceștia aveau valori ale ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2015, 17:40
(5347 vizualizări - 0 comentarii)


Valea Ciorii: Element de muniție, descoperit în curte

Un proiectil de artilerie exploziv de calibru 76 mm a fost descoperit de un cetățean din localitatea Valea Ciorii, în timp ce săpa în curtea casei. Evenimentul a fost anunțat la 112 miercuri, 26 august ...[citește_toată_știrea]

27 August 2015, 14:10
(5236 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru siguranța comunității

Poliția Română desfășoară Acțiunea «Blocada» pentru prevenirea faptelor  antisociale și asigurarea unui trafic rutier sigur. Astfel, în perioada 20-26 august 2015, în timpul acțiunilor punctuale desfășurate ...[citește_toată_știrea]

27 August 2015, 13:45
(4627 vizualizări - 2 comentarii)


AFIR dă undă verde pentru ultimele finanțări pentru infrastructură din PNDR 2007-2013

Pentru a asigura gestionarea eficientă a fondurilor europene nerambursabile alocate țării noastre prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor ...[citește_toată_știrea]

27 August 2015, 12:35
(6552 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: Registru de evidență a tratamentelor cu produse de protecție a plantelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Ialomița reamintește fermierilor beneficiari ai schemelor de plăți directe că, începînd cu anul 2015, este implementată cerința legală ...[citește_toată_știrea]

27 August 2015, 12:10
(8736 vizualizări - 0 comentarii)


Grindu: Doi copii, răniți într-un accident rutier

Doi copii, de 10 și 12 ani, pasageri ai unei mașini condusă de un bărbat de 36 de ani, din localitatea ialomițeană Gîrbovi, au fost victime ale unui accident rutier. Într-o curbă la stînga, conducătorul ...[citește_toată_știrea]

25 August 2015, 20:05
(4535 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Grindu accident


Țăndărei: Reținut pentru că a lovit un pieton

Un bărbat de 51 de ani, din Țăndărei, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a lovit cu mașina o tînără de 30 de ani, pe trecerea de pietoni. Fără să-i pese de victimă, șoferul a fugit de la locul accidentului ...[citește_toată_știrea]

25 August 2015, 18:35
(5877 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 259 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, marți, 25 august 2015, sînt disponibile 259 locuri de muncă. Cele mai multe posturi sînt ...[citește_toată_știrea]

25 August 2015, 17:05
(5868 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Salvat de pompieri, dintr-o fîntînă dezafectată

Un cetățean din comuna Manasia a văzut moartea cu ochii. Bărbatul se afla pe cîmp, moment în care a căzut într-o fîntînă secată, căreia îi lipsea tubul de deasupra pămîntului, adîncă de 3 metri. Speriat ...[citește_toată_știrea]

25 August 2015, 15:25
(4951 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Contribuabilii, în contact cu noile schimbări legislative în materie fiscală

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița anunță contribuabilii din județ, persoane fizice și juridice, cu privire la organizarea unor sesiuni privind aducerea la cunoștință a acestora a noilor ...[citește_toată_știrea]

25 August 2015, 14:05
(4668 vizualizări - 0 comentarii)


4 zile de doliu la Țăndărei. Marian «Miliardaru», liderul țiganilor din oraș, a murit

Jale în lumea țigănească din Țăndărei. Marian «Miliardaru», cel mai influent lider al comunității rome din oraș, a murit în acest sfîrșit de săptămînă într-un accident de circulație, petrecut pe raza județului ...[citește_toată_știrea]

23 August 2015, 14:05
(25135 vizualizări - 21 comentarii)


APIA Ialomița: Este interzisă incendierea miriștilor!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Ialomița informează fermierii cu privire la obligația de a respecta normele de ecocondiționalitate (GAEC 6.2), conform cărora este interzisă arderea miriștilor și a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum și a vegetației pajiștilor permanente ...[citește_toată_știrea]

21 August 2015, 20:25
(3909 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: A intrat în pom

Poliția a fost sesizată joi, 20 august a.c., cu privire la faptul că pe DN3B s-a produs un eveniment rutier soldat cu rănirea unei persoane. Din primele verificări, polițiștii deplasați la fața locului ...[citește_toată_știrea]

21 August 2015, 19:15
(4966 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: Minor rănit de un șofer fără permis

Un băiat, de 7 ani, din Bărbulești, a fost victima unui accident rutier petrecut pe raza localității. Acesta a fost lovit de mașina condusă de un bărbat, de 34 de ani, care nu deținea permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

21 August 2015, 17:50
(5327 vizualizări - 0 comentarii)


Ograda: Și-a omorît tatăl într-un accident rutier

Tragedie pe șoseaua care leagă localitățile Ograda și Țăndărei. Un tînăr, de 24 de ani, a pierdut controlul volanului și s-a izbit de un parapet de pe marginea drumului. În urma impactului, un bărbat de ...[citește_toată_știrea]

21 August 2015, 17:05
(6832 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ograda accident


Slobozia: Depistat la volan în stare de ebrietate

Un șofer, de 36 de ani, a fost prins conducînd pe șoselele Sloboziei în stare de ebrietate. Acesta avea o alcoolemie de 0,58 miligrame alcool pur în aerul expirat. Pentru fapta sa el s-a ales cu un dosar ...[citește_toată_știrea]

