Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Fotbal, Liga a III-a, CSM Oltenița-Unirea Slobozia 1-4

Injecție cu optimism

La Oltenița s-a pus punct unui sezon în care să fim sinceri, am plecat în lupta pentru promovare cu șansa a doua spre a treia. A ieșit doar locul 4 din cauza rezultatelor directe bifate în meciurile cu Progresul Spartac. Nu e chiar atât de rău având în vedere că returul a fost măcinat de probleme financiare și incertitudini care au vizat chiar existența echipei. La Oltenița, după 4 meciuri fără victorie, băieții lui Enache Costea s-au dezlănțuit și au terminat Campionatul în cel mai optimist mod. Au învins cu 4-1, modificând în premieră tabela printr-un șut spectaculos de la 22 metri expediat de Lemnaru. I-au urmat cu reușite la fel de frumoase Teodorescu, Răduca și Bălan. Au jucat următorii: Călinoiu-Comșa, Suciu, Ibrian (Soare ’68), Gherasim (Bălan ’62)-Lemnaru, Chebac-Adăscăliței, Teodorescu (Milotin ’74), Toma-Răduca (Șerban ’74). De remarcat că în ultimele 16 minute Costea a avut în teren 5 jucători sub 19 ani. Urmează o scurtă perioadă de vacanță, iar apoi drumul către un nou sezon de Liga a III-a. Sunt multe incertitudini, printre care configurația lotului și a seriei. Abia după ce vom ști pe ce ne bazăm și cu cine luptăm vom putea face speculații cu privire la obiectiv. Până atunci să fim optimiști. Cu bune și rele, Unirea Slobozia rămâne echipa fanion a județului și are nevoie de sprijinul tuturor iubitorilor fotbalului din județ.

28 Mai 2019, 17:50 (3905 vizualizări - 6 comentarii)

Citiți și:
Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență!
Unirea Slobozia și-a găsit antrenor cu licență PRO în Liga 2: Ilie Poenaru!
Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...?
Binemeritat loc 3 la final de play-out
Victorie zdrobitoare în deplasare

Comentariile cititorilor:


