Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

JURNAL DE CAMPANIE

Ialomița rurală a Alegerilor Europarlamentare

Ialomița rurală a Alegerilor Europarlamentare

bonus: Alegerile Europarlamentare la Bataluri

Alegerile de duminică, 26 mai 2019, au creat premisele unor schimbări radicale la nivelul județului Ialomița. Cu o prezență la vot aproape dublă față de cele de acum 5 ani și rezultate spectaculoase pentru PNL și Alianța USR PLUS, acestea confirmă nu doar trezirea din amorțire a ialomițenilor, ci și apariția unor actori politici noi, pregătiți să-și revendice atât simpatizanții, cât și electoratul desprins din bazinul tradițional al PSD. Dincolo de aceste considerații, probabil discutabile, județul Ialomița continuă să ofere același spectacol uman cu care ne-a obișnuit 30 de ani. Un spectacol trist, desfășurat mai ales în mediul rural, unde oamenii ajung la circumscripțiile de vot tot mai bătrâni, tot mai săraci și tot mai singuri...

Stop cadru electoral în mediul rural
De-a lungul întregii zile, una dintre echipele de reporteri ale ziarului nostru a intervievat zeci de ialomițeni care au acceptat să facă declarații imediat după exercitarea dreptului de vot. Rezultatul, un amalgam de speranțe și aș­teptări, dezvăluie o fațetă a realității imediate, pe care nici cifrele și nici analizele politice post-vot nu o pot reflecta.

Alexandrina Dumitru, 19 ani, elevă la Liceul Pedagogic din Slobozia: «Am venit la vot pentru că vreau un viitor mai bun și cred într-o schimbare în România! Am votat si pentru Referendum și pentru Europarlamentare. Am votat PMP... Chiar dacă acolo este și fostul președinte Băsescu, consider că este un partid format din foarte mulți tineri care, probabil, vor conduce România. Iar la Referendum am votat „da“ pentru că este ok să nu mai existe ordonanțe date peste noapte și nu vreau ca penalii să mai fie la conducere!»

Costică Niculescu, 62 de ani, pensionar, fost strungar: «Am votat doar la Europarlamentare... Pentru mine, întrebările de la Referendum nu au niciun sens. Am votat cu PSD pentru că are cât de cât un program de guvernare și a în­ceput să se miște... Dar atâta timp cât sunt blocați, nu poate să se miște! Am votat pentru binele țării, că poate o să avem oameni mai cumsecade la Parlamentul Europei, ca să lupte pentru România, nu pentru ei. Vreau să vină copiii înapoi în țară și să facă locuri de muncă pentru ei!»

Viorel Stancu, 30 de ani, inginer la Constanța: «Am votat pe toate trei buletinele de vot... Dar nu vreau să vă spun nici cu cine, nici ce! Am votat pentru că îmi doresc oameni noi în politică. Am ajuns la o vârstă la care îmi dau seama, și eu și prietenii mei, ce au făcut cei vechi și cam ce ne dorim pentru noi și pentru copiii noștri. Votez la fiecare rundă de alegeri, dar ultima oară nu am fost în țară și m-am simțit vinovat. Așa că acum am venit acasă, la ai mei, și am ținut să votez. Mai ales pentru Refe­ren­dum, care mi se pare cel mai important în momentul ăsta!»

