Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Protest al polițiștilor, în fața sediului Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița

Protest al polițiștilor, în fața sediului Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița

Mai mulți polițiști ialomițeni, membri ai Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual, au pichetat luni, 10 decembrie 2018, sediul IPJ Ialomița. Oamenii legii sunt nemulțumiți de modul în care Curtea de Apel București a decis să judece o serie de acțiuni prin care au solicitat acordarea unor drepturi salariale.

Procese judecate diferențiat
În ultimul an și jumătate, peste 100 de polițiști din Ialomița aparținând Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual au efectuat acțiuni în instanță prin care au solicitat respectarea prevederilor Legii 71/2017, privind acordarea unor sporuri salariale. Astfel, pe rolul Curții de Apel București au fost înregistrate 4 acțiuni cu același obiect, dar care a avut soluții diferite. Două acțiuni au fost judecate în favoarea petenților, iar celelalte două au fost respinse. În semn de protest față de decizia Curții de Apel București de a respinge respectivele acțiuni, polițiștii au organizat un protest în fața Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița. «Nu putem înțelege cum a fost posibil așa ceva, ca unele acțiuni să fie câștigate, iar altele respinse... Toate acțiunile au fost identice, din punct de vedere al solicitărilor și documentelor pe care le-am depus la instanță!» a precizat Victor Tilă, liderul polițiștilor din Ialomița, membri ai Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual. Astfel de acțiuni similare celei organizate luni, 10 decembrie 2018, vor continua și în săptămânile care urmează.

10 Decembrie 2018, 18:05 (12704 vizualizări - 18 comentarii)

Citiți și:
Protest de amploare al angajaților Penitenciarului Slobozia
Slobozia: Modificarea programului de lucru a scos din nou polițiștii în stradă
Conducerea IPJ Ialomița a «pierdut» lupta cu sindicatele din Poliție

Comentariile cititorilor:


Wernan:
(10 Decembrie 2018, 21:56)
Aoleoo au iesit gaborii sa protesteze nu le ajung spagile luate asa pentru fitesi ce serviciu cu nup. Se vaita manus ca justitia este facuta cu dubla masura, pai ma trogloditilor atunci cand voi faceti manevre cu furaciosi cand o ardeti pe felie si faceti scapati penalii, alea nu se pune? Ca doar nu sunteti voi aia sufletisti sa faceti acte de mila si caritate. La loc comanda bai bagabontilor nu mai stati la poarta raiului ca milogii, la munca ba nu la pomeni. Faceti-va meseria impartial aparand cetateanul care prin taxe va da salarii grase, ba lesinatilor dupa averi. Acum vedem cum va vaitati si voi ca va arde judecatorii din statul paralel. Bine va face trompetelor !
CETATEAN:
(10 Decembrie 2018, 21:29)
Ce mai vor  si  incompetenti acestia ?
Iolanda:
(10 Decembrie 2018, 21:11)
Ce dati aia primit domnilor politisti si voi tot preferential aplicati legea, de multe ori in favoarea infractorilor pe care îi aparati. Tupeu ce aveti sa va victimizati dar cand o ardeti cu hotii si va bateti joc de oamenii cinstiti, nu mai sariti in strada ca oile. Tupeu marlanesc ordinar unii dintre voi nu meritati nici laturile porcilor. Un ban in plus nu meritati

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 08 Aug 2026
263 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Bărbat din Bărbulești, reținut pentru producerea unui accident rutier

Urmare a accidentului produs în data de 29 iunie 2022, pe DN2, în afara comunei Sinești, soldat cu decesul a cinci persoane și rănirea a altor patru, cercetările au fost continuate de polițiștii din cadrul ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2022, 22:40
(11806 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Modificari la stabilirea și plata contribuțiilor de asigurări sociale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuailii interesați că începând cu 1 august 2022 a fost introdusă ca bază lunară de calcul al CAS și al CASS salariul minim brut pe ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2022, 17:15
(12462 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 33 de noi cazuri de COVID-19

Marți, 6 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29298, fiind înregistrate 33 de cazuri noi față de ziua de luni, 5 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2022, 16:15
(2360 vizualizări - 0 comentarii)


