Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Miss Slobozia 2019 vrea să devină polițistă

Miss Slobozia 2019 vrea să devină polițistă

Elena Georgiana Zlotea are 18 ani, iar recent a câștigatul titlul de Miss Slobozia 2019. Este al treilea an în care participă. Și pentru prima dată când atinge această performanță. «Este emoționant. Probele nu mi s-au părut grele. Cât despre mo­deling, este doar o pasiunea de-a mea. Eu vreau să devin polițistă» susține câștigătoarea.

Portretul unei Miss Elevă în clasa a XII-a a Liceului Tehnologic «Alexandru Ioan Cuza» Slobozia, Elena Zlotea a câștigat, în cadrul concursului Miss Slobozia 2019 organizat cu prilejul Sărbătorilor Sloboziei, premiul suprem. Conform juraților, Elena Zlotea este cea mai frumoasă fată a orașului. Cu toate acestea, modelingul este doar o pasiune pentru ea. Ultimul concurs la care a participat a fost în cadrul evenimentului Miss Boboc 2017, organizat de Liceul «Al. I. Cuza», unde a ocupat locul II. «M-am înscris la concursul Miss Slobozia 2019 cu speranța de a câștiga... Probele nu mi s-au părut complicate, aveam experiența anilor precedenți. Din punctul meu de vedere, probele au fost potrivite pentru acest concurs. Am făcut doar câteva repetiții înainte cu celelalte concurente, atât...» susține câștigătoarea. Printre pasiunile ei se numără fotogra­fia și dansurile. «Îmi place mult să ies în natură și să surprind cele mai frumoase momente. Din păcate pentru mine, timpul nu îmi prea permite acest lucru. Cât despre dans, am vrut să încerc ceva nou, pentru mine... Nu a durat mult, dar îmi place să învăț lucruri noi. Și mai ales îmi place să fiu diferită! De aceea am ales să port costumul unui sabrer. Deși nu am nicio legătură cu acest sport...» adaugă Elena. Anul acesta, fata a ocupat funcția de consilier în cadrul Consiliului Județean al Elevilor.

De la tocuri la pistol Deși este clasa a XII-a, iar examenul de Bacalaureat se apropie, Elena Zlotea nu a neglijat școala. Miss Slobozia 2019 repetă din greu ultimele lecții. Printre operele lui Sadoveanu și «Războiul de independență», aceasta a exersat mersul pe tocuri și a probat rochia de seară. Elena Zlotea vrea să devină polițistă... «Din punctul meu de vedere, este meseria care mă atrage cel mai mult. Îmi plac disciplina și adevărul! Cât despre uniformă, aceasta im­pune respect... În paralel cu Aca­demia de Poliție, vreau să urmez și cursurile Facultății de Drept. Consider că această facultate vine în completarea primei. Mă vor ajuta amândouă, în egală măsură, în formarea mea profesională!» a mai precizat Elena Zlotea, câștigătoarea Miss Slobozia 2019.

26 Iunie 2019, 17:25 (8625 vizualizări - 19 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Hopital:
(13 Iulie 2019, 14:29)
Păcat ca n a luat bacu :)))
Urziceni:
(30 Iunie 2019, 23:55)
Nu i-as dori acestei miss să citească comentariile înainte de bac....Poate este o fire sensibilă!
Ștefan:
(30 Iunie 2019, 23:53)
Lăsați fetele să aleagă ce vor! E viața lor, au părinți, unele sunt majore.....deci, go, lențo! și altele ca tine!
@Go Lenuto..:
(30 Iunie 2019, 22:11)
Repet( acum pe limba ta), educa-ti tu fetele din familie cu marlanismul tau perfect. Bafta, mizdosule!
@@goLenuțO... :
(30 Iunie 2019, 17:51)
Voi urma sfatul tau intocmai.Dar auzi? De ce ai tu impresia ca ce este scris acolo nu este real?De ce sa nu spunem lucrurilor pe nume?Ironic,artistic,insa cu prezentarea relatiilor umane dintre o EA si un EL.Daca aceasta"mizdă"slobozeanca e prea pudica pentru 18 ani,trecuti si ea nu cunoaste sistemul mizerabil al copularii la serviciu,al testosteronuluiin exces dar si al provocarii continue din partea feminitatii... esti pe langa actualitate puritanule.Fetele trebuiesc educate ca prezenta menstruatiei indiferent de varsta e o schimbare majora.Ca tinerii se provoaca natural,ca o subalterna isteata a"inflorit"un mosgalau de sef,de ce sa nu scriem toate astea?Stai jos,esti repetent,sfatuitor al pustoaicelor cu nuri perfecti!
#pasajladrajna:
(30 Iunie 2019, 13:21)
Mitică, ia-l pe Fănică, Costică si Georgică si beti o bere la Fetesteanu. Sau mai bine o vodcă mică, are aromă sovietică!
Zoica:
(28 Iunie 2019, 14:34)
E clar! Oricât ai fi în trend, nu poți să nu suspectezi miss-utile de....drumul mare! Nu vedeți ce exemple elocvente sunt pe canale tv.?! Ți se face greață cât de proaste sunt! Iar cu Frumusețea.... depinde ce sponsori au.
@Go Lenuto, go:
(28 Iunie 2019, 14:06)
Pastreaza-ti postarea pt vreo sora a ta sau  pt cand, familist fiind si avand fete,  sa le citesti aceasta proba de "experienta de viata si intelepciune" in momentul cand iti vor impartasi planurile lor de viitor.
Mitică:
(28 Iunie 2019, 12:41)
@pasaj...Da, unii oameni GÂNDESC! Alții se miră ca proștii!
@go lențo:
(28 Iunie 2019, 12:39)
@go lento.., Bravo, ai talent! Adevărat tot ce scrii! Personal, te felicit pentru aciditatea exprimări! Crve sunt in acest ,oraș’, excelentă parabola ta cu ,spadasinele’....
Go Lenuțo, go :
(28 Iunie 2019, 11:14)
Parca titlul de Miss la Slobozia ar fi echivalent la inventatorul wireless!Usor din balans,un ciocan,poate si nepoata cuiva,podiumul unui oras de provincie nu este echivalat cu cele din Paris,New York.Mai dureaza.Apoi stie fata ceva daca vrea politizdă pe aici.Mirune,Adriene,Andree,e cladirea plina de manuitoare de spade puternice cu maner scrotal si fire pubiene in locul snurului de matase.Dar ce conteaza?Lirismul tineretii nu are limite,bine ca nu a urcat pe scena cu un flaut,sigur,fara a avea de-a face cu acesta,asa cum spunea si despre sabreri.Georgico, din pacate,pentru succesul tau in uniforma dorita,in inspectoratele mici se imbraca foarte des însoțită de"buna dimineata sefu,hai ca intarziem iar la birou!".Si foarte importamt sa nu te ingrasi,ca e etajul plin de pulpanoase pe tocuri turcoaz,galbene,ce merg la sala dar... deh, varsta si sarmalele nu iarta nici chiar fesele inghesuite in uniforma.
#pasajladrajna:
(27 Iunie 2019, 01:37)
Stau și mă minunez cum pot gandi unii oameni...
Gabriela:
(27 Iunie 2019, 01:21)
Drept faci și la Academie, dar dacă tu te etalezi pe scena în loc sa te antrenezi sau sa înveți...e clar!
Nico:
(27 Iunie 2019, 00:46)
@mihaela. Fetele intr-adevăr frumoase nu se bâțâie pe o scenă de doi bani pentru miss Slobozia. Cred că nici părinții serioși nu le lasă,
Florian:
(27 Iunie 2019, 00:44)
Bine spus Mihaela, de abia de întra de la colegiu la academie. Este foarte greu

