Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Lecție de eficență

Fotbal, Liga a III-a, Unirea Slobozia-Axiopolis Cernavodă 3-0

Lecție de eficență

În tur a fost 1-1. Pentru Unirea a marcat Romeo Soare, iar Axiopolis a egalat în ultimele minute... Sâmbătă, 9 martie 2019, Soare nu a fost pe teren, iar genunchiul accidentat la Modelu îl va ține ceva timp pe margine. Meciul a debutat cu o luptă surdă la mijlocul terenului și mai mulți nervi decât prevede regulamentul. În capcană a căzut Alexandru Chebac, care a văzut cartonașul roșu încă din minutul 22, iar Unirea a fost nevoită să abordeze restul jocului în 10 oameni. În locul dezastrului pe care publicul îl mirosea, au apărut fazele de poartă și golurile spectaculoase în poarta lui Nanu. În minutul 28, tânărul Florin Bălan a deschis scorul după o acrobatică lovitură de cap și a sărbătorit reușita în stilul brevetat de Cristiano Ronaldo, stârnind zâmbete în tribune. După pauză, dominarea Unirii a continuat, iar în minutul 55 Nelu Bucă l-a servit excelent pe nou-intratul Năstase, iar acesta a pătruns spre poarta adversă și nu a iertat șansa de 2-0. Cu acest gol, Năstase ajunge la cota 10 și devine principalul marcator al Unirii. Deși sunt mai mulți, oaspeții nu găsesc soluții de a pătrunde dincolo de careul de 16 metri slobozean. Slobozia rămâne vioara întâi, elevii lui Enache Costea făcând unul dintre cele mai bune jocuri din acest sezon. Încununarea evoluției bune vine în minutul 78, când Unirea primește o lovitură liberă din marginea careului de 16 metri, dar mult lateral stânga. Unghi complicat pentru un șut direct pe poartă, așa cum făcuse Ilie Dumitrescu în meciul cu Argentina din 1994. Așa că toată lumea aștepta din partea lui Adi Răduca o centrare în careu din care să iasă un eventual gol cu capul. Dar mijlocașul Sloboziei caută îndrăzneț poarta și înscrie probabil cel mai frumos gol al campionatului. Este 3-0, rezultat la care nimeni nu ar fi sperat după eliminarea lui Chebac. Pentru acest succes, Enache Costea a gândit următoarea distribuție: Dobre-Ene, Topor, Suciu, Toma-Milotin (Năstase), Chebac, Adăscăliței (Gherasim), Bălan (Lemnaru)-Bucă (Teodorescu), Răduca.

Jucăm cu Progresul Unirea rămâne și după succesul cu Axiopolis pe locul 3, la 4 puncte distanță de liderul Rapid București. Sâmbătă, 16 martie 2019, orele 15,00, galben-albaștrii vor evolua în deplasare contra Progresului Spartac, echipă extrem de incomodă când evoluează pe teren propriu. Enache Costea nu-i va putea utiliza la acest meci pe Soare, Ibrian și Chebac.

12 Martie 2019, 14:45 (5789 vizualizări - 10 comentarii)

Citiți și:
Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență!
Unirea Slobozia și-a găsit antrenor cu licență PRO în Liga 2: Ilie Poenaru!
Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...?
Binemeritat loc 3 la final de play-out
Victorie zdrobitoare în deplasare

Comentariile cititorilor:


Privitor:
(19 Martie 2019, 23:41)
Ce repede s-au linistit fotbalisti...nici macar unul nu mai comenteaza . Hmmmm ....le este frica ca ies la iveala anumite lucruri ? Soare ...Lemnaru ....Enache...nici macar un cuvant ? Amutira-ti ? asa dintr-o data ? Aaaaaa....Soare nu mai joaca , Lemnaru este habotnic la "unirea" , iar Enache si-a atins obiectivul : antrenor recunoscut judetean , va primi salariu si de la fotbal si de unde mai este el angajat....la fel ( nu vreau sa vorbesc prostii dar cred ca si Lemnaru mai primeste un salariu dupa undeva..cred ca CSM )..asa ca..hai ca este bine si la fotbal....nu va mai plange-ti . Cum este la romani vorba aia cu cine striga hotul ???...am un lapsus.....ma ajuta cineva ?
Real:
(15 Martie 2019, 00:54)
" Un om " are dreptate. Nu este vorba de nicio tranteala la meciul cu Progresul. Victoria ar fi ceva extraordinar, care ar surprinde atât banca, cât și pe cel mai împătimit suporter galben - albastru. Tranteli au fost în urmă cu câțiva ani. Cand Unirea era pe doi , și nu pierduse meciuri bune in serie. O serie mult mai grea decât prezența sau trecuta. G.W. stie ceva. Sau stie mai multe. Cert e că Ionescu nu prea a prins zile cu soare...Au fost patru etape la rând cam încordate. Cotele apelor Dunării au crescut, ca și drumurile spre strada Episcopiei
un om:
(14 Martie 2019, 13:08)
Sa nu uitam ca anul trecut am pierdut clar in deplasarea de la Progresul iar la ce campanie de iarna au avut anul acesta mi-e greu sa cred ca putem obtine o victorie . . . Asta nu inseamna ca meciul va fi "trantit" pentru interese proprii. Eu zic sa avem incredere si rabdare pana la ora meciului de sambata
adevaratul Beni:
(14 Martie 2019, 10:38)
Salutare oameni cunoscatori de fotbal!
Bravo anonimus si G.W.: asta trebuie sa inteleaga toti prietenii marelui ZEU RA. Sa ne lase ca ne mai pricem si noi la fotbal. Sa se uite la RADUCA, manjii tineri Nastase , Suciu, Ene care nu au nimic de invatatde la ZEUL RA dar pun sufletul ptr. echipa asta. Raduca la fiecare meci scuipa plamanii de cat alearga(probabil sa compenseze si ptr. ZEUL RA) dar probabil ca la casierie asta nu conteaza. Cu Raduca in atac si cu Raduca in aparare(in locul ZEULUI RA- sigur se descurca mai bine) sigur fluieram pe langa RAPID. Hai UNIREA, hai Baietii galben albastri . Vrem victorie la Bucuresti! Raduca, Nastase, Suciu, Dobre fiti balauri ptr. Bucuresti sau cum zicea marele Halagian FOCU LA EI am zis !
Benoit:
(13 Martie 2019, 23:49)
Și de ligi!
G.W.:
(13 Martie 2019, 23:15)
Prietene , vreau sa spun un lucru : a pronuntat " adevaratul Beni " numele domnului Soare ? De unde ai dedus tu ca este vorba de domnia sa ? Inseamna ca si tu stii despre ce este vorba in comentariu din moment ce gandul a plecat catre el... Esti cumva chiar tu , Soare ? Sau cum face de obicei gaseste prostavani care sa-i puna pe ei sa comenteze ? In continuare aceeasi problema si anume handbalul si ce a zis el si ce a facut el , totul se rezuma la ZEUL Soare.Sunt scarbit de atitudinea voastra a fotbalistilor si mai ales a pseudo-presedintelui lemnaru ( am scris cu litera mica ca este mic ) vazand ca acum comentati si la articolele de handbal , unde se vede ca sunteti informati si afirmati lucruri ca fiind sigure...cumva a-ti terminat bani si nu mai aveti ce cheltui ca nu mai primiti de la ele ? Poti spune in ce conditii a plecat Ionescu de la echipa daca tot stii atat de multe ? Ce s-a intamplat ? Din cauza carei persoane si ce a facut persoana respectiva in vestiar ?.. .RUSINEEEE !!!!
COPOS:
(13 Martie 2019, 23:09)
Daca nu joaca la pariuri sigur cistigam la Progresu! Si desigur daca cei ,,batrini,, din echipa doresc promovarea.Hai Unirea!!!
anonimus:
(13 Martie 2019, 22:05)
Ptr G.W.!
Mon Cher daca dai jumatate din banii pe care ii ridica domnul Capitan Soare de la casierie lui TOMA VALENTIN (care a agatat ghetele in cui acu vreo 6-7 ani) joaca si mai bine , si mai elegant si mai sigur in aparare. Despre ca mama d*r*a*c** vorbim. Chiar suntem orbi toti? Sa ne lase si sa se lase dl. capitan !!!
Sa auzim numai de bine.
G.W:
(13 Martie 2019, 20:42)
De ce tot bateti in Soare??? Si acum sunteti traumatizati ca a spus adevarul despre sportul din slobozia si diferentele de banii alocati la cele 2 secții?
adevaratul Beni:
(13 Martie 2019, 11:09)
Salutare oameni cunoscatori de fotbal !
Stiti de ce am castigat meciul asta? Pentru ca am jucat in 10 oameni de prin minutul 25 dar baietii din teren au stiut acest lucru si au format un lant de netrecut. A lipsit veriga (zaua) slaba din aparare si baietii din teren joaca mai bine cand stiu ca nu mai poate sa-i tradeze nimeni si munca lor nu e in zadar. Un mare plus ptr. omul fara plamani (RADUCA), Nastase si Suciu. Trebui sa avem mare grija ca RADUCA sa ramina la echipa ptr. ca in acest moment este LOCOMOTIVA echipei. Bravo RADUCA -Jan.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 22 Iun 2026
283 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Slobozia: «Călătorind între două luni paralele», cu Nina Beciu

Astrologul Nina Beciu lansează, pe 24 martie a.c., un nou volum. «Călătorind între două lumi paralele» este o compilație a celor 5 volume publicate de autor anterior și reprezintă o nouă încercare de a ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2012, 12:15
(16196 vizualizări - 8 comentarii)


Ialomița: DSVSA intensifică controalele

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița anunță că va intensifica acțiunile de supraveghere sanitară-veterinară în toate tipurile de unități autorizate/înregistrate sanitar ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2012, 12:12
(9809 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: «Cei mai frumoși ani...», balul deputatului PNL Cristina Pocora

Fetești: «Cei mai frumoși ani...», balul deputatului PNL Cristina Pocora

La sfîrșitul săptămînii precedente, liceenii din Fetești și Țăndărei au participat la «Balul celor mai frumoși... ani», eveniment organizat de deputatul liberal Cristina Ancuța Pocora. Manifestarea a ajuns ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2012, 12:10
(10581 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Braconajul piscicol, în vizorul autorităților

Polițiștii au acționat marți, 20 martie a.c., pe raza municipiului Fetești și a comunelor arondate (Stelnica, Făcăeni, Bordușani și Vlădeni) pentru prevenirea și combaterea faptelor de braconaj piscicol ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2012, 12:01
(7532 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Miriști în flăcări

Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» atrage atenția asupra creșterii semnificative a numărului de arderi necontrolate. Astfel, în ultimele 5 zile, în Ialomița peste 35 ha de teren au ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2012, 12:01
(12563 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Amenzi de peste 6000 de lei

Efective din cadrul Poliției Municipiului Urziceni, Jilavele și Coșereni au acționat marți, 20 martie a.c., pentru diminuarea fenomenului infracțional și combaterea faptelor cu violență. În filtrele rutiere ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2012, 12:00
(7465 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Explozie într-un bloc din oraș

Slobozia: Explozie într-un bloc din oraș

Explozie într-un apartament din Slobozia, în această dimineață. Deflagrația s-a produs din cauza unei acumulări de gaze, provenită de la o butelie lăsată nesupravegheată. Apartamentul se află în blocul ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2012, 09:25
(7348 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2012, 19:48
(6953 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Băut și fără permis, la volan

Un bărbat, de 46 ani, din Slobozia, conducător al unui autoturism a fost oprit în trafic de polițiști, luni, 19 martie a.c. Verificările de rutină realizate au demonstrat că șoferul nu poseda permis de ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2012, 19:01
(8045 vizualizări - 1 comentariu)


Urziceni: Șapte hoți, reținuți de polițiști

Șapte bărbați, cu vîrste cuprinse între 21 și 40 de ani, domiciliați în Urziceni, Manasia și Alexeni, au fost reținuți luni, 19 martie a.c., de către polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2012, 19:01
(12638 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Minori, hoți de găini

Doi minori, de 15 și 16 ani, din Alexeni, au fost identificați ca fiind hoții în cazul unui furt comis în localitate. Fapta a fost reclamată polițiștilor de un bărbat de 65 ani, căruia i-au fost furate ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2012, 19:00
(11464 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Alexeni furt găini


Fetești: Șoferiță accidentată

Luni, 19 martie a.c., la Fetești s-a produs un accident rutier. Pe scurt, în timp ce un localnic, de 36 ani, se deplasa la volanul unui autoturism pe strada Ceahlăului din municipiu, la intersecția cu strada ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2012, 18:58
(6854 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


Cosîmbești: A furat porumbul vecinului

Un bărbat de 52 ani, din Cosîmbești, a alertat Poliția luni, 19 martie a.c., cu privire la faptul că, în perioada 12-17 martie, persoane necunoscute au intrat în curtea gospodăriei sale și i-au furat mai ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2012, 18:56
(10668 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Infractori încarcerați

Doi tineri de 22, respectiv 24 ani, ambii din Bordușani, au fost prinși luni, 19 martie a.c., de polițiștii Secției de Poliție Rurală Stelnica. Pe numele acestora Judecătoria Fetești a emis mandate de executarea ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2012, 18:56
(14807 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A distrus un aparat de jocuri electronice

Polițiștii anchetează un bărbat, de 34 ani, din Slobozia, pentru distrugere. Fapta a fost sesizată Poliției Slobozia vineri, 16 martie a.c., de către o femeie de 49 ani, angajată la o sală de jocuri electronice ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2012, 21:55
(8939 vizualizări - 0 comentarii)


Jilavele: Șofer cercetat pentru refuzul de a fi testat alcoolscop

Sîmbătă, 17 martie a.c., polițiștii Secției Rurală Jilavele au identificat un bărbat de 35 ani, din comuna Armășești, în timp ce se deplasa la volanul unui autoturism. Pentru că mirosea a alcool, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2012, 21:53
(7668 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tîlhărea minori

Un tînăr de 22 ani, din Slobozia, este cercetat penal de polițiștii din localitate pentru două infracțiuni de tîlhărie, fapte ce se aflau în evidențele Poliției cu autori necunoscuți. Individul a fost reținut ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2012, 21:53
(7661 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: La volan cu permisul suspendat

Un tînăr de 27 ani a fost prins de polițiști în timp ce conducea un autoturism deși avea dreptul de a conduce suspendat. S-a întîmplat sîmbătă, 17 martie a.c., la Fetești, cînd polițiștii au oprit pentru ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2012, 21:52
(10161 vizualizări - 0 comentarii)


Movila: I-au furat gardul locuinței

O femeie de 43 ani, din Fetești, a sesizat Poliția, vineri, 16 martie a.c., cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au furat gardul din plasă metalică pe o distanță de aproximativ 25 metri, gard ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2012, 21:52
(9477 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Movila furt gard


Ialomița: Paznici hoți

Vineri, 16 martie, polițiștii ialomițeni au depistat la Mihail Kogălniceanu un autoturism cu care se deplasau doi localnici de 29, respectiv 31 ani. În urma controlului și a verificărilor sumare, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2012, 21:51
(11915 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Amenzi de peste 64000 lei

Peste 335 de sancțiuni contravenționale, 8 certificate de înmatriculare retrase și 9 permise reținute, sînt rezultatele pe scurt ale acțiunilor polițiștilor rutieri ialomițeni, derulate în perioada 16- ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2012, 21:50
(9339 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: «Pescari» cercetați penal

Un bărbat de 38 ani, din Făcăeni a fost prins de polițiști în timp ce transporta mai multe kilograme de pește din specia plătică și caras, dar și o plasă monofilament. S-a întîmplat sîmbătă, 17 martie a ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2012, 21:49
(10615 vizualizări - 1 comentariu)


Făcăeni: S-a înecat în bazinul de colectare a apei!

Sîmbătă, 17 martie a.c., pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru căutarea trupului neînsuflețit al unui bărbat de 58 ani, din Țăndărei, care alunecase într-un bazin de colectare apă ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2012, 15:43
(9237 vizualizări - 4 comentarii)


Rădulești: «Artă populară și tradiție folclorică»

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița, în colaborare cu Primăria Rădulești și Căminul Cultural Rădulești organizează duminică, 25 martie 2012, ora 11,00, manifestarea ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2012, 15:31
(9667 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: «Zilele Nichita Stănescu»

În organizarea Primăriei Urziceni și a Societății Culturale «Apollon», în perioada 29-31 martie 2012, vor fi organizate «Zilele Nichita Stănescu». Astfel, la sala de ședințe a Primăriei Urziceni și la ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2012, 08:25
(7049 vizualizări - 1 comentariu)


Jilavele: A dispărut de la domiciliu

Jilavele: A dispărut de la domiciliu

În cursul lunii ianuarie, polițiștii Secției Jilavele au fost alertați cu privire la dispariția de la domiciliu a lui Bandăr Constantin, de 61 ani. Verificările ulterioare au demonstrat că bărbatul a fost ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2012, 07:59
(9260 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Hoț din locuințe, prins de polițiști

Un bărbat de 37 ani, din Căzănești, este cercetat de polițiștii din localitate pentru furt calificat în formă continuată. Suspectul, în perioada ianuarie-martie 2012, a furat din trei locuințe situate la ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2012, 07:51
(7401 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Minori prinși la furat șine de cale ferată

Trei minori, cu vîrste cuprinse între 12 și 15 ani, au fost prinși în flagrant de polițiștii din Urziceni în timp ce încărcau într-o căruță două șine de cale ferată, în lungime de 1,80 m, de pe raza localității ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2012, 07:50
(6757 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni furt


Țăndărei: Prins de jandarmi încercând să vândă o drujbă

Țăndărei: Prins de jandarmi încercînd să vîndă o drujbă

Jandarmii au surprins un bărbat din Bărbulești în timp ce încerca să vîndă o drujbă la Țăndărei. Vineri, 16 martie a.c., în jurul orei 9.,30, jandarmii grupei de intervenție Țăndărei l-au surprins B. Daniel ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2012, 07:44
(7243 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Cu cuțitul la magazin

Un bărbat de 35 ani, din Bordușani, a fost prins de polițiști în timp ce consuma băuturi alcoolice în apropierea unui magazin din localitate. Deoarece bărbatul avea un comportament suspect, polițiștii l ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2012, 18:12
(14865 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Bordușani cuțit


Ultimele comentarii
Any în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Alecu în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! base marinaru în Stelnica și Punctul de Acostare «Regina Maria», creștere a numărului de turiști ion negativ în A fost construită una dintre cele mai mari instalații de stocare a energiei verzi din România cioban în Dezastrul funciar de la Primăria Axintele Parinte în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! AlexDan în Lipsă de «transparență» în Consiliul Local Slobozia Preda în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! Mary în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor Mary în Restanțe de 7,3 milioane de lei pentru facturile de apă și canalizare către operatorul Urban SA Slobozia NOBODY în «Candidatul 10510», în sfârșit director general adjunct la DGASPC Ialomița! Vasi în Incidente de integritate «cu efect întârziat» în județul Ialomița Dan în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! OK dar.. în «USR are obligația morală să aplice propriile standarde de integritate!» dan în Blocuri pentru tinerii specialiști în Educație și Sănătate, la Fetești Aur în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! cetatean în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Pt Zanfir în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! suporter în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! ZANFIR în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...