21 August 2015, 15:30
(4053 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: La volan, fără permis

Polițiștii ialomițeni au depistat, pe raza localității Bordușani, un tînăr, de 27 de ani. Acesta se afla la volanul unui vehicul, fără să dețină permis auto. În această cauză a fost întocmit un dosar penal ...[citește_toată_știrea]

21 August 2015, 14:10
(4037 vizualizări - 0 comentarii)


Rezultatele Acțiunii «Blocada» în Ialomița

La nivel național, în perioada 13-19 august 2015, Poliția Română a desfășurat Acțiunea «Blocada». Este vorba despre o serie de activități polițienești specifice, cu rol în prevenirea și combaterea faptelor ...[citește_toată_știrea]

21 August 2015, 13:20
(3492 vizualizări - 0 comentarii)


ANUNȚ

privind organizarea
concursului de încadrare
a postului vacant de execuție
Contabil gr. II,
din cadrul Biroului Contabilitate

U.M. 01416 Slobozia organizează
concurs pentru ocuparea postului
de Contabil gradul II
din cadrul Biroului Contabilitate,
în data de 14.09.2015
(data primei probe de concurs)
Principalele cerințe ale postului sînt:
-studii medii în domeniul
financiar-contabil
-vechime în domeniul financiar-contabil
Data limită pînă la care se pot depune
dosarele de concurs
este 04.09.2015, orele 16,00.
Detalii privind condițiile generale
și specifice pentru ocuparea postului,
tipul probelor de concurs,
locul și ora desfășurării acestora,
bibliografia de concurs se pot obține
la tel. 0243/230.190, 0767/295.357
sau la sediul U.M. 01416,
Șoseaua Amara, nr. 2,
localitatea Slobozia

17 August 2015, 17:25


anunț angajare

Compania SSG Security Solutions
angajează agenți de securitate
pentru spații comerciale
Telefon 0736/908.511

17 August 2015, 13:05


Ialomița: Percheziții la persoane bănuite de furturi

Polițiștii din Ialomița au efectuat 4 percheziții domiciliare, pe raza comunelor Borănești și Roșiori, la persoane bănuite că ar fi comis mai multe furturi. O persoană a fost reținută. Astfel, joi, 13 august ...[citește_toată_știrea]

17 August 2015, 11:10
(4937 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rata șomajului, în scădere ușoară

La sfîrșitul lunii iulie 2015, în evidențele  Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița se aflau înregistrați 6931 șomeri, din care 1203 șomeri indemnizați, respectiv 5728 șomeri neindemnizați ...[citește_toată_știrea]

17 August 2015, 10:20
(3084 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul de Informare Turistică de la Slobozia a fost inaugurat

Centrul de Informare Turistică de la Slobozia a fost inaugurat

Reprezentanții Primăriei Slobozia au inaugurat vineri, 14 august 2015, Centrul de Informare Turistică. Amplasat la intrarea dinspre București a municipiului, obiectivul  își propune să le ofere celor ...[citește_toată_știrea]

14 August 2015, 15:20
(10068 vizualizări - 12 comentarii)


Amara: Slobozean beat la volan

Polițiștii au oprit pentru control, pe raza orașului Amara, un autoturism condus de un bărbat, în vîrstă de 50 de ani, din Slobozia. Întrucît conducătorul auto emana halenă alcoolică, i-a fost solicitată ...[citește_toată_știrea]

12 August 2015, 19:20
(6795 vizualizări - 1 comentariu)


Gălățeancă de 61 de ani, prinsă la furat într-un supermarket din Fetești

O femeie, în vîrstă de 61 de ani, din județul Galați, este cercetată de polițiști pentru «furt». Femeia este bănuită că în cursul zilei de 4 august a.c., în timp ce se afla în incinta unui supermarket de ...[citește_toată_știrea]

12 August 2015, 18:10
(6291 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Prinși la furat de porumb

Doi jandarmi din cadrul Detașamentului 3 Fetești, în timp ce se deplasau de la domiciliu, respectiv Fetești, spre locul de muncă, subunitatea Țăndărei, au surprins trei persoane din satul Lăcusteni care ...[citește_toată_știrea]

12 August 2015, 16:20
(5862 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Munteni Buzău

Pompierii din cadrul Gărzii de intervenție Slobozia au acționat în comuna Munteni Buzău pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la  depozitul de furaje al unei societăți agricole din localitate. ...[citește_toată_știrea]

12 August 2015, 14:45
(8076 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 249 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, miercuri, 12 august 2015, sînt disponibile 249 locuri de muncă. Cele mai multe posturi sînt ...[citește_toată_știrea]

12 August 2015, 13:55
(5445 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
Daniel V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daniel V în Consiliul Județean Ialomița: Podul Bucu se închide total pentru 3 luni! Daniel V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia @Dinu M în Consiliul Județean Ialomița: Podul Bucu se închide total pentru 3 luni! Dinu M în Consiliul Județean Ialomița: Podul Bucu se închide total pentru 3 luni! Angela în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Port modern la Fetești! Panait în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Baba Dac în Clinica Stomatologică Dr. Ardeleanu din Slobozia s-a extins de la 4 la 7 cabinete Ady în Port modern la Fetești! Drăgan în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...