Voicu :
(4 Iunie 2019, 17:03)
Bravo așa trebui sa arate o echipa de fotbal
Comy:
(30 Mai 2019, 00:23)
Sa vedem acum ce vor face cu banii!au primit 17 miliarde de la consiliul judetean pentru 6 luni ,mai mult decat anul trecut cu 2 miliarde ! Republicanii i-au desfiintat, copiii noștrii se duc si joaca pe la țară! Grupa "minune " a lui Ionescu este susținută financiar de parintii copiilor, de ce nu si domnul antrenor ! Hai sa te vedem domnule Lemnaru cum gestionezi banii, ca ai lucrat atatia ani in bancă! Vrem republicani , vrem si echipa sa promoveze , ca ai bani acum ! Nu mai exista scuza ca nu sunt bani!
xyx:
(29 Mai 2019, 18:32)
oli ce multe stii tu pentru un om simplu care trage un semnal de alarma,de unde stii cine se impune si cine nu la echipa?se doresc  jucatori de liga 1 pe 15 de mil,au valoare de 15 mil atat problema e ca nici pe aia nu ii primesc la timp si cand ai familie numai alergi la 30 de grade cand te suna nevasta ca nu are bani de paine si gaze... dorim performanta,performata se face numai pe bani altfel se numeste iluzie...e diferenta mare intre ati dori si a se putea...
Oli:
(29 Mai 2019, 15:57)
De fiecare dată se plâng de bani,si poate chiar sunt probleme cu banii. Dar atunci vine intrebarea logică când nu mai primești bani :De ce nu pleacă de la echipă dacă se plâng ca sunt pe burta goală? De ce nu ii transferă nicio echipă pe antrenor sau pe jucătorii bătrâni ? De ce nu își caută alte echipe ? Iar,acum vine si raspunsul naucitor:Păi nu o sa ii ia nimeni pe jucătorii bătrâni sau pe antrenorul actual,FIINDCĂ NU AU VALOARE.Si punct. Antrenorul actual in afară de Unirea Slobozia, nu a mai antrenat undeva si nici nu vad vreo echipă sa il vrea.El ca om este băiat bun,dar nu are stofă de antrenor,nu se poate impune in fața jucătorilor. Apoi,ce alta echipa ar mai cumpăra un jucător precum Soare(care a jucat maxim 2 meciuri in retur si are o varsta),cine ar lua un asemenea jucător sa ii ofere salariu.Nimeni nu da bani doar pentru caci cândva ai jucat la liga 2,pe toți ii intereseaza prezentul. CONCLUZIA:Mulți din cei de acum de la Unirea stau aici fiindcă in altă parte nu ii primește nimeni.Deci ce fac unii acum la club este oportunism, nu eroism.Stau la Unirea fiindcă poate mai pică cate ceva....altfel ar fi fără ocupație ! Jucătorii buni precum Ghinea imediat la echipă mai stabilă financiar !!
bbb:
(29 Mai 2019, 14:26)
Draga oli eu zic sa stai si tu o sapt in locul acestor oamenii si arunci sa vb.De vb toti vb dar sa faci performanta pe stomacul gol,eu zic ca este cam greu..La ce prb sunt cu banii este un loc super..Asa ca ciocu mic!
Oli:
(28 Mai 2019, 22:52)
Unirea rămâne echipa fanion a județului, dar faceți ceva cu echipa asta,deja oamenii s-au plictisit de promisiunile voastre, iar publicul de la stadion scade de la an la an(doar meciul cu Rapid a mai adus multă lume la meci).Multi deja încep sa mai arunce câte un ochi la Abatorul ! Poate schimbați antrenorul,poate schimbați jucătorii bătrâni, dar schimbați ceva la Unirea.Sezonul aceasta ati obținut abia locul 4,obiectivul era locurile 1-3,deci conducerea sa vină cu schimbări la echipa asta. In privat când nu îți îndeplinești obiectivul, ori esti schimbat din funcție, ori esti amendat.Insă Ilie Lemnaru,antrenorul si căpitanul de echipă,continuă bine mersi in funcție si își bat joc de speranțele si pasiunea suporterilor pentru Unirea...de putinii suporteri care mai vin constant la meci,ca mulți deja s-au plictisit de discursurile voastre mincinoase de la începutul fiecărui sezon dar si scuzele pe care le găsiți la finalul fiecărui sezon ...o sa rămâneți doar voi si prietenii voștri la meciuri dacă se continuă cu actuala conducere(președinte,antrenor, căpitanul Soare -care de fapt a stat aproape tot returul pe bancă). Nu spun cu răutate ce spun, spun doar ce văd si încerc sa trag un semnal de alarmă pentru viitorul echipei Unirea Slobozia. Încercați sa fiți realiști !!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
21 Iun 2026
280 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: Acțiuni preventive în mediul rural

Miercuri, 18 mai a.c., polițiștii ialomițeni au organizat pe raza comunelor Ciulnița, Gheorghe Lazăr, Perieți și Andrășești o acțiune cu efective mărite de prevenire și combatere a nerespectării normelor ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2022, 18:15
(9621 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Joi, 19 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 27169, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de miercuri, 18 mai a ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2022, 16:15
(1887 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Precizări privind noile măsuri fiscale aprobate de Guvernul României

Prin actul normativ sunt aduse o serie de modificări și completări Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală necesare pentru reglementarea obligației de raportare de către furnizorii de servicii ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2022, 15:00
(11021 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Vineri, 20 mai 2022, se oprește apa în Cartierul Buliga din Fetești!

