Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Criza continuă

Fotbal, Liga a III-a, Unirea Slobozia-CS Tunari 2-2

Criza continuă

Actualul final de sezon parcurs de Unirea Slobozia seamănă izbitor cu cel de acum 2 ani. Și atunci, ca și acum, s-a vorbit de lupta pentru promovare, iar în ultimele etape victoria devenise intangibilă. Sâmbătă, 18 mai a.c., cu CS Tunari, galben-albaștrii au bifat al patrulea meci consecutiv fără succes și nu mai știm al câtelea joc pierdut în ultimele secunde. Ilfovenii au început mai determinați, iar acest lucru s-a concretizat prin des­chiderea scorului. În minutul 20, o incursiune pe partea dreaptă a oaspeților l-a prins pe picior greșit pe apărătorul Adrian Ghe­rasim. Centrarea a fost reluată în poarta lui Călinoiu de Vălimăreanu. A venit apoi re­plica Unirii și execuțiile unui jucător ale cărui calități trebuiau mai intens exploatate în cei 6 ani de când se află în lotul mare al Unirii.

Eurogolurile lui Teodorescu
Mijlocașul central Gabriel Teodorescu și-a anunțat pofta de gol în minutul 28, cu un șut de la distanță care a trecut puțin peste transversală. În minutul 30, lovitura liberă de la 30 metri este executată perfect de «Caramea» și Unirea egalează. Urmează atât în prima, cât și în a doua repriză un iureș ofensiv al Sloboziei, marcat de trei ocazii ratate de Năstase și una de Nelu Bucă. Pentru golul de 2-1 este nevoie de inspirația aceluiași Teodorescu. Acesta prinde în minutul 75 un șut superb de la 20 metri, ușor la­teral stânga, iar mingea mușcă vinclul porții adverse. Meciul merge spre victoria Unirii, dar nu este de acord veteranul oaspeților, Alin Ilin, care profită de letargia apărătorilor noștri și egalează în al patrulea minut de prelungiri. Se termină 2-2, iar Unirea este în pericol să piardă podiumul. La acest semieșec au participat următorii jucători: Călinoiu-Ene, Ibrian, Suciu, Gherasim-Adăscăliței, Șerban, Teodorescu-Năstase, Bucă, Toma. Au mai jucat Topor, Răduca, Bălan și Milotin.

21 Mai 2019, 22:05 (3285 vizualizări - 9 comentarii)

Citiți și:
Echipă bazată pe tineri, atitudine și spirit de grup
Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență
Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență!
Binemeritat loc 3 la final de play-out
Victorie zdrobitoare în deplasare

Comentariile cititorilor:


!:
(28 Mai 2019, 17:59)
I.. , daca te da afara de la Unirea, mori de foame! Nu mai poti pacali pe nimeni!
Darius G:
(28 Mai 2019, 03:08)
I., decat sa comentezi pe aici , mai bine iti vezi de grupa ta de copiii. Poate mai pacalesti vreun parinte, sa-ti mai dea si tie o cafea ca esti bun de asa ceva. Are C.I. grija de tine, dupa ce nu i-ai mai primit copilul la antrenamente......te vede de sus de acolo si iti ia inapoi tot ce ti-a dat ATARNATORULE PS: Ai aflat numarul de la politie , ca mai deunazi nu il stiai:)))
Pentru Aldo:
(27 Mai 2019, 21:49)
Nu depinde nici de Lemnaru , nici de Enache, nici de nimeni! Ai putere financiara ,promovezi! Nu ai...stai frumos in banca ta si te zbati la mijlocul clasamentului ! Rapid buget de 1 milion de euro... turnu măgurele la fel...miercurea ciuc la fel! Despre ce vorbim? Atat primim atat oferim !
Pentru Aldo:
(27 Mai 2019, 21:32)
Aldo, nu stiu cum sa iti zic dar cand ai zis sa vina antrenori precum Ionescu... e clar! Esti unul din cei maxim 10 prieteni ai acestui om care a păcălit pe unde a fost! A luat grupe gata formate de alti antrenori si el doar a cules roadele! Si sa nu uitam ca atunci cand a promovat echipa in liga 2 si pe tudorica daca il puneam antrenor..promovam! Enache este antrenor bun, dar cum sa mai motivezi jucători cand nu sunt platiti cu lunile! Dar stii cum e: ai salariu 20 milioane , joci de 20 milioane sau aduci jucatori de 20 milioane! Vrei fotbaliști mai buni da salarii de peste 30 milioane si o sa ai performanță! Dar atata timp cat nu ai bani ,nu poti face performanță ! Nu vine nimeni sa stea pe 20 milioane si din banii astia sa isi plateasca si utilitățile la apartamente!
Aldo:
(23 Mai 2019, 22:37)
Voi ăștia bătrâni din echipă nu vedeți ca nu va mai duc picioarele, lăsați fraților pe cei tineri sa joace. Ce aveți cu Teodorescu sau cu ceilalți in floarea vârstei(vezi Ibrian care aleargă ca un maratonist meci de .meci-bravo Ibri)...Echipa trebuie recladita in jurul unor jucători potenti fizic, nu ca voi bătrânii care jucați odată la 3 meciuri. Bătrânilor, va tot plangeti ca jucați accidentați si neplătiti,dar lasati-va băieți de fotbal dacă nu mai puteți. Dacă vine un antrenor pus pe treabă precum Ionescu sau altul de pe la București(care vrea performanță),unii bătrâni pleacă in secunda doi din lot.Asa cu Enache va mai fofilati si fentati fotbalul. Ps.Caramea abia acum si-a dat seama ca vrea sa faca ceva cu cariera lui,deci lăsați băiatul sa joace .
Andrei:
(23 Mai 2019, 17:20)
Stați liniștiți comentatori de doi lei si suporteri de carton că o să renunțe bătrânii la echipă,ii lăsăm pe acești tineri fenomenali care au ajutat echipa decât la cărat echipament si apă,ii lăsăm să stea neplătiti cu lunile si sa joace accidentați cum au facut o bătrânii,il lăsăm pe caramea sa joace ca a jucat 10 meciuri in 3 ani
Vasi :
(23 Mai 2019, 03:33)
Antrenorul e pus din cauza primarului nici de Cum sa aibă stofa de antr..Și adevărat soare da indicați mai mult ca antrenoru de pe banca ,nu sa mai văzut așa ceva și vrei sa promovați
Aldo:
(23 Mai 2019, 00:54)
Clar trebuie schimbat antrenorul,echipa nu are nicio idee joc.Nici măcar autoritate nu are sa se mai impună antrenorul, a ajuns sa vorbeasca Soare peste el si sa dea indicații mai multe ca antrenorul .Degringolada asta de pe bancă se vede si pe teren. Si la nivel de lot este nevoie de jucatori,renunțați la cei bătrâni si aduceți tineri,măcar jucători de 23-24 de ani, ne-am săturat de jucători bătrâni precum Buca(care in meciurile cu echipe care au fundași buni nici măcar nu mișcă). Echipa trebuie construită cu jucători precum Teodorescu, Gherasim,Suciu sau Adascalitei-tineri in floarea vârstei. Dacă Ilie Lemnaru continuă tot cu antrenorul acesta slab, înseamnă ca este mână in mână cu el.... Ps:Caramea tine-o tot așa, dacă renunți si la vicii ,poți ajunge chiar la liga 1,tu ai talent cu carul tinere !!
Iuli23:
(22 Mai 2019, 00:42)
Schimbați antrenorul și aduceți jucători de calitate nu 2 la leu dacă vreți performanta

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 07 Iul 2026
256 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: Luna octombrie, luna siguranței on-line

Peste 80 de elevi de la Colegiul Național «Grigore Moisil» și Liceul Tehnologic «Sfînta Ecaterina», din Urziceni, au fost informați despre navigarea în siguranță în mediul on-line. Astfel, la data de 1 ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2016, 14:10
(3902 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Săveni produs de un șofer băut la volan

Miercuri, 19 octombrie a.c., pe DJ201, în localitatea Săveni, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. Din verificările efectuate de polițiștii ajunși la fața locului s-a stabilit ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2016, 12:20
(5663 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Săveni accident


AJOFM Ialomița: Rezultate la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți

Joi, 20 octombrie 2016, la nivel național s-a organizat, sub îndrumarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți. Acest eveniment s-a desfășurat și ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2016, 10:45
(6697 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții ale Poliției în Ialomița. «Evaziune fiscală» în servicii de publicitate!

Joi, 20 octombrie a.c., polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, sub supravegherea Parchetului de pe lîngă Tribunalul București, pun în aplicare 34 de mandate de percheziție ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2016, 12:10
(7374 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier la Slobozia. Șoferul a fugit de la locul faptei!

Un tînăr de 23 de ani din Slobozia s-a ales cu un dosar penal după ce a provocat un accident rutier, în zona Muzeului Național al Agriculturii. Fără să dețină permis de conducere, după ce a băut cîteva ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2016, 18:53
(6682 vizualizări - 0 comentarii)


Pieton accidentat mortal la Ciochina

Marți, 18 octombrie 2016, pe DN2A, în localitatea Ciochina, s-a produs un accident rutier soldat cu decesul unei persoane. Din verificările efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, s-a stabilit că ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2016, 16:20
(4108 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Amenzi de peste 36500 de lei, 10 de permise reținute

În perioada 17-19 octombrie 2016, polițiștii ialomițeni au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru conștientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2016, 15:55
(5610 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Trei bărbați, cu vîrste cuprinse între 50 și 60 de ani, au fost depistați în perioada 17-19 octombrie 2016 de polițiștii rutieri în timp ce conduceau autovehicule pe drumurile publice deși au consumat anterior ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2016, 15:40
(3594 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Arestați pentru «furt calificat»

În cursul zilei de marți, 18 octombrie 2016, polițiști de Investigații Criminale au acționat pe raza județului Ialomița pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2016, 15:20
(5354 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Tîrg: Bătrînă de 82 de ani, victimă a unui furt

În urmă cu 2 zile, fiica unei femei de 82 de ani, din localitatea Fierbinți-Tîrg a sesizat Poliția cu privire la faptul că mama sa a fost victima infracțiunii de furt. Victima le-a relatat anchetatorilor ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2016, 18:40
(5556 vizualizări - 1 comentariu)


Gîrbovi: Accident rutier, provocat de un șofer băut

Accident rutier la Gîrbovi, la sfîrșitul săptămînii trecute, produs de un bărbat de 49 de ani, cu domiciliul în aceeași localitate. Șoferul a scăpat cu viață, însă s-a ales cu un dosar penal pentru conducere ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2016, 13:20
(4874 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Gârbovi accident


DSVSA Ialomița: Macrou contaminat, retras de la comercializare

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, prin personalul de specialitate, în perioada 10-12 octombrie 2016, ca urmare a unei notificări primite de la DSVSA Bucuresti, a dispus ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2016, 12:25
(4878 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Atestarea si certificarea întreprinderilor sociale/întreprinderilor sociale de inserție

În cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița s-a înființat Compartimentul de Economie Socială, ce are ca obiectiv consolidarea coeziunii economice si sociale, ocuparea forței de ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2016, 18:20
(5904 vizualizări - 0 comentarii)


Infractor din Fetești, arestat

Un bărbat care se sustrăgea executării unei pedepse privative de libertate a fost depistat de polițiști. Astfel, polițiștii de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2016, 17:10
(4878 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a Poliției Rutiere în zona Urziceni

În cursul zilei de marți, 11 octombrie a.c., polițiștii rutieri au acționat pe raza municipiului Urziceni pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, precum și ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2016, 15:35
(5273 vizualizări - 0 comentarii)


APM Ialomița: Buget suplimentat pentru «Casa Verde Clasic»

În cadrul programului «Casa Verde Clasic», Agenția pentru Protecția Mediului Ialomița a înregistrat, pînă la data de 12 octombrie 2016, un număr de 113 dosare, în valoare de 679937lei. Avînd în vedere dispoziția ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2016, 14:05
(4613 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Urmărit pentru «tentativă de omor», arestat

Polițiștii de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2016, 12:45
(4727 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Șomajul, în creștere ușoară

La sfîrșitul lunii septembrie 2016, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița se aflau înregistrați 6791 șomeri, din care 1074 șomeri indemnizați, respectiv 5717 șomeri neindemnizați ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2016, 11:20
(5054 vizualizări - 0 comentarii)


Firmă specializată în prelucrarea lemnului, sancționată de Garda de Mediu Ialomița

Comisarii Gărzii de Mediu Ialomița au sancționat o societate specializată în prelucrarea lemnului, cu sediul social în județul Suceava, care funcționa ilegal în incinta fostului CAP din Grivița. Reprezentanții ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2016, 16:20
(11770 vizualizări - 0 comentarii)


SC TRANSMIM SRL

angajează
FUNCȚIONAR ECONOMIC
2 posturi
în următoarele condiții
-studii medii
-vechime minim 3 ani
Relații la telefon
0243/213.390, 0372/721.701

7 Octombrie 2016, 10:40


angajăm

sudori/lăcătuși/muncitori necalificați
pentru șantier București.
Se asigură contract, cazare,
transport și salariu de 10 lei
la ora pontată.

