Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Circ administrativ cu primarul Constantin Sava

Grobianism de Urziceni

Circ administrativ cu primarul Constantin Sava

La sfârșitul lunii ianuarie 2019, Consiliul Local Urziceni s-a reunit în cadrul unei ședințe ordinare. Întâlnirea a fost transformată de către primarul Constantin Sava într-o vendetă personală. El a sfidat public Consiliul Local, a agresat verbal consilierii PSD și a respins orice formă de dialog administrativ inițiată de plen. Manifestările grobiene ale lui Constan­tin Sava sunt sancționate public de către cetățenii orașului.

Cu birjarii trăiești, ca birjarii vorbești
Ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Urziceni din 30 ianuarie 2019 a numărat 10 proiecte de hotărâri. Majori­tatea acestor proiecte au reprezentat decizii administrative de interes general, necesare pentru buna desfășurare a acti­vității publice în municipiu. Amintim, în context, proiectul de hotărâre privind organizarea rețelei școlare pe raza loca­lității Urziceni sau cel privind planul de acțiuni și lucrări de interes local. În aceste condiții, miza politică ședinței nu a existat, iar atitudinea primarului Constantin Sava devine inexplicabilă. Acesta a intervenit înainte de supunerea la vot a unui proiect de hotărâre care stabilea concesiunea asupra unui teren în suprafață de 78 de mp către Atty Bayeba Remus Ciprian, deranjat de solicitarea consilierului PSD Ion Dumitrescu de a amâna proiectul de hotărâre. «Eu nu cred că domnul Dumitrescu poate să impună secretarului să facă nu știu ce cum dorește dumnealui! Mie mi se pare aberant... Nu este prima dată când domnul Dumitrescu acționează împotriva oamenilor! (...) Vorbește de principii, domnul Dumitrescu... Eu nu știu ce principii are dumnealui! Dumnealui cred că are numai răutate! (...)» și-a început primarul Constantin Sava discursul. Iar la protestele consi­lierului Ion Dumitrescu, deranjat de acuzațiile care i se aduc, primarul Constantin Sava a continuat țipând: «Nu v-am întrerupt! Nu v-am întrerupt! Vorbiți după ce termin eu! Ați înțeles?!».

Moșia lui Turcu Vodă
Atitudinea primarului Constantin Sava nu este singulară. El este recunoscut pentru maniera discreționară în care înțelege să conducă administrația locală, în disprețul suveran al legii și al Consiliului Local. În urmă cu aproape un an, la sfârșitul lunii martie 2018, consilierul ALDE Marian Neagu declara public: «La un moment dat, pe fondul unei interpelări pe care am făcut-o consilierului juridic, domnul Sava Constantin a început să îmi adreseze din nou cuvinte injurioase, foarte urâte, care nu se pot reda...». Și exemplele pot continua, căci agrarianismul primarului Constantin Sava este de notorietate. Reamintim că acesta a revenit în funcție în februarie 2017, după 8 luni de absență. El a fost acuzat de către DNA de «instigare la abuz în serviciu», fapt care a atras suspendarea sa din funcție. Revenirea sa în funcție a fost întâmpinată cu ostilitate chiar și de către consilierii PNL, partidul din care Constantin Sava face parte. Con­siliul Local Urziceni este controlat de PSD, cu 8 consilieri aleși. Alături de ei, în Consiliul Local mai sunt 2 consilieri ALDE și 7 consilieri PNL. Varianta integrală a ședinței din 20 ianuarie 2019 poate fi urmărită pe Facebook, unde a fost comentată critic de către cetățenii din Urziceni.

13 Februarie 2019, 18:05 (6957 vizualizări - 5 comentarii)

Citiți și:
Conflict steril în Consiliul Local Urziceni
Luptă politică deschisă în Consiliul Local Urziceni

Comentariile cititorilor:


Cetatean:
(16 Februarie 2019, 15:04)
La alde, basina pesedeului , un consilier de mare necaracter si o ciudată, dirijati de militianul gae , cel fara co.ie, presul lui moralu si gigel , restul cons psd fara coloana vertebrala ! ! Dumitrescu e contra la orice, tipic bolsevicului batrin , cum era si seful lui , penalul cazan !
× Janina:
(14 Februarie 2019, 05:58)
Unde este primăria și primarul asta terorist ?L
Piliu:
(14 Februarie 2019, 00:25)
Sava este razbunat, dumnezeu nu doarme !!! ALERTĂ - Laura Codruța Kovesi, urmărită penal pentru abuz în serviciu, luare de mită și mărturie mincinoasă. In practica se da cam 4 sau 5 ani de puscarie. Aste este inceputul sfarsitului. Fostule prim procuror de la Slobozia tu cand iti dai in primire fostul subaltern trecur si el pe la statul paralel. Portocala de ialomita, paraditorule tu cand urmezi?
Janina:
(13 Februarie 2019, 22:51)
Sava nu este caz singular, vecinul si prietenul sau nu de departe isi spioneaza filmand non stop subalterni angajati din primarie dar si pe vizitatori. Daca un cetatean nesuferit primarului intra in primarie si incearca o sa faca o intrebare unui angajat care intamplator este pe hol acestia fug ca dracu de tamaie murmurand incet, vai de mine ma vede sarpele de primar si imi fac zile negre, nu pot ma da afara. Lagarul de concentrare Birkenau la vecinul,nu ca la Sava. Camere peste tot in primarie, camere in comuna, camere peste tot, toate racordate la sistemul audio-video din biroul edilului. Interzise camerele audio-video de legii regulamente nationale si europene respectivul da teroare pe cm. patrat si nimeni nimic. Sava este prajitura cu frisca fata de omul ales, prieten si vecin de localitate cu Sava. Daca un angajat isi sufla muci si nu cere voi inainte primarului si nu spune de cate ori sughita noapte este halit de primar. Ba de ce nu spuneti cum va terorizeaza, fraierilor. Va place sa barfiti pe la club de ce taceti, sclavilor. Aveti curajul sa rupeti pisica in doua si spuneti cum sunteti amenintati, chemati televiziunile, presa centrala fricosilor ori va este frica de mardeiasul angajat fiu al agricultorului petrolist. Asa ca Sava ohoo savarina.
Urmașul lui urmașul lui Sava:
(13 Februarie 2019, 21:39)
La ce sa ne așteptăm. Este evident blatul intre PSD- via Moraru si Turcu. Organizația locală PSD este condusă de fapt de Turcu prin intermediul vicelui Sorin Ștefan. Turcu deja a stabilit candidatul PSD la primărie in persoana unui ilustru anonim, exclus de Cazan din partid. Iar Președintele octogenar Dumitrescu confirmă blatul total, în condițiile în care conducerea PSD Ialomița îl susține la conducerea organizației locale. Probabil il pregătește pentru alegerile din 2024 ca pe următoarele tot Turcu le câștigă. Blat, blat ,blat si restul e can can.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 14 Iul 2026
287 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

DSVSA Ialomița: Controale la unități de alimentație publică

În perioada 28.08-14.09.2017, consilierii din cadrul DSVSA Ialomița au efectuat 19 controale, având drept obiectiv verificarea condițiilor de igienă în unitățile de alimentație publică ce au desfășurat ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2017, 18:30
(4137 vizualizări - 0 comentarii)


Proiect de artilerie, descoperit la Sudiți

Pirotehniștii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița au intervenit pentru asanarea și distrugerea unui proiectil de artilerie, descoperit pe câmp de un localnic din comuna Sudiți ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2017, 22:25
(6148 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Se oprește furnizarea de gaze

Din cauza unor lucrări la rețeaua de transport a gazelor naturale de către Transgaz, Distrigaz anunță sistarea alimentării cu gaze naturale în orașul Amara, în data de marți, 19 septembrie 2017, începând ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2017, 21:50
(5908 vizualizări - 0 comentarii)


Enel Distribuție: Atenție, se întrerupe curentul!

Enel Distribuție Dobrogea SA informează cu privire la faptul că, în perioada 18-22 septembrie 2017, în anumite zone ale județului Ialomița furnizarea energiei electrice va fi sistată din cauza unor lucrări ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2017, 21:15
(8057 vizualizări - 0 comentarii)


Păsări Flamingo pe Lacul Fundata!

Păsări Flamingo pe Lacul Fundata!

Vizitatori neobișnuiți la Fundata, în județul Ialomița. Un grup de 6 păsări Flamingo a fost observat pe apele lacului de către reprezentanți ai Societății Ornitologice Române. Specialiștii susțin că nu ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2017, 21:10
(4624 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Ialomița are 6081 de șomeri

Datele statistice ale AJOFM Ialomița arată că la nivelul județului există 6081 de șomeri, înregistrați la sfârșitul lunii august 2017. Dintre aceștia, indemnizați sunt doar 939. Astfel, statistica arată ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2017, 20:30
(4066 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Atenție, se închid gazele!

