REPORTAJ
Nea Puiu Jimblaru, ultimul lăutar de înmormântări
A pus mâna pe vioară la 6 ani, a cântat la căpătâiul mortului la 14 și a ajuns rapsod popular la 17! Acum, la 64 împliniți, nea Puiu Jimblaru se uită în urmă peste o viață trăită cât pentru 10... Și oftează: «E păcat că se pierde tradiția asta, domnule dragă... Ca toate tradițiile, de altfel. Pentru că nu mai vine nimeni din urmă...».
Un rapsod care nu lasă tradiția să moară
S-a născut la Țăndărei, într-o vreme când muzica se cânta la vioară, țambal, acordeon și-atât. Rar câte un contrabas, ici și colo. A găsit vioara în casa părintească, când avea 6 ani. «Tatăl meu, Nicușor Jimblaru, văzându-mă că am drag de ea, m-a dus să învăț la Vasile Albitini. El a fost primul meu mentor. Iar apoi domnul Gruia Tudor, un violonist de excepție care a cântat la Barbu Lăutarul...». Așa începe povestea rapsodului popular Puiu Jimblaru, membru al Ansamblului «Doina Bărăganului» și ultimul lăutar de înmormântări din Ialomița. O poveste veche de 64 de ani, născută într-un târg prăfuit de provincie și continuată pe scena Filarmonicii Române și de-acolo mai departe, dincolo și dincoace de granițele Europei. O poveste pentru care, spusă dintr-o răsuflare, o viață ascultând nu e de ajuns. Dar nea Puiu n-are timp pentru că azi povestea nu e despre el, ci despre o tradiție care moare puțin câte puțin în fiecare zi, o dată cu oamenii «Până prin ’87-’88, oamenii se înmormântau cu lăutari. Peste tot la noi, dar și în țară... Că trompetă, că vioară, că țambal, oamenii ascultau muzică de când veneau pe lume până când plecau. Acum, în Ialomița, am mai rămas eu cu vioara și doi băieți cu acordeonul. Radu Mircea, care a cântat aici la noi, la Ansamblu, și Gheorghe Dumitru, de-l poreclește lumea „Nas de Cauciuc“. Noi trei am mai rămas, dar numai eu cu vioara. Și e păcat că se pierde tradiția asta, domnule dragă. Ca toate tradițiile, de altfel. Pentru că nu mai vine nimeni din urmă...».
Cântece de mort... ca la Săpânța
Cântatul la înmormântări, ne mărturisește nea Puiu, nu este pentru toată lumea. Ca să știi să cânți un marș funebru cu două acordeoane nu e o glumă. Și nu poți greși, ca la nuntă. «Poate de-asta nu vine nimeni din urmă. Sunt tot mai puțini care știu ce să facă. Iar ca noi, fără să mă laud, nu mai știe nimeni să o facă!». Ce face nea Puiu? Compune epitafuri, ca în cimitirul de la Săpânța. Cântă «Bulgăraș de gheață rece...», «La casa cu trestioară...», «Ieri eram un tânăr june...», știe cum se întâmpină zorile la geamul mortului și e neîntrecut la marșurile funebre. Dar peste toate, ca toți cei care au păstrat vie această tradiție, nea Puiu are darul versificației. Și, ca să fie mortul pomenit cum se cuvine, îl eternizează în catrene. «Eu mă strecor printre oameni, la priveghi. Ascult pe unul, iscodesc pe altul. Aflu cum a murit, ce fel de om a fost. Și-apoi îl pomenesc, așa cum am auzit că se face și la Săpânța... Versuri simple, omenești, fără pretenții! Am învățat asta de la un bătrânel din Țăndărei, Tudor Picerea. Un mare rapsod, domnul meu. Nu era piesă să n-o cunoască. De la el am preluat zeci de romanțe minunate, cântece unice, care acum nu se mai cântă, s-au uitat...». Când și-l amintește pe Tudor Picerea, glasul lui nea Puiu tremură. «E mare păcat, domnule. Mare păcat! Era altă lume... Și muzica asta ajuta oamenii să treacă mai ușor peste necaz. N-o să mă credeți, știu! Dar mie mi s-a întâmplat, și nu o dată, ca și defunctul să deschidă ochii și să zâmbească...».
