Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

Prietenii arhiereului Vincențiu

Prietenii arhiereului Vincențiu

Sâmbătă, 2 februarie 2019, cinci ierarhi ai BOR, cu Preasfințitul Vincențiu în frunte, au sărbătorit împlinirea a 25 de ani de la consacrarea acestuia ca arhiereu. Nu insistăm, că și noi avem păcate și toți vom da socoteală la Judecata de Apoi... Dar nu ne putem abține să nu publicăm două fotografii care vorbesc de la sine despre judecata de aici. În prima, îi puteți descoperi, cu grade și funcții pe mai-marii județului și subalternii lor în veacul vecilor, amin! După cum vedeți, de la stânga la dreapta, sunt înșirați ca mătăniile pe ață, președintele PSD Ialomița, Marian Pavel, care s-a remarcat hulind că în Ro­mânia sunt mai multe biserici decât școli, ex-pre­ședintele PSD Silvian Ciupercă, acuzat de «trafic de influență» pentru cele sfinte, prefectul Gigi Petre, invitat de Preasfințit din curtoazie colegială și, cu voia dumneavoastră, Președintele european al tuturor ialomițe­nilor, Victor Moraru, mare amator de moaște sub toate formele... În rândul doi, cum v-am raportat, sunt șeptarii, iar în cel de-al treilea ctitorii, fără de care slava și mărirea Episcopiei n-ar fi fost niciodată depline. Iarăși nu insistăm, că nici noi nu primim chitanțe pentru contribuțiile anuale la biserică. Iar în cea de-a doua fotografie, după cum puteți observa, este nimeni altul decât Marian Neacșu reînviatul, care deși a devenit electron cu masa neglijabilă pe scena politică, continuă să graviteze în jurul Preasfințitului, convins fiind că acesta are acces la bosonul Higgs, că doar n-a împlinit degeaba 25 de ani de când este slăvit ca arhiereu...

5 Februarie 2019, 19:15 (12170 vizualizări - 27 comentarii)

Citiți și:
Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!
17 ani de la întronizarea Preasfințitului Vincențiu drept episcop al Sloboziei și Călărașilor
Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune»

Comentariile cititorilor:


@parcare subterana:
(7 Februarie 2019, 11:43)
E amuzant sa vezi cate presupuneri de afaceri oneroase bantuie mintea unui  analfabet religios care nu da bani si nu intra intr-o biserica..
@cetatean:
(7 Februarie 2019, 11:33)
E pacat sa ai net si sa nu te informezi. Salariile preotilor sunt impozitate la fel ca ale celorlati salariati din tara asta.
cetatean:
(7 Februarie 2019, 09:57)
Evenimentele de familie-botez, nunta, inmormantare trebuie sa fie fara taxe ?! salariu (fara impozit) de il incaseaza ?!  
Preotii de ce nu au salarii impozitate?? 
Parcare subterana:
(7 Februarie 2019, 01:29)
Problema majora nu e la saracii preoti, ci vine de sus. Daca ei nu aduc banul, zboara din Biserica. Grifonul vincentiu(da, cu litera mica) are taxe mari, mai ceva ca la Fisc.
@nedumerit:
(6 Februarie 2019, 19:36)
Da, subiectul e altul, dar taxa de 50 de lei/an de care zici nu e obligatorie. Dupa cum nu-s obligatorii nici botezul, casatoria sau inmormantarea religioasa. Fiecare cult(sunt oficial 18 recunoscute de statul roman) isi stabileste o taxa pt proprii enoriasi. Da, primesti chitanta iar cu acesti bani se deconteaza facturile pt serviciile consumate de lacasul de cult( energie, gaz, apa, intretinere,reparatii curente etc). Cunosc multa lume de conditie relativ modesta cu masini; e ceva banal. Daca stii preoti cu masini scumpe si vile, da-ne numele lor, ca sa vedem ce intelegi tu prin cliseul asta rasuflat, "preoti cu vile si masini scumpe".Inca n-am vazut in 'Top-300 miliardari' nici un preot; si nici nu sunt sanse sa vedem vreodata. Salariul preotilor este echivalent cu cel al profesorilor din invatamantul gimnazial.
nedumerit :
(6 Februarie 2019, 18:42)
Este adevarat, subiectul este altul insa mi-am amintit faptul că umbla preoții pe la ușile oamenilor solicitând "taxa pentru biserica" indicând si suma: 50 lei. Exista o asemenea taxa? Suntem obligați cumva sa plătim? Pe chitantele lor este menționat "contributie". Ce fac cu banii, exista vreun control cumva asupra lor? Sunt undeva evidențiati? Cunosc preoți cu vile si masini scumpe, dar de unde banii pentru acestea, doar din salariul lor mic...!?
tamîie, psd si bani :
(6 Februarie 2019, 16:50)
Poza este facuta in biserica din incinta penitenciarului?Ma gandeam ca i a invitat pentru a promova mirosul puscariei.Inspirat daca asa a procedat #inaltafatapetocuriscumpe.Daca nu,mai are timp.De ce nu l-a chemat pe Gagaritză si gasca lui? S-a inconjurat de cercetati penal ori viitori condamnati.Care este scopul? Fac astia crucea mai larga la inchinaciune?Bine,ciuperca-ciorditorul-odihnitorul vrea pe uciga-l toaca aproape sa scape basma curata.Sau chiloti curati.
Mary:
(6 Februarie 2019, 14:06)
  Pe voi, ăștia din politică, ar trebui să vă opereze "medicul" italian, pentru "schimbarea la față" pe care o afișați în orice ipostază. Sunteți niște escroci!!!
Slobozean:
(6 Februarie 2019, 13:46)
@Slobozean- subscriu. Asa este. Au inceput, in ultimul timp și atentie slujitori care ne pastoriti, sa apara ca ciupercile dupa ploaie. Suntem invatati despre credinta in Hristos, pe meleaguri unde voievozii nostrii ridicau biserici si sustineau toata crestinatatea rasariteana, iar mamele lor se calugareau. DragaSlobozean 2 esti pe alaturi cu comentariile. Sigur ca putem fi critici fata de anumiti slujitori, doar cu dragoste frateasca si de marturisire a lui Hristos in ortodoxie (vezi si minunile sau minunea aprinderii luminii la Ierusalim). Problemele in societatea noastra sunt create de acesti cameleoni. Aici e marea problema- oameni fara credinta, fara caracter, care pozează in spirit politic. Atata tot. Ei sunt cei care au compromis ceea ce inseamna politica pentru popor. Asta e. Sunt vremurile previzionate de sfintii nostrii. Asa ca atentie...
@Slobozean:
(6 Februarie 2019, 12:05)
Te simti fraier, slobozene? Nimeni si nimic nu te obliga sa intri intr-o biserica ca sa dai bani: nici la intrare, nici la iesire. Zici ca o rugaciune poate  fi spusa oriunde si oricand, perfect adevarat. Dar daca o spui, inseamna ca ai credinta. Daca ai credinta poate ai auzit cuvintele spuse de Iisus: unde sunt 2 sau trei adunati in numele Meu(adica in biserica) si Eu voi fi cu ei. Atunci, daca ai credinta de ce pt tine picturile din biserici sunt"chipuri inchipuite"(cand sfintii si Isus au trait in mod real, la vremea lor pe acest pamant) si de ce ironizezi"icoanele minune" ori "os, picior, brat mort"? Cat despre lumanari, cum crezi ca au rezistat picturile din manastirile ridicate de voievozii romani(multe din ele acum in patrimoniul UNESCO) timp de sute de ani? Aprinzand chimicalele din lumanari si candele chinezesti care numai din ceara nu sunt facute? Oricum subiectul articolului era altul, despre cameleonii politici..
Slobozean 2:
(5 Februarie 2019, 22:07)
Slava si marirea episcopiei pe banii fraierilor care se duc din necunostinta si inconstienta la biserica.rugaciunea poate fi spusa oricand in orice loc.Dumnezeu e pretudineni,nu in biserici poleite cu marmura de ti ingheata picioarele,si picturi,niste chipuri închipuite,unde lumanarile sa le cumperi neaparat de la ei,altfel e unu care la pus special acolo cand pui lumanari si nu te lasa cu altele de orinde le ai fi cumparat.practic te obliga. Niste manipulatori in iselatorii.. Pe cand mai aduce o icoana minune,vreun os,picior,brat de mort sa le pupati???
Slobozean:
(5 Februarie 2019, 20:48)
Dacă dl. Marian Pavel a facut afirmația menționată mai sus, parerea mea e ca are dreptate...in ceea ce l privește. Are nevoie dl.senator de mai multă scoala. Nu doar deprinderile se baza sunt suficiente. Bv.pentru conștiința...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 08 Aug 2026
213 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Gripa aviară, în atenția prefectului de Ialomița

Miercuri, 1 februarie 2023, prefectul județului Ialomița, Constantin Marin a participat la o ședință organizată de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, a cărei principală ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2023, 14:50
(9237 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Prima ședință a Colegiului Prefectural din acest an

Instituția Prefectului Ialomița: Prima ședință a Colegiului Prefectural din acest an

Marți, 31 ianuarie 2023, prefectul județului Ialomița, Constantin Marin a prezidat ședința Colegiului Prefectural și a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ialomița. «Pentru că este prima ședință a Colegiului Prefectural din acest an vreau să vă transmit un mesaj cu privire la prioritățile instituționale de care să țineți seama. Vă rog, în primul rând să aveți grijă de cerințele și solicitările cetățenilor. Apoi, îngrijiți-vă și de colegii dumneavoastră, de subordonații cu care faceți echipă. Faceți front comun în rezolvarea tuturor atribuțiilor pe care le aveți. Dincolo de aceste aspecte, vă rog să îi și înțelegeți atunci când au o problemă personală, găsiți împreună soluții pentru rezolvarea problemelor de orice natură ...[citește_toată_știrea]

31 Ianuarie 2023, 15:15
(21546 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Călători ținuți în picioare în microbuz. Șoferul, amendat de polițiști!

Poliția Rutieră Ialomița: Călători ținuți în picioare în microbuz. Șoferul, amendat de polițiști!

În cadrul unui filtru pe DN2C, polițiștii Serviciului Rutier au oprit, pentru control, marți, 31 ianuarie a.c., un microbuz ce efectua transport rutier de persoane peste limita numărului de locuri înscris ...[citește_toată_știrea]

31 Ianuarie 2023, 14:30
(7126 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Cisternă încărcată cu motorină, răsturnată în șanț

Slobozia: Cisternă încărcată cu motorină, răsturnată în șanț

Detașamentul de pompieri Slobozia a intervenit marți, 31 ianuarie a.c., la un accident rutier produs la ieșire din municipiul Slobozia, în apropiere de Combinatul Chimic, în care au fost implicate o cisternă ...[citește_toată_știrea]

31 Ianuarie 2023, 14:00
(6911 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Dealer de droguri, arestat preventiv

Joi, 26 ianuarie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Ialomița au documentat activitatea infracțională a unei persoane ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2023, 18:30
(12888 vizualizări - 0 comentarii)


 Slobozia: Apartament cuprins de flăcări

Slobozia: Apartament cuprins de flăcări

Pompierii din Slobozia au intervenit duminică, 29 ianuarie a.c., pentru stingerea unui incendiu produs la un apartament situat la parterul unui bloc din oraș. La fața locului s-a deplasat și un echipaj ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2023, 13:30
(4506 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Două victime în urma unui accident rutier

Amara: Două victime în urma unui accident rutier

Două echipaje din cadrul Detașamentului de pompieri Slobozia, au intervenit sâmbătă, 28 ianuarie a.c., în cazul un accident rutier, produs pe raza orașului Amara, în care au fost implicate două autoturisme ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2023, 20:40
(6957 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara accident


Alexeni: S-a răsturnat cu mașina în șanț

Alexeni: S-a răsturnat cu mașina în șanț

Sâmbătă, 28 ianuarie a.c., în localitatea Alexeni s-a produs un accident rutier. Din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, șoferul unui automobil a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2023, 13:15
(4994 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni accident


Ialomița: Se circulă în condiții de iarnă pe toate drumurile din județ

Potrivit unei informări a Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița se circulă în condiții de iarnă pe toate drumurile județene și naționale din județul Ialomița. Totodată, polițiștii informează ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2023, 12:00
(15940 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Descinderi ale polițiștilor la hoții de energie electrică

Vineri, 27 ianuarie a.c., 42 de polițiști din structurile de Ordine Publică, Poliție Rutieră, Investigații Criminale, Investigarea Criminalității Economice, ai Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2023, 16:40
(13339 vizualizări - 3 comentarii)


Ialomița: Traficul rutier, dat peste cap din cauza vremii nefavorabile

Ialomița: Traficul rutier, dat peste cap din cauza vremii nefavorabile

Codul Galben de viscol și ninsori, emis de Administrația Națională de Meteorologie și pentru județul Ialomița, dă peste cap circulația rutieră pe unele drumuri naționale și județene. Astfel, potrivit unei ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2023, 14:10
(5766 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Amara

Incendiu la o casă din Amara

Detașamentul de pompieri Slobozia a intervenit joi, 26 ianuarie a.c., pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la locuința unui cetățean din Amara. Pentru misiune au fost mobilizate 3 autospeciale ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2023, 20:30
(14225 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara incendiu


Sfântu Gheorghe: Braconieri prinși în flagrant de polițiști

Sfântu Gheorghe: Braconieri prinși în flagrant de polițiști

Miercuri, 26 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Ion Roată au depistat în flagrant delict, în apropierea unei bălți private din comuna Sfântu Gheorghe, patru bărbați din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2023, 18:00
(5690 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 30 ianuarie 2023, termen limită pentru depunerea Formularului 394

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 30 ianuarie 2023, este termenul limită de depunere pentru Formularul 394-«Declarația informativă privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național» ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2023, 16:40
(14009 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cod Galben de ploi, ninsori, viscol și intensificări ale vântului

Ialomița: Cod Galben de ploi, ninsori, viscol și intensificări ale vântului

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare meteo Cod Galben de ploi, ninsori, viscol și intensificări ale vântului și pentru județul Ialomița. Atenționarea intră în vigoare ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2023, 16:30
(6004 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: În decembrie 2022, valoarea sumelor rambursate din TVA a fost de 12,70 milioane de lei

Administrația Județeana Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat, în luna decembrie 2022, conform selecției naționale, TVA în valoare de 12,70 milioane de lei. ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2023, 16:00
(13117 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Accidente rutiere pe șoselele din județ, în minivacanța dedicată Zilei Unirii Principatelor

Ialomița: Accidente rutiere pe șoselele din județ, în minivacanța dedicată Zilei Unirii Principatelor

Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al Județului Ialomița a dat publicității un bilanț al evenimentelor rutiere produse pe șoselele județului în minivacanța dedicată Zilei Unirii ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2023, 12:00
(9639 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Locuință cuprinsă de flăcări

Duminică, 22 ianuarie a.c., pompierii din Urziceni au fost solicitați să intervină la un incendiu, izbucnit la locuința unui cetățean, din localitatea Alexeni. Pentru misiune au fost mobilizate două autospeciale ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2023, 11:11
(13293 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Încasări de 90,23 milioane de lei la bugetul general consolidat, în luna decembrie 2022

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna decembrie a anului 2022, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 90,23 milioane de lei, cu ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2023, 10:10
(18885 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în mai multe zone din Fetești!