Din cauza lucrărilor de întreținere a rețelelor, Distrigaz Sud Rețele anunță sistări ale furnizării de gaze în Slobozia și Fetești. La Fetești întreruperile sunt semnalate pe strada Călărași, iar la Slobozia ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2017, 19:40
(5111 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Întâlnire cu contribuabilii

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează cu privire la organizarea unei întâlniri cu contribuabilii în vederea transmiterii de informații cu privire la plata defalcată a TVA. Dezbaterea ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2017, 19:10
(4930 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de 41 mii de lei în 48 de ore

În ultimele 48 de ore, polițiștii ialomițeni au aplicat peste 100 de amenzi contravenționale, în cuantum total de 41 mii de lei. Totul în cadrul unei acțiuni de amploare care a vizat prevenirea faptelor ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2017, 18:05
(4732 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

angajăm urgent muncitori
CALIFICAȚI și NECALIFICAȚI
cu experiență în construcții
șantierul este în București
asigurăm cazare și salariu motivant
Telefon contact 0722/142.813

13 Septembrie 2017, 21:20


Bărcănești: Femeie în vârstă de 75 de ani, rănită într-un incendiu

Bărcănești: Femeie în vârstă de 75 de ani, rănită într-un incendiu

Gazul de la o butelie defectă sau neetanșată corespunzător a fost cauza probabilă care a dus la izbucnirea unui incendiu la o locuință din localitatea Bărcănești. Evenimentul a avut loc miercuri, 13 septembrie ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2017, 21:15
(6223 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

CDI TRANSPORT PERSOANE
cu sediul în București, sector 2
angajează șoferi
din zona Lehliu Gară sau Sălcioara
cu categoria D și card tahograf,
obligatorii pentru transport
angajați Mega Image
Relații la telefoanele
0730/333.453, 0730/444.450

13 Septembrie 2017, 21:10


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 35000 de lei, 3 permise reținute

Polițiștii din cadrul IPJ Ialomița au desfășurat la acest sfârșit de săptămână, 8-10 septembrie a.c., acțiuni în locurile și zonele de interes operativ din județ, pentru prevenirea și combaterea faptelor ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2017, 17:10
(4230 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: Bărbat dispărut

Ialomița: Bărbat dispărut

Polițiștii ialomițeni caută un bărbat, de 38 de ani, care a plecat de acasă și nu a revenit până în prezent. Cei care pot oferi informații care să conducă la găsirea bărbatului sunt rugați să sune la numărul ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2017, 17:05
(4880 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: «13 Septembrie-169 de ani de eroism al pompierilor»

Sărbătorim la 13 septembrie «Ziua Pompierilor din România», un eveniment menit să perpetueze amintirea eroismului dovedit pe câmpul de luptă de către înaintașii noștri în anul 1848. Atunci, pompierii români ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2017, 16:10
(4744 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Manifestarea «Pâinea și Vinul», la Muzeul Agriculturii

Muzeul Național al Agriculturii vă invită, în perioada 22-24 septembrie 2017, la cea de-a II-a ediție a manifestării complexe «Pâinea și Vinul», tematică promovată încă din 2011, când la Slobozia s-au desfășurat ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2017, 15:05
(5811 vizualizări - 1 comentariu)


Autoturism căutat în Anglia, găsit la Slobozia

Un autoturism căutat pentru confiscare de autoritățile engleze a fost depistat de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Ialomița. Astfel, polițiștii au identificat un autoturism ce ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2017, 17:50
(4587 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit internațional, depistat la Țăndărei

Polițiștii de Investigații Criminale din Ialomița au depistat un bărbat care era urmărit internațional pentru «infracțiuni contra proprietății», fapte comise în Italia. Astfel, miercuri, 6 septembrie a ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2017, 17:35
(6331 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cartofi confiscați de polițiști

Un bărbat din județul Constanța a fost depistat de polițiștii din cadrul Serviciului Județean Transporturi Ialomița în timp ce încerca să comercializeze aproape o tonă de legume. Astfel, pe timpul desfășurării ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2017, 19:10
(3703 vizualizări - 0 comentarii)


«Serenadă de toamnă» la Slobozia

Joi, 7 septembrie 2017, pe esplanada din fața Centrului Cultural UNESCO «Ionel Perlea» din Slobozia se va desfășura concertul în aer liber «Serenadă de toamnă». Concertul are începere la orele 18,00 și ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2017, 18:35
(4514 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia concert


