Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Fotbal, Liga a IV-a

Axintele a schimbat liderul

Ultima etapă a Ligii a IV-a ialomițene a adus cu ea și schimbarea liderului. O dată cu runda a XX-a disputată sâmbătă, 30 martie a.c., s-au scurs 2/3 din actualul sezon și bătălia pentru supremație rămâne deschisă oricărui rezultat. În amintirea gloriei de altă dată, Viitorul Axintele și-a probat din nou renumele de ad­versar incomod, smulgând o remiză Recoltei Gheorghe Doja. În schimb, Bărăganul Ciulnița n-a avut probleme cu Țăndăreiul și, prin victoria obținută, a revenit în fruntea ierarhiei. Ciulnița, cu 50 puncte, este urmată de Gheorghe Doja, cu 49 puncte, și de Victoria Munteni Buzău, cu 44 puncte. Nu este de neglijat nici Secunda Adâncata, care a obținut un succes la limită în fața Feteștiului și ocupă locul 4, cu 43 puncte. La subsolul clasamentului, Amara a luat o gură mare de oxigen prin victoria asupra Griviței. La fel și Recolta Gheorghe Lazăr, care a trecut de Bărcănești. Continuă seria pozitivă a celor de la Unirea Ion Roată, care au trecut și de Spartacus Iazu și s-au apropiat la doar 2 puncte de salvarea de la retrogradarea directă. Din etapa a XXI-a, care se va desfășura sâmbătă, 6 aprilie 2019, ne atrag atenția meciurile Gheorghe Doja-Abatorul și Urziceni-Ciulnița.

LIGA a IV-a, Etapa a XX-a
CS Amara-Unirea Grivița 4-2
Unirea Ion Roată-Spartacus Iazu 5-2
Secunda Adâncata-CSM Fetești 1-0
Bărăganul Ciulnița-Victoria Țăndărei 5-0
Victoria Munteni Buzău-FC Urziceni 3-0
Recolta Ghe. Lazăr-Recolta Bărcănești 4-1
Abatorul Slobozia-Voința Maia 9-0
Viitorul Axintele-Recolta Ghe. Doja 2-2

2 Aprilie 2019, 13:20 (8634 vizualizări - 22 comentarii)

Citiți și:
Din nou runda oaspeților
Victorii ale «terenului propriu»
Etapă bizară în fotbalul județean, «gazdele» n-au bătut pe nimeni!
Șanse reduse pentru Abatorul
Doja s-a împiedicat la Urziceni

Comentariile cititorilor:


Mircea :
(4 Aprilie 2019, 18:35)
Ciulnita la scorul de 3-0 pt gazde, când nu s-au dictat cele 2 penalty + eliminarea din finalul primei reprize, echipa gazda cca 10 minute nu a trecut de mijlocul terenului. Vezi introducerea lui Gheo care a mai revigorat mijlocul terenului. Apropo vezi arbitrajul și cu Iazu. Vis a vis de scor nu contesta nimeni rezultatul. Este corect. Atenționam doar maniera de arbitraj. Arbitraje care lasă de dorit an de an. Este al 4 meci când după pauza echipa cade fizic/psihic. Vezi repriza a 2 a de la Grivița. Apropo nu dezinformez spun realitatea văzută după margine. Respect pt team echipei din Ciulnita.
Ciulnita:
(4 Aprilie 2019, 16:20)
Mircea eu cred ca esti din echipa tandareiului, ori esti vreun prieten al faimosului tusier pe care il lauzi, tusier care la randul lui a facut praf meciul junioriilor(un arbitraj jepcar de altfel care a tinut 10 minute peste cele 3 de preungire aratate pana a inventat un penalty pentru echipa de jn a tandareiului), fiind arbitru de centru si fluierand doar intr o directie (Tandarei).''Jaf la drumul mare''??? De ce a fost jaf?? a fost cumva scorul 1-1 si nu a primit Tandarei penalty??Prietene a fost 5-0 scorul si poate se putea da penalty la faza cu portarul, dar era 3-0 scorul...nu cred ca era echipa din Tandarei asa puternica sa intoarca scorul si echipa din Ciulnita sa doarma pe teren.Asa ca inainte sa dezinformezi incearca sa fi mai mult aproape de adevar si nu subiectiv cum esti tu.P.S sper ca nu ai vb serios cand ai laudat jegul ala de arbitru ( Rudaru Valentin) care s a vandut pe 2 lei si a terminat pshic niste copii care nu meritau asa ceva.Legat de CP stai linistit ca este prea puternic pentru sclavi ca tn!
Gabriel:
(4 Aprilie 2019, 09:46)
Mircea , e 5 -0 prietene...trezeste te si nu mai dezinforma lumea !
Mircea :
(3 Aprilie 2019, 23:07)
La Ciulnita sâmbăta a fost jaf la drumul mare. Centralul depășit de joc, a uitat cartonașele în buzunar pt gazde când trebuia să elimine 1 jucator, și a uitat sa fluiere penalty pt oaspeți 2 la număr și altele..... Dl GU orice contact fără minge în afara careului de 6 metri a portarului se numește fault. Chiar și portarul gazdelor arbitru fiind a recunoscut, nu de alta dar CP nu s-a mai ridicat după banca gazdelor(era KO) ii pierise glasul. Mai exersați cu cititul ABC arbitrajului și lăsați pucheardeala de 2 bani deoparte. Pacat de tusier ii prevedea un viitor în arbitraj. Asa se strica și este înjurat degeaba.
suporter:
(3 Aprilie 2019, 22:50)
@Om După cum vorbesti cred ca ești arbitru. Nu credeam ca la acest moment se mai vorbește de spaga la arbitri sau poate a scris acest mesaj Borangic...Constantin?
Om:
(3 Aprilie 2019, 19:37)
@suporter esti prost de dai in gropi.Le a scos cumva arbitrul mingia din poarta celor de la doja??Ca poate a gresit dupa fluierul de final cand a dat cartonas rosu, dar asa suntem noi romani, cand nu ne iese ceva ne place sa dam vina pe altii....vorbeste lumea ca cei de la Doja au uitat sa ''omeneasca'' aceeasi brigada de la meciul cu Axintele, la meciul cu Barcanesti cand li s a promis o cutie de cico, dar au uitat ca nu au bani la ei
Suporter:
(3 Aprilie 2019, 09:48)
Nu Axintele a smuls un egal ci brigada de arbitri care s-a întors la vremuri de mult apuse. Dl. Bratu se pare că nu s-a schimbat nimic la AJF Ialomița de unde se stabilesc campioanele.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 10 Oct 2026
289 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Bărbat din Adâncata, surprins băut la volan

