Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Fotbal, Liga a III-a, CSM Medgidia-Unirea Slobozia 2-3

IZBĂVITORUL MINUT 92

Unirea Slobozia a trăit periculos meciul din deplasare cu CSM Medgidia, una dintre echipele subțiri ale Campionatului. În cele din urmă, totul s-a terminat cu bine. Vorba unuia dintre conducătorii echipei: «În sfârșit, am trăit și noi bucuria de a câștiga printr-un gol marcat la una din ultimele faze!». Ce-i drept, până acum, acest lucru li se întâmpla doar altora... Sunt 3 puncte care, pe moment, ne apropie simțitor de liderul Rapid București, așa că ne îngăduim să privim partea plină a paharului. Totuși, cum de s-a ajuns la astfel de emoții?

4 goluri în 20 minute
Nesincronizările din apărare i-au dat din nou bătăi de cap antrenorului Enache Costea. Chiar în minutul 1, Ene a făcut pasul greșit la ofsaid, iar atacantul gazdelor Constantin Coman a pătruns și l-a învins pe Leo Dobre. Replica Unirii a venit după doar 6 minute, prin execuția lui Florinel Ibrian care ajunge, astfel, la 3 goluri în două etape, frumoasă performanță pentru un apărător. În minutul 15, tot Ibrian reacționează tardiv la o acțiune pe partea stângă a gazdelor. Vine centrarea și același Constantin Coman face 2-1. În minutul 20, Teodorescu îl lansează pe vitezistul Mihăiță Năstase, iar acesta nu-și refuză bucuria celui de-al 12-lea gol stagional și face 2-2. O fază oarecum asemănătoare se petrece două minute mai târziu. Toma scapă spre poarta adversă, golul pare iminent, dar un apărător dobrogean îl controlează serios pe slobozean la tendonul lui Ahile. Fault clar în careu, iar arbitrul indică punctul cu var. Din păcate, Toma nu mai poate continua jocul și îi lasă locul lui Nelu Bucă. Și cum un necaz nu vine niciodată singur, Adrian Răduca ratează lovitura de pedeapsă. Bucă are ocazia desprinderii în finalul reprizei, dar nu profită și agonia continuă până în ultimele minute ale jo­cului. Năstase a arătat că e în revenire de formă și și-a etalat abilitățile de pasator. Centrarea acestuia de pe dreapta a venit în prelungirile partidei, la fix pentru ca Bucă să o fructifice și să stabi­lească scorul final: 3-2 pentru Unirea. Enache Costea a folosit următorii jucători: Dobre-Ene, Ibrian, Suciu, Gherasim-Lemnaru (Comșa ’70), Teodorescu (Soare ’90)-Răduca, Adăscăliței (Șerban ’70), Toma (Bucă ’22)-Năstase.

La 2 puncte de Rapid Victoria Unirii coroborată cu semie­șecul Rapidului la Afumați apropie echipa noastră la 2 puncte de trupa fe­roviară. Totuși, nu trebuie să fim prea entuziaști având în vedere faptul că li­derul seriei are un meci în minus față de Unirea. Etapa viitoare ialomițenii nu vor juca, în vreme ce Rapidul va primi vizita modestei Agri­cola Borcea. Prin urmare, este de așteptat ca avansul echipei antrenate de Daniel Pancu să crească la 5 puncte.

23 Aprilie 2019, 17:55 (3065 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență
Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență!
Unirea Slobozia și-a găsit antrenor cu licență PRO în Liga 2: Ilie Poenaru!
Binemeritat loc 3 la final de play-out
Victorie zdrobitoare în deplasare

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
05 Iul 2026
83 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Secțiunea Publicitate online a fost actualizată!

Secțiunea Publicitate online a fost actualizată!

