Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Viața la bloc

Viața la bloc

Într-un oraș cu peste 300 de blocuri precum Slobozia, întreținerea lor n-ar trebui să reprezinte o pro­blemă. Cu toate acestea, multe dintre imobile au ajuns în pragul dezastrului din cauza locatarilor care le tratează cu indiferență. Scările murdare, subsolurile pline de mizerie sau acoperișurile prin care plouă alcătuiesc peisajul sumbru al blocurilor din oraș...

Dezastrul ecologic de la T4
Blocul T4 este situat în imediata apropiere a Cartierului «500» din Slobozia și are două scări, fiecare cu probleme la subsol. Locatarii au și uitat de când trăiesc cu țevile sparte, însă au sesizat că ceva rău se întâmplă abia când apa și mizeria au inundat spațiul verde din spatele imobilului. Zona este un adevărat dezastru ecologic, iar ca să treci pe aici trebuie obligatoriu să te ții de nas. Pentru cei care locuiesc la etajele inferioare este și mai rău. Oamenii sunt obligați să stea cu geamurile în­chise din cauza mirosului greu emanat de mâlul amestecat cu fecale care le-a ajuns până la geam. «Ne-a disperat mirosul ăsta pe toți. Nici nu ai cum să lași geamul deschis că se umple toată casa de miros. Ne e frică să nu ne îmbolnăvim... Eu am doi copii mici, spațiul în casă este mic. Am tot fost să cerem ajutorul la Primărie, dar nu ne ia nimeni în seamă, pentru că suntem proprietari...» a explicat situația Aurelia Mocanu, o femeie care locuiește într-un apartament situat la parterul blocului T4. De la etajul 1, o bătrână iese pe geam ținându-și fața acoperită într-o batistă. «Mă scuzați că vorbesc așa cu dumneavoastră, dar nu mai pot de miros. Vă rugăm să faceți ceva și pentru noi...» spune ea. Situația de la blocul T4 este generată de indiferența cu care chiar locatarii tratează această pro­blemă. Singura soluție ar fi implicarea comună a tuturor proprietarilor de apartamente. Dar despre așa ceva nici nu poate fi vorba... «Nu ai, dom’le cu cine să discuți! Noi trebuie să facem, dar cu cine să faci?! Eu, doamna de la parter și alți câțiva am vrea să facem, dar ne trebuie sprijinul tuturor, iar să-i convingi pe toți să contribuie este imposibil, pentru că nu vor...» ne explică Ion Ene, fost președinte al scării B din incinta blocului T4.

Ignorat de vecini
Tot pe scara B locuiește și Tonel Lazăr. Are 52 de ani și coboară și urcă scările folosindu-se de mâini. În urmă cu 20 de ani a fost implicat într-un accident de muncă și a rămas fără picioare. A încercat de nenumărate ori să-i convingă pe vecini să aprobe amenajarea pe scară a unei rampe pentru scaunul cu rotile, însă solicitarea omului a fost tratată cu indiferență. Avea nevoie de câteva semnături din partea vecinilor, însă a fost ignorat. «M-am obișnuit așa să cobor de la etajul 1, în mâini. Am rugat vecinii să mă ajute să construiesc și eu rampa pentru cărucior aici în față, dar nimeni n-a vrut să asculte... M-am resemnat, pentru că nu am ce face. Pe cine să trag la răspundere?! Eu mă bucur că Dumnezeu mi-a dat zile să trăiesc. Mă descurc cu ajutorul familiei pe care o am...» spune bărbatul. Omul ia o cârpă îmbibată în apă și lustruiește roțile din spate ale scaunului cu rotile.

Antena care învrăjbește oamenii De când pe acoperișul blocului V11 a fost montată o antenă de telefonie mobilă, între locatarii celor două scări ale imobilului nu mai este liniște. Cei de la scara A își acuză vecinii de la scara B că încasează chiria pe care com­pania de telefonie mobilă o plătește pentru respectiva antenă fără drept. Între timp, situația scării B s-a schimbat vizibil. La intrare sunt uși de termopan și gresie, iar subsolul este curat. De asemenea, pe scară miroase frumos, iar pereții par proaspăt văruiți. Pe scara de lângă este greu să răzbați din cauza mizeriei și a mirosului greu emanat de la subsol... O locatară își face curaj și deschide ușa: «Uitați și dumneavoastră în ce mizerie trăim noi aici! La ei normal că e mai curat, pentru că încasează chiria de care și noi ar trebui să beneficiem...» spune femeia supărată. «Am încercat să discutăm cu dânșii să ne ajute și pe noi, dar nu vor nici în ruptul capului! Țin ei banii din chirie să reno­veze doar scara lor. Pe noi ne lasă așa!» reclamă Vasile Bran, locatar al scării A din incinta blocului V11.

9 Iunie 2019, 13:10 (5826 vizualizări - 4 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Anonim:
(11 Iunie 2019, 11:14)
In primul rand,blocul are 4 scari,iar domnul care nu ii ofera nimeni sprijinul pentru rampa aceea si sa coboare din casa il puteti intreba ce masina are parcata pe locul destinat din fata scarii.

