Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Președintele Moraru a identificat «sistemul mafiot mizerabil»

«Delirium tremens administrativ» la Consiliul Județean Ialomița

Președintele Moraru a identificat «sistemul mafiot mizerabil»

Victor Moraru, președinte al Consiliului Județean Ialomița, a susținut marți, 28 mai 2019, o conferință de presă. Un eveniment ce ar fi trecut neobservat, ca mai toate celelalte conferințe de presă organizate de președintele Moraru înaintea ședințelor ordinare ale Consiliului Județean. Doar că, probabil în contextul rezultatului «istoric» obținut de PSD, precum și a arestării liderului social-democrat Liviu Dragnea, evenimentul la care am făcut referire a fost transformat de președintele Moraru în cea mai deviantă conferință de presă pe care a susținut-o vreodată. Redăm în cele ce urmează pasaje din cele declarate de domnia sa, cu mențiunea că ne-am permis, pe alocuri, să facem inteligibile frazele perorate de președintele Consiliului Județean Ialomița.

Președintele Moraru și-a pierdut uzul rațiunii?
Oficial, conferința de presă a președintelui Moraru a avut ca subiect prezentarea ordinii de zi a ședinței Consiliului Județean Ialomița de joi, 29 mai 2019. Însă, imediat după prezentarea proiectelor de hotărâre, Victor Moraru s-a lansat într-un discurs care poate rivaliza lejer cu cel susținut la Iași de către Liviu Dragnea... El a făcut acuzații fără precedent la adresa presei locale, a invocat presiuni făcute asupra sa pentru schimbarea managerului Spitalului Județean, Mariana Iancu și a identificat «sistemul mafiot mizerabil» care se află în spatele tuturor acestor conspirații. De asemenea, el și-a învinovățit public proprii colegi, atât pe cei din Organizația PSD Ialomița, cât și pe cei de la Centru, acuzându-i de marginalizarea lui publică și politică, precum și de ralierea acestora la același sistem mafiot. Din nefericire, niciuna dintre acuzațiile lansate de către președintele Consiliului Județean Ialomița nu a fost însoțită de dovezi concrete sau de nominalizarea vinovaților. Singurul vinovat identificat cu nume și prenume în jumătatea de oră de «delirium tremens administrativ» pe care președintele a oferit-o a fost ziarul Independent, pe care Victor Moraru a amenințat că îl va acționa în instanță pentru cele «177 de articole» publicate în perioada scursă de la preluarea mandatului de președinte al Consiliului Județean Ialomița. Dată fiind gravitatea acuzațiilor formulate de către Victor Moraru în spațiul public fără a prezenta nicio dovadă palpabilă, redacția Independent a decis să publice părțile inteligibile ale acestui discurs.

