Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

PASTORALĂ LA NAȘTEREA DOMNULUI

Episcopia Sloboziei și Călărașilor

PASTORALĂ LA NAȘTEREA DOMNULUI

„Vă binevestesc vouă bucurie mare!”

† VINCENȚIU
Prin harul lui Dumnezeu
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

Iubitului meu cler și popor,
har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru,
iar din parte-mi, arhierești binecuvântări!


Dreptmăritori creștini,
Ne-a binecuvântat și învrednicit Preabunul Dumnezeu să parcurgem în pace acest urcuș duhovnicesc, care este Postul Crăciunului, primul mare post din acest An Bisericesc, mergând spre Betleemul Iudeii, locul unde s-a născut Mântuitorul Iisus Hristos, Mesia cel prezis de profeți.
Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului, „Soarele dreptății”, are loc după solstițiul de iarnă și coincide cu momentul când zilele încep să crească și nopțile să scadă, împlinindu-se proorocia lui Maleahi, care spune: „Și va răsări peste voi, cei care vă temeți de numele Meu, Soarele dreptății” (Maleahi 3, 20; cf. Luca 1, 78) și faptul că Mântuitorul Iisus Hristos S-a descoperit pe Sine ca fiind „Lumina lumii”, după cum mărturisește Sfântul Evanghelist Ioan (8,12).
În secolul al IV-lea, după Edictul Sfântului Constantin cel Mare și recunoașterea libertății creștinilor de a săvârși cultul, găsim cea mai veche mărturie legată de sărbătorirea la 25 Decembrie a Nașterii Domnului. Ca „Lumină a lumii”, Iisus Hristos se naște într-un moment de maximă însemnătate, la reînnoirea zilelor. După o creștere continuă a duratei nopții, soarele își reîncepe ascensiunea, determinând o creștere a luminii.
Dar acest simbolism al luminii nu se oprește aici. Întrebat de către ucenicii lui Iisus Hristos cine este acesta, Sfântul Ioan Botezătorul le răspunde: „Nu eu sunt Hristosul, ci sunt trimis înaintea Lui. Acela trebuie să crească, iar eu să mă micșorez” (Ioan 3, 28 și 30). Nașterea sa, prăznuită la 24 iunie, corespunde solstițiului de vară, care marchează descreșterea treptată a puterii soarelui, până la nașterea celuilalt Soare al dreptății, care este Domnul nostru, Iisus Hristos.
Sărbătoarea Nașterii Domnului după trup este maica tuturor sărbătorilor, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Nașterea este urmată de toate celelalte sărbători împărătești, adică de Bobotează, de Întâmpinarea Domnului, de Schimbarea la Față, de Sfintele Pătimiri și Înviere, de Înălțarea Domnului. Fără Naștere, nu ar fi Înviere, iar fără Înviere nu s-ar fi împlinit scopul Sfintei Întrupări.
Sărbătoarea Nașterii Domnului este numită de români „Crăciunul”, un nume popular vechi, care provine din limba greacă, din expresia Hristughenna și înseamnă „Nașterea lui Hristos”. Această expresie a intrat în limba română și, datorită necunoașterii de către vorbitori a limbii grecești, s-au creat forme populare ca Christughina, Christuna, Crășuna, Crăciun.