Andreea Bordea, 37 ani, mamă: «Știu că trebuie să îmi exercit dreptul de vot și atât. Iar de dorit, îmi doresc să nu mai fie oameni incompetenți în funcții publice. Atât pentru început!»
Alina Frâncu, 21 de ani, studentă: «Am votat cu USR pentru că ei sunt tineri și țin cu generația tânără. E a doua oară când votez și vreau să se schimbe ceva. Nu vreau să iasă mereu același partid și oamenii să se lase cumpărați cu o pungă de făină sau o sticlă de ulei. Mi-ar plăcea ca oamenii să se intereseze mai mult de politică și să facă politică...»
Nicoleta-Cristina Rădulescu, 19 ani: «Am votat pentru PNL! Pentru că au europarlamentari competenți și sunt oameni care au mai fost acolo și au făcut treabă ca lumea...»
Andrei Popescu, 46 de ani, liber profesionist: «Eu am votat cu PSD, că am un interes. Lucrez cu primarul, care e de-al lor... Asta e, interesul poartă fesul! Dar am votat și la Referendum. Am votat DA pe amândouă buletinele, că m-am săturat să văd cum fură și scapă. Dă-i în mă-sa, să plătească...»

Rezultatele Alegerilor Europarlamentare în Ialomița
Alegerile Europarlamentare din Ialomița confirmă o serie întreagă de schimbări surprinzătoare, atât la nivelul electoratului, cât și la nivelul clasei politice locale.
Prima, și poate cea mai importantă dintre ele, este legată de nivelul de pre­zență la vot. Deși rămâne în coada clasamentului național, cu 42,50% prezență la vot, Ialomița a înregistrat o creștere spectaculoasă. Reamintim că la precedentele alegeri, nivelul de participare la vot a fost de 27,66%. În valori absolute, din cei 238495 de alegători cu drept de vot, au participat la Alegerile Europarlamentare doar 59525 de electori. În 2019, din cei 230862 de alegători cu drept de vot au participat la vot 79477 de alegători.
O a doua schimbare radicală a fost oferită de către apariția pe piața politică locală a Organizației Alianței 2020 USR PLUS. Fără figuri publice proeminente, fără fi­liale în mediul rural și cu structuri muni­cipale și județene minimale, aceștia au reușit o performanță unică în istoria alegerilor din Ialomița. Oferim doar două exemple. La Slobozia, Alianța 2020 USR PLUS a obținut a doua poziție, cu un procent de 23,58%, devansând PNL-21,78% și la mai puțin de 3 procente de PSD-26,37%. La Urziceni, aceeași Alianță 2020 USR PLUS a obținut poziția a treia, cu 21,4%, după PNL-27,07% și PSD-25,05%.
O a treia surpriză de data asta, este reprezentată de saltul incontestabil al PNL Ialomița, semn al unui trend crescător care ar putea schimba la alegerile din 2020 configurația politică a județului. Dacă la Alegerile Europarlamentare din 2014 PNL obținea 8182 de voturi, res­pectiv 13,7% din voturile electoratului, acum PNL și-a dublat acest procent (31, 35%) și și-a triplat numărul de votanți direcți (29539 de voturi) reușind să convingă, în ciuda problemelor interne cu care se confruntă, că are lideri care se pot opune cu succes hegemoniei PSD și pot convinge că reprezintă o alternativă electorală viabilă.
Merită, de asemenea, remarcată și căderea ALDE în preferințele electoratului. Estimate inițial la 15%, procentele obținute de către această formațiune politică în Ialomița au fost de 4,51%, respectiv 4248 de votanți. Evident, acest vot nu produce nicio schimbare directă pe scena politică locală, în condițiile în care votul de la Europarlamentare nu afectează mașina de vot PSD-ALDE din cadrul Consiliului Județean. Dar repre­zintă un indicator clar al prăbușirii unei filiale înființate artificial, fără coloană vertebrală și cu membri importați de pe la partidele politice de buzunar care au apărut de-a lungul anilor în Ialomița.
Am lăsat pentru sfârșit comentariul privind PSD Ialomița. La Alegerile Europarlamentare din 2014 (e drept, în cadrul Alianței PSD-UNPR-PC), social-democrații ialomițeni obțineau 28127 de voturi, respectiv un procent de 47,3%. Acum, cu un număr de voturi similar, respectiv 29539 de voturi, procentul obținut este de 31,35%. La fel ca în cazul ALDE, «înfrângerea» nu schimbă nimic pe termen scurt. Ialomița rămâne încă un județ roșu. Însă semnalul de alarmă care se transmite este greu de ignorat, iar pa­nica politică, prost gestionată, ar putea avea un efect devastator. Mai mult decât atât, în pofida faptului că PSD Ialomița a obținut un procent care depășește media națională a partidului, Organizația are nevoie de vinovați. Unul dintre aceștia ar putea fi președintele Consiliului Județean Ialomița, Victor Moraru, care a investit anual sute de mii de lei din fonduri pu­blice în imaginea sa ignorând atât Organizația, cât și munca de partid. Sigur, este devreme pentru decizii radicale, dar acestea sunt inevitabile...

