Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Ambulanțele lui Arafat, pericol pentru pacienți

În opinia Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița

Ambulanțele lui Arafat, pericol pentru pacienți

Cele mai noi ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambu­lanță Ialomița dau mari bătăi de cap personalului me­dical. Ofi­cialii instituției re­cu­nosc pro­blemele pe jumătate, explicând că echipamen­tele din dotarea salvărilor sunt greu de utilizat, incomodând pacienții pe care-i transportă. Sub protecția anonimatului, șoferii susțin că mași­nilor le lipsește fiabilitatea și sunt foarte greu de condus, reclamând unele probleme la sistemul de direcție. Ambu­lanțele au fost donate printr-un program inițiat de Departa­mentul pentru Situații de Urgență, condus de Raed Arafat.

Nemulțumiți de noile ambulanțe
Departamentul pentru Situații de Urgență, condus de Raed Arafat, a accesat fonduri europene pentru dotarea cu peste 120 de ambulanțe a tuturor Serviciilor Județene de Ambulanță din întreaga țară. Județului Ialomița i-au fost repartizate 5 astfel de Salvări, care au intrat pe poarta Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița la sfârșitul anului trecut. Salvările de tip B sunt marca Renault și pot interveni în cazuri medicale mai puțin grave. La câteva luni de la punerea lor în funcțiune, au apărut și primele inconveniente. Oficialii instituției susțin că cea mai mare problemă a noilor ambulanțe o reprezintă modul în care echipamentele medicale sunt dispuse în interiorul Salvărilor. «Au făcut niște mo­dificări față de dispunerea pe care o știam noi dinainte și care s-a constatat că nu a fost cea mai fericită soluție... Se referă, spre exemplu, la dispunerea defi­brilatorului, într-o zonă care este vulnerabilă pentru pacient!» a explicat Eugen Stan, purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița. Situația a fost reclamată și de alți beneficiari ai noilor ambulanțe, motiv pentru care oficialii Departamentului pentru Situații de Urgență au convocat o întâlnire în cadrul căreia s-a discutat despre aceste aspecte. «S-a făcut o ședință cu toate Serviciile de Ambulanță din țară, în cadrul căreia fiecare dintre noi și-a spus părerea despre modul în care trebuie dispuse echipamentele și ni s-a promis că tot ce se va putea schimba va fi înlocuit!» a mai precizat Eugen Stan, purtătorul de cuvânt al Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița.

Alte reclamații
În timp ce oficialii Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița recunosc problemele doar pe jumătate, sub protecția anonimatului, câțiva șoferi ai instituției explică faptul că deficiențele noilor ambulanțe sunt mai multe și nu se opresc doar la modul în care echipamentele sunt compartimentate. Aceștia reclamă faptul că mașinilor le lipsește fiabilitatea, prezentând și unele probleme la sistemul de direcție. «Se mișcă foarte greu în trafic, sunt foarte greu de stăpânit. Cele vechi, chiar dacă au mulți kilometri se mișcă mult mai bine!» spune unul dintre șoferii Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița.

Salvări abandonate în curtea instituției De aproape 11 ani, 4 mașini de ambulanță, destinate efectuării de servicii medicale la domiciliu, așteaptă să fie puse în funcțiune. Salvările au fost donate printr-un program al Ministerului Sănătății, însă nu au fost utilizate din cauza faptului că Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița nu are personal medical care să ofere servicii medicale la domiciliu.

