EVENIMENT
Anchetă a Direcției Naționale Anticorupție
Primarul PSD din Grindu, arest la domiciliu pentru «trafic de influență în formă continuată»
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au pus în mișcare acțiunea penală pe numele primarului localității Grindu, Costel Vieriu. Edilul este acuzat de «trafic de influență în formă continuată» și a fost arestat la domiciliu pentru 30 de zile.
Prins în flagrant de anchetatori Într-un comunicat de presă remis publicității, procurorii DNA-Structura Centrală explică faptul că primarul localității Grindu, pe numele său Costel Vieriu, a cerut unui om de afaceri un procent de 10% din valoarea contractului pe care acesta urma să-l semneze cu Primăria Grindu, privind efectuarea unor lucrări edilitare pe raza comunei. Edilul a primit în două tranșe 41 mii de lei, din partea respectivului om de afaceri și l-a sprijinit în obținerea respectivului contract. Ulterior, edilul a fost surprins în flagrand în timp ce primea de la același afecerist suma de 30 mii de lei, după ce i-a solicitat un procent de 15% din valoarea unui alt contract pe care societatea omului de afaceri urma să-l încheie cu Primăria Grindu. «În cursul anului 2017, inculpatul Vieriu Costel, în calitatea menționată mai sus, a pretins unui om de afaceri (martor în cauză) să-i remită un comision de 10% din valoarea facturilor ce urmau a fi emise în baza unui contract pe care societatea martorului intenționa să-l încheie cu primăria comunei Grindu, județ Ialomița. După ce s-a asigurat că firma respectivă a câștigat contractul, inculpatul Vieriu Costel a primit, în două tranșe, de la omul de afaceri suma de 41.000 lei (reprezentând contravaloarea comisionului menționat anterior). Într-un context asemănător și pentru același motiv, inculpatul Vieriu Costel a cerut de la aceeași persoană un comision de 15% și a primit, la data de 29 noiembrie 2018, suma de 30.000 lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante» susțin procurorii DNA. Anchetatorii au dispus reținerea pentru 24 de ore a primarului, iar apoi au solicitat arestul său la domiciliu. Cazul s-a judecat la Tribunalul București, instanță care a aprobat plasarea în arest la domiciliu a inculpatului.
3 Decembrie 2018, 17:05 (21551 vizualizări - 24 comentarii)











Comentariile cititorilor:
(1 Martie 2019, 21:39)
DNA-ul ar fi bine sa ajunga si la Primaria Cocora sa intrebe unde oare or fi banii din subventia de la pasunea comunala incepand cu anul 2010.Ar trebui sa fie intrebati cei in drept ce s-a cumparat pe ei si unde s-a folosit?Sunt atatia ani si atatia bani,multi sa se scoata dau vina pe cel de la Asociatia Crescatorilor de animale,nu-i corect,amul este nevinovat.Cin sa creada ca ar sta catamai conducerea de la Primaria Cocora sa vada cum se duc banii comunei in buzunarul altuia.Povesti de adormit copii.
(18 Decembrie 2018, 22:32)
Dnu sau dna"asa, sa mai fie ceva "în primul rand sunteți un/o analfabet/a nici nu știți sa va exprimați corect și coerent, cam va abateti de la subiect, vreți sa ajungeți la alt subiect mai pentru dumneavoastră asa pentru hoții mai bine spus, stați liniștiți ca o sa am eu grija sa va trimit la pușcărie pe voi ăștia cinstiți care va credeți, în curând o sa aveți parte de momente frumoase la Poarta Alba, iar hotele la Tarsol la pușcăria de femei, bucurați-vă cât mai mult acum, ca o sa aveți și timp sa regretați mult timp, nici o problema! Voi scăpare nu aveți, cât trăiesc eu, veți plăti pentru toate relele care le-ati creat dealungul anilor, toți sunteți ajunși, dar o sa am eu grija sa va trimit unde va este locul, împreună cu foștii primari, scăpare nu mai aveți, mai aveți doar puțin timp de glorie, în viata tot se plătește, asa cum și primarul a greșit și plătește asa o sa faceți și voi hoții dracu.
(9 Decembrie 2018, 02:25)
omul simplu spune mita,trafic de influenta,asa stie el sa se exprime,in final tot aia este_furt din bani publici.Mai bine stateati acolo de unde ati venit,toti cei care aveti in cap ganduri negre si pusi pe hotii,nu va mai legati la cap fara sa va doara,nu se compara cu atunci cand furi de la chineji,aia nu sunt numarati-banutii-lor.Duceti-va printre vacute,oite,stati acolo,ele va apartin,minciunelele....sunt pentru copii
(7 Decembrie 2018, 20:30)
Dumitru, știi măcar sa definești ce însemna: "mita" și "trafic de influenta"? Analfabeții dracu, pleava societății se apuca sa vorbească, și ei nu știu nici măcar sa se semneze!
(6 Decembrie 2018, 23:17)
a fost prins cu MITA si arest la domiciliu pt trafic de influenta!!!!
