Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

PUBLICITATE ONLINE

anunț angajare

Spitalul Municipal «Anghel Saligny» Fetești organizează concurs în conformitate cu prevederile Ord. M.S. nr. 869/2015 actualizat, cu completările și modificările ulterioare, pentru ocuparea următorului post:
1 post vacant de medic specialist chirurgie generală în cadrul Cabinetului de Chirurgie Generală din Ambulatoriul Spitalului, cu normă întreagă cu contract individual de muncă pe perioadă determinată
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
-cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze
-copie de pe diploma de licență și adeverință/certificatul de confirmare în gradul profesional în specialitatea în care s-a publicat postul
-copie de pe certificatul de naștere și certificatul de căsătorie (unde este cazul) sau copie de pe Hotărârea de divorț (unde este cazul)
-copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs
-dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancțiunile prevăzute la art. 455, alin. (1), lit. e), sau f), la art. 541, alin. (1) lit. d) sau e), respectiv la art. 628, alin.1, lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare ori cele de la art. 39, alin. (1), lit. c) sau d) din Legea nr. 460/2003 privind exercitarea profesiunilor de biochimist, biolog și chimist, înființarea, organizarea și funcționarea Ordinului Biochimiștilor, Biologilor și Chimiștilor în sistemul sanitar din România
-acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin
-cazierul judiciar
-certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității pentru postul pentru care candidează
-chitanța de plată a taxei de concurs-150 lei
-copia actului de identitate în termen de valabilitate
Legalizarea actelor se va face la Biroul RUNOS al spitalului în prezența actelor originale.
Dosarul de înscriere la concurs se va depune la Biroul RUNOS al Spitalului Municipal «Anghel Saligny» Fetești, în perioada 27.11.2018-11.12.2018, astfel:
-de luni până joi, în intervalul orar 8,00-15,00
-vineri, în intervalul orar 8,00-12,00
Dosarele candidaților care nu conțin toate documentele menționate în anunțul de concurs vor putea fi completate în perioada 12.12.2018-13.12.2018, în intervalul orar menționat mai sus.
În data de 14.12.2018 va fi afișat pe site-ul spitalului și la avizierul unității centralizatorul cuprinzând dosarele admise/respinse iar contestațiile pentru dosarele respinse se pot depune la sediul spitalului în perioada 14.12.2018-17.12.2018.
Soluționarea contestațiilor se va face în perioada 18.12.2018-19.12.2018.
Proba scrisă a concursului se va susține în data de 20.12.2018, orele 10,00, iar proba practică va avea loc în data de 24.12.2018, orele 10,00.
Contestațiile pentru proba scrisă/proba practică se pot depune în termen de maximum o oră de la afișarea acestora iar comisia de concurs are obligația să răspundă în scris candidatului în maximum 24 de ore de la înregistrarea contestației.
În situația în care nu vor fi depuse contestații la proba scrisă a concursului, cu acordul scris al comisiei de examinare și al candidaților, proba practică se va susține în aceeași zi cu proba scrisă.
Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic de specialist și poate fi găsită pe site-ul MS.
Alte relații suplimentare se pot obține de la Spitalul Municipal «Anghel Saligny» Fetești, telefon 0243/361.905, int. 121.

30 Noiembrie 2018, 09:45 (1442 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 13 Iul 2026
258 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: 114,71 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna septembrie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna septembrie a anului 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 114,71 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2024, 16:20
(3745 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Polițiștii din Jilavele, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru verificări vehiculul ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2024, 15:40
(732 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune cu efective mărite la Țăndărei

Vineri, 11 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni au declanșat la Țăndărei o acțiune cu efective mărite, având ca scop menținerea și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2024, 15:30
(1875 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: «Salonul de Toamnă 2024» la Muzeul Național al Agriculturii

Joi, 17 octombrie a.c., de la orele 11,00, la Muzeul Național al Agriculturii va fi vernisată expoziția «Salonul de Toamnă 2024», eveniment susținut de Uniunea Artiștilor Plastici din Rom ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2024, 11:45
(7910 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Județul Ialomița: Exercițiu militar de mobilizare simultan cu județul Buzău