Delirez, deci exist!
Iată conținutul principal al discursului susținut de președintele Consiliului Județean Ialomița, Victor Moraru, în cadrul conferinței de presă:
«Tot văd că apar în presă articole cu privire la stabilirea salariului doamnei manager Mariana Iancu greșit... Vreau să știți că cei care dați astfel de informații sunteți în eroare! Mi-aș fi dorit să aveți informații la zi. Consiliul Județean, așa cum am spus și la momentul respectiv, a stabilit legal acest salariu. Noi avem adresa Curții de Conturi din data de 27.08.2018, și mai e puțin și se face un an de la momentul la care noi am primit această adresă, prin care ni se sune că drepturile salariale în cazul directorului interimar Mariana Iancu, respectiv al directorului medical Baltă Andreea Mădălina, la nivelul salariului de bază acordate la luna iulie 2016, la nivelul persoanelor care ocupă aceste funcții la acest moment a fost efectuată cu respectarea prevederilor legale mai sus citate. M-aș bucura ca presa să preia informațiile reale! Măcar să facă efortul să se informeze și să nu intre într-o astfel de zonă de risc. Aș mai vrea să fac o afirmație... Poate contează sau nu... Aș vrea să atrag atenția unor colegi din PSD, unei părți a presei, destul de mică, și sistemului mafiot care dorește să reia administrarea Spitalului Județean de Urgență Slobozia că eu, cât depinde de mine, n-o să cedez acestor presiuni! Și îi rog să fie foarte atenți și speră să audă și instituțiile care se ocupă cu monitorizările că lupta aceasta de doi ani de zile, dorința de a demola un sistem de sănătate pentru ca acest sistem mafiot să preia conducerea Spitalului... Cât o să fiu eu aici 100% nu se va întâmpla! Așa că e bine să fim foarte atenți la ceea ce se va întâmpla pentru că eu nu voi ceda! Și spun asta în cunoștință de cauză și cu suficiente probe. (...) Eu cred că ați fost suficient de atenți (...) la atacurile permanente asupra Spitalului, nejustificate, la încercarea de a crea impresia că Spitalul acesta este prost gestionat... Nu se spune că se fură, nu se spune că se administrează prost, doar că doamna manager Mariana Iancu are un limbaj poate neadecvat mediului în care lucrează. Păi nu cred că după limbaj se poate evalua o instituție, avem criterii de evaluare, doamna a fost evaluată de către instituția Consiliului Județean... Cu siguranță cât voi fi eu aici se va aplica legea, dacă doamna va greși va fi sancționată... Dar în niciun caz la atacurile acestea permanente ale unei părți a presei în spatele căreia, cu siguranță, se află interese mizerabile eu nu o să cedez! (...) Eu sper să existe un stat paralel care să se ocupe de aceste mizerii. Eu sper să existe, n-am nimic împotrivă... N-am cunoștință să existe sau nu, dar... Există însă un sistem mafiot pe care dumneavoastră îl știți bine și la momentul potrivit o să spun și public, și cu informații clare. Momentul potrivit în stabilesc eu, nu dumneavoastră!».
***
Dincolo de aceste acuzații incalificabile, semn al unei tulburări similare cu cele provocate de delirium tremens, președintele a făcut și afirmații lipsite de suport. El a susținut că există o adresă a Curții de Conturi care certifică faptul că majorarea salariului managerului Mariana Iancu de la 4500 la 21500 de lei în mai puțin de 2 ani este legală. Numai că, potrivit informațiilor oficiale furnizate de către aceeași Curte de Conturi Ialomița în urma unui audit (n. red.: proces-verbal de constatare nr. R1/4406/30.05.2018) desfășurat în perioada aprilie-mai 2018 (n. red.: într-o perioadă anterioară datei precizate de către președintele Victor Moraru în cadrul conferinței) precizează, cităm: «în urma verificărilor efectuate s-au confirmat aspectele cu privire la efectuarea de plăți nelegale ca urmare a acordării necuvenite a unor drepturi salariale pentru manager și directorul medical mai mari decât cele stabilite conform prevederilor legale și, în același timp, acordarea unor drepturi salariale pentru funcții de conducere la persoane care nu îndeplinesc condițiile de vechime în specialitate impuse de prevederile legale».