Accident de muncă la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Un muncitor care lucra la reabilitarea Spitalului Județean de Urgență Slobozia a căzut de la etajul al treilea al unității medicale luni, 5 septembrie 2022. Muncitorul se află la Unitatea de Primiri Urgențe ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2022, 17:20
(15187 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 9 noi cazuri de COVID-19

Luni, 5 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29265, fiind înregistrate 9 cazuri noi față de ziua de duminică, 4 septembrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2022, 16:50
(2854 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: 7 accidente, 24 de persoane rănite

ISU Ialomița: 7 accidente, 24 de persoane rănite

Două echipaje de pompieri din Slobozia au intervenit la un accident rutier produs vineri, 2 septembrie 2022, în jurul orelor 16,20. În nefericitul eveniment a fost implicat un autoturism, în urma accidentului ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2022, 15:55
(3500 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier între localitățile Țăndărei și Ograda

Accident rutier între localitățile Țăndărei și Ograda

Duminică, 4 septembrie a.c., pompierii din Țăndărei au intervenit în cazul unui accident rutier produs între localitățile Țăndărei și Ograda, pe DN2A, în care au fost implicate două autoturisme. În urma ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2022, 19:15
(11563 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: DN2A accident


Ialomița: 5 noi cazuri de COVID-19

Duminică, 4 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29256, fiind înregistrate 5 cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 3 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2022, 16:35
(1904 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 16 noi cazuri de COVID-19

Sâmbătă, 3 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29251, fiind înregistrate 16 cazuri noi față de ziua de vineri, 2 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2022, 16:55
(2369 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tribuna oficială a Stadionului «1 Mai», distrusă de un fulger

Slobozia: Tribuna oficială a Stadionului «1 Mai», distrusă de un fulger

Un puternic incendiu a fost produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, 2/3 septembrie a.c., la Slobozia. Flăcările au distrus tribuna oficială a Stadionului «1 Mai». Reprezentanții Clubului Sportiv Municipal ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2022, 11:30
(6575 vizualizări - 6 comentarii)


Ialomița: 16 noi cazuri de COVID-19

Vineri, 2 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29235, fiind înregistrate 16 cazuri noi față de ziua de joi, 1 septembrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2022, 17:05
(2017 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat de 53 de ani din Slobozia, înecat în apele Mării Negre

Un bărbat de 53 de ani din Slobozia, aflat în vacanță pe litoralul Mării Negre, în stațiunea Jupiter, și-a pierdut viața în ziua de vineri, 2 septembrie 2022. Bărbatul nu a respectat steagul roșu arborat ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2022, 15:30
(4996 vizualizări - 1 comentariu)


Educația-prioritate a Bisericii: Acțiune a Protopopiatului Urziceni

Educația-prioritate a Bisericii: Acțiune a Protopopiatului Urziceni

Din dorința de a veni în sprijinul părinților deoarece mai sunt câteva zile până la începerea noului an școlar, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a oferit vineri, 2 septembrie ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2022, 15:10
(20546 vizualizări - 0 comentarii)


Statistică sumbră a Poliției Rutiere Ialomița: 39 de accidente soldate cu decesul a 34 de persoane și rănirea gravă a altor 17!

Acțiunile polițiștilor de la Rutieră au drept scop prevenirea evenimentelor grave din trafic, iar respectarea regulilor de circulație de către toți participanții la trafic ar reduce semnificativ tragediile ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2022, 14:05
(6107 vizualizări - 1 comentariu)


O zi de tabără la Jandarmeria Ialomița

O zi de tabără la Jandarmeria Ialomița

Întrucât la 1 septembrie se împlinesc 129 de ani de la înființarea Jandarmeriei Rurale, jandarmii ialomițeni au sărbătorit alături de copii de la grupul de cateheză «Doar noi?» al Parohiei Sfântul Nicolae ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2022, 22:20
(4445 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții domiciliare în comuna Gheorghe Doja

Două percheziții domiciliare s-au desfășurat joi, 1 septembrie a.c., în localitatea ialomițeană Gheorghe Doja. Descinderile au fost organizate de Poliția Capitalei într-un dosar ce vizează fapte de evaziune ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2022, 16:30
(3633 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: 19 noi cazuri de COVID-19

