Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Turnee pentru micii fotbaliști

Fotbal, Unirea Slobozia

Turnee pentru micii fotbaliști

Jucătorii echipelor de seniori se pre­gătesc să intre în vacanță, lăsând te­renul liber pentru joaca pe care micii visători o iau atât de în serios. Iar la Unirea Slobozia, sectorul de copii și juniori e luat foarte în serios. De aici au urcat către echipa mare mulți jucători, 12 dintre aceștia aflându-se și în actualul lot al echipei de Liga a III-a. În curând vor apărea și alții, pentru că sportul-rege atrage la fel de mult generațiile năcute după 2000. Grupele de copii și juniori ale Unirii Slobozia totalizează 170 de aspiranți la statutul de fotbalist. De grupa 2003-2004 se ocupă Cristian Apostol, cele două grupe ale generației 2005-2006 sunt coordonate de Ion Ionescu și Valentin Toma. Dumitru Gheorghe îi antrenează pe cei născuți în perioada 2007-2009. Adrian Cristea îi pregătește pe cei din generația 2010-2011, iar mai nou Ion Ionescu a creat o grupă de copii născuți în 2012. Tot Ionescu se ocupă și de pregătirea juniorilor A și B. La eforturile galben-albaștrilor se adaugă și cele ale CSS Slobozia unde Mihai Basarab, Paul Chiojdoiu și Ionuț Goțea pregătesc copiii ta­lentați care, după cum veți vedea, ajung deja să se impună pe plan local. Mai adăugați și munca pe care o depun în bună măsură din pasiune cei de la Abatorul și CS Amara și veți avea un tablou optimist al viitorului fotbalului din zona Sloboziei. Și pentru a fi ținuți în priză, acești copii au nevoie de meciuri, de turnee amicale pe care cei mici le iau mai în serios decât iau cei mari jocurile oficiale. Două astfel de competiții s-au desfășurat în weekend în organizarea Unirii Slobozia, AJF și DJTS Ialomița: Memorialul «Nicu Mihai» și «Cupa Crăciunului».

Memorialul «Nicu Mihai» Competiția s-a desfășurat sâmbătă, 8 decembrie 2018, în memoria lui Nicu Mihai, unul dintre oamenii cei mai legați de Unirea Slobozia și de Stadionul «1 Mai» de la a cărui dispariție se vor împlini în curând 3 ani. Au participat copiii născuți în 2007 și 2008. Printre altele, Nicu Mihai s-a distins drept unul dintre cei mai pricepuți antrenori de copii și juniori, din mâinile sale ieșind printre alții Adrian Mihalcea. La categoria 2007 s-a duelat Unirea Slobozia, Atletic Călărași, Luceafărul Brăila și Sporting Galați. A câștigat Atletic Călărași, echipă antrenată de Adrian Ghiuță. La categoria 2008 au participat Unirea Slobozia, CSS Slobozia, CS Amara și Atletic Călărași. S-au impus copiii de la CSS Slobozia antrenați de Paul Chiojdoiu.

«Cupa Crăciunului» S-a desfășurat duminică, 9 decembrie 2018, bifându-se deja a 6-a ediție a acestei competiții. «Cupa Crăciunului» a adunat la start copii născuți în 2009 și 2010. La categoria de vârstă 2009, s-au înscris Unirea Slobozia, Luceafărul Brăila și Sporting Galați. Trofeul câștigătorului a revenit Unirii Slobozia, echipă antrenată de Dumitru Gheorghe. Aceleași echipe plus CSS Slobozia au evoluat și în competiția rezervată celor născuți în 2010. S-a impus tot echipa Unirii Slobozia pregătită de Adrian Cristea. Pentru copiii Unirii Slobozia, anul sportiv se va încheia festiv pe 18 decembrie, orele 18,30, când în sala «Andreea Nica» pentru ei va veni Moș Crăciun.

12 Decembrie 2018, 11:45 (4949 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
«Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!»
Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»!
Echipă bazată pe tineri, atitudine și spirit de grup
Grupa 2014 a câștigat «Țăndărei Cup»
«Cupa Crăciunului», bucuria micilor fotbaliști

Comentariile cititorilor:


Mary:
(18 Decembrie 2018, 13:56)
Felicitari, domnului antrenor Paul Chiojdoiu si a intregii echipe CSS Slobozia!