Vineri, 20 mai 2022, echipele RAJA Constanța execută lucrări periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării apei potabile din Cartierul Buliga/Fetești. Astfel, în intervalul orar 08,00- ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2022, 15:00
(17940 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Jandarmii ialomițeni, la datorie

IJJ Ialomița: Jandarmii ialomițeni, la datorie

Aproximativ 140 de jandarmi ialomițeni vor asigura măsuri de ordine și siguranță publică pe timpul desfășurării manifestărilor sportive, religioase și cultural-artistice care vor avea loc în perioada 1 ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2022, 14:45
(12031 vizualizări - 0 comentarii)


Efectivele de pisică sălbatică, râs și lup, evaluate de APM Ialomița

În baza atribuțiilor ce îi revin conform legislației în vigoare, autoritatea publică centrală pentru protecția mediului realizează studiile de evaluare a stării resurselor biologice pentru stabilirea cotelor ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2022, 17:55
(7590 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 18 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27169, fiind înregistrate 4 cazuri noi față de ziua de marți, 17 mai ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2022, 16:20
(2243 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Reținut pentru «viol»

Luni, 16 mai a.c., polițiștii ialomițeni au reținut, pe bază de ordonanță, un bărbat de 49 de ani, domiciliat în localitatea Borănești. Acesta este acuzat că, în noaptea de 13/14 aprilie a.c., ar fi violat ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2022, 18:20
(2383 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Ghidul fiscal al contribuabililor care realizează venituri din închirieri a fost actualizat

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a actualizat Ghidul fiscal al contribuabililor persoanelor fizice care realizează venituri din închirierea și subînchirierea bunurilor mobile și imobile ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2022, 18:00
(12880 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Campania de depunere a Cererilor de plată aferente anului 2022, la final

Agenția de Plăți si Intervenție pentru Agricultură (APIA) aduce la cunoștința opiniei publice încheierea Campaniei de depunere fără penalități a Cererilor Unice de Plată. Astfel, în perioada 1 martie-1 ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2022, 16:40
(11587 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 noi cazuri de COVID-19

Marți, 17 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27165, fiind înregistrate 4 cazuri noi față de ziua de luni, 16 mai a.c ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2022, 16:15
(2017 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Generală a Locurilor de Muncă, organizată la Slobozia

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza vineri, 20 mai 2022, «Bursa Generală a Locurilor de Muncă», eveniment ce va avea loc la Slobozia, în incinta Centrului Cultural «Ionel ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2022, 14:00
(9620 vizualizări - 0 comentarii)


Moaștele Sfântului Ioan Botezătorul, la Urziceni

În anul în care se împlinesc 20 de ani de la sfințirea bisericii cunoscută drept Catedrala Urziceni, racla cu un fragment din moaștele Sfântului Ioan Botezătorul va sosi în oraș. Evenimentul se desfășoară ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2022, 02:05
(11086 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Bullying în școala mea-aleg să mă implic»

IPJ Ialomița: «Bullying în școala mea-aleg să mă implic»

Polițiștii ialomițeni au continuat activitățile preventive la sfârșitul săptămânii preventive. Aceștia s-au întâlnit cu elevii de liceu și cadrele didactice în cadrul proiectului «Bullying în școala mea ...[citește_toată_știrea]

16 Mai 2022, 17:20
(9647 vizualizări - 0 comentarii)


Mașină mistuită de flăcări la Manasia, incendiu la un stâlp electric la Fetești, casă cuprinsă de foc la Borănești

Mașină mistuită de flăcări la Manasia, incendiu la un stâlp electric la Fetești, casă cuprinsă de foc la Borănești

Duminică, 15 mai a.c., un echipaj de pompieri din Urziceni a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă pentru lichidarea unui incendiu produs la un autoturism abandonat de câteva zile pe ...[citește_toată_știrea]

16 Mai 2022, 16:50
(3697 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Luni, 16 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 27161, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de duminică, 15 mai a ...[citește_toată_știrea]

16 Mai 2022, 16:30
(4051 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Termen limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că vineri 20 mai 2022, este termenul de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării organului ...[citește_toată_știrea]

16 Mai 2022, 15:20
(12631 vizualizări - 0 comentarii)


Recensământul Populației și Locuințelor 2021: Aproape 100000 de chestionare completate la nivelul județului Ialomița

În intervalul 14.03-14.05.2022 al perioadei de autorecenzare și autorecenzare asistată pentru Recensământul Populației și Locuințelor 2021 au fost completate 97283 chestionare la nivelul județului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

16 Mai 2022, 15:05
(15314 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Duminică, 15 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 27161, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 14 mai ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2022, 16:50
(2044 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 5 cazuri noi de COVID-19