Vals cu presa serioasă și respectabilă
Pe parcursul conferinței, președintele Victor Moraru a acceptat întrebări din sală. Ele au venit din partea reprezentanților presei despre care Victor Moraru a opinat: «sunt și oameni serioși în presa aceasta... Și îi respect și bravo lor că se pot menține într-un echilibru sub asediul acestor presiuni!». Am ales să publicăm dialogurile pentru că, dincolo de servilismul grețos al întrebărilor, răspunsurile oferite reconfirmă afirmațiile ambigue și contradictorii formulate inițial:
(întrebare din sală)
-Există presiuni să o schimbați pe Mariana Iancu?
-Da, foarte mari. Sunt presiuni să schimb acolo unde sunt interese financiare. Eu nu o să fac așa ceva!
(întrebare din sală)
-Aceste presiuni vin inclusiv din PSD?
-Inclusiv! Nu pot să vă nominalizez acum toți șefii de instituții, dar se dorește ca într-un timp foarte scurt să fie schimbați mulți... Se dorește demult treaba aceasta! Dar, așa cum mă cunoașteți, îmi fac treaba, mai ales la Consiliul Județean... Pentru că mă raportez la instituțiile care sunt în subordonarea Consiliului Județean și de care eu și colegii mei răspundem! Nu la celelalte instituții unde și acolo presiunea este destul de mare... O fi justificată, nejustificată, nu eu sunt cel care evaluează... Dar aici unde evaluez eu, cu siguranță decizia îmi va aparține 100% mie, colegilor mei și legii! Este foarte clar pentru cine n-a înțeles sau cine să face că nu înțelege că eu nu voi proceda altfel decât este prevăzut în lege, pe criterii normale, pe principii sănătoase și nu conform intereselor unora care nu mai sunt racordați la robinetele Spitalului de Urgență Slobozia!»
***
«Am avut o discuție cu Mariana Iancu, am avut o discuție la Spital, cu medicii... Medicii sunt foarte încântați! Încântați de doamna Iancu. Foarte încântați. Sigur, nu sunt încântați cei care au fost angajați la presiunile unora dintre domnii... Poate unii prezenți aici... Și care s-au angajat cu șpagă între 2 și 5 mii de euro, nu veneau la serviciu... Ziua lucrau pe taxi, noaptea veneau să doarmă la spital... Doamnele asistente nu respectau programul! S-a terminat cu asta. Dacă pentru asta doamna manager trebuie să fie schimbată, eu n-o s-o schimb!»
(întrebare din sală) -Există dovezi pentru ceea ce spuneți?
-Dumneavoastră nu știți? Nu era de notorietate acum 3-4 ani când se angajau? Știa tot județul, toată Slobozia că așa s-a întâmplat. S-au angajat 100 de persoane în mai puțin de 6 luni... N-o spun eu, era de notorietate, știe toată lumea! Dar acei oameni astăzi trebuie să vină și la program, trebuie să și muncească... Sigur că sunt nemulțumiți, ies pe stradă, își manifestă insatisfacția că trebuie să vină la program, că trebuie să și muncească... Vă dați seama ce mult li se cere? Sunt și oameni mulțumiți de activitatea spitalului, iar pe mine mă interesează să nu mai văd oameni care așteaptă cu zilele să fie preluați, să nu mai vină cu medicamente de-acasă, să găsească un mediu curat, plăcut, la spital... Nimeni nu contestă că toate acestea acum există. Lumea e satisfăcută din punctul acesta de vedere.
(întrebare din sală) -Cu ce risc rezistați acestor presiuni?
-Să fie foarte clar. Niciodată, de când sunt în administrație nu mi-a fost frică să pierd scaunul pe care stau. Nici acum nu mi-e frică și nici n-o să-mi fie vreodată! Da, știu că era o strategie să fiu eliminat dacă nu cedez. Ei, le spun celor care și-au propus să mă elimine că nu voi ceda! Nu am motive să cedez. Decizia le aparține. (...)
(întrebare din sală) -Cu riscul de a vi se retrage sprijinul politic?
-Nu cred că s-a ajuns la atâta imaturitate. Dar nu poți să știi! (...) Când am spus că le transmit acest mesaj colegilor din PSD nu mă refeream la cei de-aici. Sunt unii mai importanți. Poate printre cei mai importanți... Care vor să-mi sugereze că eu nu cunosc bine județul și spitalul și că se vede mai bine de la București...
(întrebare din sală) -Puteți nominaliza?
-La momentul potrivit pot! N-am o teamă pentru asta!
(întrebare din sală) -Vă e teamă de ceva în acest moment?
-Nu. N-are de ce să îmi fie teamă!
(întrebare din sală) -Vă așteptați la piedici?
-Le-aveam de mult piedicile astea... Le-am făcut față și sper să le fac față în continuare. S-a și văzut... Mai-mai să nu mai încap în pozele de campanie. Nu sunt un mare fan al pozelor, dar n-am încotro... Poziția îmi impune treaba asta. Dar era gata-gata... Nu e o problemă că nu sunt în poze. Nu pentru poze am venit la Consiliul Județean. La momentul potrivit, dacă lucrurile nu se vor liniști, o să dau cu probe, cu tot, aceste încercări mizerabile, să le spunem pentru moment...»
Comentariile sunt de prisos...

