Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

«Adrian Mocioniu este prost... consiliat!»

Replică usturătoare a prefectului Gigi Petre

«Adrian Mocioniu este prost... consiliat!»

La nici 48 de ore de la declarațiile primarului Adrian Mocioniu, prefectul Gigi Petre i-a răspuns public acestuia printr-un comunicat de presă. Dată fiind aciditatea afirmațiilor, am decis să publicăm integral acest text.

DREPT LA REPLICĂ
În legătură cu acuzațiile d-lui Primar Mocioniu Adrian, menționate în articolul «Prefectul Gigi Petre se implică în această răzbunare politică comandată de Marian Pavel!», doresc să fac următoarele precizări:
La data de 19.05.2019 a fost înregistrată la Instituția Prefectului o adresă emisă de dl Barbu Emilian, Șef Serviciu Juridic în Primăria Slobozia (semnată pentru Secretar), prin care se cere un punct de vedere asupra legalității unui proiect de hotărâre prin care un consilier local a propus modificarea organigramei și a statelor de funcții din aparatul de specialitate al Primarului Mun. Slobozia, direcțiilor, serviciilor publice de interes local, respectiv aparatul de lucru al C.L. Slobozia.
Deși nu există nicio obligație legală de a răspunde, totuși, am facut-o. Spun că nu era nicio obligație legală întrucât, conform art. 19 (I), lit. e), din Legea nr. 340/2004, prefectul verifică legalitatea actelor administrative emise sau adoptate, după caz, de primar, consi­liul local și consiliul județean, efectuând, astfel, un control de legalitate a posteriori, și nu a priori (Notă pentru dl Mocioniu: adică după emiterea actelor, și nu înaintea acesteia).
Pe de altă parte, conform art. 91 (5), lit. d, din Legea nr. 215/2001, competența de a acorda consultanță unităților administrativ-teritoriale aparține consiliului județean.
În al treilea rând, adresa respectivă emană de la un compartiment al Primăriei, și nu de la conducătorul instituției, așa cum ar fi fost normal.
Cu toate acestea, am ales să ofer un răspuns conținând punctul de vedere al Instituției Prefectului, care nu era obligatoriu a fi respectat de către autoritatea solicitantă. Noi am considerat că nu există niciun temei legal de a fi restrâns dreptul consilierilor locali la inițiativă în promovarea actelor administrative, luând în consi­derare prevederi ale Legii 393/2004. Dacă dl Primar a văzut acest răspuns ca fiind «în două ape» (?!) probabil că este vina celui care i l-a tradus și nu l-a înțeles, deși nu era chiar dificil.
De aici și până la acuzațiile că m-aș fi implicat într-o răzbunare politică e cale lungă iar dl Primar nu are niciun argument în acest sens.
Dacă administrația Sloboziei-primarul și consiliul local înțeleg să-și regleze conturile prin intermediul altor instituții, este strict problema acestora, însă e departe de a fi un demers moral.
Pe de altă parte, secretarul Mun. Slobozia are propria obligație de a verifica legalitatea hotărârilor adoptate de consiliul local, avizându-le în conformitate cu propria opinie în ceea ce privește legalitatea lor.
Ulterior efectuării controlului de legalitate a hotărârii, de către prefect, în situația existenței în continuare a unor opinii contrare între emitentul actului administrativ și prefect, emitentul își poate menține sau nu poziția inițială, acționând în consecință.
Partea care apreciază că nu a fost respectată legea la emiterea sau aprobarea unui act administrativ are deschisă calea acțiunii în instanță.
Prin urmare, declarațiile belicoase ale d-lui Mocioniu pot fi înscrise în categoria «mult zgomot pentru nimic».
Dacă dânsul dorește să dovedească faptul că este activ politic și contează ca și jucător pe piața politică locală, și-a ales greșit calea de urmat, fiind probabil și prost... consiliat.
Surprinzător este însă că de 3 ani de când se află la condu­cerea Primăriei Slobozia nu a avut observații față de modul cum am asigurat respectarea legii, inspirația venindu-i numai după schimbarea macazului politic, fapt ce mă determină o dată în plus să cred că exact dânsul e cel care face jocuri, implicându-mă fără motiv în lupta cu fostul său partid.
Cât despre preferințele mele politice, care nu-mi sunt interzise de lege, dl Primar nu are căderea să facă vreun comentariu și, cu atât mai puțin, unul deplasat ca acela privind coordonarea ALDE Ialomița. Dânsul ar trebui să aibă alte preocupări, care, dacă se poate, să aibă legătură cu preocupările cetățenilor orașului, cu atât mai mult cu cât ar putea pretinde un nou mandat la conducerea Primăriei Slobozia.
În legătură cu celelalte două acuzații referitoare la firma Clean Tech Internațional SRL și extinderea capacității firmei Vivani SA, îi aduc la cunoștință că Prefectul nu este un prim-secretar de județ, din niște vremuri apuse, ci efectiv coordonează instituțiile județului.
Cele două situații se prezintă în felul următor:
La firma Clean Tech, Garda de Mediu, atât de la nivelul județului, cât și cel central, a făcut măsurătorile specifice și au luat măsuri în consecință.
În ceea ce privește extinderea capacității la Vivani SA, aceasta, conform informațiilor de la Agenția pentru Protecția Mediului, este în perioada de autorizare, urmând să fie perfectate toate documentele cu privire la dezvoltare.
Ca responsabil și lider al administrației municipale, aș avea, cu siguranță cel puțin 20 de întrebări să-i pun domnului primar, privind atât dezvoltarea municipiului, cât și viața de zi cu zi a cetățenilor. Cum nu vreau să intru în polemică și neputându-mă ridica la nivelul unui LUCEAFĂR al administrației locale, prefer să închei această dispută și, în continuare, indiferent de acuzații, să nu-i mai răspund.
Activitatea domniei sale va fi apreciată la momentul oportun de către cetățeni.
PREFECT, Gigi PETRE