În perioada 25 ianuarie 2023, orele 23,00-26 ianuarie 2023, ora 5,00, RAJA Constanța va întrerupe furnizarea apei potabile pentru realizarea unor lucrări de investiții pe conducta de alimentare ...[citește_toată_știrea]

24 Ianuarie 2023, 12:40
(14177 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Copil de 2 ani, dispărut de acasă, găsit pe câmp de un polițist și un jandarm

Țăndărei: Copil de 2 ani, dispărut de acasă, găsit pe câmp de un polițist și un jandarm

Un copil de 2 ani, dispărut de acasă, a fost găsit de un jandarm și un polițist pe un câmp de la marginea orașului Țăndărei. Apelul la 112 a fost făcut vineri, 20 ianuarie 2023. Cea care a sesizat dispariția ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2023, 19:15
(3875 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Miercuri, 25 ianuarie 2023, termenul de comunicare a pro-ratei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor, în conformitate cu prevederile art. 300, alin. (9) din Legea nr. 227/2015, art. 300, alin. (9) și a OUG nr. 7/2017, persoanele ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2023, 12:40
(13548 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 25 ianuarie 2023, termen limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabillor că miercuri, 25 ianuarie 2023, este termenul de depunere a unor declarații fiscale, pentru perioada de raportare încheiată ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2023, 12:30
(24103 vizualizări - 0 comentarii)


Medicul chirurg Tudor Panțuru s-a stins din viață...

Medicul chirurg Tudor Panțuru s-a stins din viață...

Medicul chirurg Tudor Panțuru s-a stins din viață în dimineața zilei de vineri, 20 ianuarie 2023, la vârsta de 76 de ani. A fost managerul Spitalului Slobozia pentru mai multe perioade ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2023, 10:20
(27453 vizualizări - 9 comentarii)


RAJA Constanța: Programul casieriilor RAJA în data de 24 ianuarie 2023, «Ziua Unirii Principatelor Române»

Marți, 24 ianuarie 2023, casieriile RAJA Constanța și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise. Pentru efectuarea plăților, abonații pot folosi serviciile online, precum ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2023, 13:30
(22389 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor devine opțional

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că, în conformitate cu prevederile OUG nr. 16/2022, începând cu data de 1 ianuarie 2023, impozitul pe veniturile ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2023, 13:00
(11252 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean Ialomița: Proiectul de buget pentru 2023, în dezbatere publică

Consiliul Județean Ialomița organizează joi, 19 ianuarie a.c., o dezbatere publică privind proiectul de buget pentru anul 2023. Evenimentul se va desfășura la Sala «Europa» a Consiliului Județean Ialomița ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2023, 14:40
(12434 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Precizări referitoare la fiscalizarea bacșișului

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că prin Legea nr. 376/2022 s-a modificat și s-a completat Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 28/1999, privind obligația ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2023, 13:10
(10561 vizualizări - 1 comentariu)


Roșiori: Incendiu la o casă din cauza unei lumânări

Roșiori: Incendiu la o casă din cauza unei lumânări

În dimineața zilei de sâmbătă, 14 ianuarie a.c., în jurul orei 8,00, pompierii din Urziceni au intervenit, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, pentru lichidarea unui incendiu ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2023, 14:40
(12249 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Roșiori incendiu


AJFP Ialomița: Au fost aprobate Normele de venit anuale valabile în 2023

La sediile Administrației Județene a Finanțelor Publice din Slobozia, precum și la cele ale Serviciilor Fiscale din Urziceni și Fetești, a fost afișată Decizia nr. 4447 referitoare la aprobarea Normelor ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2023, 13:20
(13922 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...