Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Ultramaratonistul Cornelius

Ultramaratonistul Cornelius

Cornelius Constantin e singurul ultramaratonist din Ialomița. A început să alerge în urmă cu 7 ani, a participat la primul maraton după numai 4 luni de pregătire, iar de 3 ani participă la ultramaratonul anual de 100 de kilometri de la Valea Plopului. «Dacă pentru mine lupta va dura o zi și gata, pentru copiii din Valea Plopului această luptă cu neajunsurile este zilnică!» ne spune el modest.

Dependența de alergare La prima vedere, Cornelius Constantin pare un om obișnuit. Mai degrabă scund, subțire ca o așchie, nici 70 de kilograme.... Dar, dacă ajungi să îl cunoști, descoperi un om extraordinar. Și îți este imposibil să rămâi indiferent. Întâi te cucerește zâmbetul lui. Apoi te molipsești de optimism. Iar într-un final, ajungi să îți dorești să îi urmezi exemplul. Căci de 7 ani viața lui Cornelius este un exemplu de urmat... «M-am apucat de alergat în 2012, tot prin aprilie... Întâi ca să scap de anturaj și obiceiurile proaste. Beam, fumam, făceam ce face toată lumea. Alergam de capul meu câte un kilometru-doi... Într-o zi, am găsit pe net un program de antrenament în 4 luni, pentru participarea la maraton. Și-am zis să văd cum e...». Așa începe povestea lui Cornelius și a pri­mu­lui maraton la care a participat, primul dintr-un șir fără număr, căci de-acum nu mai știe la câte maratoane a participat în cei 7 ani de când aleargă zilnic zeci de kilometri, cu o regularitate de metronom. «Este maratonul pe care mi-l amintesc cel mai bine... Pentru un maratonist, maratonul începe la kilometrul 30. Îmi aduc aminte că, la un moment dat, am văzut o scurtătură și am vrut să renunț. Voiam doar să ajung la finish, să mă odihnesc. Dar, cumva, am avut puterea să rezist tentației și am mers mai departe. Iar cu un kilometru înainte de linia de sosire, am îmbrățișat borna și toate durerile au dispărut, de parcă aș fi fost la kilometrul 1... Atunci am descoperit că alergarea e motivațională și dă dependență!».

Drumul de la maraton la ultramaraton După 3 ani de participare la maratonuri, Cornelius a simțit nevoia unei noi provocări. Deja cursele de 40 de kilometri nu-l mai provocau, tânjea după noi orizonturi și noi limite. Le-a descoperit în ultramaratonul de la Valea Plopului, la care participă de 3 ani. «Ca să faci ultramaraton, trebuie să alergi 1600-1700 de kilometri în lunile de pregătire. Așa nu ieși epuizat din cursă, doar puțin obosit. Prima dată nu am știut ce mă așteaptă și am alergat ultramaratonul în vreo 15 ore... Apoi am înțeles că, dacă te antrenezi din greu, suferi mai puțin în cursă. Și de-atunci antrenamentele mele sunt riguroase!». Pentru Cornelius, antrenamentele rigu­roase presupun 30 de kilometri de alegare zilnic, sală, masaj, înot și regim alimentar adecvat. Altfel corpul cedează. Cornelius spune că a avut noroc de o slujbă de noapte, care să-i permită luxul de a alerga ziua... Și de o a doua slujbă, de distribuitor de pliante, în week-end, care îi permite să continue să alerge. «Am slujba ideală!» spune el râzând, iar zâmbetul lui devine molipsitor. E tonic, modest, responsabil... Și gata oricând să-ți povestească cum l-a schimbat pe el alergarea. Atât de mult încât acum se gândește că nici ultramaratonul nu mai e de ajuns. «Vreau să particip la un triatlon. Adică alergare, înot și ciclism... E doar un gând, nu știu în ce fel să-l pun în practică. Dar vreau mai mult, vreau să-mi testez limitele corpului...». Îl tentăm cu o campanie de strângere de fonduri, pentru a-și înde­plini visul. Ne refuză politicos. «Firmele cer lucruri pe care nu cred că le-aș putea face... Poate vor să fiu pe primul loc, poate vor publicitate. Prefer să rămân așa. A, dacă s-ar putea, mi-aș dori ca cineva să mă audă și să organizeze și aici, la Slobozia, concursuri de alergare. Implică niște costuri, într-adevăr, dar rezultatele sunt spectaculoase. Acolo unde alerg eu văd oameni veniți din toată țara. Iar apoi povestesc luni în șir despre cursele la care participă...».