Relații la telefon
0728/872.559
0733/927.239

7 Octombrie 2016, 10:30


anunț angajare

Societate activă din 2007 în Franța căutăm
ajutor/ucenic la asamblare lifturi
Locul de muncă este în Franța
și presupune muncă fizică,
trezire dimineața devreme.
Căutăm o persoană între 18 și 30 de ani,
permisul de conducere ar fi un plus.
Cerințe: harnic, dinamic, serios și motivat.
Salariul este de 900 euro net,
program de lucru de luni pînă vineri,
de la 08,00 la 17,00.
Dacă lucrați de luni pînă sîmbătă,
salariul net este 1050 euro și
orele suplimentare se plătesc
separat. Salariul de bază crește
în funcție de dedicația angajatului.
Trimiteți CV cu poză la adresa
[email protected]
sau SMS (NU SUNAȚI!)
la numărul 0033662802304
și vă vom contacta ulterior.

7 Octombrie 2016, 10:10


IPJ Ialomița: Noutăți în organizarea concursului de încadrare directă ca polițiști

Cei care doresc să se înscrie pe cele 63 de posturi de agent de poliție scoase la concurs de Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița, trebuie să știe că:
-există doar limită minimă de vîrstă ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2016, 16:25
(4894 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: «Alături de Oameni... pentru Oameni»

Programul social «Alături de Oameni... pentru Oameni» a fost inițiat în anul 2009 din dorința de a veni în întîmpinarea problemelor resimțite de persoanele din comunitate aflate în dificultate și care din ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2016, 14:05
(3714 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 3 accidente, cinci persoane rănite

La sfîrșitul săptămînii precedente, în perioada 30 septembrie-2 octombrie 2016, pe raza județului Ialomița s-au produs 3 accidente rutiere, soldate cu rănirea a cinci persoane. Primul dintre acestea s-a ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2016, 13:15
(3620 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Amenzi de peste 131500 de lei, 23 de permise reținute

În perioada 30 septembrie-2 octombrie 2016, polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor auto ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2016, 11:35
(4652 vizualizări - 0 comentarii)


Armata angajează

Armata recrutează candidați pentru ocuparea a 2020 de posturi de soldat/gradat profesionist-seria de instruire 2017. Perioada de recrutare este 3 octombrie-25 noiembrie 2016. Soldații și gradații profesioniști ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2016, 10:20
(5925 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Noi concursuri pentru încadrările din sursă externă

Începînd cu data de 3 octombrie 2016, Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița organizează noi concursuri pentru încadrarea în funcțiile de agent de poliție din sursă externă. Potrivit informațiilor ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2016, 19:20
(7716 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Acțiune umanitară la Centrul de Îngrijire Socială și Asistență Socială

Reprezentanții Protopopiatului Slobozia au marcat «Ziua Internațională a Persoanelor Vîrstnice», celebrată în fiecare an pe 1 octombrie, printr-o acțiune umanitar-filantropică desfășurată la Centrul de ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2016, 16:50
(5047 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Mașini noi pentru Postul de Jandarmi Amara

Cu ocazia împlinirii a unui an de activitate, jandarmii din cadrul Postului de Jandarmi Amara au beneficiat de dotări noi. Deschisă la data de 24 septembrie 2015, unitatea a primit 2 autoturisme marca ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2016, 15:15
(6439 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
cetateanu.net în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Un avertizor în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Toma Florentina Daniela în Judecătoria Urziceni rămâne deschisă, însă soluționarea dosarelor va fi întârziată teren intravilan Fundata în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 #pasajladrajna în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» anvelope de vară în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Procurorul în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Odadada în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Alin în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Ciornobal în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Cătălin în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Cătălin. în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Ciochina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sătenii tăi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Loredana în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Topic în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Ion în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...