Europarlamentare vs Referendum
Cel mai bun procent de prezență a fost înregistrat la Secția de Votare Nr. 192, din cadrul Școalii cu Clasele I-IV Răsimnicea. Aici procentul a fost de 74,27%. Astfel, din cei 202 de alegători cu drept de vot arondați acestei secții, și-au exprimat opțiunile electorale 153 de persoane. Cel mai slab procent de prezență înregistrat în Ialomița la Alegerile Europarlamentare a fost la Secția de Votare 88, din cadrul Bibliotecii Orășenești «I.L. Caragiale» Țăndărei. Procentul prezenței a fost de doar 7,83%. Exprimat în cifre, procentul arată că au votat doar 68 de alegători dintre cei 868 arondanți secției. Tot duminică, 26 mai 2019, alegătorii au fost chemați la urne și pentru a vota Referendumul inițiat de președintele României care abordează teme de interes în domeniul justiției. Și de această dată Ialomița s-a aflat sub media națio­nală în ceea ce privește prezența. Doar 34,46% dintre alegători au cerut în secțiile de votare buletinele de vot pentru Referendum. Cea mai mare prezență la Referendum a fost înregistrată la Secția de Votare Nr. 114, din cadrul Școlii Sinești. Procentul a fost de 61,19%, arată statistica Biroului Electoral Central. Cea mai scăzută prezență la Referendumul pe Justiție din Ialomița a fost înregistrată tot la Secția de Votare 88, din cadrul Bibliotecii Orășenești «I.L. Caragiale» Țăndărei. Procentul de prezență arată că doar 6,79% dintre alegători au votat Referendumul pe Justiție.

Declarații politice cu și despre Ialomița
Gheorghe Tinel, președintele PNL Ialomița: «Este un rezultat anticipat de noi. Sper ca acest rezultat să dea spe­ranțe celor care ne-au votat că alternativa la PSD în 2020 la nivel județean este PNL. Este un rezultat care ne onorează, ne redisponibilizează și ne obligă pentru că acest nivel de încredere ne impune să ne ridicăm ștacheta la nivelul așteptărilor oamenilor. Iar aceste așteptări sunt foarte mari...»
Marian Pavel, președintele PSD: «Trebuie să învățam ceva: cetățeanul are întotdeauna dreptate! Acesta este votul și înseamnă că aceasta este realitatea la ora actuală în ceea ce privește scena politică din România. Mă bucur că ialomițenii și-au exercitat dreptul de vot pentru că este normal să decidă pe cine trimit în Parlamentul European. Sunt convins că anul viitor, la alegerile locale, prezența va fi mai mare!»

