Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

JD Agro Cocora susține dezvoltarea comunităților locale

JD Agro Cocora susține dezvoltarea comunităților locale

Strategia de responsabilitate so­­cială a companiei JD Agro Cocora este orientată spre sus­ținerea prin implicare și finanțare a unor proiecte considerate prio­ritare pentru dezvoltarea comunităților locale din România.
„Credem în comunitățile locale și creștem împreună cu ele susținând proiectele ce contri­buie la bunăstarea acestora. Oamenii din comunitățile locale sunt esențiali pentru dezvoltarea companiei. Sănătatea lor este la fel de importantă ca și sănătatea noastră. De aceea, am susținut în parteneriat cu autoritățile locale, în luna decembrie 2018, finan­țarea cu fondurile necesare înlo­cuirii vechiului acoperiș al dispensarului medical din comuna Reviga, județul Ialomița, cu unul nou, modern și rezistent.” a declarat Dl Hans Poulsen, Administrator JD Agro Cocora.
Astfel, în luna ianuarie 2019, întreaga comunitate alături de cadrele medicale din comuna Reviga, au putut beneficia de un dispensar medical funcțional, activitatea medicală putând fi susținută de acum înainte în condiții optime.

Sănătatea și educația, două componente importante în formarea unei societăți responsabile
Continuând seria de proiecte de responsabilitate socială, compania JD Agro Cocora crede cu tarie în sprijinirea noilor generații prin asigurarea condițiilor op­time derulării procesului educa­țional. Urmatoarea inițiativă lo­cală desfășurată de compania JD Agro Cocora a inclus renovarea școlii cu clasele V-VIII din satul Plopeni, comuna Chirnogeni, județul Constanța. Proiectul de renovare al claselor a fost vital, interiorul clădirii aflându-se într-o stare extrem de degradată, periclitând activitățile educative și diminuând starea de confort a elevilor. Acest proiect a fost pri­mit cu multă bucurie și entuziasm de către comunitatea locală, repre­zentând încă un pas în dezvoltarea comunității, creând astfel un viitor mai sigur și mai bun pentru viitoarele generații.

Despre JD Agro Cocora
JD Agro Cocora SRL aparține grupului Romania Farm Invest A/S și are ca obiect principal de activitate cultivarea cerealelor. Momentan compania exploatează o suprafață de 12.500 ha în județele Ialomița și Constanța. Compania și-a creat o echipă solidă, formată din specialiști în agricultură din România și localnici din ju­dețele Constanța și Ialomița. De asemenea, JD Agro Cocora beneficiază de experiență internațională în do­me­niul exploatărilor agricole, ceea ce înseamnă cultivarea la cele mai înalte standarde a terenurilor românești. Ferma JD Agro Cocora, a cărei construcție a fost finalizată în anul 2009, include o hală pentru mașini cu o suprafață de 3.450 m², precum și un atelier, spații pentru substanțe chimice și zone administrative. De asemenea, JD Agro Cocora deține o hală cu o suprafață de 2.550 m² și o capacitate de depozitare de 8.000 de tone, precum și un siloz de cereale cu o capacitate de 32.000 de tone, rezultând o capacitate totală de depozitare de 40.000 de tone. (P)

11 Aprilie 2019, 15:05 (4248 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: JD Agro Cocora

Comentariile cititorilor:


Cocora:
(12 Aprilie 2019, 00:52)
In Cocora, s-a finantat de catre JD AGRO Cocora amenajarea terenului de fotbal si modernizarea parcului. Amintiti de sponsorizarile facute! Va este teama sa nu iritati pe nebunul din capu' satului?
mar:
(12 Aprilie 2019, 00:20)
La noi, afacerile agricole sunt pe sistemul baron. In vestul Europei, fermierii sunt cetateni ai locului, normali , care muncesc sa isi duca o viata normala, iar nu masini de lux, vile, apartamente, nazbadiile lu copilul lui tata. Te frapeaza opulenta sefilor agricoli, inclusiv a sefilor de societati agricole falimentare tip Iliescu- Roman(sau care o fi fost premier). Se impune reforma agricola, desi trebuia sa fie facuta de mult, dar noi suntem ocupati cu legislatia in domeniul juridic si cu furtul la drumul mare din bani publici. Necesitatea limitarii numarului de ha pe perosana fizica si juridica, precum si industrializarea micului si mediului fermier. Inteleg ca avem programe de finantare europeana si de irigatii, plus subventionarea motoriniei. Ghici cui ii folosesc astfel de programe: celor care au cumparat pamant, strainilor  

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
272 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Depistat fără permis la volanul unui autoturism neînmatriculat și cu număr fals

Polițiștii Serviciului Rutier aflați în activitatea de supraveghere și control al traficului rutier pe DN2A, pe raza localității Misleanu, au oprit pentru control un autoturism cu număr de înmatriculare ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2010, 14:44
(16549 vizualizări - 0 comentarii)


Rablele, afară de pe șosele!