31 Mai 2019, 19:10 (4663 vizualizări - 8 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Chiriac:
(3 Iunie 2019, 17:26)
Citeam articolul dacă nu-i puneați poza figurantului prefect. Cu el acolo, nu citesc! Acest om, bătrân de-acum, inginer, o mai știi ce este aia o priză? Sau o confudă cu limbajul drogurilor! Mai schimbați naiba moaca asta, n-a făcut nimic! A pus propte celor de teapa lui.....
Simbolul perfect:
(3 Iunie 2019, 16:43)
Gigi vine sa confirme zicala populara: timpul trece, leafa merge. Mai rar(adica prea tarziu) prefectul ne aminteste cat de prosti sunt cei din politica locala, fara sa-si dea seama ca, automat, include aici si augusta lui persoana..
Mary:
(3 Iunie 2019, 12:33)
   Curioasă ieșire a domnului prefect acum pe afărșit de mandat la adresa primarului. Dacă spui Adrian Mocioniu și te exprimi că este prost (primar) deja ai făcut un pleonasm. Dece așa târziu??!! 
Dece a trebuit să fim chinuiți timp de patru ani??!! De dragul alianței??!! 
 Nu domnule prefect!! Trebuie să vă luați toți de mână și să jucați hora prostiei în care sunteți experți, proastie care a fost tolerată de noi toți, locuitorii acestui oraș pe care l-ați schilodit care cum a putut. Faptul că vă văd frecvent cum cumpărați apă plată, denotă slaba implicare a unui prefect care este reprezentantul guvernului în teritoriu și nu a făcut nimic în axest sens, chiar dacă dumneavoastră nu vă considerați un prim-secretar unde să dispuneți. Dar care este menirea dumneavoastră??!! Rol de pupăză din tei în a da ora exactă când vă prezentați la locul de muncă??!! Vă plac orașele mari, frumoase, curate, unde investițiile făcute cu cap obligă cetățenii la un comportament normal de bun simț. Vă întreb pe amândoi, primar și prefect, unde se pot distra tinerii din Slobozia??!! Nu știți! Normal! La Grivița!!! Acolo este o discotecă!!! Ați reușit să faceți din Slobozia un oraș de penșionari și bugetari, câțiva agenți economici care se bat pe cașcavalul bugetar și un parc industrial unde vara cântă cucu' iar iarna urlă lupu'. Sperăm să nu mai auzim de voi Mocioniu, Moraru, Petre, ca factori de conducere. Plecați acasă!!
K1:
(3 Iunie 2019, 00:13)
si totusi se-nvarte
Carmen:
(2 Iunie 2019, 12:39)
Când oare vom scăpa de dinozaurul asta?
La ce scor a făcut ALDE, sub 5%, cum mai poate fi prefect?
PSD ar trebui să-l schimbe  imediat! Gigi Mușchi spera sa nu-l lase din brate alt penal ca el Tăriceanu!
Trebuie sa se trezească toți cei care vor binele județului asta, sa scăpăm de acest dinozaur penal odată! 
Hei hi:
(2 Iunie 2019, 06:50)
Gicule sa retii ca puterea nu este eterna, nimic nu este la cheremul unora ori altora. Gicule pana si Isus a sfarsit batut in cuie pe o bucata de lemn, altii otraviti, unii impuscati in plina strada, ori au sfarsit prin inchisori cu streangul de grumaz sau plimbati pe la doua noaptea dupa ce mult timp sau crezut atotputernici ! Ce sai faci ma Gicule este lumea rea
Mandea:
(2 Iunie 2019, 06:33)
Retineti la Mandea, Individul din imagine intruchipeaza ura, rautatea,hotia, icoana perfecta a lui iuda si parsivului pe pamant ! Habar au Ialomitenii ce zace sub fata asta de bomboana otravita a acestui personaj. Creatura asta din poza, cocotata in varful judetului este cancerul omului de rand ! In urma lui este tot distrus, este artizanul, creatorul grupurilor corupte ale infractionalitatii organizate incepand din primarii si pana in justitie unde da ordine. In ialomita din cauza acestui borcan cu infectie revenirea la normalitate in judet nu mai este posibila in urmatorii 50 ani din cauza mafiei inscaunate in structurile statului. Voi credeti ca degeaba a ajuns subiect de serial #fura ma fura ca deaia esti pus acolo# Gica, Gica si cand ti-o venii randul ca lui Mazare si Gragnea sa vezi atunci smecherie ori cand nu ai sa mai fii prefect, Gigele
Emil:
(1 Iunie 2019, 01:01)
Nu citesc textul ca nu ma intereseaza individul,intrebarea unui om care inclina sa creada ca traieste intr-un stat democratic,european ar fi cum un astfel de individ mai este in functie dupa catastrofa numita PESTA,ce fel de nimic uman fara onoare!!???

