Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

Prietenii arhiereului Vincențiu

Prietenii arhiereului Vincențiu

Sâmbătă, 2 februarie 2019, cinci ierarhi ai BOR, cu Preasfințitul Vincențiu în frunte, au sărbătorit împlinirea a 25 de ani de la consacrarea acestuia ca arhiereu. Nu insistăm, că și noi avem păcate și toți vom da socoteală la Judecata de Apoi... Dar nu ne putem abține să nu publicăm două fotografii care vorbesc de la sine despre judecata de aici. În prima, îi puteți descoperi, cu grade și funcții pe mai-marii județului și subalternii lor în veacul vecilor, amin! După cum vedeți, de la stânga la dreapta, sunt înșirați ca mătăniile pe ață, președintele PSD Ialomița, Marian Pavel, care s-a remarcat hulind că în Ro­mânia sunt mai multe biserici decât școli, ex-pre­ședintele PSD Silvian Ciupercă, acuzat de «trafic de influență» pentru cele sfinte, prefectul Gigi Petre, invitat de Preasfințit din curtoazie colegială și, cu voia dumneavoastră, Președintele european al tuturor ialomițe­nilor, Victor Moraru, mare amator de moaște sub toate formele... În rândul doi, cum v-am raportat, sunt șeptarii, iar în cel de-al treilea ctitorii, fără de care slava și mărirea Episcopiei n-ar fi fost niciodată depline. Iarăși nu insistăm, că nici noi nu primim chitanțe pentru contribuțiile anuale la biserică. Iar în cea de-a doua fotografie, după cum puteți observa, este nimeni altul decât Marian Neacșu reînviatul, care deși a devenit electron cu masa neglijabilă pe scena politică, continuă să graviteze în jurul Preasfințitului, convins fiind că acesta are acces la bosonul Higgs, că doar n-a împlinit degeaba 25 de ani de când este slăvit ca arhiereu...

5 Februarie 2019, 19:15 (12472 vizualizări - 27 comentarii)

Citiți și:
Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!
17 ani de la întronizarea Preasfințitului Vincențiu drept episcop al Sloboziei și Călărașilor
Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune»

Comentariile cititorilor:


Eufrusina:
(12 Februarie 2019, 08:54)
Mai bine analfabet religios decat analfabet functional. Habotnicul care rage din toti rarunchii e sarac cu duhul ca mai toti preafericitii pupatori de oase ce se taraie in genunchi ca asa place Domnului...Ma duc la biserica Duminica si pot sa afirm ca babele alea ce nu lipsesc din primele randuri ar fi gata sa te sfasie daca ai avea nefericita idee sa le contrazici cu ceva ,oricat de neinsemnat despre randuielile bisericesti. La fal ca habotnicul care va infiereaza pe aici. Nimeni nu vrea popii in zdrente dar parca prea multi sau din ce in ce mai multi arunca firimituri saracilor din mercedesuri s klasse.
Avocatului"ateu":
(11 Februarie 2019, 15:05)
"Papa mege si cu loganul." Eroare, papa merge cu papamobilul, unul dintre cele mai scumpe si sofisticate vehicule blindate din lume. Papa are armata(renumita garda elvetiana) cu agenti ce concureaza cele mai bune servicii de securitate din lume. Comparatia ta cu preotii de la noi e ridicola! Da, Iisus mergea pe magar, ca o lectie de smerenie pt mai marii lumii de atunci, dar, chiar daca preotii nostri ar umbla numai in zdrente si slapi,ateii de pripas tot cu acelasi dispret ii vor trata.. Problema ta sunt banii bisericii(in realitate reprezinta 0,4% din bugetul tarii) dar nu vezi rezultatele: lacasuri de cult pline, centre social- filantropice in care zeci de mii de roamni isi gasesc alinare, Catedrala Manturirii Neamului (si monument inchinat eroilor neamului) dorita de toate elitele romanesti din ultimii o suta cinzeci de ani(mai putin comunistii)  aproape realizata, etc. Esti "ateu" ca  si cei pe care-i aperi, un ateism care dispare de obicei la un cutremur de peste 6 grade Richter, sau la primul diagnostic de boala grava..Asa cum spuneam, ignoranta, prejudecatile si cliseele de analfabet sunt baza acestui ateism.I  Oricati analfabeti religiosi ar fi, cu avocatii lor cu tot,romanii, acest neam care s-a nascut crestin, tot asa va ramane pana la capat. Numai bine!
@vlad=nu e preot:
(11 Februarie 2019, 11:42)
Comentatorul care apara popii, nu e preot; simplu: si-ar sustine apararea bisericii cu infinita blandete si ar intoarce si celalalt obraz, astfel incat, noi profanii ignoranti, atei, sa ne dam pe calea cea buna! Cam asta ar fi scopul unui slujitor al domnului, sa ne indrepte, sa ne faca mai buni!
Nu, dar el e arogant si taxeaza imediat!
Sigur ca sunt si preoti minunati, care fac numai lucruri bune, sunt si din cei care nu iti canta daca nu dai banu`. Uscaturi sunt in toate domeniile, ca doar oameni suntem, nu sfinti. Insa domnule avocat al bisericii, cei care comenteaza au o problema in general cu biserica si in mod sigur nu cu toti popii. Au o problema cu faptul ca biserica are banca si sistem de imprumuturi intern si atunci banul nu mai e ochiul dracului, biserica trebuie sa fie poleita cu aur, cate zece in localitate si in fiecare cate 2,3 popi; da, salariile sunt impozitate integral, desi doar o parte o incaseaza de la stat, restul din fonduri proprii; deranjeaza faptul ca se strang donatii pentru "structurile centrale" ca sa traiasca capii in superlux, sa-si faca "chip cioplit" pe clopot si sa se plimbe in masini de lux. IIsus mergea pe magar, iar papa mai merge si cu loganu`, deci unde e modestia, cumpatarea? De ce se implica in politica? spunand prostimii cu cine sa voteze la alegeri. Nu mai vorbesc de fostii preoti turnatori, condamnati pentru diverse faradelegi si alte derapaje care au tras BOR in jos. De ce toti politicienii se duc sa pupe inelul diversilor preafericiti? Ce verticalitate poti sa ai cand stai la masa si te afisezi in toate ocaziile cu politicieni corupti, cu "oameni" care au prapadit acest popor de ani de zile, unde poporul este turma ta, pe care o "pastoresti"? Astea-s lucrurile care deranjeaza, altfel, tot respectul pentru preotii devotati sufletului si nu chitantierului.
@Mirela:
(10 Februarie 2019, 14:02)
Ai toata compasiunea mea. O sugestie, ca sa nu ramai ..naiva, da click pe DEX-online si vezi ce inseamna 'secta' si ce inseamna 'ortodoxie'.
Mirela:
(9 Februarie 2019, 10:09)
Un alt analfabet care are ce citi în afara Bibliei, spune; Du-te băăă....știi tu unde! Filozofie de sectant. Miroși a martor al lui Păcală!