Un ziar de provincie, vinovat pentru toate
Pe parcursul conferinței de presă, președintele Victor Moraru a reușit, totuși, să identifice un vinovat. Este vorba despre ziarul Independent care, potrivit declarațiilor domniei sale, se face vinovat de presiunile exercitate asupra sa de «sistemul mafiot mizerabil», de scandalurile din cadrul Spitalului Județean, de dezinformarea cetățenilor din județ și, în general, de toate tarele vieții administrative din Ialomița. Cu acest prilej, el a anunțat public că va acționa în instanta ziarul nostru. Iată justificarea gestului său: «Eu am 177 de articole în care dumneavoastră nu ați menționat nicio sursă legală cu privire la afirmațiile pe care le faceți... Probabil o veți face de săptămâna viitoare... Va trebui să justificați în fața instanței cele 177 de articole în care nu ați menționat nimic din ceea ce susțineți dumneavoastră! Apropo! Vreau să se știe că acționez în instanță ziarul Independent pentru ceea ce a scris 2 ani de zile, pentru minciunile pe care a putut să le emită timp de 2 ani fără niciun argument... Și pe domnul Panait, și pe domnul Popa, și ziarul, și toți cei care își permit să se joace cu viața oamenilor. Să sperăm că se va intra într-o normalitate...».

29 Mai 2019, 20:10 (7677 vizualizări - 12 comentarii)

Citiți și:
«Candidez la președinția Consiliului Județean Ialomița!»
Sinucigașii administrației ialomițene

Comentariile cititorilor:


...:
(4 Iunie 2019, 16:08)
Si ce faceau la Roma al dumitale baiat de mana cu fata manageritei iancu ? Sa intelegem ca imparteau tainul ???
hapciu:
(31 Mai 2019, 14:40)
Si va mai mirati de ce poporul vrea PSD la cosul de gunoi al istoriei. Din cauza unora ca Dragnea, Carmen Dan, Melescanu + baronii locali gen Moraru, Oprisan, Badalau etc
Examen:
(30 Mai 2019, 20:49)
Dnl Moraru vb de spaga la amgajari?Doamne nu iti este frica de dumnezeu?i-a vezi poate ai uitat nr cere o lists la personal sju Slobozia si ve zi cate sunt din amara angajate in ultimii ani,i-a vezi ,cum dracu din 82 de dosare de examinare validate doar 4 a luate si din curiozitate verifica cv . Apropo,da i subiectele de l a examen doambei doctor Valcea ca este ce-a m-ai veche vezi trece baremul de angajare a unei asistente ?!!! Au fost usuare .....
redacția Independent:
(30 Mai 2019, 15:51)
[email protected]
Lăsați un număr de telefon și vă vom contacta!
Localnic supărat:
(30 Mai 2019, 13:35)
Este bun ziarul de casa al PSD - Ialomita, care numai de bine vorbeste de ei si ataca celelalte partide!
Ana:
(30 Mai 2019, 12:04)
Sistem mafiot mizerabil, este cel din care faci parte Morarule. Cred ca ai nevoie de o evalaure si incadrare in grad de handicap. Poate sa iti acorde sprijin DGASPC in acest caz. Un mizerabil care are si tupeu maxim. ai iesit exact ca Dragnea sa faci figuri, dar cred ca mult nu mai ai si dipari de tot din fotografiile tale de partid.S au facut angajari la spital cu spaga. Dar la CJI cu s au facut nu tot cu spaga ? Angajam soferi de nota 10, fufele din Primaria Amara a umplut CJI, oare nu existau alte persoane capabile in tot judetul? Nu doar Amara are persoane care le poate pot fi angajate la CJI,deoarece sunt fete care raspund la comanda lui Moraru.
Cred ca partidul nu te mai suporta de multa si ai vrea in caruta lui Ponta dar nu acum.Oricum caderea ta politica este aproape si esti atit de mindru ca sigur gasesti tu o varianta sa iesi cumva. Probabil via Amara iti va fi scaparea...................
Revoltat:
(30 Mai 2019, 11:38)
CUM VĂD CA LI SE CLATINA SCAUNUL HOP STATUL PARALEL SISTEMUL MAFIOT .DAR AU FOST LA PUTERE ȘI DACĂ E AȘA DE CE NU AU DESFIINȚAT AȘA CEVA ? PENTRU CA FAC PARTE DIN ACEST SISTEM MAFIOT . MORARU LE AI GRIJA , LĂSATE DE POLITICA PANA NU E PREA TÂRZIU ȘI NU SPERA LA PRIMARIA AMARA TINERII AU VĂZUT DE CE EȘTI ÎN STARE . ORI POATE NU AI AGONISIT DESTUL ? UNDE EȘTI TU TEPES DOAMNE .....
fugit de la sapoca:
(30 Mai 2019, 10:53)
Medicamente!!! Medicamente!!!
Avertizati-l pe Moraru sa respecte schema de tratament! Altfel, uite ce-i iese pe gura! :))))
Musafir in Romania:
(30 Mai 2019, 02:28)
Doresc a lua legatura cu autorul acestui articol pentru a face public si demonstra ca insul Moraru Victor sustine prin raspunsuri false, clanurile mafiote din institutiile publice suboronate Consiliului judetean Ialomita.Moraru Victor si un director de intitutie publica au cunostiinta de fapte penale pe care refuza sa le denunte parchetului si politiei,asa cum scrie in lege. Insule Moraru Victor este prapad la Oficiul de Cadastru Ialomita care fac la comanda acte false pe botul autoturismului. Insule Moraru Victor ai fost informat scris de fapte penale si tu le acoperi comitand la randul tau infractiuni prin nedenuntarea lor. Domnule autor al articolului unde te pot gasii sa-ti dau un exemplu de dovada asa ca tot te sperie insul Moraru Victor cu judecata. Dumneata verifici contiutul dovezilor dupa care sa le faci publice. Cloaca este mare si adanc in structura judeteana. Imi asum in totalitate autenticitatea actelor domnule jurnalist.
MIKA:
(30 Mai 2019, 00:48)
Seamana izbitor cu discursul lui Dragnea, inainte sa-l aresteze . O fi ceva?
Mandea:
(29 Mai 2019, 21:40)
Alta jigodie psd ista....in curand o sa l vedeti la proromania!....ascultati l pe Mandea!
Bubi:
(29 Mai 2019, 21:34)
Moraru Victor tu faci partedin sistemul mafiot.Cu buna stiinta acoperi fapte penale comise de institutii subordonate C.J.Ialomta. Morarule, OCPI Ialomita iti este subordonat ? C.J.prin corpul de contro are atributia, posibilitatea legala de control,verificare a activitatii OCPI Ialomita care au emis si emit in continuare pe banda rulanta falsuri? Ca directorul de la OCPI Ialomita se crede imparat pe mosia personala stii bai Morarule? Tu Morarule faci parte din sistemul mafiot! Morarule locul tau ezte alaturi de zeul Dragnea nu la conducerea CJ ialomita. Bai Morarule in institutiile publice subordonate CJ Ialomita sunt grupuri bine organizate pe care le sustii. La puscarie Morarule o sa sfarsesti, acolo este locul tau slugoiule

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
15 Nov 2026
412 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Lipsă apă în cartierele Fetești Oraș și Vlașca din Fetești!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm de pe strada Călărași din localitatea Fetești, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2026, 16:55
(580 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

12 Noiembrie 2026, 16:10


RAJA Constanța: Avarie pe strada Silozului din orașul Țăndărei!