Iubiți frați și surori în Domnul,
Minunea din Betleem este începutul sărbătorii noastre, care dintotdeauna are în centrul ei vestea Nașterii lui Iisus, potrivit Evangheliei după Luca. Istorisirea Nașterii Domnului de către Sfinții Evangheliști nu este o fabulă scrisă pentru copii, ci este o pagină de istorie, o pagină din Sfânta Evanghelie, adică vestea cea bună! Din acest motiv, Sfântul Evanghelist Luca vrea mai întâi de toate să plaseze acest eveniment extraordinar în marea istorie a lumii cunoscute atunci, marcată de dominația imperiului roman asupra tuturor zonelor Mediteranei. Cezarul Octavian Augustus a hotărât să se facă un recensământ în toate provinciile imperiului condus de el, și care a fost pus în aplicare în ținuturile lui Israel de Quirinius, guvernatorul Siriei.
Sfinții Evangheliști insistă în accentuarea caracterului istoric al evenimentului, pentru că vor să arate că Hristos a fost o personalitate istorică, ceea ce înseamnă că a luat cu adevărat trup omenesc și că întruparea nu a fost o presupunere sau închipuire.
Dreptul Iosif s-a supus acestei porunci imperiale și, împreună cu logodnica sa Maria, au părăsit cetatea Nazaret pentru a merge la Betleem, în Iudeea, în sudul Țării Sfinte, acolo unde se născuse regele David, cel care primise făgăduința de la Dumnezeu că din casa și seminția lui se va naște Mesia, Unsul lui Dumnezeu și regele lui Israel.
Când Dreptul Iosif și Fecioara Maria au ajuns la Betleem, s-au aflat într-o situație foarte grea, negăsind niciun loc de găzduire.
Maria, care era însărcinată, a dat naștere Unicului Său Fiu, vestit ei prin descoperire divină, că Se va naște de la Duhul Sfânt (Luca 1, 35), un Fiu pe care numai Dumnezeu putea să-L dăruiască întregii omeniri. Aici vedem un puternic contrast, care caracterizează întreaga istorisire legată de nașterea pruncului Iisus: cel care stăpânește lumea este Augustus – numit de supuși Divus, adică „Dumnezeu”; Sotir, „Mântuitorul”; Kyrios, „Domnul” -, însă adevăratul Mântuitor și Domn este un supus al său, un Prunc născut într-o familie săracă, pentru care nu s-a găsit un loc în această lume.
Cunoaștem cu toții icoana Nașterii Domnului: o peșteră în care Maria stă lângă Fiul său așezat într-o iesle, alături se află Dreptul Iosif, martor și păstrător al acestei taine care i-a fost descoperită de înger, de care a fost cuprins și căreia i se supune, chiar dacă nu o înțelege pe deplin. Totul se petrece noaptea, în tăcere, într-o atmosferă caldă, cu o mamă care aduce pe lume un Copil. Nimeni nu cunoaște această familie, nimeni nu i-a primit, nimeni nu și-a dat seama de minunea petrecută. Însă, iată că Dumnezeu trimite pe Îngerul Său păstorilor din jurul Betleemului, pentru a le descoperi această taină: „Și iată îngerul Domnului a stat lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor”. Păstorii erau oameni disprețuiți și marginalizați, care nu erau considerați vrednici să meargă la Templu să se închine și să aducă jertfă lui Dumnezeu. Însă tocmai acestor oameni, considerați ultimii și cei mai neînsemnați din societatea Iudeei, li se adresează vestea îngerului, care le descoperă un eveniment excepțional, așteptat de tot Israelul și care să bucure tot poporul lui Dumnezeu. Contrar condiției lor smerite, păstorii sunt primii destinatari de drept ai evangheliei Nașterii lui Hristos: „Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David”.
Întruchipând poporul celor aleși, păstorii sunt cei dintâi care primesc vestea minunată a acestei nașteri dumnezeiești. Oameni obișnuiți, păstorii „contemplă minunea”. După spusele Sfinților Părinți, descoperirea lui Hristos către păstori s-a făcut din mai multe motive: în primul rând, pentru curăția sufletească și trupească a păstorilor, datorată vieții și depărtării lor de lume; în al doilea rând, pentru că păstorii erau păstrători și următori ai rânduielii și ai virtuților patriarhilor Vechiului Testament; în al treilea rând, pentru a se arăta că Hristos va fi adevăratul Păstor al neamului lui Israel și, în al patrulea rând, pentru a se vedea limpede că Hristos nu i-a ales pe cărturarii și pe fariseii vicleni spre a fi primitori ai revelației, ci pe oamenii simpli și smeriți, pe cei curați cu inima.
În această veste bună vedem cum este anticipată vestea cea bună a Învierii: Iisus este Domnul, Kyriosul, Mântuitorul! Nu Octavian Augustus care-și atribuise aceste titluri, ci un Prunc abia născut primește aceste titluri din partea lui Dumnezeu. Așa se descoperă Dumnezeu celor mici și neînsemnați, considerați ultimi oameni ai societății, o societate din care erau excluși și marginalizați de către cei care credeau că sunt destinatarii de drept ai revelației lui Dumnezeu: slujitorii templului, cunoscătorii Legii, credincioșii militanți, convinși că numai ei sunt adevărații fii ai lui Avraam.
Aceasta este măreția și atotputernicia lui Dumnezeu. Nu este o măreție în sensul omenesc al cuvântului, după cum nici autoritatea divină nu este o autoritate de felul celei omenești, pe care o știm noi aici, pe pământ. Prin măreția și slava lui Dumnezeu se manifestă de fapt smerenia. Iar această smerenie a lui Dumnezeu S-a manifestat și prin hotărârea de a se întrupa ca Prunc.
Păstorilor le este dat chiar și un semn, o indicație precisă pentru a vedea și a înțelege: nimic extraordinar sau dumnezeiesc, ci o realitate umană: „Veţi găsi un prunc înfăşat, culcat în iesle”. Iată descrisă o realitate simplă și smerită, fără să aibă ceva „extraordinar”. Și cu toate acestea, vestea cea bună a Nașterii Domnului este dată de mulțime de oaste cerească, un cor al îngerilor, uniți parcă într-o liturghie cosmică a cerului, pe care nu reușim să o contemplăm, nici să o ascultăm, însă care umple întreg universul și preaslăvește sfințenia și măreția lui Dumnezeu, adică proclamă cine este El și cum Dumnezeu iubește lumea Sa. De fapt, corul îngerilor descoperă păstorilor și nouă oamenilor dintotdeauna care este vrerea lui Dumnezeu: „pace pe pământ și bună învoire între oameni”.
Din această oaste cerească fac parte în primul rând îngerii fiecărui neam, care primesc cu mare bucurie întruparea Mântuitorului. Nașterea Mântuitorului nu-i putea lăsa indiferenți, de aceea coboară să vestească dimensiunea cosmică (cerul și pământul) a sfintei întrupări. Sfântul Efrem Sirul spune că „în ziua aceea îngerii și arhanghelii s-au pogorât să cânte laudă nouă pe pământ. În taină ei coboară și astăzi, veselindu-se cu cei ce priveghează. Atunci când și-au cântat această laudă întâia oară, lumea era plină de blestemății. Binecuvântată fie nașterea prin care astăzi lumea răsună de imne de laudă!”.
Iată vestea cea bună a Nașterii Domnului: Dumnezeu ne iubește atât de mult încât a dorit să se facă unul dintre noi, să ne asume condiția căzută și să ne ridice din nou din locul din care am căzut.