@Vladului analfabet:
(9 Februarie 2019, 01:35)
Un lucru pe care l-am tot repetat: nicaieri in Biblie nu gasesti sintagma"crede si nu cerceta". Expresia apartine filozofului grec Celsus(sec.II d.C.) si a fost mult vanturata de ateii comunisti. Din contra, Iisus ne indeamna:" cere si ti se va da, cauta si vei gasi, bate si ti se va deschide". Dar, daca vezi Biblia(cea mai raspandita carte pe glob!) doar la tv, te dai de gol singur ca esti, intradevar, analfabet religios. Vorba lui Petre Tutea:" A citi Biblia nu e doar un act de credinta ci si unul de cultura".."Shakespeare fara Biblie ar fi ramas un scriitoras din Gaiesti"..
@SF.Minus:
(9 Februarie 2019, 00:56)
Reactie tipica de analfabet religios: daca esti informat, sigur esti popa. Ai zbarcit-o, nu sunt gras, nici preot dar m-ar fi onorat sa fiu.
Vlad Analfabetul:
(8 Februarie 2019, 15:32)
INFORMAREA nu este oficială. @@vlad nu se știe cine este, deci, crede și nu cerceta! Prin presă e mai credibilă o listă, cu documente doveditoare despre filantropiile bisericii. Așa, vine NEICA NIMENI, @@vlad, și se-nfoaie ca un apucat să apere popii!
SF. Minu. S:
(8 Februarie 2019, 15:23)
@@vlad ești popă gras?? Ce mașină ai? Casă, vilă, 3-5 copii?! Hai, plimbă crucea pe la babe!
@Vlad:
(8 Februarie 2019, 12:00)
Nu e uimitor decat pt analfabetul religios, cel a carui "cultura spirituala" este constituita din 3 prejudecati si patru clisee. Deocamdata nu se stiu precis cheltuielile pt 2018, dar pt 2017 au fost de 24 milioane euro(vezi sursele'Basilica', 'News active' ), bani de care au beneficiat aproape o suta de mii de romani(peste 95 de mii) in cele 800 de centre social-filantropice: azile, orfelinate, centre pt victime ale violentei in familie, ale traficului de droguri, ale traficului de persoane, centre pt bolnavi in stadiu terminal, policlinici, spitale, cantine pt saraci, scoli, gradinite, tabere pt copii etc, etc. Uimitor poate fi cazul a doi preoti romani care au infiat peste 400 (patrusute)de copii: Tanase Nicolae din Valea Plopului Prahova si Mihail Urs din Bucovina de Nord. Alte mii de preoti au infiat orfani sau au grija de batrani in toata tara, dar lucrul asta nu intereseaza presa decat daca e vreun scandal pe undeva. Fapta buna nu face audienta, ratingul nu creste. Creste in schimb ignoranta celor care vad biserica precum un dusman iar credinta romanilor ca pe o apucatura primitiva, de neinteles.
Vlad:
(7 Februarie 2019, 20:44)
@ legea cultelor. BOR are cea mai mare contribuție filantropică din România? Uimitor! Așa ar trebui că au de unde să ajute. Propun ziarului un articol de informare pe această temă. O listă cu ultimul an de filantropie.
Legea cultelor::
(7 Februarie 2019, 17:28)
Dezinformatului"rational" @Sf.Minus(legea 489/2006): cultele religioase au un statut fiscal asemenea ONG-urilor, partidelor politice, sindicatelor, universitatilor etc. La fel ca cele 18 culte recunoscute de statul roman, Biserica Ortodoxa Romana plateste impozite pe cladiri si terenuri in folosinta, pe salariile angajatilor(personal clerical si neclerical), precum si pe orice venit obtinut dintr-o activitate cu caracter economic, daca fondurile obtinute nu sunt directionate catre opere filantropice, religioase sau educativ-culturale. Statul roman recunoaste ca BOR este intitutia cu cea mai mare activitatea filantropica din Romania, in cele peste 800 de centre sociale aflate in ingrijirea sa. Restul discutiilor pe tema banilor bisericii e doar folclor de
analfabet religios care nu se informeaza dar se bazeaza pe zvonuri de ins "rational".
Nicu:
(7 Februarie 2019, 15:07)
Dați vă rog un nume de preot sărac și curat! Unde slujește?
SF. Minu:
(7 Februarie 2019, 15:04)
Măi, fanaticilor! Cine vă vindecă de analfabetism și prostie din naștere? Popa? Cine vă oprește să dați bani la biserică? Nimeni! Deci, lăsați-i pe ceilalți, raționali, să se exprime! Voi mergeți de pupați moaște!
SF.Minu:
(7 Februarie 2019, 13:39)
Ultimele două episoade și LAS FIERBINȚI au fost super...asta e biserica! Se bazează pe prostia oamenilor! Credință ai în suflet! De nu se impozitează salariile popilor? N-am știut! Se-nghesuie fetele să se mărite cu popi..,