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
275 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Fetești: Beat la volan, a provocat un accident rutier

Polițiștii din Fetești au fost sesizați să intervină în cazul unui accident rutier, provocat în afara municipiului de un bărbat de 37 de ani, acesta răsturnându-se cu mașina î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2025, 16:00
(5071 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Târg: La volan fără permis de conducere

Polițiștii din Fierbinți-Târg au oprit pentru control pe strada Calea București, din localitate, un autoturism condus de un tânăr de 19 de ani, din municipiul Urziceni. Cu ocazia verificărilor ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2025, 15:40
(7863 vizualizări - 0 comentarii)


Cosâmbești: «Rugă Toamnei» la Conacul Bolomey

Conacul Bolomey, din comuna Cosâmbești, va găzdui sâmbătă, 20 septembrie 2025, evenimentul cultural denumit «Rugă Toamnei». Manifestarea va cuprinde o lansare de carte și vernisajul ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2025, 08:30
(2032 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «ROADPOL-Safety Days»

IPJ Ialomița: «ROADPOL-Safety Days»

În perioada 16-22 septembrie 2025, polițiștii rutieri se alătură statelor membre ale Uniunii Europene în cadrul campaniei «ROADPOL-Safety Days», o inițiativă internațională dedicată ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2025, 16:20
(5114 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii»-ediția a XIII-a

Tradițiile din străbuni și prezervarea acestora pentru generațiile următoare reprezintă modalități esențiale de ancorare a valorilor perene ale unui spațiu cultural-istoric în memoria colectivă ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2025, 14:20
(5934 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 3,78 milioane de lei în august 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 3,78 milioane ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2025, 14:10
(3911 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținuți pentru 24 de ore după ce au furat din magazin

Polițiștii din Slobozia, sub coordonarea procurorului de caz, au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de două persoane bănuite de comiterea infracțiunii de «furt». În fapt ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2025, 15:45
(2937 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Prinși în flagrant la furat de porumb

Duminică, 14 septembrie a.c., în jurul orelor 18,00, polițiștii din Stelnica s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de «furt». În fapt, doi bărbați ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2025, 15:40
(2502 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești furt porumb


Factură electronică de la RAJA Constanța

Factură electronică de la RAJA Constanța

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2025, 12:20
(9754 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 151,14 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna august 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat în luna august a anului 2025 venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 151,14 milioane ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2025, 12:10
(6527 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în cartierele Vlașca și Fetești Oraș din Fetești!

Echipele RAJA Constanța intervin luni, 15 septembrie 2025, pentru remedierea unei avarii survenite la sistemului de alimentare cu apă de pe strada Belșugului din municipiul Fetești. Pentru realizarea ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2025, 09:05
(3308 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Dosare penale pentru vânzare ilegală de articole pirotehnice 

Vineri, 12 septembrie 2025, polițiștii ialomițeni au descoperit la Țăndărei peste 3800 de articole pirotehnice și au fost întocmite 3 dosare penale. Cantitatea de articole pirotehnice a fost descoperită ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2025, 14:00
(6116 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Microbuzele școlare, verificate de polițiști

IPJ Ialomița: Microbuzele școlare, verificate de polițiști

Joi, 11 septembrie 2025, polițiștii ialomițeni au desfășurat acțiuni de verificare în teren a legalității transporturilor de elevi, având ca obiectiv principal prevenirea evenimentelor rutiere și creșterea siguranței participanților la trafic. Au fost verificate atât documentele necesare efectuării transportului public de elevi, cât și starea tehnică a autovehiculelor, respectarea numărului de locuri disponibile și respectarea regulilor de circulație de către șoferi. ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2025, 12:00
(6193 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Tineri reținuți după ce au furat motorină din vagoane-cisternă

Marți, 9 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Fetești au reținut, pentru 24 de ore, doi tineri cu vârstele de 20 și 22 de ani, domiciliați în ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2025, 11:35
(6230 vizualizări - 0 comentarii)