Joi, 12 noiembrie 2026, în intervalul 15,30-18,30, echipele RAJA Constanța au fost nevoite să sisteze furnizarea apei potabile în vederea remedierii unei avarii survenite la nivelul sistemului ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2026, 16:05
(1112 vizualizări - 0 comentarii)


Prejudiciu total de peste 100 de milioane de lei, identificat de ANAF Antifraudă la finalizarea verificărilor într-un caz complex de fraudă fiscală. ANAF a transmis cazul instituțiilor de urmărire penală!

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au finalizat investigațiile și verificările antifraudă derulate la entitățile implicate ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2026, 15:25
(768 vizualizări - 0 comentarii)


Fermierii notificați sunt așteptați la Centrele APIA pentru clarificări

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează fermierii care au primit notificări privind erori referitoare la nerespectarea cerințelor de acoperire a solului, în cadrul ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2026, 08:25
(650 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei!

Luni, 9 noiembrie 2026, în intervalul 14,00-17,00, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei, în vederea remedierii unei avarii ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2026, 14:45
(1219 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Fetești Oraș!

Echipele RAJA Constanța intervin în cursul acestei nopți, duminică, 8 noiembrie 2026, până luni, 9 noiembrie 2026, în jurul orelor 14,00, pentru remedierea unei avarii survenite la ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2026, 22:15
(1463 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2026, 09:05
(8343 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Campanie de imunizare a ovinelor și caprinelor împotriva variolei

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a demarat pregătirile pentru o amplă campanie de imunizare de urgență a ovinelor și caprinelor împotriva variolei ovine și ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 16:10
(1004 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Gară din orașul Căzănești!

Joi, 5 noiembrie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Gării din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 12:55
(1138 vizualizări - 0 comentarii)


Spitalul Județean de Urgență Slobozia: Verificări interne după apariția unor informații în presă despre medicul ATI implicat în ancheta DIICOT

Spitalul Județean de Urgență Slobozia a declanșat o serie de verificări interne cu caracter preventiv în urma informațiilor apărute în spațiul public cu privire la un medic ATI, angajat al ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 12:25
(1262 vizualizări - 0 comentarii)


Misiune pentru viață a jandarmilor ialomițeni 

Misiune pentru viață a jandarmilor ialomițeni 

Joi, 5 noiembrie a.c., jandarmii ialomițeni au ales să fie alături de cei aflați în suferință, oferind, printr-un gest simplu, dar plin de semnificație, o speranță celor care au nevoie de ajutor ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 11:45
(1351 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Factura electronică

RAJA Constanța: Factura electronică

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 08:20
(8193 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Vineri, 6 noiembrie 2026, ultima zi pentru cererile de despăgubire la secetă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește producătorilor agricoli din sectorul vegetal că vineri, 6 noiembrie 2026, este ultima zi de depunere a cererilor de sprijin financiar de ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 13:10
(1877 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Bilanțul depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectorul suin în contextul crizei din Orientul Mijlociu

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în data de 30 octombrie 2026, s-a încheiat perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat în cadrul schemei ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 10:05
(1808 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița: Turneul Național «Bella voce, Bella musica»

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița anunță că Turneul Național «Bella voce, Bella musica»/ediția a II-a ajunge la Slobozia vineri, 13 noiembrie 2026, orele 18,00, la Sala ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:35
(1713 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii Slobozia «Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil»

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii Slobozia «Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil»

În perioada 3-10 noiembrie 2026, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil» al străvechiului ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:20
(1843 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF derulează un program de conformare privind contribuabilii care prezintă risc fiscal din perspectiva TVA

ANAF derulează la nivel național un program de conformare cu rol preventiv, prin care contribuabilii identificați cu posibile riscuri fiscale în domeniul TVA sunt informați direct și îndrumați ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:10
(2047 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din Fetești, joi, 5 noiembrie 2026!