Sâmbătă, 14 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27161, fiind înregistrate 5 cazuri noi față de ziua de vineri, 13 mai ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2022, 16:20
(4177 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Lovită de mașină pe trecerea de pietoni

Vineri, 13 mai a.c., o tânără de 15 ani, din Țăndărei, a ajuns la spital fiind victima unui accident rutier. Fata a fost lovită de un camion în timp ce traversa strada, regulamentar, pe trecerea de pietoni ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2022, 19:20
(3426 vizualizări - 3 comentarii)


Programul «Tinerii și Hristos», în liceele din Urziceni

Programul «Tinerii și Hristos», în liceele din Urziceni

Joi, 12 mai 2022, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, în contextul Anului Omagial și Comemorativ 2022, Protopopiatul Urziceni a organizat, în cadrul ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2022, 17:00
(10643 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 2 cazuri noi de COVID-19

Vineri, 13 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27156, fiind înregistrate 2 cazuri noi față de ziua de joi, 12 mai a.c ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2022, 16:20
(1774 vizualizări - 0 comentarii)


Recensământul Populației și Locuințelor 2021: Perioada de autorecenzare se prelungește până pe 27 mai 2022

Direcția Județeană de Statistică Ialomița informează cu privire la faptul că perioada de autorecenzare pentru Recensământul Populației și Locuințelor 2021 se prelungește până la data de 27 mai 2022. Recenzarea ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2022, 15:00
(24711 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: «Noaptea Muzeelor», supravegheată de pompieri

Sâmbătă, 14 mai a.c., se va desfășura evenimentul cultural «Noaptea Muzeelor». Pentru a asigura un nivel ridicat de siguranță pentru participanți și patrimoniul adăpostit de muzeele din municipiul Slobozia ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2022, 14:45
(7989 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copil electrocutat după ce s-a urcat pe vagonul unui tren

Fetești: Copil electrocutat după ce s-a urcat pe vagonul unui tren

Joi, 12 mai a.c., pompierii din Fetești au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență, generată de producerea unei electrocutări a unui copil, în vârstă de 12 ani, care s-a ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2022, 10:30
(14864 vizualizări - 0 comentarii)


Penitenciarul Slobozia: Curs de calificare profesională pentru deținuți

Penitenciarul Slobozia: Curs de calificare profesională pentru deținuți

Joi, 12 mai a.c., Penitenciarul Slobozia, în parteneriat cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița și Centrul Regional de Formare Profesională a Adulților Călărași, a demarat cursul ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2022, 19:30
(17693 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 2 cazuri noi de COVID-19

Joi, 12 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27154, fiind înregistrate 2 cazuri noi față de ziua de miercuri, 11 mai a ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2022, 16:15
(2783 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Amenzi pentru dezastrul ecologic de la Borănești

Printr-o adresă oficială, Inspectoratul de Poliție a Județului Ialomița înștiința DSVSA Ialomița asupra faptului că, în data de 21.04.2022, urmare a unei sesizări primite, reprezentanții Gărzii Naționale ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2022, 18:10
(8451 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 1 caz nou de COVID-19

Miercuri, 11 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27152, fiind înregistrat 1 caz nou față de ziua de marți, 10 mai a.c ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2022, 16:50
(1914 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Preda în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! Mary în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor Mary în Restanțe de 7,3 milioane de lei pentru facturile de apă și canalizare către operatorul Urban SA Slobozia NOBODY în «Candidatul 10510», în sfârșit director general adjunct la DGASPC Ialomița! Vasi în Incidente de integritate «cu efect întârziat» în județul Ialomița Dan în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! OK dar.. în «USR are obligația morală să aplice propriile standarde de integritate!» dan în Blocuri pentru tinerii specialiști în Educație și Sănătate, la Fetești Aur în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! cetatean în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Pt Zanfir în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! suporter în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! ZANFIR în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! ozzy ada în Lipsa fondurilor întârzie reparația podurilor din județul Ialomița Gigel în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! Cetățean în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! Cetatean în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! patrik în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Coleg în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Xenia în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...