Alegerile Europarlamentare la Bataluri
Bataluri este un sat care aparține comunei Albești. De ani buni nu mai apare pe niciun indicator rutier. Iar autoritățile, abia de-l mai recunosc. Înainte cu o zi de alegeri, primarul a trimis «niște oameni» să cosească iarba de pe ulițele satului...
Satul unde și morții plătesc impozite Ca să ajungi la Bataluri trebuie să cauți ieșirea din Albești pe DJ306. La cruci faci stânga și o ții tot înainte până dai de primele case. Casele înoată în iarbă până la brâu ori până la streașină... Depinde de anul când s-au prăpădit sătenii. La ultima numărătoare, în sat mai erau 6 case locuite. O mână de suflete... Florin Păun are 40 de ani și locuiește la Bataluri cu părinții. În urmă cu un an, prin august 2018, le-a cerut pu­blic autorităților locale și județene să asigure satului condiții minimale de trai. Adică ulițe pietruite, numere la case și nume pentru străzi, iluminat public și o sursă de apă. Petiția a fost semnată de peste 30 de persoane, locuitori ai satului sau urmași ai acestora, toți cu impozitele plătite la zi. Și a fost înregistrată la primărie și la Consiliul Județean Ialomița. «Primarul mi-a spus că nu am ce face și să-mi văd de treabă... I-am spus că toți plătim taxe și impozite! Și vii, și morții, că nimeni n-are datorii la primărie, deși moștenitorii nu pot intra în posesia terenurilor și nici nu le pot vinde. Suntem peste 50 de oameni care plătim impozitele aici!». În anul care s-a scurs nu s-a întâmplat nimic. Absolut nimic!
De alegeri, la Bataluri În vinerea dinaintea Alegerilor Europarlamentare, Florin Păun a rescris petiția de anul trecut și a depus-o la Prefectura Ialomița. S-a gândit că acum, în preajma votului, ar putea suscita măcar interesul autorităților județene. A doua zi, coincidență sau nu, primarul a trimis «niște oameni» să taie iarba de pe ulițele satului. «Nu se mai putea merge, făcusem potecă... Au tăiat iarba, dar pomii i-au lăsat așa, peste uliță. Nu poți ieși cu căruța, nu poți intra cu mașina...». În ziua alegerilor, la Bataluri e liniște. Copiii au venit după bătrâni și i-au dus la vot, cine a fost mai în putere și a avut cu ce s-a dus singur... Cum-necum, oamenii au votat. Ici, colo, de dincolo de perdeaua de verdeață care acoperă casele, se aude glas de om. Sunt urmașii, veniți să mai facă câte ceva prin curți, «să nu se dărâme și să le înghită iarba». Au votat și ei, care pe unde au apucat, care de unde sunt... Andrei Gheorghe e unul dintre ei: «Am votat, dar la București. Aici vin să îngrijesc de casă... Aș vrea să vând, dar cui? Până nu se rezolvă problema terenurilor, nu vine nimeni să cumpere. Nici hoții nu vin aici, că nu îndrăznesc de iarbă, d-apăi aia de la Primărie...».

28 Mai 2019, 19:05 (5429 vizualizări - 14 comentarii)

Citiți și:
Alegeri Europarlamentare 2019 în Ialomița
Bătălia pentru locurile neeligibile la alegerile europarlamentare

Comentariile cititorilor:


anonymus:
(29 Mai 2019, 22:42)
Mai nea UTC, iti dai singur suturi, dar la ce te poti astepta de la un votant psd? Exista destui oameni civilizati, destepti si competenti, dar nu aveti ochi sa-i vedeti, votati ciuma asta din inertie si pentru ca nu va puteti depasi conditia de oameni mici. Nu lungesc discutia pentru ca nu are rost, as vrea totusi sa te intreb retoric, care's oamenii aia competenti si civilizati de la psd Ialomita?
Radu N.:
(29 Mai 2019, 17:50)
Dați soluții, nu blesteme! Pe lumea cealaltă vom vota pe cei anonimi și workeri care vor fi alături de noi.
# marcela:
(29 Mai 2019, 17:23)
Alegerile sau terminat urmeaza pentru voi,XCRXO Comunistilor psdisti, aldisti, fosti militieni din prefectura, cj, institutii publice pensionari de la stat si reangajati tot la stat, va vine randul inechitățile grave, nu poți să ai două milioane de pensionari care au pensii de până în 800 de lei și 178.000 de oameni care au pensii uriașe. facem următoarea chestiune. pensionarii de 41 de ani, de 43 de ani, de 48 de ani sau pensionat, iau pensie și sunt angajați în proporție de, fiți atenți la mine că vă dau cifre exacte, 93% dintre ei sunt angajați la stat. Interzicem acest lucru. Este inadmisibil”, a precizat Rareș Bogdan în direct la DCNews. Bolsevicilor, atarnatori psdisti, aldisti, militieni voi ”Blocati piața pentru tineri. ori renunțiati la pensie, ori la salariu”
@fost UTC ist:
(29 Mai 2019, 16:42)
UTC ist si anonymus, (va) jigniti aiurea; daca v-ati canaliza supararea pe politicienii care au fost la putere sub o forma sau alta, atat la nivel local, cat si la guvernare, in mod sigur ati vota altfel!
Lui UTC ist ii este frica sa nu vina unii tineri care sa intreaca in furat pesedistii, penelistii, pedistii  si atunci voteaza in consecinta, chiar daca la nivel local nu am mai avut un primar bun dupa moartea d-lui Pinter. Pai atunci UTCistule, nu te supara, dar poate ar fi bine sa te abtii si sa lasi pe altii sa dea credit oamenilor noi, care nu au mai facut politica si manevre de culise, cum au facut astia de-i mentii tu la putere de 30 de ani.
anonymus jignesti la modul general, gratuit! sunt si pensionari lucizi, care au inteles ca au fost pacaliti cu 100 lei la pensie ca pe vremea lui ceausescu, insa s-au scumpit toate, iar puterea de cumparare si implicit nivelul de trai a scazut. Doar l-ai vazut pe "mitraliera" suparat ca nu i-au mai votat 1 milion de pensionari (asa ca multumeste-le acestora ca au votat altfel).
Asta cu: "Vin alți vampiri făcători de bine" ma depaseste ca nivel de intelegere. Adica tu utcistule crezi ca daca alegem un primar tanar, independent, neangrenat politic, asta poate sa fure mai mult decat pesedistii tai la un loc? decat prefectul pdl? Pai ii lipseste infrastructura de partid care sa-l acopere si sa-l scape; adica oamenii pusi de partid prin toate institutiile care nu-si scot ochii unii altora. Deci (la slobozia) un primar independent, tanar, sau provenit dintr-un partid nou infiintat (netraseist politic, precum dnul cimitir, de ex), in mod sigur nu ar repeta prostiile facute de stoica, mocio si cu tot neamul lor cel (ne)adormit, inca.
Worker:
(29 Mai 2019, 15:03)
Vai steaua voastra de comunisti, o sa votati pzd si pe lumea cealalta!
Fost UTC ist:
(29 Mai 2019, 14:56)
Măi, @anonim! Ce drc, ești prost? Dă un exemplu de un partid prezent și in Ialomița care să aibă oameni capabili, deștepți!! Nu știi decât “NU PSD!” Foarte bine! Și eu vreau să fie bine, dar cu cine, cu care partid, cu ce oameni să facem binele mult dorit? Am votat PSD că poate ăștia s-or fi săturat de supt până acum. Vin alți vampiri “făcători de bine” în Ialomița. De Ialomița zic! Pe cine drc vom alege primar, prefect (după ce va muri Petre)? Dar la IȘJ cine va putea RÂNI în cotineața lăsată de Barcari?! (Că și cucoana asta va avea un sfârșit, totuși!) Județul acesta are cea mai proastă educație și pregătire profesională. Personal, am o singură dorință: să fie pedepsiți, după faptele lor, cei care își bat joc de acest județ!!! Nu știu dacă se va-ntâmpla in secolul acesta, cu justiția prea obosită.
anonymus:
(29 Mai 2019, 13:19)
Rezultatele astea inseamna un barometru al prostiei din judetul asta, unde dupa 30 de ani de jaf pesedist, se voteaza in continuare aceeasi ciuma. Culmea prostiei este sa-ti doresti o schimbare in bine, dar sa dai credit mereu aceleiasi clici de hoti si corupti. Pensionari imbecili si bugetari lenesi, astia ne trag in jos de fiecare data.
Om incult:
(29 Mai 2019, 11:51)
Ce înseamnă BATALURI??????
Gigel:
(29 Mai 2019, 11:46)
De remarcat scorul extraordinar de slab al PSD la Slobozia, care este cel mai mic din istorie.
Vasile :
(29 Mai 2019, 02:48)
Chiar daca nu am votat cu Psd dl Tinel se bucura degeaba. La parlamentare si locale o sa fie oameni noi sau persoane din Psd trezite la realitate...
Gicu:
(29 Mai 2019, 02:37)
Ialomita a pierdut ocazia de a iesi din mizeria psd & pnl & alde. Tot in mocirla si in troca porcilor o sa va duceti traiul. Va orbit mizeria in care va place sa stati. Nu gasesc in vocabular cuvinte de lauda si apreciere, dar pot spune, grad de inteligenta peste sup3rficial ?
Emil:
(29 Mai 2019, 01:20)
Nu va mai faceti atatea griji pt cei din Bataluri sau pt copii lor din alte parti,ca toti il voteza pe primar si marele lui partid,inclusiv aia care vin din alte zone fiind goniti de prin partile Albestiului de saracia maritului primar vin cu coada intre picioare si pune tusul pe cei trei frumosi trandafiri....se pot verifica voturile la BEC pe partide
Ionut:
(28 Mai 2019, 23:22)
Totusi exista o rază de speranță pentru la anul la locale. Poate schimbam in sfârșit ciuma rosie de la noi din oraș!!
Adriean:
(28 Mai 2019, 22:17)
sfatul lui Adrian Nastase pentru Liviu Dragnea :   
"Liviule la puscarie degeaba te culci cu fundul la perete daca dormi cu gura deschisa ! "

