Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Săptămână de vis pentru George Dragomir

Scrimă

Săptămână de vis pentru George Dragomir

bonus: Alberto Nădrag a câștigat «Cupa Muschetarul»

La Plovdiv în Bulgaria s-a des­fășurat săptămâna trecută Cam­pionatul European de Scrimă pentru Tineret (sportivi sub 23 ani). Dele­gația României a pus mâna pe medalii încă din prima zi, printre performeri aflându-se sportivul CSM Unirea Slobozia, George Dragomir. Acesta a avut un start lansat în competiția individuală, bifând în cele 6 meciuri din grupe victorii pe linie. Polonezul Piotr Szczepanik, românul Răzvan Ursachi și germanul Lorenz Kempf au fost următoarele victime ale lui George. Din păcate, drumul acestuia s-a oprit în Semifinale unde a fost învins de italianul Leonardo Dreossi. Astfel, sabrerul nostru și-a mai adăugat în palmares o medalie de bronz care s-a dovedit a nu fi ultima la această competiție.

Campion european cu echipa României
La Plovdiv, George Dragomir a demonstrat că este deja un sportiv de talie mondială care în ciuda vârstei de doar 20 de ani, a căpătat suficientă experiență pentru a lua cele mai bune decizii în momente cheie. Alături de colegii săi Răzvan Ursachi, Codrin Cosmuleanu și Matei Cidu, Dragomir a adus României medalia de aur în concursul pe echipe având un rol determinant în obținerea acestui rezultat. Pe tabloul de 8, România a depășit eterna rivală Ungaria cu 45-39. În Semifinală, România a condus în permanență Italia până pe final când peninsularii s-au apropiat periculos. România s-a impus cu 45-44, iar în finală s-a duelat cu Germania. A fost o confruntare palpitantă cu multe răsturnări de situație. Germanii au condus, dar spre final românii au recuperat spectaculos, iar ultimele asalturi au fost pe muchie de cuțit. Ultimul punct pentru România a fost adus de George Dragomir, iar echipa țării noastre s-a impus dramatic cu 45-44, cucerind astfel aurul european. Așadar, încă două medalii aduse României de George Dragomir, sportiv care continuă să lupte sub culorile CSM Unirea Slobozia.

Alberto Nădrag a câștigat «Cupa Muschetarul» Micii sabreri de CSM și CSS Slobozia au fost prezenți în week-end la «Cupa Muschetarul», competiție care s-a desfășurat la Râșnov. Alberto Nădrag de la CSM Unirea a câștigat competiția la categoria 9 ani, continuând seria victo­riilor din această primăvară și dând mari speranțe antrenorului său pentru Campionatul Național care se apropie. Rareș Negoiță a fost pe locul 5, iar la fete, Diana Dragomir a terminat pe 6 și Ines Donisei pe 7. La categoria 13 ani, Cristian Gavrilă de la CSS a reușit să surprindă din nou, ajungând până în finală și terminând competiția pe locul 2.

4 Iunie 2019, 18:25 (4755 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Medalie de bronz pentru spadasinul CSM Unirea Slobozia, George Dragomir
Spadasinii CSS Slobozia, în top la «Burgas Cup» 2026
Locul 5 pentru România la Cupa Mondială de Sabie-masculin de la Cairo

Comentariile cititorilor:


Gigel:
(5 Iunie 2019, 01:46)
Bravo George! Acestui sportiv ar trebui DE URGENȚĂ să îi acordăm titlul de cetățean de onoare al municipiului Slobozia!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 15 Iul 2026
266 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

APIA: Plăți de peste 26 milioane de lei pentru Campania 2023

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a efectuat marți, 11 iunie 2024, plăți pentru anul de cerere 2023 în sumă totală de 26,29 milioane de lei din Fondul European de Garantare ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2024, 15:10
(7841 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Județul Ialomița: «Ziua Eroilor»

Joi, 13 iunie 2024, Instituția Prefectului Județul Ialomița, în colaborare cu Consiliul Județean Ialomița, organizează o serie de evenimente legate de sărbătorirea «Zilei Eroilor». ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2024, 09:45
(3957 vizualizări - 0 comentarii)


