Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

Poveste de iarnă

Poveste de iarnă

A fost odată ca niciodată o primărie de oraș european (când și-or vedea nepoții copiilor noștri ceafa!). Și primăria asta avea departament juridic mândru și frumos, de la soare te puteai uita, dar la procesele pierdute sistematic de către juriștii ei ba. Și vremea trecea, lefurile se măreau, iar primarul se dedulcea la Piersicuțele pe care le angajase în instituție, căci era tânăr și becher, iar lumea era toată a lui până la alegerile din 20-20. Până într-o zi, la început de iarnă, când șeful Departamentului Juridic, fost director la Cancelaria Prefectului, a decis că unde merge mia merge și suta... Și a reușit să-i facă concurență șefului său direct, angajând la rândul lui o Piersică adusă prin concurs de împrejurări de la o primărie megieșă, cu profil balneoclimateric. Și pentru că Piersica a strâmbat din nas când i s-a propus un birou lângă Piersicuțele primarului, juristul nostru s-a dat de trei ori peste cap și i-a făcut loc în biroul lui, la fereastră. Numai că în primăriile astea de viitoare orașe europene lumea e rea și clevetitoare. Nu-i așa, doamna G.? Și pe holurile instituției au început să se înghesuie zvonurile... Ba, că ușa de la Juridic e încuiată în miez de zi, ba, că juristul șef cântă în baie și zâmbește nevinovat, ba, că primarul nu vede cu ochi buni concurența care i se face... Juristul nostru șef a oftat și-a îndurat, că la vârsta a doua e greu să mai guști piersici cu carnea tare... Numai că știți cum sunt zvonurile, spâne și negre în cerul gurii. Dau roată instituției, dau roată orașului și se întorc pe holuri, la parter, unde nevasta juristului șef al orașului lucrează de pe vremea când bărbatul ei nici nu visa măcar să-i facă concurență primarului. Și notarului, și polițistului, și preotului... Și nouă tuturor, până la urmă, că de piatră să fi și tot ai vrea să muști măcar o dată din piersica altuia. Povestea noastră se încheie abrupt, aici. Nu știm când și dacă nevasta a aflat sau dacă juristul șef al orașului a fost exilat în sufragerie ori pe preșul de la ușă... Nici nu mai contează. Ceea ce contează -și justifică in­discreția noastră- e că Piersicile și Piersicuțele oficialilor din Slobozia au birouri plătite de la buget... Iar primăria asta din orașul cu pretenții europene, ca să nu uităm de unde am plecat, pierde procese pe bandă rulantă onorând prejudicii care sunt plătite din bani publici. Tocmai pentru că prin departamentele ei juridice calci pe Piersici ca pe dude. Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa!               (la acest articol comentariile sunt închise)

17 Ianuarie 2019, 17:10 (7680 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 06 Iul 2026
260 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Protopopiatul Slobozia: «Clubul de vară» la Muzeul Național al Agriculturii

Protopopiatul Slobozia: «Clubul de vară» la Muzeul Național al Agriculturii

Cu binecuvântarea PS Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, miercuri, 17 august 2022, Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Școala Gimnazială «Sfântul Ierarh Nicolae» Bucu și Muzeul Național ...[citește_toată_știrea]

18 August 2022, 18:00
(11921 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 60 de noi cazuri de COVID-19

Joi, 18 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 28903, fiind înregistrate 60 de cazuri noi față de ziua de miercuri, 17 august a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

18 August 2022, 16:15
(4011 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 43 de noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 17 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 28843, fiind înregistrate 43 de cazuri noi față de ziua de marți, 16 august a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

17 August 2022, 16:40
(2394 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 28 de noi cazuri de COVID-19

Marți, 16 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 28800, fiind înregistrate 28 de cazuri noi față de ziua de luni, 15 august a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

16 August 2022, 16:15
(3338 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: A început Bacalaureatul de toamnă 2022

Marți, 16 august a.c., s-a desfășurat prima probă scrisă a Bacalaureatului de toamnă 2022. La nivelul județului, potrivit Inspectoratului Școlar Județean, au fost organizate 3 centre de examen. La prima ...[citește_toată_știrea]