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
09 Aug 2026
248 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Anunț angajare

Magazin încălțăminte, str. Matei Basarab, angajează vînzătoare, experiență 3 ani orice domeniu, 800 lei+bonusuri.
Telefon 0727/881.104 ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2012, 11:45
(8686 vizualizări - 0 comentarii)


Beat la volan, s-a răsturnat cu tirul între Slobozia și Bucu

Doi șoferi sînt cercetați de polițiști după ce au fost prinși la volan băuți.
Primul șofer care s-a urcat băut la volan a fost depistat de polițiști pe raza localității Cosîmbești. Este vorba despre ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2012, 17:11
(10130 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Olimpiada națională de interpretare instrumentală

Peste 120 de elevi din nouă județe ale țării vor participa la acest sfîrșit de săptămînă la olimpiada națională destinată copiilor din ciclurile primar și gimnazial. Evenimentul se desfășoară la Slobozia ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2012, 17:09
(12606 vizualizări - 0 comentarii)


Artista Maria Unțanu revine la Slobozia

Cunoscuta artistă Maria Unțanu revine la Slobozia. Pe data de 22 martie a.c., ea va expune pe simezele Galeriei de Artă «Arcadia» cele mai noi creații plastice care îi poartă semnătura. De data aceasta ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2012, 17:08
(12652 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Termen limită pentru depunerea Formularului 204

Joi, 15 martie 2012, este termenul limită pînă la care contribuabilii trebuie să depună la administrația financiară în a cărei rază teritorială își au dominciliu fiscal, «Declarația anuală de venit pentru ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2012, 17:08
(7596 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Hoți identificați de polițiști

Cine a plecat la furat în această săptămînă, n-a avut prea mulți sorți de izbîndă. Polițiștii ialomițeni au identificat nu mai puțin de șapte persoane care au încercat să își însușească bunuri prin mijloace ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2012, 17:07
(13892 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ialomița hoți


Slobozia: Concurs interjudețean cu tematică religioasă de creație plastică

Elevii cu talent artistic sînt invitați să participe la cea de-a doua ediție a concursului interjudețean cu tematică religioasă de creație plastică. Startul  competiției a fost dat în urmă cu o săptămînă ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2012, 17:06
(9121 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cercetați pentru furt și delapidare

Doi bărbați, de 30 și 39 ani, din Bordușani și Fetești, sînt cercetați penal.
Astfel, administrator al unei societăți din Bordușani, bărbatul de 30 ani a sustras din fondul forestier național mai ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2012, 17:05
(11361 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Focar de rabie la Ciocîrlia! Zona de supraveghere a fost extinsă la 30 km!

Potrivit Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, «luni, 5 martie 2012, a fost găsită o vulpe moartă pe fondul de vînătoare 39 Urziceni, în imediata apropiere de localitatea ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2012, 16:14
(11177 vizualizări - 0 comentarii)


Infractor cu mandat de arestare, prins de jandarmi în sediul Judecătoriei Urziceni!

Un bărbat din Bărcănești care se sustrăgea urmăririi penale a fost identificat de jandarmii din Urziceni. Astfel, jandarmii din cadrul Detașamentului de Jandarmi Urziceni, care executau marți, 6 martie ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2012, 12:55
(14138 vizualizări - 0 comentarii)


Mașină furată din Germania, găsită la Țăndărei

Marți, 6 martie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale-Compartimentul Trafic și Furturi Auto au organizat și executat o acțiune pentru depistarea autoturismelor ce figurează urmărite internațional ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2012, 12:41
(12195 vizualizări - 1 comentariu)


DGFP Ialomița: 4,5 milioane lei, rambursări de TVA în martie 2012

Aproximativ 4,5 milioane de lei reprezintă rambursarea de TVA aferentă lunii martie în județul Ialomița. Potrivit reprezentanților Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița, decontarea celor 81 de ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2012, 12:40
(7086 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Intervenții SMURD

Patru persoane au necesitat, de urgență, intervenția echipajelor SMURD ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița.
Astfel, primul apel telefonic a fost înregistrat luni, 5 martie, cînd ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2012, 12:39
(16834 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Prinși în flagrant la furat

Zi cu ghinion pentru hoții ialomițeni. Marți, 6 martie 2012, polițiștii au constatat în flagrant două infracțiuni de tentativă de furt.
Astfel, prima faptă, săvîrșită de un tînăr de 18 ani, din Alexeni ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2012, 12:37
(15755 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Tînără reținută de polițiști după ce a furat dintr-un garaj

O tînără de 24 ani, din Urziceni a fost reținută de polițiști pentru furt calificat. Pe scurt, în seara zilei de 26 februarie a.c., suspecta a furat din interiorul unui garaj, proprietate a unei femei de ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2012, 12:34
(10940 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni furt garaj


DGFP Ialomița: Îndreptarea erorilor din declarațiile fiscale

Începînd cu data de 3 martie, a intrat în vigoare Ordinul ce reglementează regulile pentru rectificarea declarațiilor fiscale. «Procedura de îndreptare a erorilor se aplică în situația în care contribuabilul ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2012, 12:33
(9362 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Reținut de polițiști pentru înșelăciune după ce a vîndut fictiv motorină