Marți, 6 iulie a.c., în jurul orelor 23,00, polițiștii din Fierbinți-Târg, în timp ce efectuau activități de supraveghere a traficului rutier în localitatea Fierbinții de Sus, au oprit, pentru control, ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2021, 17:10
(2544 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Miercuri, 7 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10793, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2021, 16:35
(2571 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în Cartierul Buliga-Fetești

Pentru realizarea operațiunilor periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării apei potabile ce deservește Cartierul Buliga din Fetești, RAJA Constanța va sista furnizarea apei joi, 8 iulie ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2021, 14:55
(2306 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: A prezentat un permis de conducere italian «fals»

În cursul zilei de luni, 5 iulie a.c., în jurul orelor 14,00, polițiștii din Țăndărei au oprit pentru  control un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 28 de ani. Bărbatul a prezentat pentru ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2021, 19:10
(2071 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

Agro Oil Service SRL
cu sediul în Slobozia, bdul Matei Basarab,
bl. MB20, sc. B-C, parter
angajează
-laborant gradator pentru
Punctele de Lucru Fetești, Slobozia
și Ivănești cu sau fără experiență,
se asigură cursuri de specializare
-șoferi profesioniști Categoria B, C, E,
atestatul ADR reprezintă un avantaj
Oferim salariu atractiv,
mediu de lucru pozitiv,
cursuri perfecționare,
posibilități de promovare

Relații la telefon 0788/601.501
Persoana de contact: Bogdan Țigău
e-mail: [email protected],
Siloz Fetești

6 Iulie 2021, 19:05


Slobozia: Ordin de protecție provizoriu emis de polițiști

Polițiștii din Slobozia au emis luni, 5 iulie a.c., un ordin de protecție provizoriu pe numele unui bărbat, de 43 de ani. Acesta a fost reclamat de soția acestuia, o femeie în vârstă de 42 de ani, că i ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2021, 19:00
(1847 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Măsuri preventive pentru limitarea răspândirii noului Coronavirus

În ultimele 24 de ore, au fost organizate și desfășurate în sistem integrat acțiuni punctuale, fiind vizate, în special zonele aglomerate, zonele de agrement, centrele comerciale, restaurantele și mijloacele ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2021, 18:45
(4561 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Dridu-Snagov!

Marți, 6 iulie a.c., conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de la intersecția străzilor Stejarului cu Gutuiului din localitatea Dridu-Snagov, județul Ialomița, a înregistrat o avarie. În ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2021, 18:05
(4931 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Coșereni, conducea beat și fără permis un moped neînmatriculat

Un tânăr, de 23 de ani, din Coșereni s-a ales cu un dosar penal pentru mai multe infracțiuni la regimul rutier. Astfel, în seara zilei de luni, 5 iulie a.c., acesta a fost depistat, în flagrant delict, ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2021, 16:45
(3400 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Marți, 6 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10793, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ziua ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2021, 16:35
(2915 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Luni, 5 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10793, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ziua ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2021, 16:25
(2031 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța a prelungit Comandamentul pentru Situații de Urgență

Având în vedere atenționările meteorologice pentru următoarea perioadă, de vreme severă cu precipitații abundente și perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică, cantitățile de apă putând acumula ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2021, 14:40
(2765 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cod Portocaliu de ploi abundente

Ialomița: Cod Portocaliu de ploi abundente

Administrația Națională de Meteorologie a transmis o atenționare tip Cod Portocaliu de ploi abundente, valabilă pentru perioada 5 iulie 2021, orele 12,00-6 iulie 2021, orele 10,00. Conform meteorologilor ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2021, 13:40
(1849 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în orașul Căzănești!