Efective ale Biroului Rutier Fetești, în colaborare cu reprezentanții RAR filiala Ialomița au acționat pe raza municipiului Fetești avînd drept scop scoaterea în afara părții carosabile a autovehiculelor ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2010, 14:42
(13374 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești rable


Țăndărei: Tînăr arestat

Polițiștii din Țăndărei au identificat și reținut un tînăr de 21 de ani, din localitate, pe numele căruia Judecătoria Fetești a emis la data de 3 septembrie a.c. un mandat de executare a pedepsei de 1 an ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2010, 14:42
(17531 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Acțiuni de prevenire și combatere a infracționalității

Polițiștii feteșteni au acționat pe raza municipiului, activitățile întreprinse urmărind prevenirea și combaterea infracțiunilor comise cu violență în zona barurilor, discotecilor și a altor locuri pretabile ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2010, 14:41
(16391 vizualizări - 0 comentarii)


Comandantul Poliției Slobozia, Cristian Ivan, prezent la «Convocarea șefilor polițiilor municipiilor reședință de județ» de la Sibiu

Vineri, 10 septembrie a.c., s-a încheiat la Sibiu Convocarea șefilor polițiilor municipiilor reședință de județ din cadrul inspectoratelor de poliție județene. La întîlnire a participat, din partea Ministerului ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2010, 14:22
(17752 vizualizări - 0 comentarii)


Rechizite gratuite de la Episcopia Sloboziei și Călărașilor

Copiii proveniți din familii nevoiașe vor primi rechizite cu titlu gratuit oferite de Centrul de consiliere și sprijin pentru familiile aflate în dificultate din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2010, 09:02
(18844 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Un polițist la fiecare școală

Peste 200 de polițiști ialomițeni vor participa în cele 120 de unități de învățămînt la deschiderea noului an școlar. «Zona unităților de învățămînt va fi supravegheată de patrulele de siguranță publică ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2010, 16:48
(17787 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: S-au intoxicat în pivniță cu monoxid de carbon rezultat din fermentarea mustului. O femeie a murit!

Trei persoane s-au intoxicat cu monoxid de carbon rezultat din fermentarea mustului. Tragedia s-a petrecut la Fetești, în cartierul Fetești-Gară, vineri, 10 septembrie. Proprietarul, în vîrstă de 62 de ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2010, 16:29
(11937 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești tragedie


13 septembrie-Ziua Pompierilor se desfășoară la liceul «Al. I. Cuza»

În fiecare an, la 13 septembrie, Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița sărbătorește Ziua Pompierilor din România. Pentru că anul acesta sărbătoarea coincide cu ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2010, 16:15
(10555 vizualizări - 0 comentarii)


Ciupercă reclamă evaziunea fiscală: «În Port la Constanța ajung prin Ialomița, în fiecare noapte, sute de mii de tone de cereale!»

Joi, 9 septembrie, după-amiază, autoritățile locale și județene s-au întrunit în ședința lunară de lucru a Colegiului Prefectural. De această dată lucrările Colegiului s-au axat pe infracționalitatea înregistrată ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2010, 06:14
(19574 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Bucu, Ograda și Colelia

Trei incendii la gospodăriile populației s-au petrecut în cursul zilei de miercuri, 8 septembrie a.c., începînd cu ora 10.15, cînd la dispeceratul Inspectoratului s-a anunțat faptul că anexa unei gospodării ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2010, 13:18
(19706 vizualizări - 1 comentariu)


Au furat fier de la o stație de irigații

Marți, 7 septembrie, în jurul orei 16.30, jandarmii grupei de intervenție Urziceni, aflîndu-se în patrulare pe un tronson al conductelor magistrale de transport produse petroliere din zona comunei Lilieci ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2010, 13:03
(18293 vizualizări - 0 comentarii)


Instalarea noului preot la Armășești

Instalarea noului preot la Armășești

Duminică, 5 septembrie 2010, preacucernicul părinte Stancu Bogdan Ionuț, protoiereu de Urziceni, a participat în comuna Armășești la slujba de instalare a noului preot paroh, Munteanu Cristian Ionuț. La ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2010, 12:55
(25197 vizualizări - 0 comentarii)


Maia: Bătrînă dispărută de la domiciliu, găsită în mai puțin de patru ore de la sesizare

