REPORTAJ

Pictorițele lumii trecătoare

Pictează de când se știu. Pe pânză, pe frunze, pe sticlă... Cu cafea, culori de apă, acrilice, în ulei... Sunt mamă și fiică. Și amândouă o fac cu pasiunea unor pictori profesioniști, animate de același gând: «Vrem să deschidem o expoziție la Slobozia! O expoziție cu vânzare, ca o galerie de artă, unde oameni obișnuiți, ca noi, să-și poată vinde lucrările...».

Extraordinarul de lângă noi Ana-Maria Iordache are 14 ani. E subțire ca pensulele cu care lucrează și timidă ca tablourile ei... A descoperit că știe a picta de la mama ei, Viorica. Iar Viorica s-a născut așa, cu darul ăsta. Întâi a pictat banca, apoi a mâzgălit caietele de școală... «Iar într-o zi, când aveam 17 ani, am intrat în biserica de mânăstire. Și n-am mai ieșit! La vremea aia mânăstirea se renova... Iar unul dintre pictori a văzut că nu mă înduram să mai plec și m-a lăsat să îi pregătesc culorile. Apoi, ușor-ușor, am învățat să pictez sfinții... Ăsta a fost debutul meu!». De la «debutul» Vioricăi au trecut aproape 25 de ani, Și viața a purtat-o de colo-colo, cu bune și cu rele... Iar relele au fost mai multe. Peste toate a trecut însă pictând. Acum, uitându-se înapoi crede că viața ei ar fi fost pustie fără pensule și culori. «Fiecare are o pasiune... Un hobby, cum se spune acum. A mea a fost asta și mi-a oferit nenumărate satisfacții. Majoritatea tablourilor mele le-am făcut cadou... Pe unele le-am vândut. Sunt oameni pe care nu-i cunosc, dar mi-au comandat tablouri pe Instagram... Uneori nici mie nu-mi vine să cred! Mai ales când am văzut că Ana-Maria a trăiește și ea bucuria asta...».

Așchia care sare mai departe Ana-Maria pictează tablouri de la 9 ani. Serios, sistematic, ca un om mare... Peisaje, păsări, oameni, lupi alergând după aurora boreală... E o lume interioară pe care pensulele o zugrăvesc fără frică și fără teama de a fi judecată. Ana-Maria pictează pentru ea, pentru a potoli demonii care i-au bântuit copilăria, pentru nevoia ei de frumos și de bine. «La început credeam că e de ajuns să pictez oricum, mai ales că mama mă încuraja mereu. Apoi am făcut cursuri de pictură la Palatul Copiilor... Iar domnul profesor mi-a explicat unde greșesc, ce trebuie să îndrept, cât de lung e drumul până ajungi să pictezi cu adevărat... Acum știu că ce fac nu e de ajuns! Că am nevoie de îndrumare, de profesori specializați. De aceea m-am hotărât să mă duc la Liceul de Arte și să ajung pictoriță...». În așteptarea examenului, Ana-Maria rămâne un copil obișnuit, cu toate grijile vârstei. Se plânge de temele prea multe, ascultă muzică dark și îi place ceaiul cu lămâie. Iar într-o zi, ne mărturisește aparte, ar vrea să trăiască fără griji într-unul dintre tablourile ei: «Uite, vedeți plaja aia cu palmieri? Am pictat-o din mintea mea, dar sunt sigur că există și o să trăiesc acolo...».

Visuri de artist În așteptarea consacrării artistice, cele două pictorițe de familie visează la o expoziție personală. «Vrem să deschidem o expoziție la Slobozia! O expoziție cu vânzare, ca o galerie de artă, unde oameni obișnuiți, ca noi, să-și poată vinde lucrările...». Ne mărturisesc că au încercat, că au existat promisiuni, că au avut suficiente tablouri... «Din păcate, nu mai avem! Am rămas doar cu fotografiile de pe Instagram...». Sunt modeste, casa lor e plină de tablouri. Peisaje inspirate din universuri paralele, siluete discrete, tablouri mixte, în care culoarea se împletește cu tehnicile quilling, frunze pictate, icoane, acuarele, desene realizate cu cafea... Iar Ana-Maria, după ce se lasă rugată îndelung, ne aduce blocul de desen și... caietele de școală. «Îmi e ușor să pictez peisaje, împreună cu mama. Ne liniștim amândouă, ne relaxăm pictând toată ziua. Dar la școală nu am pensulele la îndemână, nu pot picta... Așa că experimentez desenând „manga“...». Personajul ei favorit e Naruto, un băiat cu ochi albaștri și păr blond țepos, dintr-un anime japonez. Când se plictisește, în ore, Naruto îi ține de urât și o ajută să deseneze mai bine. Până când va găsi un profesor care să o îndrume: «Într-o zi, am să fiu pictoriță. Acesta este visul meu și nu am să renunț niciodată la el!».

16 Decembrie 2018, 10:10 (4664 vizualizări - 3 comentarii)

Citiți și:
«Pictură pe tricouri» by Mihaela Bujor
Slobozia: Expoziție de pictură a unui deținut
Slobozia: Expoziție de pictură «Atitudini Contemporane»

Comentariile cititorilor:

@Lica:
(18 Decembrie 2018, 14:48)
Vocea Romaniei a fost castigata de catre un amator / imitator in detrimentul unor concurenti mult mai buni, cu studii si cu ani de munca.
Ce tie nu iti place poate ca altii le considera opera de arta.

lica:
(17 Decembrie 2018, 19:58)
Visand prea mult vei pierde ideea.. Decat sa pictezi mult si urat [asta vad] si sa visezi cum se va minuna lumea vazandu-ti capodoperele, mai bine du-te la Palatul copiilor si invata sub indrumare. Ai multe de aflat. Crede-ma stiu ce spun. La scoala n-ai profesor calificat [ cu studii superioare ] fscute la zi ?

petru:
(17 Decembrie 2018, 02:06)
urmeaza-ti visul!

Nume:
Mesaj (maximum 2000 caractere):

Pictorițele lumii trecătoare

Comentariile cititorilor:

Lasă un comentariu: