Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Pacient omorât din greșeală, cu sare de bucătărie

Noi cazuri de malpraxis la Spitalul Județean de Urgență Slobozia (II)

Pacient omorât din greșeală, cu sare de bucătărie

Noi acuzații de malpraxis zguduie din temelii Spitalul Județean de Urgență Slobozia. Cea mai mare unitate medicală este somată să plătească despăgubiri de peste 600 mii de euro! Una dintre victimele medicilor din Slobozia și-a pierdut viața în timp ce era pregătit pentru o endoscopie. «Nu sunt aspecte care să ne bucure... Avem contracte de reprezentare juridică cu o casă de avocatură din București. Vom respecta decizia judecătorilor, indife­rent care va fi aceasta!» a declarat Mariana Iancu, mana­gerul Spitalului Județean de Urgență Slobozia.

Copilărie furată Potrivit reprezentanților Spitalului Județean de Urgență Slobozia, în mo­mentul de față, unității medicale i se cer despăgubiri în cazul a 3 dosare de malpraxis. Unul dintre acestea are în prim-plan un bebeluș născut la Slobozia, în cursul anului 2016. Potrivit datelor care se regăsesc la dosar, din cauza unor ma­nevre medicale aplicate eronat de medicul care a asistat la nașterea copilului, micuțul a suferit mai multe leziuni, în urma cărora ar fi rămas imobilizat... Cazul a fost transferat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii «Marie Sklodowska Curie» din București, însă medicii din Capitală i-au accentuat pro­blemele căpătate la Slobozia. În martie 2017, familia copilului a acționat în instanță cele două unități medicale. Spitalului din Slobozia îi cere acum despăgubiri de peste 500 mii de euro... Procesul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 din București și se află la al 18-lea termen, toate înfățișările fiind până acum amânate din lipsă de probatorii concludente. «Este un caz delicat având în vedere că este vorba despre un copil! Este regre­ta­bil ceea ce s-a întâmplat... Lăsăm instanța să decidă în acest caz!» a declarat Mariana Iancu, managerul Spitalului Județean de Urgență Slobozia.

Pacient omorât cu sare de bucătărie Al doilea caz de malpraxis în care este implicat Spitalul Județean de Urgență Slobozia s-a petrecut în anul 2014. Un bărbat ajuns la spital a fost pre­gătit pentru o endoscopie însă, până la momentul efectuării investigației medicale, bărbatul a murit. Potrivit reprezentanților Spitalu­lui Județean de Urgență Slobozia, pentru efectuarea acestui tip de examen medical este nevoie ca pacientului să i se admi­nistreze sulfat de bariu, substanță care lipsea din farmacia unității medicale la momentul în care respectivul pacient a fost consultat. Medicul de gardă le-a recomandat rudelor să achiziționeze sulfatul de bariu de la o farmacie din oraș, în baza unei rețete. Familia a mers la farmacie și a revenit la spital cu un flacon în care se afla, de fapt, un amestec ce conținea sare de bucătărie... O dată admi­nistrată respectiva substanță, pacientul a murit. Compoziția chimică a amestecului cu sare de bucătărie a fost descoperită ulterior, în urma autopsiei. Acum familia cere despăgubiri unității medicale în va­loare de 50 mii de euro... «Nu doar unita­tea noastră este implicată în acest proces, ci și farmacia care a eliberat respectiva substanță! Suntem în faza de fond cu acest proces...» a declarat Mariana Iancu, managerul Spitalului Județean de Urgență Slobozia.

Diagnostic pus greșit În cel de-al treilea caz de malpraxis în care este implicat Spitalul Județean de Urgență Slobozia, unul dintre medicii unității medicale a aplicat un diagnostic greșit în cazul unui copil. Din această cauză copilul a fost încadrat eronat într-o grupă de handicap mai mică, deși, din cauza deficiențelor pe care le are, el ar fi trebuit să primească un grad de handicap accentuat. Din păcate însă, asupra deciziei medicului nu se poate interveni, iar actele medicale trebuie desființate în instanță. Familia copilului cere acum Spitalului Județean de Urgență Slobozia despăgubiri de peste 50 mii de euro, pentru eroarea comisă de medic. «Nu sunt aspecte care să ne bucure... Avem contracte de re­prezentare juridică cu o casă de avocatură din București. Vom respecta decizia ju­de­cătorilor, indiferent care va fi aceasta!» a declarat Mariana Iancu, ma­nagerul Spi­ta­lului Județean de Urgență Slobozia.

Cazul «Raisa», din nou în instanță
Cel mai răsunător scandal de malpraxis în care a fost implicat Spitalul Slobozia este controversatul caz «Raisa». După 9 ani de procese și anchete penale, familia unei fetițe pe care medicul ce a asistat la naștere a lăsat-o imobilizată a reușit să demonstreze în instanță că modul în care doctorul a acționat a fost unul eronat. Rudele Raisei Uzea au primit din partea Spitalului Județean de Urgență Slobozia despăgubiri de 500 mii de euro. Totuși, reprezentanții unității medicale au explicat că deși au plătit integral suma datorată, familia Raisei Uzea cere acum alte despăgubiri. «Suntem la Înalta Curte de Casație și Justiție cu acest proces... Acum ni se cer despăgubiri de peste 200 mii de euro!» a mai declarat Mariana Iancu, managerul celui mai mare spital din Ialomița.

Pacienții nu mai au încredere în medici
Conform statisticilor oficiale ale Casei Județene de Asigurări de Sănătate, anual, peste 1000 de ialomițeni aleg să se trateze la spitalele și clinicile din străinătate. Tot la fel de mare este și cifra ialomițenilor care aleg să fie consultați de medici din București sau Constanța. Alegerile pacienților nu sunt întâmplătoare și rezultă din neîncrederea pe care o au față de sistemul medical local. Spitalul Județean de Urgență Slobozia este cel mai mare spital din județ și printre cele mai dotate. Cu toate acestea, pacienții care i-au trecut pragul sunt total nemulțumiți de serviciile de care au beneficiat. «Nu vreau să mai aud de Spitalul Slobozia! Mie mi-au greșit și diagnosticul, și rețeta... Era să mor din cauza doctorului care m-a tratat! Nu vreau să dau nume, că nu mai are niciun rost... Le recomand oamenilor să meargă oriunde, dar să nu mai vină la Slobozia!» ne-a declarat Mihaela P., o tânără de 30 de ani care anul trecut a beneficiat de consultații medicale la Spitalul Județean de Urgență Slobozia.

1 Aprilie 2019, 15:45 (12142 vizualizări - 16 comentarii)

Citiți și:
Spitalul Județean de Urgență Slobozia, implicat în 5 procese de «malpraxis»
Noi acuzații de malpraxis la Spitalul Județean de Urgență Slobozia
Despăgubirile pentru «malpraxis» blochează financiar Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Comentariile cititorilor:


Stan VIctor:
(1 Aprilie 2019, 16:41)
Intri cu o boala, iesi cu trei, asta nu este spital, ci abator

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 15 Oct 2026
289 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Acțiuni ale polițiștilor

Polițiștii slobozeni de siguranță publică, în colaborare cu efective de jandarmi și polițiști comunitari au desfășurat joi, 11 februarie a.c., o acțiune care a avut ca principale obiective prevenirea și ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2010, 16:31
(15032 vizualizări - 0 comentarii)


Furt de curent în 13 locații din Fetești

În dimineața zilei de vineri, 12 februarie, polițiștii din Fetești au efectuat o razie în localitate, identificînd astfel 13 gospodării racordate ilegal la rețeaua de energie electrică.
Acțiunea s-a ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2010, 14:07
(17826 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți prinși de polițiști

În noaptea de miercuri spre joi, respectiv 10 spre 11 februarie a.c., polițiștii feteșteni au prins în flagrant doi tineri din localitate la scurt timp după ce aceștia furaseră mai multe bunuri nealimentare ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2010, 14:06
(12666 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Făcăeni

Incendiu la Făcăeni

Flăcările s-au declanșat joi, 11 februarie a.c., în jurul orelor 10,30, iar pentru a interveni la stingerea focului a fost solicitat sprijinul pompierilor militari din Garda Fetești. Aceștia au acționat ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2010, 10:44
(12229 vizualizări - 0 comentarii)


5 tîlhari din Amara, arestați

Cinci tineri din orașul Amara sînt cercetați de polițiștii ialomițeni pentru tîlhărie. Aceștia sînt acuzați că în zilele de 31 ianuarie 2009, respectiv 2 februarie 2010 au tîlhărit trei persoane în Parcul ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2010, 17:03
(14897 vizualizări - 0 comentarii)


Furtul de energie electrică din Țăndărei, în atenția polițiștilor

Polițiști și jandarmi ialomițeni au desfășurat, joi, 11 februarie a.c., o acțiune comună pe raza orașului Țăndărei.
Prima parte a acțiunii s-a desfășurat în comun cu societatea de furnizare a energiei ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2010, 17:01
(12383 vizualizări - 0 comentarii)


Pompierii intervin pentru evacuarea apei din diverse locații

În dimineața de joi, 11 februarie pompierii feteșteni au fost solicitați să acționeze pentru evacuarea apei acumulate în zona autogării din municipiu. La fața locului s-au deplasat patru subofițeri cu o ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2010, 13:10
(12343 vizualizări - 0 comentarii)


Barbat mort într-un incendiu

Un bărbat de 78 de ani din Săveni a fost găsit asfixiat în propria locuință, marți, 9 februarie 2010. Camera în care se afla bărbatul a fost cuprinsă de flăcări din cauza jarului de la o țigară aprinsă ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2010, 11:02
(15799 vizualizări - 0 comentarii)


Rata șomajului, în creștere

Potrivit reprezentanților Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, rata șomajului la nivel județean este în continuă creștere. Ultimele date statistice în acest sens demonstrează că în ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2010, 10:58
(10241 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2010, 10:55
(16894 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2010, 10:43
(12848 vizualizări - 0 comentarii)


Bătrînă cu probleme cardiace din Reviga, preluată de elicopterul SMURD

Elicopterul aparținînd Ministerului Administrației și Internelor, avînd la bord un echipaj SMURD, a aterizat în apropierea comunei Reviga și a preluat o femeie în vîrstă de 62 de ani, din localitate, cu ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2010, 18:08
(13204 vizualizări - 0 comentarii)


Doi feteșteni, încarcerați

Polițiștii feteșteni au prins și încarcerat doi bărbați din localitate pe numele cărora instanța a emis, în luna ianuarie a acestui an, mandate de executare a pedepsei cu închisoarea. Unul dintre cazuri ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2010, 17:59
(12090 vizualizări - 0 comentarii)


APIA plătește a doua tranșă din subvențiile pe cap de animal

Începînd de miercuri, 10 februarie 2010, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură va plăti suma de 184,8 milioane de lei, reprezentînd tranșa a doua din prima pe cap de animal pentru specia ovine ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2010, 17:04
(13439 vizualizări - 0 comentarii)


O femeie însărcinată din Brazii, preluată de un elicopter SMURD

Un elicopter al MAI avînd la bord un echipaj SMURD a preluat astăzi, 9 februarie a.c., în jurul orelor 11,15, o femeie însărcinată din comuna ialomițeană Brazii, pentru a o transporta la un spital din ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2010, 12:35
(15225 vizualizări - 0 comentarii)


Ziua Siguranței pe Internet, marcată și la Slobozia

Uniunea Europeană sărbătorește ziua de 9 februarie drept Ziua Siguranței pe Internet. «În acest context, ofițerii Institutului de Prevenire și Psihosociologie din cadrul Inspectoratului General al Poliției ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2010, 10:53
(12482 vizualizări - 0 comentarii)


S-a ridicat Codul Portocaliu

Codul Portocaliu pentru județul Ialomița a fost ridicat luni seara, la orele 19,00. Autoritățile atrag însă atenția că în patru județe, respectiv Tulcea, Constanța, Ialomița și Călărași este posibil să ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2010, 08:04
(13500 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiști în discoteci

În noaptea de vineri spre sîmbătă, respectiv 6 spre 7 februarie a.c., polițiștii din mai multe structuri au acționat în mediul rural urmărind în principal prevenirea și combaterea infracțiunilor cu violență ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2010, 17:42
(13187 vizualizări - 0 comentarii)


Drumurile comunale rămîn blocate, elevii stau acasă și marți, 9 februarie

«Avînd în vedere condițiile meteorologice deosebite, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență al județului Ialomița a dispus tuturor Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență din județ ca toate drumurile comunale care acced în localitățile unităților administrativ-teritoriale să fie blocate ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2010, 17:06
(13772 vizualizări - 0 comentarii)


Mandate executate

La finalul săptămînii trecute, în data de 5 februarie, polițiștii din Țăndărei au depistat pe raza orașului un localnic de 32 de ani, pe numele căruia exista un mandat european de arestare. Persoana în ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2010, 16:38
(13777 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale polițiștilor la Urziceni

Sîmbătă, 6 februarie a.c., polițiștii din Urziceni au acționat pe raza municipiului pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru asigurarea ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2010, 15:29
(12943 vizualizări - 0 comentarii)


Ziua Europeană 112, sărbătorită și în România

Data de 11 februarie 2010 marchează cea de-a doua ediție a Zilei Europene 112. Numărul de urgență 112 este comun în toate cele 27 de state ale Uniunii Europene și se folosește pentru a contacta gratuit ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2010, 11:59
(11234 vizualizări - 0 comentarii)


Codul portocaliu în Ialomița se prelungește până luni seara

Codul portocaliu în Ialomița se prelungește pînă luni seara

Meteorologii au prelungit duminică atenționarea cod portocaliu de ninsori abundente și viscol pînă luni, la orele 20,00, anunță ANM. Avertizarea extinsă este valabilă pentru nouă județe din sudul și sud ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2010, 15:31
(11433 vizualizări - 0 comentarii)


Apa lui Ionașcu, subiect de anchetă la Ministerul Sănătății

Surse din cadrul Ministerului Sănătății au ținut să precizeze că în următoarele zile pe subiectul apei din Slobozia va fi demarată o anchetă. Ancheta ar fi fost ordonată chiar de ministrul Sănătății, Attila ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2010, 12:13
(13884 vizualizări - 0 comentarii)


Drumuri înzăpezite

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița informează că, în prezent, se acționează în toate localitățile județului, pentru a fluidiza circulația pe toate drumurile și a facilita accesul utilajelor ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2010, 12:10
(14387 vizualizări - 10 comentarii)


Subvenții acordate de APIA

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a repartizat Centrelor Județene APIA, vineri, 5 februarie 2010, aproximativ 150 milioane lei, fonduri de la bugetul național destinate sectoarelor zootehnic ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2010, 09:11
(13999 vizualizări - 0 comentarii)


La închisoare pentru ultraj

Joi, 4 februarie a.c., polițiștii l-au încarcerat în Penitenciarul Slobozia pe Dănuț B., de 35 de ani, din comuna Sudiți, județul Ialomița. Pe numele bărbatului, la data de 26 ianuarie 2010 Judecătoria ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2010, 18:12
(17034 vizualizări - 1 comentariu)


Atenționare cod galben: Ialomița se întoarce sub zăpadă

Atenționare cod galben: Ialomița se întoarce sub zăpadă

În după-amiaza zilei de vineri, 5 februarie a.c., Administrația Națională de Meteorologie a emis cod galben pentru mai multe județe, printre care și Ialomița. Reprezentanții ANM avertizează ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2010, 17:10
(12541 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale polițiștilor

În cursul zilei de joi, 4 februarie, în intervalul orar 12,00-16,00, în municipiul Slobozia a fost organizată o acțiune în sistem integrat, urmărindu-se în principal prevenirea și combaterea criminalității ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2010, 16:32
(14109 vizualizări - 0 comentarii)


Pieton omorît de un tractor

Traversarea neregulamentară a fost cauza unui grav accident rutier produs miercuri, 3 februarie a.c., în comuna Bărbulești, un bărbat pierzîndu-și viața. Bărbatul, în calitate de pieton, s-a angajat în ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2010, 19:06
(10261 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesoara suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesor suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Alex în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli ion marin în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Jehan în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli blog sud-est în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...