Un bărbat de 44 ani, din Ion Roată, a fost reținut marți, 6 martie a.c., de polițiști. În sarcina individului polițiștii au reținut comiterea infracțiunii de înșelăciune. Astfel, potrivit anchetatorilor ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2012, 12:32
(16787 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Acțiune a Poliției

Peste 100 de persoane au fost legitimate marți, 6 martie a.c., la Țăndărei, în cadrul unei acțiuni derulate de polițiștii din localitate. În cadrul verificărilor, polițiștii au aplicat 24 de sancțiuni contravenționale ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2012, 12:30
(13809 vizualizări - 2 comentarii)


DGFP Ialomița: Obligații fiscale pentru persoanele care arendează terenuri

«Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii care obțin venituri din arendarea bunurilor agricole din patrimoniul personal că au obligația înregistrarii contractului încheiat ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2012, 12:28
(17736 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Surprinși de jandarmi în timp ce încercau să fure

Doi bărbați din Fetești au fost surprinși de jandarmi în timp ce încercau să sustragă cabluri electrice. Astfel, jandarmii din cadrul unei patrule de supraveghere și intervenție la conductele de transport ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2012, 12:25
(12242 vizualizări - 0 comentarii)


Facturile RAJA se pot plăti în rețeaua PAYPOINT

Facturile RAJA se pot plăti în rețeaua PAYPOINT

București, 27 februarie, 2012-PayPoint România, principalul operator de plăți în numerar și încărcare electronică prin puncte de retail și SC RAJA SA, cel mai mare operator regional din ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2012, 19:22
(17596 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2012, 18:38
(8064 vizualizări - 0 comentarii)


Demonstrație Aikido la Slobozia

Eveniment sportiv sîmbătă, 10 martie a.c., la Slobozia. Asociația Cultural-Educativ-Sportivă «A-Z Men Sana Expert» organizează o demonstrație de arte marțiale, susținută de Școala de Aikido. Scopul evenimetului ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2012, 18:25
(15472 vizualizări - 0 comentarii)


A încercat să fure poarta metalică de la fostul sediu al Primăriei din Țăndărei

Pentru a scoate un ban de buzunar, un bărbat de 44 ani, din Țăndărei, a găsit o metodă inedită. El a furat poarta de la intratrea în curtea fostei Primării din Țăndărei, pe care a vrut să o vîndă la un ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2012, 18:23
(13004 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Șoferi certați cu legea, sancționați de polițiști

Un bărbat de 42 ani, din Slobozia, și un altul de 43 ani, din Făcăeni, ambii conducători auto, au fost amendați de patrulele de poliție care i-au tras pe dreapta, în cursul zilei de luni, 5 martie a.c. ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2012, 18:22
(10291 vizualizări - 0 comentarii)


Străzile din Urziceni, împînzite de polițiști

Oamenii legii din Urziceni au desfășurat luni, 5 martie a.c., o acțiune de amploare pe străzile municipului pentru a preveni faptele antisociale și violența stradală. În urma acțiunii, polițiștii au legitimat ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2012, 18:21
(11499 vizualizări - 0 comentarii)


Broșteni: A dat cu spatele și a izbit un alt vehicul. Mașina proiectată pe contrasens a lovit un bărbat și un copilaș de 2 ani!

Duminică, 4 martie a.c., în jurul orei 13,00, în localitatea Broșteni s-a produs un accident de circulație în urma căruia două persoane au fost rănite. Potrivit cercetărilor polițiștilor, s-a stabilit că ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2012, 14:19
(12365 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Au furat țigările din magazin

Poliția Țăndărei a fost sesizată vineri, 2 martie a.c., cu privire la faptul că patru persoane necunoscute au pătruns în incinta unei firme și, profitînd de neatenția gestionarei, au sustras 40 pachete ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2012, 13:39
(13670 vizualizări - 2 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Amenzi de peste 61000 lei. 6 șoferi au rămas fără permise!

În acest sfîrșit de săptămînă, 2-4 martie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2012, 13:36
(8762 vizualizări - 1 comentariu)


Țăndărei: Reținut de polițiști pentru furt de electronice

Efective ale Poliției Țăndărei au reținut pe bază de ordonanță de reținere pentru 24 de ore, un tînăr de 22 ani, din satul Oituz-Constanța, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, care a fost introdus ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2012, 13:34
(11605 vizualizări - 3 comentarii)


Ultimele comentarii
Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...