În perioada 14-18 octombrie 2024 se desfășoară «Exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și teritoriului pentru apărare-MOBEX BZ-IL-24» ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2024, 10:45
(3517 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Avea asupra sa substanțe interzise

Fetești: Avea asupra sa substanțe interzise

Joi, 10 octombrie 2024, pe banca din fața unui bloc din Fetești, un tânăr de 24 ani a fost depistat de jandarmii ialomițeni având asupra sa substanțe posibil interzise. Atenția jandarmilor ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2024, 11:40
(3261 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Subvenții acordate angajatorilor

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița reamintește angajatorilor care încadreaza în muncă, pe perioadă nedeterminată, șomeri în vârstă de peste 45 de ani, ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2024, 09:00
(1765 vizualizări - 0 comentarii)


Sudiți: Reținută pentru provocarea unui incendiu

Miercuri, 9 octombrie 2024, polițiștii din Platonești au identificat și reținut, pentru o perioadă de 24 de ore, o femeie, de 50 de ani, bănuită de săvârșirea infracțiunilor de «distrugere ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2024, 16:00
(1703 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa la Maia!

Echipele furnizorului de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere la nivelul instalațiilor de energie electrică din comuna Maia vineri, 11 octombrie 2024. Fără curent, sursa ce alimentează ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2024, 12:25
(1127 vizualizări - 0 comentarii)


2115 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița

În perioada ianuarie-august 2024, urmare implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2115 persoane, dintre ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2024, 10:10
(1084 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Joi, 10 octombrie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316, din Legea 227/2015, care nu au depășit plafonul de scutire ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2024, 10:10
(3430 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Duminică, 6 octombrie a.c., polițiștii rutieri au depistat în trafic doi tineri șoferi, în vârstă de 23 și 19 ani, din Andrășești, respectiv Manasia, în timp ce conduceau autoturisme ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2024, 15:30
(722 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza vineri, 11 octombrie 2024, «Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți», eveniment ce se va desfășura la Slobozia, la ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2024, 11:40
(1891 vizualizări - 0 comentarii)


Casă în flăcări la Butoiu, incendiu la un fast-food din Cotorca

Casă în flăcări la Butoiu, incendiu la un fast-food din Cotorca

Pompierii ialomițeni au interveni vineri, 4 octombrie a.c., în jurul orelor 17,20, pentru stingerea unui incendiu produs la locuința unui cetățean din satul Butoiu. Au fost alocate de urgență două ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2024, 10:35
(1500 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Coșereni, Scânteia și Urziceni

Accidente la Coșereni, Scânteia și Urziceni

În dimineața zilei de sâmbătă, 5 octombrie a.c., în jurul orei 7,50, pompierii din Urziceni au intervenit la un accident rutier produs pe DN2, în localitatea Coșereni. Î ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2024, 10:25
(1952 vizualizări - 0 comentarii)


Mărculești: Lemne confiscate de polițiști

Joi, 3 octombrie a.c., pe raza localității Mărculești, polițiștii au depistat în trafic un tânâr de 27 de ani, din județul Argeș, în timp ce transporta cu o autoutilitară material ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2024, 14:20
(1018 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: La volan având dreptul de a conduce suspendat

Un tânăr de 21 de ani, domiciliat în Țăndărei, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost surprins în trafic de polițiști având dreptul de a conduce autovehicule suspendat. Î ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2024, 14:00
(3620 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Razie în localitățile Urziceni, Bărbulești și Jilavele

Joi, 3 octombrie 2024, polițiștii au efectuat o razie în localitățile Urziceni, Bărbulești și Jilavele. Oamenii legii au legitimat 413 de persoane, au fost verificate 345 de autoturisme și au fost ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2024, 13:40
(2091 vizualizări - 2 comentarii)


DSVSA Ialomița: Modificări legislative privind desfășurarea activității de către farmaciile veterinare