Joi, 1 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29219, fiind înregistrate 19 cazuri noi față de ziua de miercuri, 31 august a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2022, 16:15
(1906 vizualizări - 0 comentarii)


Intervenții ale pompierilor ialomițeni: Accident în apropiere de Urziceni, incendiu la Gheorghe Lazăr

Trei echipaje de pompieri din Urziceni au intervenit la un accident rutier, în care au fost implicate două autotrenuri, în urma căruia a rezultat o victimă. În sprijinul acestora a intervenit și un echipaj ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2022, 13:25
(5376 vizualizări - 0 comentarii)


«Slobozia», distrusă de un șofer grăbit

«Slobozia», distrusă de un șofer grăbit

Literele volumetrice care alcătuiau numele reședinței județului au fost distruse în urma unui accident rutier produs joi, 1 septembrie 2022. Cel care a produs accidentul este șoferul unui BMW. Acesta venea ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2022, 13:00
(3666 vizualizări - 3 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


APIA: Sprijin financiar de 26,046 milioane de lei pentru crescătorii de animale

Ministerul Agriculturii și dezvoltării Rurale, prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2022, 11:50
(5956 vizualizări - 0 comentarii)


Smirna: Polițiștii ialomițeni, printre copii

Smirna: Polițiștii ialomițeni, printre copii

Marți, 30 august a.c., polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au desfășurat în localitatea Smirna activități ...[citește_toată_știrea]

31 August 2022, 18:50
(3409 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Evenimente la Centrul Cultural «Ionel Perlea»

Vineri, 2 septembrie 2022, de la orele 13,00, la Centrul Cultural «Ionel Perlea» se va vernisa expoziția artiștilor Daniela Frumușeanu, Georgeta Hlihor, Maria Manceanu Bogatu și Mihai Hlihor. În continuare ...[citește_toată_știrea]

31 August 2022, 16:55
(6156 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 19 noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 31 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29200, fiind înregistrate 19 cazuri noi față de ziua de marți, 30 august a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

31 August 2022, 16:45
(1907 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Sancțiuni la unitățile de învățământ

Premergător începerii anului școlar, specialiștii Inspecției de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița au desfășurat controale de prevenire ...[citește_toată_știrea]

31 August 2022, 16:30
(11457 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Ședința Colegiului Prefectural

Instituția Prefectului Ialomița: Ședința Colegiului Prefectural

Miercuri, 31 august 2022, prefectul județului Ialomița a convocat ședința Colegiului Prefectural. Astfel, în cadrul ședinței, a fost adusă la cunoștință o informare privind siguranța elevilor și personalului ...[citește_toată_știrea]

31 August 2022, 15:20
(9851 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 24 de noi cazuri de COVID-19

Marți, 30 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29181, fiind înregistrate 24 de cazuri noi față de ziua de luni, 29 august a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

30 August 2022, 16:40
(3979 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Incendiu la o boxă din subsolul unui bloc

Două echipaje de pompieri din Urziceni au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă pentru lichidarea unui incendiu produs la o boxă aflată la subsolul unui bloc de locuințe, în Urziceni ...[citește_toată_știrea]

30 August 2022, 15:55
(10863 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni incendiu


Accident pe Autostrada A2

Un accident soldat cu două victime s-a produs luni, 29 august a.c., în jurul orelor 14,20, pe Autostrada A2, km 144. Un echipaj de pompieri din Fetești a intervenit în scurt timp, în accident fiind implicate ...[citește_toată_știrea]

30 August 2022, 15:50
(2255 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 51,59 milioane de lei, în primele 7 luni din 2022

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-iulie 2022, conform selecției naționale, TVA în valoare de 51,59 milioane de ...[citește_toată_știrea]

29 August 2022, 17:50
(8641 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 29 de noi cazuri de COVID-19

Luni, 29 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29157, fiind înregistrate 29 de cazuri noi față de ziua de duminică, 28 august a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

29 August 2022, 16:25
(5116 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...