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 14 Aug 2026
393 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Autovehicul de lux furat din străinătate, descoperit de polițiștii din Urziceni

Autovehicul de lux furat din străinătate, descoperit de polițiștii din Urziceni

Luni, 2 octombrie a.c., polițiștii din Urziceni au descoperit un autoturism de lux, în valoare de aproximativ 100 mii de euro, declarat ca fiind furat din Germania. Autoturismul a fost depistat în urma ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2023, 20:20
(2579 vizualizări - 0 comentarii)


Deputatul USR Claudiu Năsui: «Guvernul PSD-PNL s-a împrumutat cu încă 164,3 miliarde de lei!»

Claudiu Năsui, deputat USR și fost ministru al Economiei, acuză Guvernul PSD-PNL că îngroapă generațiile următoare în datorii doar pentru a susține sinecurile, noile agenții și noile scheme de ajutor de ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2023, 16:50
(5087 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 10 octombrie 2023, termen-limită pentru depunerea unor formulare privind TVA

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește persoanelor impozabile, înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015, care nu au depășit plafonul de scutire și care ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2023, 13:35
(4907 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Peste 1700 de misiuni de ordine publică în trimestrul III/2023

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au executat, în trimestrul III al anului, 1717 misiuni de ordine publică, dintre care 107 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice la ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2023, 13:20
(4461 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 6 octombrie 2023, termen-limită pentru depunerea Declarației de mențiuni privind schimbarea perioadei fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție intracomunitară ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2023, 14:20
(6686 vizualizări - 0 comentarii)


Urban SA Slobozia: Întrerupere apă în Cartierul «Ionel Perlea»

Urban SA Slobozia aduce la cunoștința consumatorilor faptul că marți, 3 octombrie 2023, în intervalul orar 9,00-16,00, va fi sistată furnizarea apei potabile în Cartierul «Ionel Perlea», străzile Nordului ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2023, 20:00
(2895 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, sărbătorită la Căminul «Ing. Vadim Rusu» din Balaciu

Protopopiatul Slobozia: Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, sărbătorită la Căminul «Ing. Vadim Rusu» din Balaciu

Protopopiatul Slobozia, alături de tinerii din cadrul Grupurilor de Cateheză «Biserica Albastră» și Parohiei Amara II, din orașul Amara, a organizat vineri, 29 septembrie a.c., o activitate dedicată seniorilor ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2023, 18:20
(3012 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: «Valahia 2023»/«Atenție, acesta este un exercițiu!»