13 Iulie 2021, 20:05


AJFP Ialomița: Termen limită pentru depunerea Formularului 097/Noi instrucțiuni de completare a Formularelor 208, 209 și 253

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că marți, 20 iulie 2021, este termenul limită pentru depunerea notificării pentru aplicarea/încetarea aplicării sistemului ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2021, 17:20
(8574 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1 caz nou de COVID-19 în județul Ialomița

Marți, 13 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10796, fiind înregistrat 1 caz nou față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2021, 16:45
(3002 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Băut și fără permis, la volan. A devenit agresiv la spital!

Luni, 12 iulie a.c., în jurul orelor 23,00, polițiștii rutieri din Țăndărei au oprit în trafic un autoturism care circula fără a avea puse în funcțiune luminile de întâlnire. La volanul autovehiculului ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2021, 15:35
(2136 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Sudiți, dispărut

Bărbat din Sudiți, dispărut

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Sudiți desfășoară activități specifice pentru depistarea unui bărbat, în vârstă de 63 de ani, care a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit. Sesizarea a fost ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2021, 15:20
(1896 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cod Galben de disconfort termic accentuat și caniculă

Ialomița: Cod Galben de disconfort termic accentuat și caniculă

Administrația Națională de Meteorologie a emis un Cod Galben de disconfort termic accentuat și caniculă pentru mai multe județe, printre care și Ialomița, pentru marți/miercuri, 13/14 iulie ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2021, 14:20
(1556 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: «Marți, 13! Ghinionul poate fi prevenit!»

Multe persoane sunt superstițioase și consideră ziua de «Marți, 13» o zi cu ghinion, dar se întâmplă uneori să ne facem și singuri «ghinionul» prin faptul că nu suntem destul de bine informați. Începând ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2021, 19:25
(3478 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Slobozia, drogat la volanul unui autoturism

Duminică seară, 11 iulie a.c., în jurul orelor 21,00, polițiștii din Slobozia au oprit, pentru control, un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din Slobozia. Întrucât șoferul avea un comportament ciudat ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2021, 17:35
(2632 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Duminică, 11 iulie a.c., în jurul orelor 11,00, polițiștii din Urziceni, aflându-se în executarea serviciului de îndrumare și control al traficului rutier pe raza municipiului, au depistat în trafic un ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2021, 17:25
(2046 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1 caz nou de COVID-19 în județul Ialomița

Luni, 12 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10795, fiind înregistrat 1 caz nou față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2021, 16:35
(2759 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la o casă din Borănești și la o firmă de termopane din Fetești

Sâmbătă, 10 iulie a.c., în jurul orelor 13,55, salvatorii din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au intervenit în comuna Borănești, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2021, 14:25
(6622 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Incendiere intenționată a miriștei de grâu

Sâmbătă, 10 iulie a.c., în jurul orelor 13,20, salvatorii din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă pentru localizarea și lichidarea unui ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2021, 14:20
(3798 vizualizări - 0 comentarii)


Rădulești: Pisoi salvați de pompieri

Sâmbătă, 10 iulie a.c., doi pui de pisică au căzut într-o fântână dezafectată din Rădulești. Animăluțele au fost salvate de pompieri, aceștia intervenind cu mijloacele din dotare la fântâna cu o adâncime ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2021, 14:15
(3416 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Cotorca

Un accident rutier s-a produs în satul Cotorca, aparținând comunei Ciocârlia. Astfel, duminică, 11 iulie a.c., în jurul orelor 12,00, Detașamentul de Pompieri Urziceni a intervenit cu o autospecială de ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2021, 14:05
(3185 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Cotorca accident


AJOFM Ialomița: 4,42%-rata șomajului în luna mai 2021

La sfârșitul lunii mai 2021, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4146 șomeri (din care 1863 femei), rata șomajului fiind de 4,42%, cu 0,29 puncte procentuale ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2021, 11:55
(2382 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Duminică, 11 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10794, nefiind înregistrat vreun caz nou față ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2021, 16:25
(1913 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: Trei persoane rănite într-un accident rutier