PROASTA INFORMARE
alexa:
(10 Iunie 2019, 15:37)
Problemele au inceput cand administratorii de asociatii nu au vrut sa se mai implice.Doar sa-si incaseze comisioanele si atat. .Eu stau la et.4 si de cate ori am cerut sprijin la asociatie am fost refuzata.De 35 ani de cand locuiesc in acest oras , am platit apa mai mult decat am consumat , caldura mai mult decat am primit.Cei datornici stau si acum la scara cu berea in mana si ne sfideaza .

Gina:
(9 Iunie 2019, 18:13)
Băăăă, avem sărbătorile Sloboziei! Ce mai vreți nesătuilor??
Mocio Flocio Slobocio:
(9 Iunie 2019, 15:50)
Sunteti nesimtiti dragilor! Ăia de la parter ar vrea sa nu plateasaca izolatia hidro, ăia de la patru sa nu participe la reparatia subsolului.Nu va suna cunoscut?Va plangeti ca nu aveti bani,ca va e greu,ca sunteti pensionari dar tigari,cafele si bere sunt nelipsite si au imporyanta in viata voastra! IGIENA =ZERO! !Sa adaugam caimii si pisicii adapostiti in apartamente? Plus rahatii din iarba si trotuare?? Sunteti nesimtiti si meritati sa va suportati duhorile revarsate din subsoluri! Scari insalubre ,pline de duhori si gandaci,de vecini nespalati, ce declara 1 mc apa la 2 persoane/luna(!!!!),ce duhnesc a transpiratie ca sapunul e scump,de cucoane ce fumeaza pe scari,asta e Slobozia!O fi alta Slobozie pe undeva?De 3 seri avem si invazie de tantari.Sa fie tacam complet.Zero insecticide din impozite...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 12 Sep 2026
217 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Dosar privind «deținerea ilegală de arme», percheziții la Țăndărei

Dosar privind «deținerea ilegală de arme», percheziții la Țăndărei

Joi, 4 iunie 2026, polițiștii ialomițeni au pus în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară în orașul Țăndărei. Activitățile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal î ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:40
(6147 vizualizări - 0 comentarii)


Soluții digitale de la RAJA Constanța

Soluții digitale de la RAJA Constanța

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:30
(5643 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Reținut pentru consum de alcool la volan și lipsa permisului auto

Polițiștii din Fetești au reținut pentru 24 de ore un bărbat în vârstă de 41 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de «conducere a unui vehicul sub influența alcoolului ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:20
(5861 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Mașină de Poliție, vandalizată. Autorii au fost reținuți!

Miercuri, 3 iunie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut, pentru 24 de ore, doi bărbați cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de «distrugere». Din cercetările efectuate a reieșit ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:00
(10484 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,72%, rata șomajului la sfârșitul lunii aprilie 2026

La sfârșitul lunii aprilie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4487 de șomeri (din care 2114 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 11:30
(6427 vizualizări - 0 comentarii)


Informare privind plata facturilor RAJA Constanța prin rețeaua PayPoint

RAJA Constanța informează clienții societății că, urmare a noilor condiții comerciale și operaționale implementate la nivel național de către procesatorul de plăți PayPoint, la achitarea facturilor prin ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2026, 13:20
(6406 vizualizări - 0 comentarii)


Trafic feroviar blocat în zona Fetești din cauza unui accident. O femeie și un copil au fost loviți de tren!

Trafic feroviar blocat în zona Fetești din cauza unui accident. O femeie și un copil au fost loviți de tren!

Luni, 1 iunie 2026, o femeie de aproximativ 70 de ani și un minor de aproximativ 5 ani au fost loviți în plin de trenul InterRegio Constanța-București în timp ce traversau neregulamentar ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2026, 17:00
(11189 vizualizări - 2 comentarii)


Programul RAJA Constanța de 1 Iunie 2026

Casieriile RAJA Constanța și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise luni, 1 Iunie 2026, cu prilejul Zilei Copilului și Rusaliilor. Abonații societății au ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2026, 10:20
(8221 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2026»

Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2026»

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia/Ialomița și Liceul de Arte «Ionel Perlea» ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2026, 15:55
(6711 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Dealer de cocaină, arestat preventiv

Țăndărei: Dealer de cocaină, arestat preventiv

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Ialomița, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2026, 15:50
(11994 vizualizări - 0 comentarii)


854 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în primele 4 luni ale anului 2026

În primele 4 luni ale anului 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 854 persoane ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 13:20
(6734 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Taina vindecării trupești și sufletești la Parohia «Sf. Ev. Matei»

Slobozia: Taina vindecării trupești și sufletești la Parohia «Sf. Ev. Matei»

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, preoții Cercului Pastoral Nr.1 s-au întrunit în rugăciune la Parohia «Sf. Ev. Matei» ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 11:05
(6182 vizualizări - 0 comentarii)


APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii Campaniei 2026 din sectorul zootehnic

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că eliberează adeverințe pentru fermierii crescători de animale care doresc să acceseze credite bancare în cadrul intervențiilor ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 10:15
(4503 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: «2026-Anul omagial al  pastorației familiei creștine»

Protopopiatul Urziceni: «2026-Anul omagial al  pastorației familiei creștine»

Biroul de Asistență Socială al Protopopiatului Urziceni a organizat tradiționalele sesiuni de informare din cadrul Programului «Tinerii și Hristos» în liceele din Urziceni. Conținutul ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2026, 10:40
(7197 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale soldate cu amenzi de 316,8 mii de lei

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a continuat acțiunile de verificare a operatorilor din domeniul alimentar, unul dintre obiectivele acestor acțiuni fiind analiza ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 16:05
(3709 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Substanțe interzise ascunse în șosete

Vineri, 22 mai a.c., în jurul orelor 22,00, la Slobozia, pe timpul executării unei misiuni de patrulare, jandarmii ialomițeni au observat un grup format din patru tineri care manifestau un comportament ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 15:05
(2749 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în comuna Dridu!

Joi, 28 mai 2026, în intervalul orar 09,00-16,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei în comuna Dridu, pentru realizarea operațiunilor de mentenanță a instalațiilor destinate înmagazinării ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 09:25
(809 vizualizări - 0 comentarii)


APIA își va desfășura activitatea și în zilele de sâmbătă, 23 și 30 mai 2026!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează fermierii că, în contextul apropierii termenului-limită de depunere a Cererilor de Plată aferente Campaniei 2026 și al derulării ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 14:50
(7309 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Arestat pentru «trafic de droguri de mare risc»

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 14:30
(6963 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 6,42 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor din luna aprilie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna aprilie a.c., 9 inspecții fiscale, 2 controale inopinate și  4 ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 11:40
(4432 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 1,15 milioane de lei în aprilie 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna aprilie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 1,15 ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2026, 10:45
(7969 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Cursuri de formare profesională organizate în  anul 2026

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă AJOFM Ialomița continuă să sprijine integrarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă prin lansarea noii oferte de cursuri de formare ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2026, 14:20
(6247 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor» 2026

Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor» 2026

O seară specială dedicată patrimoniului, istoriei și explorării vă așteaptă la Muzeul Județean Ialomița, în cadrul evenimentului intrat deja în tradiție-«Noaptea Muzeelor», s ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2026, 09:25
(6452 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Sudiți!

Miercuri, 13 mai 2026, în intervalul orar 16,00-19,00, este sistată furnizarea apei potabile în localitatea Sudiți, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul conductei de distribuție ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 16:45
(5593 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții digitale

RAJA Constanța: Soluții digitale

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 11:50
(10619 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 179,31 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în aprilie 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna aprilie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 179,31 milioane ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 10:20
(3076 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 09:25
(13102 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Obligații fiscale restante la 31 martie 2026 de peste 287 milioane de lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că, în conformitate cu prevederile legale, au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală listele ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 08:25
(5777 vizualizări - 1 comentariu)


APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii Campaniei 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervențiilor implementate de APIA, respectiv pentru: Sprijin de bază pentru venit ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2026, 13:10
(7186 vizualizări - 0 comentarii)


600 misiuni de ordine publică ale jandarmilor ialomițeni în luna aprilie 2026

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii aprilie a.c., 597 misiuni de ordine publică, dintre care 40 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 20:30
(9232 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
SorinB în Drumul de legătura dintre «Podul lui Mihăilă» de peste râul Ialomița și DN2A, asfaltat contribuabil în Prefectura Ialomița cere Primăriei Slobozia să revoce acordarea terenurilor pentru tinerii din oraș contribuabil în Strada Pescăruș din Țăndărei, complet modernizată pentru a deservi un nou centru comercial Riveran în Strada Pescăruș din Țăndărei, complet modernizată pentru a deservi un nou centru comercial Cetatean în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Anonymus în Circulație cu program pe «drumul de șantier» amenajat în locul podului rutier peste râul Ialomița Gigel în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! Ioan în Soluții alternative pentru alimentarea cu apă a Spitalului Județean de Urgență Slobozia Nela în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! cetatean în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! Vali Predescu în Cum se «prăjesc» banii publici sau zile de dezmăț pentru localitățile ialomițene @parinte în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean contribuabil în Circulație cu program pe «drumul de șantier» amenajat în locul podului rutier peste râul Ialomița părinte în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Cetatean în Comisarul șef Mihai Dobre, declarat «admis» la concursul pentru șefia Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița Nicu taxi în Comisarul șef Mihai Dobre, declarat «admis» la concursul pentru șefia Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița Danut în Planul de măsuri al URBAN SA Slobozia, aprobat de autoritățile de mediu Ptr Barcaria în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Il în Planul de măsuri al URBAN SA Slobozia, aprobat de autoritățile de mediu garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 9 septembrie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...