16 August 2022, 15:15
(30268 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Polițiștii au aplicat amenzi de peste 284 mii de lei

În perioada 12-15 august a.c., polițiștii ialomițeni au intervenit la peste 500 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au fost aplicate 725 de sancțiuni contravenționale, iar în urma acțiunilor și ...[citește_toată_știrea]

16 August 2022, 14:45
(4135 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Bilanțul pompierilor după minivacanța de Sfânta Maria

ISU Ialomița: Bilanțul pompierilor după minivacanța de Sfânta Maria

În minivacanța de Sfânta Maria, pompierii ialomițeni au participat la 73 de intervenții ce au vizat acordarea de prim ajutor, descarcerarea, salvarea persoanelor și animalelor din medii ostile vieții. ...[citește_toată_știrea]

16 August 2022, 14:15
(18551 vizualizări - 0 comentarii)


Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița: «Jointuri» la Festivalul Amara

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița: «Jointuri» la Festivalul Amara

Printr-un comunicat de presă, Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița informează că duminică, 14 august a.c., a depistat un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din Amara, care avea asupra sa substanțe susceptibile ...[citește_toată_știrea]

15 August 2022, 20:10
(9608 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 21 de noi cazuri de COVID-19

Luni, 15 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 28772, fiind înregistrate 21 de cazuri noi față de ziua de duminică, 14 august a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

15 August 2022, 16:10
(2677 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 7 noi cazuri de COVID-19

Duminică, 14 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 28751, fiind înregistrate 7 cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 13 august a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

14 August 2022, 16:20
(3072 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 33 de noi cazuri de COVID-19

Sâmbătă, 13 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 28744, fiind înregistrate 33 de cazuri noi față de ziua de vineri, 12 august a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

13 August 2022, 16:50
(1976 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 42 de noi cazuri de COVID-19

Vineri, 12 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 28711, fiind înregistrate 42 de cazuri noi față de ziua de joi, 11 august a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

12 August 2022, 16:15
(2326 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 100 de polițiști, la datorie în minivacanța de Sfânta Maria

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița va fi la datorie pentru ca întreaga comunitate să se bucure în liniște și siguranță de minivacanța prilejuită de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, precum ...[citește_toată_știrea]

12 August 2022, 16:00
(15617 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Acțiuni preventive ale polițiștilor și jandarmilor

Joi, 11 august a.c., polițiștii și jandarmii ialomițeni au desfășurat o acțiune de menținere a climatului de ordine publică pe raza municipiului Slobozia. În cadrul raziei, polițiștii au acționat în filtre ...[citește_toată_știrea]

12 August 2022, 14:30
(6547 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Termen limită pentru depunerea Raportărilor contabile, la 30 iunie 2022

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că marți, 16 august 2022 este termenul limită pentru depunerea Raportărilor contabile la 30 iunie 2022. Astfel ...[citește_toată_știrea]

12 August 2022, 13:30
(14360 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Acțiune a polițiștilor în Piața Agroalimentară

Miercuri, 10 august a.c., polițiștii din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității au desfășurat o activitate de prevenire în domeniul traficului și consumului de substanțe interzise ...[citește_toată_știrea]

11 August 2022, 17:00
(11707 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: În luna iulie 2022, valoarea sumelor colectate a fost de 97,57 milioane de lei

În luna iulie a anului 2022 Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 97,57 milioane de lei. ...[citește_toată_știrea]

11 August 2022, 16:30
(19696 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 33 de noi cazuri de COVID-19

Joi, 11 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 28669, fiind înregistrate 33 de cazuri noi față de ziua de miercuri, 10 august a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

11 August 2022, 16:15
(2398 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Programul casieriilor în mini-vacanța de Sfânta Maria

RAJA Constanța aduce la cunoștința tuturor abonaților că luni, 15 august 2022, casieriile RAJA Constanța și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise. În această zi ...[citește_toată_știrea]