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează crescătorii de animale de pe raza județului Ialomița, precum și administratorii farmaciilor veterinare, cu privire la ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2024, 12:50
(2531 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Câmpului din Țăndărei!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul unui branșament de pe strada Câmpului din localitatea Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2024, 11:55
(5708 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziție la Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia

Marți, 8 octombrie 2024, Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia organizează vernisajul expoziției «Chipuri de țăran». Evenimentul are loc în sala mare a instituției, încep ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2024, 11:50
(3059 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale în trafic pentru verificarea transporturilor de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița atenționează crescătorii de ovine și caprine de pe raza județului că, la momentul actual, sunt permise mișcările de ovine/caprine ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2024, 16:00
(1212 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Reprogramare lucrare Cartier Buliga/Fetești pentru vineri, 4 octombrie 2024!

Din cauza unor probleme de ordin tehnic, lucrările periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării apei potabile din Cartierul Buliga/Fetești se reprogramează pentru ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2024, 09:20
(1887 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Fetiță de 4 ani, găsită de polițiști la scurt timp după ce a fost dată dispărută

Urziceni: Fetiță de 4 ani, găsită de polițiști la scurt timp după ce a fost dată dispărută

Marți, 1 octombrie a.c., în jurul orelor 18,30, polițiștii din Urziceni au fost sesizați, prin 112, de către o femeie din Urziceni, cu privire la faptul că nepoata sa de 4 ani s-ar fi pierdut din ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2024, 15:05
(3592 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Procedură de anulare a obligațiilor fiscale

 Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița aduce la cunoștința contribuabililor interesați că a fost publicat Ordinul ministrului Finanțelor nr. 5521/16 septembrie 2024, pentru aprobarea ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2024, 11:35
(4104 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în Cartierul Buliga/Fetești!

Joi, 3 octombrie 2024, se vor executa lucrări periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării apei potabile din Cartierul Buliga/municipiul Fetești. Prin urmare, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2024, 11:20
(1322 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Campanie de vaccinare profilactică împotriva turbării

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de carnasiere domestice că, în perioada 01.10.2024-31.12.2024, se desfașoară campania de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2024, 16:40
(3579 vizualizări - 1 comentariu)


ANAF: Seminarii web dedicate facilităților fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că Agenția Națională de Administrare Fiscală organizează seminare web dedicate facilităților fiscale prevăzute ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2024, 10:40
(1121 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 51,07 milioane de lei, în perioada ianuarie-august 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-august 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2024, 14:45
(4362 vizualizări - 0 comentarii)


Chatbotul RAReș, disponibil pe site-ul Registrului Auto Român 

«Vrei să verifici rapid când expiră inspecția tehnică periodică a mașinii tale? Vrei să știi cum trebuie să procedezi dacă ai pierdut cartea de identitate a vehiculului sau cum să obții o ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2024, 13:55
(2775 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@@cineva în Mii de dosare, «uitate» la Parchetele locale din Ialomița Curiosul în Amenzi de peste 2,1 milioane de lei aplicate de Garda de Mediu Ialomița pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor @cineva în Mii de dosare, «uitate» la Parchetele locale din Ialomița Cetățean în Amenzi de peste 2,1 milioane de lei aplicate de Garda de Mediu Ialomița pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor ce țară de nimic în Amenzi de peste 2,1 milioane de lei aplicate de Garda de Mediu Ialomița pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor teren Slobozia Nouă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 închiriere apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 Șah în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Cătălina în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Andrei în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal vilă complex Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 Ttttt în IGPR a schimbat din nou comanda Poliției ialomițene Curiosul în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» ca la noi.... în Administrațiile locale din Ialomița, fără soluții pentru relocarea elevilor școlilor reabilitate prin Programul «ELENA» CRISTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Manu în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal @Ana A în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» dan în Bacalaureat 2026, probă de foc pentru elevii ialomițeni: promovare sub media națională! autoturism RABLA în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...