SPORT
Fotbal, Liga a III-a, Unirea Slobozia
Victorii cu reprezentantele Brăilei
S-a scurs încă o săptămână fastă pentru Unirea Slobozia, perioadă în care elevii lui Enache Costea au bifat alte două victorii, ajungând astfel la 5 succese consecutive. Ambele victorii au fost obținute împotriva reprezentantelor județului Brăila, foarte important fiind faptul că apărarea nu a dat niciun semn de slăbiciune. La Chiscani, Unirea a învins pe Sportul din localitate la limită, 1-0, în ciuda faptului că galben-albaștrii au ratat cât pentru 3 meciuri. Unicul gol al meciului a fost reușit de mijlocașul Mihai Adăscăliței, jucător aflat într-o vizibilă creștere de formă. După acest succes, slobozenii s-au întors acasă, așteptând vizita celor de la CS Făurei, echipă reinventată de Bănel Nicoliță, fostul jucător al Stelei.
«Atacantul» Ibrian
Și a venit Făureiul lui Bănel pe o vreme rece și un teren greu. Antrenorul din teren al brăilenilor i-a inclus pe foaia de joc și pe cei doi frați ai săi: Stelică pe post de căpitan și Aurel, portar de rezervă. Făureiul l-a avut în teren și pe fostul jucător al Unirii, Valentin Apostol. Acesta a colaborat în apărare cu Alexandru Drezaliu, tânăr fundaș împrumutat la rându-i de la echipa noastră. Pe bancă a luat loc și Ștefan Duncă, fotbalist de 21 de ani, originar din Ialomița. Acesta nu a fost utilizat niciun minut, în ciuda entuziastelor solicitări venite din tribună. De la Unirea nu au ieșit în evidență Răduca, Toma sau Năstase, marcatorii obișnuiți ai echipei. A fost ziua de grație a lui Florinel Ibrian, omul bun la toate al trupei lui Enache Costea. În cei 9 ani de când evoluează la echipa mare a Sloboziei, Ibrian a fost utilizat pe toate posturile, mai puțin cel de portar. În acest sezon a evoluat cu precădere în poziția de apărător central, dar în meciul cu Făureiul a demonstrat că poate avea prestații remarcabile și ca atacant. Scorul a fost deschis în minutul 3 când Toma a executat foarte bine o lovitură liberă, iar mingea trimisă în careu a fost reluată în poartă de Ibrian. Apele s-au limpezit în minutul 35, după ce șutul violent expediat de Adrian Răduca a fost respins în corner de portarul brăilenilor, George Stavrev. Lovitura de colț l-a găsit din nou bine poziționat pe Ibrian, iar acesta a realizat dubla. Cam aceasta a fost, în mare, istoria unui meci care, în ciuda faptului că nu a avut multe faze de poartă, a plăcut spectatorilor. Enache Costea a trimis în teren următoarea garnitură de start: Dobre-Ene, Ibrian, Suciu, Gherasim-Milotin, Teodorescu, Adăscăliței, Toma-Răduca, Năstase. Au mai jucat Bălan, Chebac, Lemnaru și Șerban. Prin această victorie, Unirea se apropie la 4 puncte de liderul Rapid București, echipa feroviară având etapă liberă.
16 Aprilie 2019, 18:10 (4297 vizualizări - 0 comentarii)
«Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!»
Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»!
Echipă bazată pe tineri, atitudine și spirit de grup