Pentru efectuarea unor lucrări de modernizare, reparații și întreținere a instalațiilor, furnizorul de energie electrică sistează luni, 5 iulie a.c, în intervalul orar 9,00-16,00, alimentarea cu energie ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2021, 12:00
(3507 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Duminică, 4 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10793, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2021, 16:35
(2211 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Sâmbătă, 3 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10793, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2021, 16:55
(1528 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Au căzut cu mașina în apele Brațului Borcea

Fetești: Au căzut cu mașina în apele Brațului Borcea

Pompierii din Fetești au fost solicitați să intervină în dimineața zilei de sâmbătă, 3 iulie a.c., la ora 3,35, pentru a salva trei bărbați care au căzut cu mașina în apele Brațului Borcea, la Fetești. ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2021, 10:00
(5054 vizualizări - 0 comentarii)


Misleanu: Țigări de contrabandă ascunse într-o geantă de voiaj

Un bărbat, de 46 de ani, din Călărași s-a ales cu undosar penal după ce asupra sa s-au descoperit 210 pachete de țigări de contrabandă. În ziua de joi, 1 iulie a.c., a fost oprit în trafic pentru un control ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2021, 17:40
(3047 vizualizări - 0 comentarii)


Crucea Roșie Română împlinește 145 de ani de activitate

Pe data de 4 iulie a.c., Crucea Roșie Română împlinește 145 de ani de activitate. Crucea Roșie Română a fost înființată în anul 1876 și este o organizație umanitară membră a Mișcării Internaționale de ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2021, 17:30
(4291 vizualizări - 0 comentarii)


Condeești: Locuință cuprinsă de flăcări

În dimineața zilei de vineri, 2 iulie a.c., pompierii din Urziceni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din satul Condeești. La sosirea forțelor de intervenție ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2021, 17:15
(3969 vizualizări - 0 comentarii)


Perieți: A găsit în curte un cartuș de infanterie

Proprietarul unei gospodării din comuna Perieți a solicitat intervenția pompierilor, după ce a descoperit în curte un cartuș de infanterie, rămas neexplodat. Pirotehniștii din cadrul ISU Ialomița s-au deplasat ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2021, 16:45
(3645 vizualizări - 0 comentarii)


Movila: Două autoturisme, implicate într-un accident rutier

Movila: Două autoturisme, implicate într-un accident rutier

Pompierii din cadrul Stației Fetești au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă la un accident rutier produs pe raza comunei Movila, în care au fost implicate două autoturisme. La locul ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2021, 16:30
(4357 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Movila accident


Grupul de Comunicare Strategică: 1 nou caz de COVID-19 în județul Ialomița!

Vineri, 2 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10793, fiind înregistrat 1 nou caz de îmbolnăvire ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2021, 16:05
(2502 vizualizări - 0 comentarii)


Registrul Național al persoanelor care au comis infracțiuni sexuale, operațional

Poliția Română a operaționalizat Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor. Registrul se constituie ca ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2021, 19:00
(4064 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: La volan în stare de ebrietate

Un tânăr, de 26 de ani, din Slobozia, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost surprins în trafic în stare de ebrietate. Acesta a fost oprit de oamenii legii pentru un control de rutină în noaptea de miercuri ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2021, 18:20
(3520 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii au organizat percheziții în orașul Țăndărei

Descinderi în forță ale polițiștilor în orașul Țăndărei. În ziua de miercuri, 30 iunie a.c., oamenii legii au descins la 12 adrese de pe raza orașului. În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat 3 cartușe ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2021, 18:00
(8607 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cod Portocaliu de vijelii puternice, grindină și ploi abundente

Ialomița: Cod Portocaliu de vijelii puternice, grindină și ploi abundente

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, Ialomița va fi sub Cod Portocaliu de vijelii puternice, grindină și ploi abundente din după-amiaza zilei de joi, 1 iulie 2021, orele ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2021, 17:10
(2715 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Joi, 1 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10792, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ziua ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2021, 16:55
(2730 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: A fost activat Comandamentul pentru Situații de Urgență

RAJA Constanța a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență, în intervalul 1 iulie 2021, orele 12,00-5 iulie 2021, ora 8,00, ca urmare a noilor atenționări de instabilitate atmosferică accentuată ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2021, 16:10
(4722 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1 nou caz de COVID-19 în județul Ialomița!

Miercuri, 30 iunie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10792, fiind înregistrat 1 nou caz de îmbolnăvire ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2021, 16:25
(2405 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
SorinB în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Urbanistul în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Călin în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Gigel în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Agora în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Lulu în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare nemultumitu' în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» * anonim în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» nemultumitu' în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare speranta zero în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare gogu în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție exact la fel ca la CT în Medic ortoped din Fetești, obligat la plata unor despăgubiri de 60 mii de euro din cauza unui incendiu UALCĂR în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție Anonim în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetatean în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 handicapat puturos în Plăți de 56 milioane de lei pentru indemnizațiile persoanelor cu handicap din Ialomița Gigel în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» om în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Unu în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...