Un ambasador al taberei de la Valea Plopului
Ca să ajungă la performanța de a alerga 30 de kilometri zilnic pentru maraton și ultramaraton, Cornelius a devenit propriul lui antrenor. «Nu am un antrenor! Mă antrenez singur și îmi ascult corpul. Dacă el spune să alerg doar 20 de kilometri azi, așa fac... Știu că voi putea mai mult mâine. Toți putem face asta! La început alergam o tură și mă dureau toate. Corpul se revoltă! Dar toate trebuie să înceapă de undeva. Începi cu 100 de metri de alergare și 100 de metri de plimbare... Și, într-o bună zi, dacă perseverezi, poți reuși. În lumea asta, a alergătorilor, există o vorbă. Dacă vrei să alergi, aleargă 2 kilometri... Dacă vrei o experiență, aleargă un maraton! Dacă vrei să vorbești cu Dumnezeu, aleargă ultramaratonul...». Până acum, Cornelius a vorbit de câteva ori cu Dumnezeu și se pregătește să o facă încă o dată... Ultramaratonul «100 for Children» este un eveniment sportiv de alergare pe o distanță de 100 kilometri, distanță între București și tabăra de la Valea Plopului, unde Asociația «ProVita» a creat o comunitate în care 300 de copii și adulți trăiesc aici, învață și muncesc, încercând să se descurce singuri, având grijă unii de ceilalți. Cornelius Constantin este unul dintre ambasadorii care atrage atenția asupra acestui proiect unic în România. Iar pe blogul său, http://puterea-ta-infinita.blogspot.ro/ explică și de ce a ajuns să alerge: «Îmi place să cred într-o lume în care oricine poate ajuta pe cineva fără să ceară nimic în schimb. Dacă asta este nebunie... Atunci da, sunt nebun!».

Cei interesați să doneze fonduri pentru copiii de la Valea Plopului o pot face căutând urna instalată de Cornelius Constantin la Clubul Tineretului din Slobozia. «Donația mi­nimă este de 10 lei... Și, dacă măcar pentru o zi, ai renunțat la viciile tale să-i ajuți pe alții, ți-aș fi recunoscător. Personal, dar și în numele acestor, vă mulțumesc anticipat!» scrie Cornelius pe blogul lui.

1 Mai 2019, 11:20 (5275 vizualizări - 2 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Go Forest Gump,Go! :
(1 Mai 2019, 15:07)
Mă Cornele,bravo!Nu ai tu diplome pompoase,platite ca multi doctoranzi si licentiati din oras dar se pare ca nici nu ai nevoie.Probabil ca nici logaritmii si functiile algebrice nu erau de nota 8 pentru tine dar din nou,este mai putin important!Ca multi dintre noi-ai fumat,baut,distrat,traindu-ti o parte din viata cu prietenii.Care se cunoaste,vand usor.Ai ales alergarea si un altfel de viata decat multi dintre noi.Si poate nici nu ai zilnic sume indestulatoare de bani la dispozitie,tricicleta de senator ori bicicleta de deputat.Pardon!Aia nu au bancnote de 10 lei in buzunare si nici nu frecventeaza"clubul".Asa ca da-i bătaie cu banii ce se vor strange in cutiuta de la Clubul Tineretului-de la popor si fi asa cum simti! Go Forest Gump, Go!
Vlad Tepes:
(1 Mai 2019, 14:55)
Un exemplu de OM care se abandoneaza si isi dedica timpul liber unor cauze lipsite de egoism....dimpotriva, doar daruire, omenie, altruism. Cinste lui. Ai toata admiratia mea.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 14 Sep 2026
284 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Fetești: Beat la volan, reținut de polițiști 

Marți, 14 aprilie 2026, polițiștii ialomițeni au oprit pentru control un autoturism ce se deplasa pe strada Câmpului, în municipiul Fetești, la volanul căruia a fost identificat un bărbat ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2026, 15:00
(3507 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Borănești și Bărcănești. O persoană a fost reținută!