Miercuri, 8 septembrie, la ora 16.00, agenții Postului de Poliție Maia au fost sesizați de către un localnic de 57 de ani, despre faptul că mama sa, în vîrstă de 87 de ani, diagnosticată cu amnezie temporară ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2010, 12:51
(18080 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Maia dispărută


Furturile de pe cîmp, în atenția polițiștilor

În cursul nopții de 8/9 septembrie a.c., efectivele Biroului de Ordine Publică Fetești, în colaborare cu lucrători ai Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Ialomița și Inspectoratului Județean ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2010, 12:49
(15267 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit internațional, depistat la Țăndărei

În cursul zilei de ieri, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Țăndărei au organizat și executat o acțiune ocazie cu care a fost prins și reținut un bărbat de 37 de ani, din localitate ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2010, 12:47
(20648 vizualizări - 3 comentarii)


350 de carnete reținute ca urmare a consumului de alcool la volan

În primele opt luni ale anului 2010, în urma acțiunilor desfășurate de polițiști pentru combaterea conducerii autovehiculelor sub influența alcoolului, au fost reținute 350 de permise de conducere. De asemenea ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2010, 12:45
(17506 vizualizări - 0 comentarii)


Atenționare a Finanțelor

Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Ialomița reamintește contribuabililor, persoane fizice organizați ca întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, persoane fizice autorizate, care ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2010, 12:44
(17719 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Trei șoferi beți la volan depistați doar în 24 de ore!

În numai 24 de ore, polițiștii ialomițeni au depistat trei șoferi băuți la vola. Astfel, miercuri, 8 septembrie a.c., în jurul orei 6.20, un echipaj de poliție rutieră aflat în serviciul de supraveghere ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2010, 12:43
(15800 vizualizări - 0 comentarii)


1 Septembrie 2010 la Urziceni

1 Septembrie 2010 la Urziceni

1 Septembrie este începutul anului bisericesc. Dacă în anul trecut această sărbătoare a fost prăznuită la Urziceni în Catedrala orașului, anul acesta slujba s-a săvîrșit la biserica Volna- Adormirea Maicii ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2010, 12:40
(19673 vizualizări - 0 comentarii)


Tenisul MAI s-a încheiat

Etapa finală a Campionatului de Tenis de Cîmp, organizat de Ministerul Administrației și Internelor, și-a deschis porțile în cursul dimineții de marți, 7 septembrie, la orele 9,00, la Baza Sportivă Tenis ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2010, 18:46
(19308 vizualizări - 0 comentarii)


Hoț la 11 ani!

O tînără de 24 ani, din Ograda, a reclamat Poliției din Țăndărei că persoane necunoscute i-au furat, în urmă cu aproximativ un sfert de oră, o bicicletă, pe care o lăsase nesupravegheată în spatele unui ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2010, 18:43
(20840 vizualizări - 0 comentarii)


Infractoare încarcerată

În cursul zilei de luni, 6 septembrie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Urziceni au identificat și reținut o femeie în de 36 de ani, din București, domiciliată fără forme legale în Urziceni ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2010, 18:40
(15826 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: infractor arestat


Slobozia: Hoț de găini prins în flagrant

Marți, 7 septembrie, prin 112, Poliția a fost sesizată de un cetățean despre faptul că a observat un bărbat care încearcă să fure păsări din curtea unei locuințe de pe Strada Orion, din Slobozia. Deplasîndu ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2010, 18:38
(15715 vizualizări - 0 comentarii)


Pistol cu gaze cumpărat din Bulgaria și introdus ilegal în România

Marți, 7 septembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au organizat o acțiune ce a vizat identificarea persoanelor care dețin arme ilegal. Cu ocazia acțiunii, polițiștii au ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2010, 18:37
(19281 vizualizări - 0 comentarii)


Locuri de muncă în Danemarca

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița aduce la cunoștința celor interesați că la această dată, prin intermediul rețelei EURES, sînt disponibile 30 locuri de muncă în Danemarca, pentru ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2010, 13:10
(17826 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2010, 19:35
(9758 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2010, 19:18
(8148 vizualizări - 0 comentarii)


Infracționalitate, cereale și școli, teme în ședința Colegiului Prefectural

Joi, 9 septembrie, în sala de ședințe a Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița se va desfășura ședința de lucru a Colegiului Prefectural Ialomița. Lucrările vor debuta cu ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2010, 16:32
(19833 vizualizări - 0 comentarii)


Agricultorii încetează protestele

La începutul săptămînii, luni 6 septembrie, s-a desfășurat întîlnirea Comitetului de Criză, denumit strategic «Salvați Agricultura». Scopul întrunirii l-a constituit evaluarea situațiilor de protest înregistrate ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2010, 16:31
(17425 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: LAPAR protest


Ultimele comentarii
ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...