Dreptmăritori creștini,
Odată cu Nașterea Domnului sau întruparea Sa în istorie, omul a fost asumat de Dumnezeu și de aceea nu mai putem să vorbim sau să cugetăm despre Dumnezeu fără să vorbim sau să ne gândim la valoarea omului ca persoană restaurată și asumată de Dumnezeu. Tocmai pentru faptul că de la Nașterea Pruncului dumnezeiesc până la moartea Sa jertfelnică pe cruce, El ni L-a făcut cunoscut pe Dumnezeu (cf. Ioan 1, 18: ni L-a „descris, povestit, interpretat”), prin viața sa pământească, prin cuvintele Sale dumnezeiești, prin modul Său de a fi, prin privirile și mângâierile Sale, prin mâinile Sale care au binecuvântat această lume, prin brațele Sale larg deschise pe cruce îmbrățișându-ne, prin trupul oferit ca jertfă pentru toți cei care l-au ocărât și batjocorit.
Aceasta este valoarea Creștinismului, fiindcă ne cere nouă, celor ce credem, să trăim legătura noastră cu Dumnezeu printr-o permanentă depășire a formalismului, a formelor fără fond, pentru că după Nașterea Mântuitorului Hristos, a lui Dumnezeu – Omul în istorie, pe primul loc se află omul și nu templul, omul și nu sabatul sau legea, și mai ales că ceea ce valorează cel mai mult este omul sfânt și nu țara de unde provine.
Slujitori și mesageri ai acestei descoperiri dumnezeiești au devenit mai întâi îngerul, care s-a arătat păstorilor, apoi cetele îngerești care au cântat imne de laudă și au preamărit slava și puterea Sa. Și tocmai păstorii, considerați de iudaismul oficial nevrednici să participe la săvârșirea cultului de la templul din Ierusalim și din sinagogi, ei, cei mai desconsiderați în societatea iudaică de atunci, au devenit primii destinatari ai Evangheliei. Lor le-a dat vestea îngerul Domnului, au devenit purtătorii și mesagerii veștii celei bune a Evangheliei. Iar vestea aceasta bună și frumoasă a răsunat în toată lumea, care de veacuri aștepta vestirea ei: Astăzi în Betleem, în Cetatea lui David, S-a născut pentru voi un Mântuitor, care este Hristos Domnul.
În această bună vestire găsim concentrată o mărturisire de credință esențială pentru creștinism: Iisus, Pruncul născut din Fecioara Maria, este Mântuitorul, Mesia – Hristos, Kyrios – Domnul, care poartă Numele lui Dumnezeu Însuși pentru că este deoființă cu El, unul din Preasfânta Treime.