DREPT LA REPLICA
Către Ziarul Independent
Referitor la articolul publicat în ziarul dumneavoastră, Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița face următoarele precizări privind starea de funcționare a autosanitarelor din dotare:
În luna decembrie 2018 unitatea noastră a fost primit, prin proiectul «Îmbunătățirea capacității de intervenție la urgențe medicale» din cadrul programului POR 2014-2020, un număr de 5 autosanitare marca Renaut Master tip 4x2. La acestea s-au constatat, după includerea în programul de lucru, mai multe disfuncționalități legate, în principal, de organizarea celulei medicale (ex.: poziționare aparatură medicală, tub de oxigen, trusă medicală, spătarul scaunelor pivotante), precum și aspecte privind ergonomia cabinei autosanitarei.
În vederea soluționării acestora, la propunerea Federațtiei Naționale Sindicale «Ambulanța», s-a desfășurat, la sfârșitul lunii ianuarie 2019, o ședință de lucru la care au participat reprezentanții firmelor producătoare, ai grupului de lucru tehnic, grupului de lucru de asistență medicală și reprezentanții tuturor serviciilor de ambulanță.
În cadrul ședinței s-au stabilit, de comun acord, modificările care se impun în vederea remedierii deficiențelor semnalate la ambulanțele achiziționate, cât și aducerea de îmbunătățiri la noile ambulanțe ce vor fi livrate până la sfârșitul anului în curs.
În ceea ce privește afirmațiile din articolul dumneavoastră, redate «sub protecția anonimatului», care fac referire la «unele probleme la sistemul de direcție», precizăm faptul că la Compartimentul Tehnic al Serviciului Județean de Ambulanță nu s-au înregistrat astfel de sesizări din partea ambulanțierilor.
Consideram că fiecare conducător auto trebuie să cunoască și respecte legislația rutieră, conform căreia «este interzisă circulația pe drumurile publice a vehiculelor care nu corespund din punct de vedere tehnic (...)» (art. 10, O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice) și, dacă constată o problemă tehnică, are obligația să o aducă la cunostință conducerii instituției.
În concluzie, asigurăm cetățenii că autosanitarele din dotarea Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița corespund din punct de vedere tehnic și nu reprezintă un pericol pentru pacienții pe care îi transportă.
În speranta că veți înțelege faptul că siguranța personalului salvator și a pacienților nostri este prioritară, vă rugăm să publicați aceste precizări, din respect pentru cititorii dumneavoastră.
Manager, dr Ghiță Magdalena

10 Aprilie 2019, 10:50 (6637 vizualizări - 11 comentarii)

Citiți și:
Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere
Două ambulanțe noi pentru Serviciul de Ambulanță Ialomița
Ambulanța Ialomița necesită urgent mașini noi și medici!

Comentariile cititorilor:


Simona:
(5 Mai 2019, 18:12)
Soferii de pe ambulante sunt,unii(70%) fosti soferi pe masini de transport pietris...abia daca au liceul seral.Dupa noua grila de salarizare au incadrarea cu 20 lei mai mica decat a unui asistent cu gradatia 5.Nu se mai respecta ierarhia studiilor.Asta a facut ministrul muncii cu legea salarizarii.Cred ca ministrul habar nu are ce pregatire are un ambulantier.Crede ca o fi avand o postliceala,ceva...Si ei,saracii abia stiu sa isi scrie numele.Au cursuri de cateva ore pt prim ajutor.Rusine,ministrului muncii care a generat asemenea uniformizare in sistem,umilind cadrele medicale cu scoala,care au ajuns sa fie platite la fel ca soferii,desi raspunderea si gestionarea actului medical le apartine in totalitate.Este o situatie fara precedent si sper sa se sesizeze cineva,care sa fie si in masura sa indrepte aceasta mare eroare din sistem.Rusine,Ministerul Muncii!
Sandu:
(14 Aprilie 2019, 16:21)
Da!!! Sirenele se aud clar, sinistru, la orice oră! Te gândești: o mai scăpa săracu viu din spital?!? Pacientul din salvare, de!
Trist:
(12 Aprilie 2019, 22:01)
Singurul lucru ce functioneaza(aproape) ireprosabil in sistemul de sanatate este sirena ambulantelor..
Marinică:
(11 Aprilie 2019, 15:19)
Recomandate drumuri scurte cu ambulanța. Prin Slobozia, atât! Și pe/aici, atenție ce șofer aveți la ambulantă! Circulă ca vătafii. Te poți lega de aceste “detalii” când TE IA SALVAREA?!?
Asistent:
(11 Aprilie 2019, 12:50)
Vesnic nemultumiti domnii soferi. A avut cineva curiozitatea de a se uita pe veniturile lor? Au ajuns de castiga mai mult decat asistentii- desi nivelul de pregatire e muuult sub liceu. Nemultumiti de masini sa fie cei care merg in spate si care au o maxima responsabilitate pentru pacienti.
Cineva:
(11 Aprilie 2019, 11:51)
Unde vezi tu mai dottore ca se plang pacientii de probleme tehnice la ambulante? Nu mai fi suparat ca nu ti-ai obtinut scopul, pentru ca stii vorba aia „nu mor caii cand vor cainii”. Ia aminte un lucru: ce a facut Arafat, nu a facut nimeni pana acum pentru sanatate; ce a facut managerul de la spital nu a mai facut nici un alt manager de pana acum si nici la ambulanta nu si-a dat interesul cineva mai mult decat actualul manager. Un lucru e clar: nu-ti plac ordinea, disciplina si corectitudinea. Si nu te mai da din afara sistemului! Vezi-ti in continuare de covrigul tau!
cetatean:
(11 Aprilie 2019, 10:15)
Adevarul e undeva la mijloc. Probabil sunt niste masini cu probleme. Din cate vad in spate e problema. Daca ar avea probleme cu directia ar fi inconstienta maxima pentru ambulantier sa plece. Deci asta nu cred. Nimeni nu pleaca sa isi rupa gatul. Ce vreti de la ele? Renault este o masina foarte buna de marfa. Punct. Nu de carat oameni bolnavi.Exista undeva in alta tara acest specimen de ambulanta? Raspuns nu. Pentru alte tari civilizate se fac masini special pentru ambulante. 
&laurentiu:
(10 Aprilie 2019, 23:13)
La Smurd a băgat alta marfa , la Ambulanta din alea vopsite la deltamed Cluj cu peraindaratul la fundația Smurd aferent ! DNA ai legătura !
dottore:
(10 Aprilie 2019, 22:23)
Ce managera fara creier au si astia de la ambulanta, parca ar fi sora cu aia de la spital...pai daca inclusiv pacientii se plang de probleme tehnice, ea ce nu pricepe ?
Laurentiu:
(10 Aprilie 2019, 13:09)
Poate ca sunt așezate aparatele incomod , dar exista , iar in ceea ce prezintă ambulanțierii referitor la direcție , este posibil ca ansamblul de direcție sa fie asistat electric , in timp se vor obișnui . La noi rău dacă nu ai , rău dacă ai . Niciodată nu suntem multumiți. Sa dam timpul înapoi și sa comparam cu autosanitarele Dacia break sau tv , se compara ? Calul de dar nu se câuta la masele ! Sau se caută ceva .......... motive ? Întreb pentru un prieten ....
Doina:
(10 Aprilie 2019, 11:13)
Ca fost pacient care a beneficiat de serviciile noilor ambulante pot sa va spun ca sunt de groaza. Niciodata, dar niciodata nu ma voi mai urca in asa ceva. Am zis ca daca nu mor de boala mea pana la Bucuresti voi muri din cauza zgaltiielilor masinii. Asa ceva e greu de suportat. Zici ca mergi cu o masina cu roti patrate. Mi-e foarte mila de asistenta care era cu mine. De cateva ori efectiv i-a venit sa verse. O nenonorocire masinile astea. Pacientii au suflet nu ca sacii de cartofi, caci astea sunt masini de marfa.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
260 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Miercuri, 15 iulie2026, începând cu orele 16,00, la Galeriile de Artă «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, va fi vernisată expoziția « ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2026, 12:15
(3139 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center

RAJA Constanța: Serviciul Call Center

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul Call Center pus la dispoziția acestora vine î ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 12:50
(3707 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Gospodăria de Apă Moldoveni, afectată de lucrări la rețeaua electrică!

Echipele operatorului de distribuție a energiei electrice execută vineri, 10 iulie 2026, lucrări ce vor afecta Gospodăria de Apă Moldoveni. Fără curent, sursa ce alimentează cu apă localitatea Moldoveni ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 08:45
(1916 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copil decedat în urma unui accident feroviar

Joi, 9 iulie 2026, polițiștii au fost sesizați de un bărbat din Fetești cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 8 ani, a plecat de acasă. La scurt timp, mecanicul unui tren ce circula ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2026, 11:30
(2700 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

7 Iulie 2026, 20:45


Focuri de armă la Țăndărei, patru suspecți după gratii!

Patru bărbați din Țăndărei au fost reținuți la sfârșitul săptămânii precedente, după ce au intrat cu pistoale peste membrii unei familii din oraș și au deschis focul. Procurorii susțin că ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 15:05
(2529 vizualizări - 0 comentarii)


Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița anunță de­mararea campaniei de recrutare a candidaților pentru sesiunea de admitere 2026 la Academia de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» din ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 11:20
(2029 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Căzănești!