Sâmbătă, 11 aprilie 2026, polițiștii ialomițeni au depistat și reținut pentru 24 de ore una dintre persoanele implicate într-un dosar de «tentativă de omor», care se sustrăgea ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2026, 07:20
(13884 vizualizări - 0 comentarii)


Hristos a Înviat!

Hristos a Înviat!

Redacția Independent

vă dorește

Sărbători Fericite

alături de cei dragi!

12 Aprilie 2026, 00:05


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Miercuri, 8 aprilie 2026, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută de Patriarhia Română, respectiv ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 16:20
(5989 vizualizări - 0 comentarii)


364 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în pimele două luni ale anului 2026

În primele două luni ale anului 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 364 persoane ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 13:50
(6229 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii din Slobozia

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii din Slobozia

În perioada 15-21 aprilie 2026, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Izvorul Tămăduirii» al străvechiului așezămâ ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 12:20
(7751 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța în perioada Sărbătorilor Pascale

RAJA Constanța aduce la cunoștință abonaților din întreaga arie de operare că în intervalul 10-13 aprilie 2026, casieriile și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 12:05
(6097 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Mircea cel Mare din orașul Fetești!

Ca urmare a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Mircea cel Mare din orașul Fetești, echipele Constanța sistează furnizarea apei potabile marți ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2026, 14:10
(6510 vizualizări - 0 comentarii)


Urban SA Slobozia: Circulație închisă pe strada Mihai Viteazu, din cauza unei avarii

Echipele de intervenție acționează pentru remedierea avariei apărute la rețeaua de canalizare care preia apele uzate din Cartierul 500 și le transportă către stația de pompare Cuza Vodă. Urban SA Slobozia ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2026, 11:40
(3375 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Razie și percheziții la Urziceni și Bărbulești

IPJ Ialomița: Razie și percheziții la Urziceni și Bărbulești

Polițiștii ialomițeni au desfășurat vineri, 3 aprilie 2026, razii și percheziții la Urziceni și Barbulești. Astfel, au fost peste 250 de persoane legitimate, fiind verificate și 225 de autovehicule ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2026, 17:50
(1816 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: 176 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române

IJJ Ialomița: 176 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române

Joi, 2 aprilie 2026, la sediul Jandarmeriei Ialomița, în contextul «Zilei Jandarmeriei Române», a fost organizată o întâlnire cu foștii comandanți ai instituției. ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 17:35
(599 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cu o alcoolemie de 3,11 mg/l alcoolpur în sânge, la volan!

Ialomița: Cu o alcoolemie de 3,11 mg/l alcoolpur în sânge, la volan!

Polițiștii ialomițeni au surprins în trafic un bărbat aflat la volanul unui autoturism. După testarea cu alcooltestul, polițiștii au fost surprinși să descopere că șoferul avea 3,11 mg/l alcoolpur ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 16:50
(698 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 558 milioane de lei pentru motorina aferentă anului 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, a efectuat plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură, aferentă perioadelor 1 ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 13:05
(6111 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale și amenzi înaintea Sărbătorilor Pascale

În perioada 24- 30 martie 2026, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a desfășurat prima etapă a acțiunilor de control specific Sărbătorilor Pascale, verificâ ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 09:10
(2049 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru port ilegal de armă

Polițiștii din Urziceni au depistat în trafic, pe raza municipiului Urziceni, un bărbat în vârstă de 37 de ani, din localitate. În urma controlului efectuat, asupra acestuia a ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2026, 18:50
(2187 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean Ialomița: «Tradiție și Credință» la Conacul Bolomey

Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița organizează evenimentul cultural «Tradiție și Credință», ce va avea ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2026, 08:35
(5337 vizualizări - 0 comentarii)


Olimpiada Națională de Arte Vizuale: Tineri artiști din Ialomița își expun creațiile la Muzeul Național al Agriculturii!