Iubiți frați și surori în Domnul,
Mărturisirea credinței noastre trebuie să fie firească și să se inspire din simplitatea mesajului adus de îngeri la Nașterea Domnului, din simplitatea și din realitatea smerită care a înconjurat venirea lui Dumnezeu printre noi. Această mărturisire de credință trebuie să fie fără ostentație, fără a căuta în orice împrejurare lucrurile extraordinare sau miraculoase, ci numai plecând de la experiența lui Dumnezeu din realitatea concretă, de zi cu zi a vieții noastre. Un cuvânt atribuit Mântuitorului de Părinții Bisericii spune: „Ai văzut un om, L-ai văzut pe Dumnezeu”. Da! Pentru că de la venirea sau întruparea lui Hristos, Dumnezeu se vede, se întâlnește, se cunoaște și recunoaște, se iubește și se cinstește în fiecare persoană umană, bărbat sau femeie, pe care o întâlnim în fiecare zi.
Iisus, Fiul veșnic al lui Dumnezeu, Se naște în cele mai umile condiții pe care ni le putem imagina. Și azi El Se naște în condițiile propriei noastre vieți, ale rutinei noastre, ale stresului nostru, ale neliniștii noastre, ale caracterului nostru muritor. Cu toate acestea, El vine ca un dar al bunătății și iubirii Tatălui pentru noi.

Dreptmăritori creștini,
Anul acesta, 2018, care se va încheia peste puțin timp, a fost un an cu multe încercări, dar și cu multe daruri primite de la Dumnezeu. În aceste încercări și ispite care par fără sfârșit, vedem pronia și iubirea de Părinte a lui Dumnezeu pentru cununa creației Sale, omul.
Am serbat la 1 Decembrie Centenarul Marii Uniri, împlinirea visului multisecular al românilor de a trăi între hotarele aceleiași țări.
Biserica Ortodoxă, Maica neamului românesc, cum o numea Mihai Eminescu, a adus ca semn de jertfă și mulțumire la acest moment aniversar al unității Catedrala Națională sau Catedrala Mântuirii Neamului, cum a numit-o și dorit-o primul Patriarh al României, Miron Cristea, făuritor, alături de alți fruntași români, al Unirii.
În acest an al mântuirii, 2018, când întreaga suflare românească serbează Centenarul României Mari, să încercăm să ne arătăm vrednici urmași ai înaintașilor noștri care ne-au lăsat această țară, să ne străduim ca Hristos Domnul, Cel ce S-a născut în Betleemul Iudeei, să Se nască și în sufletele noastre și să renască în noi nădejdea mântuirii, dar și a unirii noastre în jurul valorilor nepieritoare ale unității de credință și neam.
La această prăznuire a luminii și bucuriei, vă doresc să primiți sărbătorile Crăciunului, Anului Nou 2019 și Bobotezei cu pace, sănătate și alese bucurii duhovnicești, binecuvântându-vă pe toți și rugând pe Mântuitorul Iisus Hristos, Cel născut în ieslea Betleemului, să vă dăruiască cele ce vă sunt de folos sufletelor și trupurilor voastre.
Al vostru arhipăstor, stăruitor în rugăciune către Dumnezeu pentru pace și bunăvoire, pentru sporite rodiri în Iisus Hristos, Domnul Păcii,
† VINCENȚIU
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