10 August 2022, 18:15
(22701 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 58 de noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 10 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 28636, fiind înregistrate 58 de cazuri noi față de ziua de marți, 9 august a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

10 August 2022, 16:15
(7386 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Arestat pentru «furt calificat»

Marți, 9 august a.c., polițiștii de Investigații Criminale din Țăndărei au acționat pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative ...[citește_toată_știrea]

10 August 2022, 15:00
(12420 vizualizări - 0 comentarii)


Gura Ialomiței: Incendiu la groapa de gunoi

Gura Ialomiței: Incendiu la groapa de gunoi

Marți, 9 august a.c., pompierii din Fetești au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă pentru localizarea și lichidarea unui incendiu la groapa de gunoi din localitatea Gura Ialomiței. ...[citește_toată_știrea]

10 August 2022, 13:40
(7654 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier pe raza localității Ghimpați

Accident rutier pe raza localității Ghimpați

Marți, 9 august a.c., pompierii din Slobozia au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD pentru gestionarea unei situații de urgență generată de producerea unui accident ...[citește_toată_știrea]

10 August 2022, 13:30
(10310 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 55 de noi cazuri de COVID-19

Marți, 9 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 28578, fiind înregistrate 55 de cazuri noi față de ziua de luni, 8 august a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

9 August 2022, 16:55
(3031 vizualizări - 0 comentarii)


Protopiatul Slobozia: Atelier de împletit metanii

Protopiatul Slobozia: Atelier de împletit metanii

Luni, 8 august 2022, Protopopiatul Slobozia împreună cu Școala Gimnazială «Sfântul Ierarh Nicolae»Bucu și în colaborare cu Parohia Bucu, prin implicarea părintelui Daniel Hertz, a organizat o nouă activitate ...[citește_toată_știrea]

9 August 2022, 16:40
(3574 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Reținuți pentru «tentativă la furt calificat»

Sâmbătă, 6 august a.c., polițiștii de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Urziceni au reținut doi bărbați, de 42 și 50 de ani, din județul Ilfov, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de ...[citește_toată_știrea]

8 August 2022, 18:15
(2828 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

SC AGRO RAM SRL
cu sediul în comuna Bordușani/Ialomița
scoate la concurs un post de
MECANIC AUTO,
contract de muncă
pe perioadă nedeterminată,
salariu 3000 lei+sporuri de week-end,
program 8 ore/zi,
un avantaj foarte mare
în ocuparea locului de muncă
îl constituie vorbirea
limbii engleză și turcă
CONDIȚII
-vorbirea unei limbi străine
(turcă, engleză)
-spirit de echipă
-capacitate de a rezolva
eventuale probleme
Relații la telefon 0724/036.668
adresa de e-mail [email protected]

8 August 2022, 18:05


Ialomița: 39 de noi cazuri de COVID-19

Luni, 8 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 28523, fiind înregistrate 39 de cazuri noi față de ziua de duminică, 7 august a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

8 August 2022, 16:50
(2173 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița angajează ofițeri din sursă externă

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița organizează concurs pentru ocuparea a 2 posturi de execuție vacante de ofițer, specialitatea resurse umane, respectiv tehnologia informației, cu personal recrutat ...[citește_toată_știrea]

8 August 2022, 14:35
(11183 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Țăndărei și Manasia

Accidente la Țăndărei și Manasia

Sâmbătă, 6 august 2022, în jurul orelor 13,50, un echipaj de pompieri din Țăndărei cu o ambulanță SMURD a fost solicitat să intervină la un accident rutier produs pe DN2A, în orașul Țăndărei. În eveniment ...[citește_toată_știrea]

8 August 2022, 14:20
(6434 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Odadada în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Alin în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Ciornobal în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Cătălin în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Cătălin. în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Ciochina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sătenii tăi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Loredana în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Topic în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Ion în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Rodica în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Dadi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Bogdanel Nicolae în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Un cetatean în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Niculina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sile în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Maria Apostol în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Consilier în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Miruna N în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...