Ialomița: Bătrână dispărută/UPDATE: A fost găsită la Slobozia

Ialomița: Bătrână dispărută/UPDATE: A fost găsită la Slobozia

Polițiștii ialomițeni caută o femeie de 81 ani, care a plecat de acasă și nu a revenit până în prezent. Cei care pot oferi informații care să conducă la găsirea femeii sunt rugați să sune la numărul unic ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2017, 19:35
(8204 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Specialiști din China, vizită în Ialomița

În perioada 28.08-1.09.2017, o delegație de specialiști chinezi a venit în România pentru evaluarea sistemelor de management al calității și igienei mierii de albine din țara noastră, această vizită de ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2017, 19:10
(4576 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Minoră găsită la scurt timp după dispariție

În cursul nopții de 27/28 august 2017, un bărbat din comuna Sălcioara a sesizat dispariția de la domiciliu a fiicei sale în vârstă de 15 ani, care a plecat de acasă fără a mai reveni. Datele de identitate ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2017, 18:25
(4663 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a Poliției în zona Urziceni

Pentru creșterea gradului de siguranță în comunitate și descurajarea comportamentelor de tip infracțional, vineri, 1 septembrie 2017, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Urziceni au organizat și ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2017, 19:55
(4888 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni razie


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 32500 de lei

Polițiștii din cadrul IPJ Ialomița au desfășurat la acest sfârșit de săptămână, 1/3 septembrie a.c., acțiuni în locurile și zonele de interes operativ din județ, pentru prevenirea și combaterea faptelor ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2017, 19:40
(4962 vizualizări - 0 comentarii)


Un autobuz s-a răsturnat lângă Sărățeni

Vineri, 1 septembrie a.c., 8 pasageri ai unui autobuz au fost răniți ușor după ce vehiculul s-a răsturnat în zona localității Sărățeni. La fața locului s-au deplasat polițiștii, dar și paramedicii SMUR ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2017, 19:56
(4654 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Minoră dispărută

Ialomița: Minoră dispărută

Polițiștii ialomițeni încearcă să-i dea de urmă adolescentei Daniela Bratoșin, în vârstă 15 ani, din zona Urziceni. Tânăra a plecat de acasă în cursul nopții de 27/28 august 2017 și nu ...[citește_toată_știrea]

31 August 2017, 21:10
(4441 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziție de pictură

Galeriile «Arcadia» ale Centrului Cultural UNESCO «Ionel Perlea» din Slobozia găzduiesc marți, 5 septembrie 2017, începând cu orele 14,00, vernisajul expoziției «Emoții». Tablourile sunt realizate de artista ...[citește_toată_știrea]

31 August 2017, 20:25
(3491 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Donare de sânge

Cu sprijinul Centrului de Transfuzii Sanguine Ialomița, sediul Protopopiatului Urziceni a devenit neîncăpător datorită zecilor de credincioși veniți să doneze sânge. Împreună cu preoții și reprezentanții ...[citește_toată_știrea]

31 August 2017, 20:05
(4260 vizualizări - 0 comentarii)


anunț

vând struguri-2017
toate soiurile, la lădițe
jud. Vrancea
transport la domiciliu
Relații la telefon 0742/308.915

29 August 2017, 19:25


Ultimele comentarii
Dreptate în Sictir în tractir! nemultumitu' în Sictir în tractir! #pasajladrajna în Primăria Slobozia și DIICOT-Structura Centrală, război în instanță pentru preluarea fostului cinematograf «Ialomița» Dreptate în Sictir în tractir! Vasile în 4,4 milioane de lei pentru digitalizarea activității medicale la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Cetatean în Amenzi de peste 2,1 milioane de lei aplicate de Garda de Mediu Ialomița pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor @@cineva în Mii de dosare, «uitate» la Parchetele locale din Ialomița Curiosul în Amenzi de peste 2,1 milioane de lei aplicate de Garda de Mediu Ialomița pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor @cineva în Mii de dosare, «uitate» la Parchetele locale din Ialomița Cetățean în Amenzi de peste 2,1 milioane de lei aplicate de Garda de Mediu Ialomița pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor ce țară de nimic în Amenzi de peste 2,1 milioane de lei aplicate de Garda de Mediu Ialomița pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor teren Slobozia Nouă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 închiriere apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 Șah în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Cătălina în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Andrei în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal vilă complex Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 Ttttt în IGPR a schimbat din nou comanda Poliției ialomițene Curiosul în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» ca la noi.... în Administrațiile locale din Ialomița, fără soluții pentru relocarea elevilor școlilor reabilitate prin Programul «ELENA»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...