Femeie din Borănești, reținută după ce a furat geanta unei alte femei

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din Urziceni au dispus marți, 9 septembrie a.c., măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore față de o femeie de 43 de ani, din Borănești, bănuită de ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2025, 11:25
(4513 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 2,23 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată de Inspecția Fiscală în luna august 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 18 inspecții fiscale, 4 controale inopinate și 25 verificări documentare. Astfel, în urma ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2025, 11:20
(786 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,70%, rata șomajului la sfârșitul lunii iulie 2025

La sfârșitul lunii iulie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4466 șomeri (din care 2074 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2025, 10:10
(7618 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier pe DN2, între Coșereni și Movilița: Șapte victime!

Sâmbătă, 6 septembrie 2025, Poliția a fost sesizată prin 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe DN2, între localitățile Coșereni și Movilița. Din primele verificări a rezultat ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2025, 07:10
(15675 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Percheziții privind respectarea regimului deșeurilor la Fetești

IPJ Ialomița: Percheziții privind respectarea regimului deșeurilor la Fetești

În cursul zilei de joi, 4 septembria a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu cei ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Serviciului de Investigații ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2025, 14:40
(2937 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru siguranța cetățenilor

IPJ Ialomița: Acțiuni pentru siguranța cetățenilor

Polițiștii din Slobozia au desfășurat activități specifice pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea principalelor ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2025, 14:25
(4102 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Termen pentru înregistrarea în REGES-ONLINE

La data de 30 septembrie 2025 se împlinește termenul-limită până la care angajatorii trebuie să se înregistreze în REGES-ONLINE și, totodată, să completeze toate elementele contractelor ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2025, 12:20
(4091 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Tânăr de 26 de ani, reținut după ce și-ar fi bătut iubita minoră de 15 ani!

Marți, 2 septembrie a.c., polițiștii din Fetești, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au reținut un tânăr de 26 de ani, cercetat ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2025, 15:50
(11209 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor la sate» 2025

Muzeul Județean Ialomița se alătură și în acest an demersului inițiat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România de organizare la sfârșitul acestei săptămâni a evenimentului ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2025, 15:20
(978 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Bărbat reținut 24 de ore pentru «violență în familie» și «amenințare»

Duminică, 31 august a.c., polițiștii din Urziceni, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au reținut pentru 24 de ore un bărbat, de 41 de ani ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2025, 16:05
(6242 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean Ialomița: Spectacol cu Grigore Leșe la Conacul Bolomey

Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița, invită ialomițenii la un eveniment deosebit ce va avea loc joi, 4 septembrie 2025, ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2025, 11:50
(1762 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center-număr unic la dispoziția clienților 

RAJA Constanța: Serviciul Call Center-număr unic la dispoziția clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul de Call Center pus la dispoziția acestora ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2025, 08:10
(1178 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Ca urmare a avarierii unei conducte, a fost sistată alimentarea cu gaze naturale pe anumite străzi

Potrivit Distrigaz Sud Rețele, ocompanie terță, ce executa lucrări de săpătură mecanizată pe strada Dropia din, a produs o avarie asupra unei conducte aferente rețelei de distribuție a gazelor naturale ...[citește_toată_știrea]

30 August 2025, 19:50
(689 vizualizări - 0 comentarii)


Maltezi: Un bărbat a murit carbonizat în urma unui incendiu

Maltezi: Un bărbat a murit carbonizat în urma unui incendiu

Miercuri, 27 august 2025, pompierii au fost solicitați să intervină  să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la locuința unui cetățean din satul Maltezi. La sosirea acestora ...[citește_toată_știrea]

28 August 2025, 14:00
(1334 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Duminică, 31 august 2025, termen-limită pentru depunerea Formularului 398-«VAT Return One Stop Shop»

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor interesați că duminică, 31 august 2025, este termenul-limită de depunerea a Formularului 398-«VAT Return One ...[citește_toată_știrea]

28 August 2025, 13:00
(6809 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de 57,39 mii de lei pentru crescătorii de animale din Ialomița

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat prin cererile ...[citește_toată_știrea]

28 August 2025, 08:00
(7431 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...