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia și Liceul de Arte «Ionel Perlea» Slobozia ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2026, 08:20
(2859 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Reținut pentru că a condus în stare de ebrietate

Un bărbat de 49 de ani a fost reținut, pentru 24 de ore, fiind depistat la volanul unei mașini, în stare de ebrietate. Polițiștii l-au oprit în trafic, iar pentru că prezenta halenă alcoolică ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 13:20
(898 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune preventivă în unitățile de învățământ din Urziceni 

Joi, 26 martie 2026, polițiștii și jandarmii ialomițeni au desfășurat activități preventive în cadrul unităților de învățământ din Urziceni, dar și în cele din localitățile î ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 12:40
(2629 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 31 martie 2026, termen-limită pentru depunerea Formularului 398

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor interesați că marți, 31 martie 2026, este termenul-limită de depunerea a Formularul 398-«Declarație ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 11:30
(4766 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale ample înaintea Sărbătorilor Pascale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor desfășoară, la nivel judetean, acțiuni de monitorizare, prevenție și control, pentru protejarea sănătății publice. Recomandarea reprezentanților ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 10:00
(1051 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,95%, rata șomajului la sfârșitul lunii februarie 2026

La sfârșitul lunii februarie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4664 șomeri (din care 2190 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 09:30
(485 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Fabrică ilegală de tutun, descoperită de polițiști

Urziceni: Fabrică ilegală de tutun, descoperită de polițiști

Luni, 23 martie 2026, polițiștii ialomițeni, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2026, 15:10
(1597 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziție de fotografie

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziție de fotografie

În organizarea Consiliului Județean Ialomița, a Centrului Cultural «Ionel Perlea» și a Parohiei «Buna Vestire» din Slobozia, miercuri, 25 martie 2025, va fi vernisată expoziția ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2026, 15:05
(596 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții domiciliare la Făcăeni, patru persoane reținute 

Sâmbătă, 21 martie 2026,  polițiștiii ialomițeni au desfășurat o razie de amploare pe raza comunei Făcăeni, având ca scop menținerea și consolidarea climatului de ordine și siguranță ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2026, 15:00
(1411 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: 7,55 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna februarie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna februarie a.c., 25 inspecții fiscale, 5 controale inopinate și 17 verificări ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2026, 12:20
(735 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Modificări legislative privind acordarea subvențiilor din Bugetul Asigurărilor pentru Șomaj

În Monitorul Oficial nr. 181/09.03.2026 a fost publicată Ordonanța de Urgență nr. 11/2026, pentru modificarea și completarea Legii nr. 76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2026, 13:20
(5337 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Marșul pentru Viață»

Protopopiatul Slobozia: «Marșul pentru Viață»

Sâmbătă, 28 martie 2026, Protopopiatul Slobozia organizează ediția a XVI-a a evenimentului dedicat susținerii vieții, speranței și solidarității, «Marșul pentru Viață”, care va avea ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2026, 12:50
(2086 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Este interzisă arderea miriștilor și a vegetației pajiștilor permanente!

Având în vedere apariția la nivel național a unor incendii de vegetație uscată, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) atrage atenția fermierilor cu privire la interzicerea ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2026, 10:55
(1280 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Produse din pește cu adaos de apă

Analize de laborator au indicat un conținut de apă adăugată peste limitele admise pentru mai multe sortimente de produse din pește. Întrucât o parte dintre aceste produse au ajuns pe rafturile ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2026, 11:10
(1551 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cetățeanul x în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! Mariana în Fabrica de acadele de la Slobozia Mariana în Fabrica de acadele de la Slobozia Dalia B în Planul de măsuri al URBAN SA Slobozia, aprobat de autoritățile de mediu Hai, hai... în Circulație cu program pe «drumul de șantier» amenajat în locul podului rutier peste râul Ialomița SorinB în Drumul de legătura dintre «Podul lui Mihăilă» de peste râul Ialomița și DN2A, asfaltat contribuabil în Prefectura Ialomița cere Primăriei Slobozia să revoce acordarea terenurilor pentru tinerii din oraș contribuabil în Strada Pescăruș din Țăndărei, complet modernizată pentru a deservi un nou centru comercial Riveran în Strada Pescăruș din Țăndărei, complet modernizată pentru a deservi un nou centru comercial Cetatean în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Anonymus în Circulație cu program pe «drumul de șantier» amenajat în locul podului rutier peste râul Ialomița Gigel în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! Ioan în Soluții alternative pentru alimentarea cu apă a Spitalului Județean de Urgență Slobozia Nela în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! cetatean în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! Vali Predescu în Cum se «prăjesc» banii publici sau zile de dezmăț pentru localitățile ialomițene @parinte în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean contribuabil în Circulație cu program pe «drumul de șantier» amenajat în locul podului rutier peste râul Ialomița părinte în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Cetatean în Comisarul șef Mihai Dobre, declarat «admis» la concursul pentru șefia Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...