25 Decembrie 2018, 10:05 (5237 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!
17 ani de la întronizarea Preasfințitului Vincențiu drept episcop al Sloboziei și Călărașilor
Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune»

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 07 Nov 2026
318 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Acțiuni preventive ale jandarmilor și polițiștilor în școlile din Fetești

Acțiuni preventive ale jandarmilor și polițiștilor în școlile din Fetești

Jandarmii ialomițeni, alături de polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară al IPJ Ialomița, au desfășurat activități preventive în unitățile de învățământ din municipiul Fetești ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 09:25
(4250 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Ștafeta Veteranilor «Invictus», ediția a XIII-a

IJJ Ialomița: Ștafeta Veteranilor «Invictus», ediția a XIII-a

Duminică, 4 octombrie a.c., Ștafeta Veteranilor a pornit de la Slobozia spre Călărași. Echipa care a purtat Ștafeta Roșie a fost formată din voluntari din cadrul Jandarmeriei Ialomița, Poliției ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 08:35
(3100 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Vaccinarea antirabică aeriană a vulpilor

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează că, în luna octombrie 2026, în funcție de condițiile meteorologice, se va desfășura, la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 08:10
(2408 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Bătaie între femei aplanată de doi polițiști în timpul liber

Duminică, 4 octombrie a.c., spre miezul nopții, doi agenți din cadrul Secției 1 Poliție Rurală aflați în timpul liber au intervenit pentru aplanarea unui conflict izbucnit între... mai multe ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2026, 08:05
(4015 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2026, 11:20
(7363 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2026, 09:05
(7483 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 1 octombrie 2026, pentru salvarea unui bărbat de 71 de ani, căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare din Balta Ialomiței. Din primele informații, acesta ar fi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:30
(4165 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Bărbați reținuți după ce s-au luat la bătaie

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 54 și 65 de ani, cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de «loviri și alte violențe» ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:25
(3720 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii au organizat o razie de amploare pe străzile din municipiul Slobozia. În urma acțiunii, au fost verificate peste 250 de automobile și legitimate 280 de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:20
(3327 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Perioada de înscriere în școlile de Poliție se apropie de final

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița îi informează pe cei interesați de o carieră în Poliția Română că perioada destinată înscrierii pentru admiterea în școlile ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:15
(4759 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Pe două roți, fii vizibil, fii în siguranță!»

În perioada 1-31 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară activități preventive și de control pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic care se deplasează pe două ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:10
(5127 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 13:35
(5032 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2026

La sfârșitul lunii august 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4517 șomeri (din care 2249 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 12:20
(4162 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Antifrauda declanșează verificări la comercianții de autoturisme second-hand

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează «Acțiunea ATOM-Analiza și Trasabilitatea ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 11:45
(3851 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(4233 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(2443 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(2850 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(4748 vizualizări - 9 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(4480 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(3972 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(4277 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(4743 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(3049 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(3549 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(4513 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(4372 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(4030 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(4536 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(3325 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(2667 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
AlexDan în Comuna Sfântu Gheorghe se retrage oficial din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECOO 2009! Cimitirul vesel Pocotila în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe Dutu Niculae în Comuna Sfântu Gheorghe se retrage oficial din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECOO 2009! Călin în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe Ceratean al urbei în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe BD în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Andreea în Arestat preventiv pentru «tentativă de omor» LOCATAR în Investiție de 579 mii de lei la Stadionul «1 Mai», aprobată de Consiliul Local Slobozia Adina în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Ca să știți .. în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Van Basten în Au dat lovitura în prelungiri Ion în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova Buratino în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Ady în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Magda în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Cetatean. în Senzaționalele inginerii financiare pe bani publici ale administrației Potor Adina în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Justițiarul din în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița gigel în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Dani în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...