(5 Decembrie 2018, 12:28)
Asa este sa mai vina si prin grindu ziaristii și televiziunea sa mai bage frica in ei
(5 Decembrie 2018, 12:13)
Pleaca tineretul din sat pentru ca aici nu are ce sa lucreze nu sunt susținuți de nimeni.Vazuti bine sunt profesorii și neamurile lor care nu mai ai loc de ei la câte funcții au.Nu exista un parc pentru copii.Ce vezi in primărie și școala bătaie pe ciolan te incrucesti.Sunt profesori și angajați ai primăriei care au făcut facultății la distanță și acum sunt cu nasul pe sus suferă de funcție
(5 Decembrie 2018, 01:01)
La un moment dat vor fi demascati toti,nici cand cu gandul nu gandesc,furi azi,furi maine,furi pana dai pe din-afara,dar dupa...mai ai somn?cand vezi ce li se intampla unora nu te gandesti ca acelasi lucru te paste ?mai bine sa mananci o ceapa si o bucata de branza dar sa stii ca dormi linstit,puneti d-lor primarei manuta la munca,creierul la treaba si face-ti sa se urneasca din loc lucrurile,asigurati-le cetatenilor minim de conditii,ca salariu...slava domnului,cu varf si indesat.Sa va pune-ti la munca si consilierii locali,punetii sa mai citeasca si ei cate ceva nu sa ridice mana si pe verde si pe uscat, inainte de sedinte sa le face-ti instructaj ca la protectia muncii,nu sa vina in sala precum pe miriste,si acolo daca umblii descult te arzi,sunt banii oamenilor,nu-i dam cu dreapta si-i luam cu stanga,stanga tremura si cand tremura scapa carnea de pe ciolan,ramane osul,ce faci cu el? il dai la cutu.Rezultatul-murdar,speriat,cu cosmaruri si in final.....de tot rahatul.
(5 Decembrie 2018, 00:01)
Mama mea locuiește în comuna și este bolnava cardiac și nu se poate deplasa și pe nimeni nu interesează de sanatatea lor nici primaria nici dispensarul care ar trebui să-i viziteze.Cand suna la dispensar o ia a zor că nu are timp sa cheme salvarea și cheamă salvarea ajunge la Urziceni și până seara îți dă drumul și mori.Spunea mama că ai mai dădea roata o fata de la primarie care ia cumpărat și aparat de tensiunea și nu știe ce să intamântâmplat cu ea că nu sa mai dus.Astai unul dintre cazuri poate sunt mult mai multe dar nu are cine să-i asculte și pe amărâți de bătrâni .Sunt băgați în seamă atunci când se votează sunt luați cu mașinile sa voteze cu forța
(4 Decembrie 2018, 23:37)
Acest primar nu si-a uitat meseria!!!!!!!!! Raspunde cu respect si promptitudine oricarei solicitari, fara conditionare. Avem nevoie de oameni competenti, empatici, populari! Multa sanatate si rabdare nemarginita, domnule primar! Dumnezeu va rasplati! Chiar daca unii stau la panda........
(4 Decembrie 2018, 23:14)
In tara asta, cine vrea sa faca bine, sa schimbe ceva, o pateste!!!!!!! De ce sa ne mai implicam? Sa platim pentru averile altora.......... Sunt grinzeanca, de vreo 57 de ani, si.........
(4 Decembrie 2018, 21:18)
Stati linistiti fratilor,peste tot se fura de se rupe,in toate localitatile de dau comisioane pentru lucrarile facute din bani publici -vorba proverbului-cine poate,oase roade.Din banii publici fura edilii acoperiti de saracii functionari publici carora le este frica si sa mai respire.Se zice ca se face achizitia pe SEAP,corect,se face,functionarul cu atributii in acest sens isi face treaba,comisia de selectie a ofertelor,la fel,si vine ,,neica,, bate palma cu constructorul,se trec in situatiile de lucrari si ce-a fost si ce trebuia sa fie,trage un total jos si....gata,pe masa la comisia de receptie,saracii functionari publici care au atributii adunate in fisa postului cat la trei angajati,nu au timp nici sa respire,dar sa mai verifice,semneaza receptia fara sa stie ce scrie acolo,ca de...daca ei sunt corecti li se pare normal ca toata lumea sa fie corecta.Dirigintii de santier,se scuza,ei raspund tenhic si calitativ,in comisie au rang de secretar,cantitativ raspund cei din comisia de receptie......vine Curtea de Conturi....ce sa faca? sa se chinuie sa scoata la iveala ceea ce se ascunde in spatele documentelor?fac si ei ce pot.Cutitul si painea este tot in mana suspusilor.Si tot asa,se mai face o investitie,se mai castiga un ban,usor,fara stres si cu raspunderea altora.Acum nu se gandesc cei sus pusi ca fac rau celor din jur,dar..se va ajunge la judecata de apoi,atunci cand d-zeu isi aminteste ce-a facut pe acest pamant si .....stiti ceva?direct la cazanul cu smoala.
(4 Decembrie 2018, 21:14)
Acest primar chiar a picat nevinovat cu toate că face parte din PSD ,partid pe care eu nu l sustin,el este un om corect,muncitor,ajuta pe toată lumea din comuna,are calități pe care rar le întâlnești la un primar.Dupa părerea mea dansul a picat Intr o capcana întinsă de alții.DNA ar trebuii sa verifice mai atent si alte persoane din primărie .in ziua de azi trebuie sa fim foarte atenti,majoritatea persoanelor cu care avem de-a-face sunt prefacute și pentru ele nu are nici o importanță cine pica.Pacat că mai cad în cursa persoane care nu merita asta!!!
(4 Decembrie 2018, 20:40)
Păi nu si da nume ca in grindu este răzbunare mare lăsau să vorbească sa spuna tot ca in fata nu spune nimeni cal tine minte toata viata.Ioane tu de ce nu ti spui numele de familie? Sau saturat toți cetățeni de tot ce vad
(4 Decembrie 2018, 18:07)
Mancatorie ca in primăria grindu pe ciolan și șpagă nu stiu daca mai exista in micile primari.Mai mulți angajați decât locuitori care stau și topesc scaunele în loc sași faca teren