În perioada 3-5 octombrie a.c., va avea loc exercițiul național privind producerea unei urgențe nucleare/radiologice «Valahia 2023», care face parte din proiectul Norway Grants-«Îmbunătățirea securității ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2023, 14:45
(4752 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de 83,111 milioane de lei pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) efectuează plata ajutorului de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2022, în contextul crizei provocate ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2023, 13:35
(3976 vizualizări - 0 comentarii)


Restructurările din administrație, în atenția Prefecturii Ialomița

Restructurările din administrație, în atenția Prefecturii Ialomița

Miercuri, 27 septembrie 2023, prefectul județului Ialomița a prezidat ședința Colegiului Prefectural, precum și pe cea a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ialomița. În cadrul ședinței au fost ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2023, 15:50
(3060 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice

IPJ Ialomița: Acțiuni pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice

Marți, 26 septembrie 2023, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Grivița au oprit în trafic, pentru verificări, pe raza comunei Iazu, o autoutilitară condusă de un bărbat 26 de ani, din județul ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2023, 15:40
(3134 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia, oraș candidat la titlul de «Capitala Tineretului din România» în 2025

Slobozia, oraș candidat la titlul de «Capitala Tineretului din România» în 2025

Municipiul Slobozia s-a calificat în finala competiției «Capitala Tineretului din România» pentru anul 2025, program inițiat de Consiliul Tineretului din România, Federația Tinerilor din Cluj, Grupul P ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2023, 18:40
(4999 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: Salonul Anual de Carte, a XXXII-a ediție

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» din Slobozia se pregătește de inaugurarea celei de a XXXII-a ediții a «Salonului Anual de Carte». Evenimentul va debuta anul acesta luni, 2 octombrie 2023, și se ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2023, 18:10
(4024 vizualizări - 0 comentarii)


AJPIS Ialomița: A intrat în vigoare majorarea cu 50% a indemnizației de creștere a copilului pentru părinții de gemeni, tripleți sau multipleți

Peste 2100 de familii cu gemeni sau tripleți în componență vor beneficia de majorarea cu 50% a indemnizației de creștere a copilului, după publicarea în Monitorul Oficial nr. 844/19.09.2023 a normelor metodologice ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2023, 18:00
(5897 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Sâmbătă, 30 septembrie 2023, termen-limită pentru depunerea Formularului 398

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor, persoane impozabile care sunt înregistrate în România pentru utilizarea regimului special pentru vânzarea la distanță ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2023, 17:20
(3256 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

ADMET SRL
Șos. Brăilei, nr. 17 bis, Slobozia
angajează
lucrător bucătărie
-spălător vase mari

la Hotel Select
relații la telefon 0745/092.361

26 Septembrie 2023, 17:05


Anchete DIICOT în Ialomița: În vizor, traficanți de droguri și de migranți!

Anchete DIICOT în Ialomița: În vizor, traficanți de droguri și de migranți!

Marți, 26 septembrie a.c., procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Ialomița au efectuat 3 percheziții domiciliare și au pus în executare 3 mandate de aducere, pe numele a trei suspecți acuzați că au comercializat ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2023, 16:30
(4827 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Controale în sistem integrat, desfășurate de polițiști

Ialomița: Controale în sistem integrat, desfășurate de polițiști

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Ialomița, s-au desfășurat controale în sistem integrat, în care au fost implicați 44 de polițiști ialomițeni, jandarmi și reprezentanți ai Ocolului Silvic și ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2023, 15:40
(2278 vizualizări - 0 comentarii)


Președintele USR, Cătălin Drulă: «Îl vom împiedica pe Ciolacu! Creșterea taxelor nu va intra în vigoare la 1 octombrie!»