Dosare penale pentru «violență în familie» și ordine de protecție emise, la Urziceni și Săveni

Polițiștii din Urziceni au fost sesizați sâmbătă, 8 iunie a.c., cu privire la faptul că o femeie în vârstă de 47 de ani din Urziceni ar fi fost agresată fizic de cumnatul său, un bărbat ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2024, 15:45
(9867 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Polițiștii din Slobozia, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru verificări un șofer ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2024, 15:40
(1835 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2024»

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia/Ialomița și Liceul de Arte «Ionel Perlea» Slobozia vă invită la «Expoziția ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2024, 14:40
(11433 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Coșereni

Accident la Coșereni

Duminică, 9 iunie a.c., în jurul orei 9,00, Detașamentul de Pompieri Urziceni a intervenit la un accident rutier produs în comuna Coșereni, în care a fost implicat un autoturism. Două ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2024, 10:15
(7573 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Săveni

Incendiu la o casă din Săveni

Vineri, 7 iunie a.c., în jurul orelor 17,00, două echipaje operative din cadrul Stației de Pompieri Țăndărei au intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la o locuință în localitatea ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2024, 10:10
(10644 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Săveni incendiu


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Buliga din Fetești!

Echipele RAJA intervin duminică, 9 iunie 2024, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Turnu Severin din Cartierul Buliga/Fetești. În vederea executării ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2024, 18:30
(9955 vizualizări - 0 comentarii)


Căutată de polițiștii din Spania, arestată la Țăndărei

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Ialomița au acționat în cursul zilei de joi, 6 iunie 2024, în orașul Țăndărei, în vederea depistării unei persoane urmărite ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2024, 16:20
(10728 vizualizări - 0 comentarii)


Factură electronică de la RAJA Constanța

Factură electronică de la RAJA Constanța

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2024, 14:05
(11357 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane fizice că începând de luni, 10 iunie 2024, și până vineri, 5 iulie 2024, românii pot investi ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2024, 13:20
(1525 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 10 iunie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2024, 10:30
(11917 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: S-a prelungit termenul pentru depunerea Cererilor de Plată în Campania 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că termenul de depunere a Cererilor de Plată, în cadrul Campaniei 2024, a fost prelungit până la data de 12 iunie 2024 inclusiv ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2024, 10:00
(14948 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive în localitățile Slobozia, Ograda și Andrășești

Miercuri, 5 iunie 2024, polițiștii ialomițeni au desfășurat ample acțiuni preventive în localitățile Slobozia, Ograda și Andrășești. În acest sens, s-a acționat pentru prevenirea și combaterea ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2024, 14:00
(7282 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Campanie de vaccinare împotriva rabiei

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița atenționează proprietarii de animale de pe raza județului cu privire la importanța imunizării împotriva rabiei a carnasierelor ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2024, 10:30
(4339 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: În primele 4 luni din 2024 s-a rambursat TVA de peste 27,59 milioane de lei

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-aprilie 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2024, 08:05
(11936 vizualizări - 0 comentarii)


Grupare infracțională specializată în «furturi» din societăți comerciale, destructurată de polițiștii ialomițeni

Marți, 4 iulie 2024, polițiștii IPJ Ialomița-Serviciul de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, au destructurat o grupare ...[citește_toată_știrea]

5 Iunie 2024, 15:15
(16230 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Clarificări importante cu privire la «Eco-schema PD-27»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) aduce clarificări importante cu privire la «Eco-schema PD-27: Creșterea nivelului de bunăstare a bovinelor prin pășunat extensiv pe pajiști ...[citește_toată_știrea]

5 Iunie 2024, 11:50
(20743 vizualizări - 0 comentarii)


Cadouri pentru copiii internați la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Cadouri pentru copiii internați la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Vineri, 31 mai 2024, prin implicarea Biroului de Asistență Socială al Protopopiatului Slobozia și a enoriașilor și voluntarilor Parohiei Amara II, în parteneriat cu Spitalul Județean de Urgență ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2024, 14:50
(9314 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Posibil drogat la volan