Marți, 7 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Nordului din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 09,30-12,00, sunt afectați ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 09:55
(675 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA intervin luni, 6 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de la intersecția străzilor Principală și Măslinului, din ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2026, 09:40
(2302 vizualizări - 0 comentarii)


Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Un grav accident rutier s-a petrecut vineri, 3 iulie 2026, în zona trecerii de cale ferată Murgeanca. Un tren de călători a lovit o mașină în care se aflau două femei, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2026, 12:30
(2749 vizualizări - 0 comentarii)


Factura electronică de la RAJA Constanța

Factura electronică de la RAJA Constanța

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 15:05
(3670 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «violență în familie»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 66 de ani, din Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «violență în familie». Miercuri, 1 iulie a ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:40
(2663 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 2 iulie 2026, în intervalul orar 10,00-17,00, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de la intersecția ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:05
(2157 vizualizări - 0 comentarii)


Armășești: Reținut pentru «lovire sau alte violențe»

Miercuri, 1 iulie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Jilavele au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 21 de ani, din Armășești, sub aspectul săvârșirii infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:00
(3838 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Ialomiței din localitatea Gura Văii!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 2 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Ialomiței, din localitatea Gura Văii. Astfel, î ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 10:55
(2145 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Este interzisă arderea miriștilor și a vegetației pajiștilor permanente

Având în vedere apariția la nivel național a unor incendii de vegetație uscată, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) atrage încă o dată atenția fermierilor cu privire ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2026, 13:55
(2516 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 5,49 milioane de lei în mai 2026. 1,85 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată la buget în urma controalelor!

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna mai 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de 5,49 milioane de ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2026, 08:15
(2374 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,61%, rata șomajului la sfârșitul lunii mai 2026

La sfârșitul lunii mai 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4395 șomeri (din care 2114 femei), rata șomajului fiind de 5 ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2026, 16:40
(2401 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Gura Văii!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Ialomiței din localitatea Gura Văii, echipele RAJA  Constanța sistează furnizarea apei ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2026, 13:35
(1497 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,9 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2026, 09:35
(451 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Accident rutier, pe DN2A-E60, între două camioane

IPJ Ialomița: Accident rutier, pe DN2A-E60, între două camioane

La data de 24 iunie 2026, în jurul orei 6,00, polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident de circulație în care au fost implicate două camioane, pe DN2A ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2026, 13:50
(3087 vizualizări - 0 comentarii)


S-a întâmplat la Ograda: Doi minori, înecați în râul Ialomița!

S-a întâmplat la Ograda: Doi minori, înecați în râul Ialomița!

Pompierii ialomițeni au desfă­șurat încă de duminică, 21 iunie 2026, o amplă acțiune de căutare a doi minori, de 13 și, respectiv 17 ani, înecați în apele râului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2026, 08:20
(6923 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Traficant de droguri, arestat preventiv

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 18:00
(2670 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 167,21 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în mai 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna mai a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 167,21 milioane ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 12:10
(2681 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 23 iunie 2026, în intervalul orar 10,00-16,00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Venus din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării lucrărilor ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 10:30
(2747 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 24 Iunie-«Ziua Internațională a Iei», sărbătorită la Sala «Europa»

Miercuri, 24 iunie 2026, de la orele 18,00, la Sala «Europa» din Slobozia, Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 09:10
(3046 vizualizări - 0 comentarii)


Articole pirotehnice comercializate fără autorizație, depistate de jandarmii ialomițeni

Articole pirotehnice comercializate fără autorizație, depistate de jandarmii ialomițeni

Duminică, 22 iunie a.c., în cadrul misiunilor executate cu ocazia desfășurării evenimentului cultural «Drăgaica» din Căzănești, jandarmii ialomițeni au identificat o persoană care comercializa ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2026, 13:15
(3045 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie la intersecția străzii 1 Decembrie cu Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de 225 mm, de la intersecția străzii 1 Decembrie cu Șoseaua București din orașul Țăndărei, echipele RA ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2026, 12:40
(2688 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie în localitatea Țăndărei!

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de 350 mm, de pe strada Gării din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2026, 09:55
(2969 vizualizări - 0 comentarii)


1097 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-mai 2026

În primele 5 luni ale anului 2026, ca urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1097 persoane, dintre care 414 femei.  ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2026, 08:25
(2908 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Justin în Consiliul Superior al Magistraturii scoate la concurs posturi de judecător în cadrul Judecătoriei Urziceni

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...