Povestea lui Nicolae Piticu Gheorghe Jimblaru este un virtuoz. Un rapsod popular care acum cântă alături de Daniel Trifu în cadrul trupei «Tărgoveții de odinioară». Este membru al Ansamblului «Doina Bărăganului» și a cântat alături de artiști celebri din România, atât pe scena Filarmonicii Române, cât și pe marile scene ale Europei... De la Bach la muzică populară! Și își amintește mereu cu plăcere că la 17 ani jumate a fost admis în Ansamblu într-o vreme când din comisie făceau parte etnomuzicologi de talia Emiliei Comișel sau George Rotariu. Însă este modest și cea mai frumoasă poveste pe care și-o amintește nu este despre el... «Am fost și eu bun, v-am spus! Și încă mai sunt, cât o mai vrea Dumnezeu. Dar cel mai bun pe care l-am văzut în viața mea a fost un băiat din Braila. Îl chema Nicolae Piticu și avea auz absolut. L-am văzut cu ochii mei pe scena Filarmonicii, când cântam acolo... Îl adusese cineva să-l vadă dirijorul de la Ciocârlia, Constantin Arvinte, că era un mare talent băiatul ăsta. Numai că Nicolae Piticu nu știa nici măcar să se iscălească, d-păi să citească notele. L-au întrebat cum să-l verifice, dacă nu știe notele. „Puneți pe cineva să cânte!“ a zis el. Și au cântat vreo 8-10 piese, nu mai știu câte. N-a putut din prima, a mai cerut să se cânte o dată. Iar după ce a ascultat a doua oară, a cântat fără greșeală, fără partitură, de la un capăt la altul tot ce auzise... Două concerte, Mendelssohn-Bartholdy, și Sebastian Bach, uite că mi-am amintit! A cântat lacrimă, fără nicio greșeală. Eu m-am închinat atunci, am zis că nu se poate. L-au aplaudat toți, s-au ridicat în picioare. Dar nu l-au putut ține, că n-avea școală...».
22 Iunie 2019, 16:50 (8572 vizualizări - 4 comentarii)
Comentariile cititorilor:
(25 Iunie 2019, 13:10)
Fiecare cu parerea lui. Acum, ca sa fac comentarii "rautaciose", as putea spune ca, dupa scris(fara virgula, punct sau cratima), si tu esti un pic analfabet functional; nu ca unul "ce cinta folclor"ci in materie de limba romana..
(25 Iunie 2019, 08:37)
As vrea sa fac un comentariu referitor la ce scrie Mary desi n ar merita efortul! Puiu Jimblaru este unul dintre cei mai buni violonisti ce cinta folclor din zona noastra Merita din punctul meu de vedere tot respectul pentru lucru pe care l face si l face bine Ar fii bine ca acesti analfabeti functionali in muzica sa se abtina de la comentarii rautaciose!
(24 Iunie 2019, 11:48)
De unde l-ați scos "nea" pe tuciuriul cu pricina??!! Disperarea după bani nu face diferența unde și pentru cine cântă, cu tot "zâmbetul" de pe față!! Nu contest Conservatorul făcut după ureche și nici aptitudinile muzicale ale individului, dar constat cum "celebritatea" accidentală capătă valențe într-un oraș cu tineri de valoare care prin anonimat lor, fac loc cozilor de topor.
(23 Iunie 2019, 13:02)
Articol excelent. Din ialomita- Slobozia se cunosc lăutari celebri. Lăutaria este unica.este o artă muzicală pe care nu o întâlnești nicăieri în lume. Lăutarii sunt adevarati artizani,maeștri ai instrumentului. In general oameni fara multă știință de carte.sau de studii muzicale sunt capabili de interpretări uluitoare. O artă care ar trebui mai mult pusă în valoare de instituțiile culturale ale județului. Felicitări.ptr.articol. citim ziarul si place cand aduceți in atentie atat adevăruri cotidiene si tulburătoare dar si de predispunere la melancolie sau la frumosul cultural tradițional românesc.si de ce nu țigănesc. Bravo!