Președintele USR, Cătălin Drulă, anunță că USR va face toate demersurile astfel încât creșterea taxelor să nu intre în vigoare de la 1 octombrie 2023. Atacul la Curtea Constituțională rămâne singura soluție ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2023, 17:25
(4269 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări de TVA de 64,93 milioane de lei, în perioada ianuarie-august 2023

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-august 2023, conform selecției naționale, TVA în valoare de 64,93 milioane ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2023, 16:40
(5287 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se furnizează apă cu program în localitatea Fierbinți-Târg!

Sistemul centralizat de alimentare cu apă din localitatea Fierbinți-Târg a înregistrat în ultima perioadă o creștere considerabilă a consumului, dar și o scădere a nivelurilor hidrostatice și hidrodinamice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2023, 15:55
(4636 vizualizări - 0 comentarii)


Garaj în flăcări la Urziceni, incendiu la o casă din Gârbovi

În perioada de referință, trei echipaje de pompieri din Urziceni, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, au intervenit pentru lichidarea unui incendiu, produs la un garaj ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2023, 14:15
(3587 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Jilavele și Fetești

Sâmbătă, 23 septembrie a.c., pompierii din Urziceni au intervenit la un accident rutier în comuna Jilavele, fiind implicat un autoturism. În urma evenimentului rutier au rezultat două victime, conștiente ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2023, 14:05
(2992 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Bărbat rănit într-un accident rutier

Sâmbătă, 23 septembrie a.c., pompierii din Țăndărei au intervenit la un accident rutier produs între un autoturism și un camion. În urma evenimentului, un bărbat de aproximativ 35 de ani a fost rănit, rămânând ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2023, 13:00
(3211 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor sărbătorește 30 de ani de la înființare

Episcopia Sloboziei și Călărașilor sărbătorește 30 de ani de la înființare

În anul 2023, Episcopia Sloboziei și Călărașilor sărbătorește 30 de ani de la înființare, Episcopia Sloboziei și Călărașilor fiind prima Eparhie înființată după Revoluția din 1989. În acest context aniversar ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2023, 20:25
(4355 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale privind prezența substanțelor interzise în produsele de origine non-animală

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor demarează controale ample la nivel național care vizează utilizarea sau comercializarea ilegală de substanțe psihoactive, psihotrope ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2023, 16:40
(3860 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Dosar penal pentru că și-ar fi lovit soția

Un bărbat de 42 de ani, din Slobozia, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost reclamat la Poliție de către soția sa, o femeie de 40 de ani, pe care ar fi agresat-o. În urma unui conflict spontan, acesta ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2023, 16:20
(3733 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Amenzi de peste 59 mii de lei pentru încălcarea Codului Rutier

Joi, 21 septembrie a.c., polițiștii rutieri din cadrul IPJ Ialomița au continuat activitățile de combatere a indisciplinei în trafic, ca urmare a neregulilor constatate fiind aplicate 271 de sancțiuni contravenționale ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2023, 16:00
(8245 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: La volan fără permis de conducere

Un tânăr de 33 de ani, din Fetești, a fost depistat joi, 21 septembrie a.c., conducând pe drumurile publice fără a avea permis. Mai mult, în urma testării cu aparatul din dotare au reieșit indicii cu privire ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2023, 15:50
(2483 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Precizări privind sistemul de monitorizare a suprafețelor agricole

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură aduce clarificări importante cu privire la Controlul prin monitorizare «checks by monitoring» aplicat începând cu Campania 2023. Astfel ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2023, 13:50
(6410 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon Novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Antoine în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 casă Gheorghe Doja în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...