Luni, 3 iunie 2024, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, polițiștii au oprit, pentru verificări, ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2024, 14:30
(2069 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul de Call Center RAJA Constanța

Serviciul de Call Center RAJA Constanța

Serviciul de Call Center RAJA Constanța vine în întâmpinarea tuturor nevoilor particulare ale clientului. Serviciul funcționează sub forma unui robot telefonic ce răspunde ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2024, 14:15
(8311 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Ordin de protecție provizorie după ce un bărbat și-a amenințat tatăl

Luni, 3 iunie 2024, polițiștii au fost sesizați de un bărbat de 69 de ani, din comuna Movilița, cu privire la faptul că ar fi fost amenințat de fiul său, în vârstă de 42 de ani. În ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2024, 14:10
(9111 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: S-a prelungit perioada de înscriere pentru posturile vacante de ofițer

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița anunță faptul că perioada de înscriere la concursul organizat pentru ocuparea a două funcții de ofițer în cadrul Serviciului Logistic-Administrare ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2024, 08:30
(11900 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: A încălcat ordinul de protecție

Duminică, 2 iunie a.c., în jurul orelor 10,00, polițiștii din Fetești au fost sesizați, prin 112, de către un bărbat din Fetești, cu privire la faptul că fratele acestuia, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2024, 16:20
(3334 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

În cursul zilei de sâmbătă, 1 iunie a.c., în jurul orelor 23,30, polițiștii din Jilavele, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2024, 16:05
(3383 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 600 misiuni de ordine publică ale jandarmilor ialomițeni în luna mai 2024

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii mai a.c., 627 misiuni de ordine publică, dintre care 117 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2024, 12:15
(11482 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism în flăcări la Țăndărei, incendiu la o casă din Traian

Pompierii din Țăndărei au intervenit în cursul zilei de duminică, 2 iunie a.c., în jurul orei 3,00, cu o autospecială de stingere cu apă și o ambulanță SMURD, pentru stingerea unui incendiu ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2024, 11:20
(12086 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Slobozia, Ion Roată și Bărbulești

Accidente la Slobozia, Ion Roată și Bărbulești

Vineri, 31 mai a.c., în jurul orelor 12,50, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier în municipiul Slobozia ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2024, 11:10
(6435 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 481,03 milioane de lei, încasări la Bugetul de Stat în perioada ianuarie-aprilie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în perioada ianuarie-aprilie 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 481,03 milioane ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2024, 09:20
(19051 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Percheziții domiciliare în Fetești și Constanța

În cadrul acțiunii «JUPITER», sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, vineri, 3 ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2024, 12:05
(4814 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cetatean în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! @Nemultumitu în Sictir în tractir! MIHAI în Sictir în tractir! nemultumitu' în Sictir în tractir! adela în Sictir în tractir! Dreptate în Sictir în tractir! nemultumitu' în Sictir în tractir! #pasajladrajna în Primăria Slobozia și DIICOT-Structura Centrală, război în instanță pentru preluarea fostului cinematograf «Ialomița» Dreptate în Sictir în tractir! Vasile în 4,4 milioane de lei pentru digitalizarea activității medicale la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Cetatean în Amenzi de peste 2,1 milioane de lei aplicate de Garda de Mediu Ialomița pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor @@cineva în Mii de dosare, «uitate» la Parchetele locale din Ialomița Curiosul în Amenzi de peste 2,1 milioane de lei aplicate de Garda de Mediu Ialomița pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor @cineva în Mii de dosare, «uitate» la Parchetele locale din Ialomița Cetățean în Amenzi de peste 2,1 milioane de lei aplicate de Garda de Mediu Ialomița pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor ce țară de nimic în Amenzi de peste 2,1 milioane de lei aplicate de Garda de Mediu Ialomița pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor teren Slobozia Nouă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 închiriere apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 Șah în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Cătălina în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...