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
258 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziție de fotografie

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziție de fotografie

În organizarea Consiliului Județean Ialomița, a Centrului Cultural «Ionel Perlea» și a Parohiei «Buna Vestire» din Slobozia, miercuri, 25 martie 2025, va fi vernisată expoziția ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2026, 15:05
(528 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții domiciliare la Făcăeni, patru persoane reținute 

Sâmbătă, 21 martie 2026,  polițiștiii ialomițeni au desfășurat o razie de amploare pe raza comunei Făcăeni, având ca scop menținerea și consolidarea climatului de ordine și siguranță ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2026, 15:00
(1331 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: 7,55 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna februarie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna februarie a.c., 25 inspecții fiscale, 5 controale inopinate și 17 verificări ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2026, 12:20
(643 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Modificări legislative privind acordarea subvențiilor din Bugetul Asigurărilor pentru Șomaj

În Monitorul Oficial nr. 181/09.03.2026 a fost publicată Ordonanța de Urgență nr. 11/2026, pentru modificarea și completarea Legii nr. 76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2026, 13:20
(4360 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Marșul pentru Viață»

Protopopiatul Slobozia: «Marșul pentru Viață»

Sâmbătă, 28 martie 2026, Protopopiatul Slobozia organizează ediția a XVI-a a evenimentului dedicat susținerii vieții, speranței și solidarității, «Marșul pentru Viață”, care va avea ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2026, 12:50
(2015 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Este interzisă arderea miriștilor și a vegetației pajiștilor permanente!

Având în vedere apariția la nivel național a unor incendii de vegetație uscată, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) atrage atenția fermierilor cu privire la interzicerea ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2026, 10:55
(1207 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Produse din pește cu adaos de apă

Analize de laborator au indicat un conținut de apă adăugată peste limitele admise pentru mai multe sortimente de produse din pește. Întrucât o parte dintre aceste produse au ajuns pe rafturile ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2026, 11:10
(1474 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Condițiile acordării bonificației de 3% pentru persoanele fizice plătitoare de impozit pe venit

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane fizice plătitoare de impozit pe venit că, prin derogare de la dispozițiile art. 121 din Legea nr. 227/2015, contribuabilii ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2026, 17:15
(1432 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Campania de primire a Cererilor de Plată pentru anul 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat luni, 16 martie 2026, Campania de primire a Cererilor de Plată pentru anul 2026. Fermierii pot depune Cererile de plată în perioada ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2026, 14:20
(1136 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Salonul Național de Primăvară 2026»

Uniunea Artiștilor Plastici din România-Filiala Slobozia/Ialomița, în parteneriat cu Consiliul Județean Ialomița și cu Muzeul Național al Agriculturii, organizează joi, 19 martie 2026, î ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2026, 13:50
(6814 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA Constanța intervin luni, 16 martie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Micșunelei din localitatea Dridu ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2026, 09:05
(1437 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Nordului din orașul Căzănești!