Bărbulești: Trei persoane rănite într-un accident rutier

În dimineața zilei de duminică, 11 iulie a.c., la ora 3,30, în zona localității Bărbulești, s-a produs un accident rutier. Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că în timp ce un bărbat, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2021, 13:10
(2111 vizualizări - 2 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1 caz nou de COVID-19 în județul Ialomița

Sâmbătă, 10 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10794, fiind înregistrat 1 caz nou față de ziua ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2021, 16:40
(4017 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Parfumuri contrafăcute, confiscate de polițiști

În ziua de joi, 8 iulie a.c, polițiștii din Urziceni au confiscat 24 de cutii cu parfumuri ce păreau a fi contrafăcute. Bunurile erau comercializate pe stradă de un bărbat, de 47 de ani, din Bărbulești ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2021, 19:15
(3998 vizualizări - 2 comentarii)


Urziceni: Doi răniți în urma unui accident rutier

Urziceni: Doi răniți în urma unui accident rutier

Accident de circulație pe șoseaua care leagă municipiile Urziceni și București. Evenimentul rutier a fost anunțat la 112 în ziua de vineri, 9 iulie 2021. Din verificările efectuate a reieșit că tragedia ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2021, 19:05
(3705 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Urziceni accident


Grindu: Reținut pentru fapte de «violență» și «distrugere»

Un tânăr de 30 de ani, domiciliat în localitatea Grindu, a fost reținut pentru 24 de ore în ziua de joi, 8 iulie 2021. Activitatea infracțională reținută în sarcina acestuia constă în faptul că, la data ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2021, 18:50
(3143 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Copiii din oraș, polițiști pentru o zi

Slobozia: Copiii din oraș, polițiști pentru o zi

Vineri, 9 iulie a.c., polițiștii rutieri și cei de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au fost sesizați direct de un grup de peste 60 de copii din cadrul Clubului Interact, cu privire ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2021, 18:40
(3046 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Atenție, se întrerupe energia electrică!

E-Distribuție Dobrogea informează cu privire la faptul că în perioada 12-16 iulie a.c., se vor desfășura lucrări de reparații ale liniilor de înaltă tensiune. Din această cauză în anumite localități din ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2021, 17:35
(3796 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Vineri, 9 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10793, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2021, 16:45
(2764 vizualizări - 0 comentarii)


Verificări în teren realizate de APIA

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând de vineri, 09.07.2021, inspectorii APIA și cei ai instituțiilor de specialitate delegate demarează controlul la fața locului ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2021, 14:25
(3162 vizualizări - 0 comentarii)


Movila: Îngroziți de un șofer băut

Un bărbat de 53 de ani, din localitatea Movila, a băgat spaima în cetățenii din localitate. După ce și-a făcut curaj cu mai multe pahare cu băutură, acesta s-a urcat la volanul unei mașini și a început ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2021, 19:20
(2857 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: La volan, cu permisul suspendat

Miercuri, 7 iulie a.c., polițiștii din Slobozia au oprit, pentru control, o autoutilitară care se deplasa pe șoseaua de centură a orașului. La volanul acesteia a fost identificat un bărbat, în vârstă de ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2021, 18:55
(2599 vizualizări - 0 comentarii)


Glodeanu Siliștea: Doi răniți în urma unui accident rutier

Glodeanu Siliștea: Doi răniți în urma unui accident rutier

Pompierii din Urziceni au intervenit joi, 8 iulie a.c., în cazul unui accident rutier, în care a fost implicat un autoturism care s-a răsturnat într-un șanț în afara părții carosabile. La locul evenimentului ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2021, 18:40
(2835 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Joi, 8 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10793, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ziua ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2021, 16:35
(3638 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Se efectuează plata ajutorului de stat pentru ameliorarea raselor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, informează că efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2021, 14:10
(3618 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Ciochina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sătenii tăi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Loredana în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Topic în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Ion în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Rodica în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Dadi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Bogdanel Nicolae în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Un cetatean în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Niculina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sile în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Maria Apostol în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Consilier în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Miruna N în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive @gigel în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Suveran în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Vali în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...