Joi, 5 noiembrie 2026, în intervalul orar 08,00-16,00, se va sista furnizarea apei potabile în Cartierul Buliga din municipiul Fetești pentru realizarea operațiunilor periodice de î ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:05
(2516 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții DIICOT și la Slobozia: Anchetatorii, pe urmele unei rețele de traficanți de droguri!

Percheziții DIICOT și la Slobozia: Anchetatorii, pe urmele unei rețele de traficanți de droguri!

Marți, 3 noiembrie 2026, procurorii DIICOT au efectuat mai multe percheziții domiciliare, vizat de descinderi fiind și municipiul Slobozia. Anchetatorii ar fi pe urmele unei rețele de traficanți de droguri ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2026, 18:20
(2969 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: 5,74%, rata șomajului la sfârșitul lunii septembrie 2026

La sfârșitul lunii septembrie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4500 șomeri (din care 2215 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2026, 07:40
(2280 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Salonul Național de Toamnă 2026»

Uniunea Artiștilor Plastici din România-Filiala Slobozia/Ialomița, în parteneriat cu Consiliul Județean Ialomița și Muzeul Național al Agriculturii, organizează vernisajul expoziției « ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2026, 11:25
(2326 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Autoturisme de peste 7,2 milioane de lei, comercializate ilegal

O persoană fizică din județul Argeș a prejudiciat bugetul de stat cu peste 1,1 milioane de lei, după ce a comercializat ilegal 75 de autoturisme second-hand, în valoare totală ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2026, 10:40
(2469 vizualizări - 0 comentarii)


2014 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-septembrie 2026

AJOFM Ialomița a integrat în muncă 2014 persoane în perioada ianuarie-septembrie 2026, printre care se numără 845 de femei, ca urmare a implementării Programului Național ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2026, 08:20
(2644 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală»

IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală»

La data de 21 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ialomița au pus în executare 29 de mandate de percheziție domiciliară, în municipiul ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2026, 10:35
(5369 vizualizări - 15 comentarii)


Peste 1,08 milioane de lei pentru rentierii agricoli din Ialomița

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a încheiat procesul de autorizare la plată a rentierilor agricoli care și-au vizat carnetele în perioada 1 martie-31 august 2026 ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 17:10
(3272 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește cereri de sprijin pentru crescătorii de porci: Ajutor de stat de până la 50000 de euro per beneficiar!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a deschis sesiunea de depunere a cererilor de ajutor de stat destinate sectorului suin. Crescătorii de porci din județul Ialomița și din î ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:50
(3420 vizualizări - 0 comentarii)


Racla cu moaștele Sfântului Irodion de la Lainici, la Slobozia

Credincioșii din Slobozia sunt așteptați la Biserica «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir» din municipiu, unde, în perioada 24-27 octombrie 2026, va fi adusă ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:35
(3130 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Dublu eveniment cultural «SCULPTORI»

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița a găzduit marți, 20 octombrie 2026, începând cu orele 15,00, un dublu eveniment cultural de excepție dedicat artelor vizuale. Sub titlul ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:20
(3177 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, Serviciul Call Center pus la dispoziția acestora, vine ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2026, 17:25
(7066 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cineva în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Flavius în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova Maka în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Un pacient recunoscator în Proceduri medicale inovatoare, pe Secția Neurologie a Spitalului Județean de Urgență Slobozia comuna Amara-So Keres în Comunele și orașele mici din Ialomița, «comasate» sau «fuzionate» Combinatii în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Anonim în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Dana în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Codrin în Scandal între sindicate și managementul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița din cauza relocării instituției Andrei în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Dolce în Comunele și orașele mici din Ialomița, «comasate» sau «fuzionate» Amar în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Aleluiah. în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova contribuabil în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului cetatean în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului ceteatean în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania icre știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 11 noiembrie 2026 Coruptie în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Ocheanu Fermecat în «Inculpat» și «victimă», în două anchete deschise în urma aceluiași eveniment Aurică în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...