Sâmbătă, 14 martie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Nordului din orașul Căzănești. Astfel, ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2026, 18:05
(1312 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 156,48 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în februarie 2026. S-a rambursat TVA în valoare de peste 5,99 milioane de lei!

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna februarie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 138,20 milioane ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2026, 15:20
(1781 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Militar Județean Ialomița: Încep înscrierile pentru liceele militare/Admitere 2026

Centrul Militar Județean Ialomița: Încep înscrierile pentru liceele militare/Admitere 2026

Centrul Militar Județean Ialomița informează că au fost aprobate locurile pentru admiterea în instituțiile/unitățile de învățământ militar pentru anul universitar/școlar 2026-2027. ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2026, 08:10
(1965 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Fără păcănele în Slobozia!»

USR: «Fără păcănele în Slobozia!»

Vineri, 6 martie 2026, consilierii locali USR Slobozia au depus un proiect de hotărâre prin care să se elimine «păcănelele» din municipiul reședință de județ. «Jocurile de noroc ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2026, 14:20
(3536 vizualizări - 6 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în orașul Căzănești!

Vineri, 6 martie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă, de pe strada București din orașul Căzănești. Astfel, î ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2026, 11:25
(1291 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Adeverințe pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând de joi, 5 martie 2026, eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervenției DR 06-Bunăstarea animalelor ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 16:40
(1540 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 10 martie 2026, termen-limită pentru depunerea unor declarații

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor, înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea nr. 227/2015, care nu au depășit plafonul de ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 14:40
(3832 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «conducere fără permis»

Urziceni: Reținut pentru «conducere fără permis»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 20 de ani, domiciliat în comuna Bărbulești. Acesta se face vinovat de «conducere a unui vehicul fără permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 12:00
(974 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Țăndărei. Amenzi de 135 mii de lei!

Polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune de amploare pe raza orașului Țăndărei. Cu această ocazie au fost controlate 260 de autoturisme, au efectuat 115 testări cu aparatul etilotest, fiind aplicate ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 11:00
(1854 vizualizări - 0 comentarii)


APIA dă startul campaniei de informare pentru primirea Cererilor de Plată în anul 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură demarează în data de 5 martie 2026 Campania națională de informare privind depunerea Cererilor de Plată, sub sloganul: «APIA-CONTINUĂM ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 08:30
(8416 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 6,01%, rata șomajului la sfârșitul lunii ianuarie 2026

La sfârșitul lunii ianuarie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4712 șomeri (din care 2208 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2026, 08:10
(2120 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Din inimă pentru MAMA»

Protopopiatul Slobozia: «Din inimă pentru MAMA»

În contextul «Anului omagial al pastorației familiei creștine» și «Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar», luni, 2 martie 2026, Protopopiatul Slobozia, î ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2026, 07:50
(2410 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Casă cuprinsă de flăcări

Alexeni: Casă cuprinsă de flăcări

Marți, 3 martie 2026, pompierii din Urziceni au intervenit cu două autospeciale pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din localitatea Alexeni. Din primele informații, locatarii s-au autoevacuat ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 22:40
(3557 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni incendiu


Jandarmii ialomițeni, aproximativ 500 misiuni de ordine publică în luna februarie 2026 

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii februarie a.c., 481 de misiuni de ordine publică, dintre care 10 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 15:25
(3237 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Zeci de șoferi au rămas pietoni din cauza vitezei

Luni, 2 martie 2026, preț de 3 ore, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au desfășurat o acțiune de monitorizare a traficului pe porțiunea Drumului Național 2A, între localitățile Malu și Ion ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 12:40
(2553 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Trimis în judecată pentru comiterea a 3 infracțiuni grave

Ialomița: Trimis în judecată pentru comiterea a 3 infracțiuni grave

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, recidivist, cercetat în stare de arest preventiv, pentru comiterea ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 11:50
(2902 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Coloniști din Fetești!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Turda din orașul Fetești, echipele RAJA Constanța sistează ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2026, 15:05
(1369 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 168 persoane, angajate în luna ianuarie 2026

În luna ianuarie 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 168 persoane, dintre care ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2026, 10:35
(3842 vizualizări - 0 comentarii)


APIA începe vizarea carnetelor de rentă viageră agricolă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează rentierii agricoli că, pentru a primi renta viageră aferentă anului 2025, este necesară obținerea vizei anuale. Perioada de vizare ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2026, 09:15
(2038 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Justin în Consiliul Superior al Magistraturii scoate la concurs posturi de judecător în cadrul Judecătoriei Urziceni

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...