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
09 Aug 2026
244 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Peste 400 mii de cereri pentru subvenția pe suprafață

Pînă miercuri, 7 aprilie 2010, în cadrul campaniei SAPS 2010, au fost depuse peste 400 mii de cereri de plată, pentru o suprafață de peste 1,9 milioane hectare. Potrivit datelor centralizate la nivelul ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2010, 15:37
(25137 vizualizări - 0 comentarii)


5 șoferi au rămas fără carnete

Acțiunile polițiștilor rutieri din ultimele 48 de ore au vizat atît depistarea și sancționarea cu fermitate a celor care nu respectă regulile de circulație, cît și asigurarea unui trafic fluent. Cu ocazia ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2010, 15:36
(33457 vizualizări - 0 comentarii)


Zece hectare de vegetație uscată și stuf au ars în apropierea lacului Iezer

Arderea necontrolată a alertat pompierii profesioniști din Garda de Intervenție Slobozia a Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» miercuri, 7 aprilie a.c., la ora 18.58, și a avut ca ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2010, 11:00
(22508 vizualizări - 0 comentarii)


Războiul limitelor administrative continuă

«Miercuri, 7 aprilie 2010, prefectul județului Ialomița, Mădălin Teculescu a avut o întîlnire la care au participat primarii și secretarii localităților Colelia, Cocora și Balaciu, dar și reprezentanți ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2010, 10:24
(20114 vizualizări - 0 comentarii)


CUPA LICEELOR, ETAPA DE ZONĂ

Competiția «Cupa Liceelor»-faza județeană s-a încheiat. La Secțiunea Sport descoperiți toate loturile de elevi-sportivi ce vor reprezenta Ialomița la etapa de zonă, urmînd să înfrunte echipe ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2010, 18:11
(31996 vizualizări - 0 comentarii)


Școlile din zona Urziceni, ținte pentru hoți

Trei tineri din municipiul Urziceni au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști și sînt cercetați pentru furt calificat, fiind suspectați că în perioada ianuarie-aprilie 2010 au comis mai multe furturi ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2010, 15:43
(30026 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii caută țigări aduse din Republica Moldova

Polițiștii au efectuat controale în Piața Cuza Vodă, din Slobozia. Astfel, au identificat două persoane, un bărbat, de 47 de ani, și o femeie, de 46 de ani, soț și soție, care comercializau legume și fructe ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2010, 15:38
(32221 vizualizări - 0 comentarii)


«Șoferi»fără permis

În după-amiaza zilei de marți, 6 aprilie a.c., în jurul orei 15.45, polițiștii au identificat pe raza localității Sălcioara un tînăr, de 23 de ani, din municipiul Buzău, care se afla la volanul unui autoturism ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2010, 15:32
(37275 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecți de furturi, reținuți

Marți, 6 aprilie a.c., polițiștii feteșteni au identificat suspecții mai multor furturi de biciclete, bunuri alimentare, băuturi alcoolice și a unui radiocasetofon, ultimul fiind sustras dintr-un autoturism ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2010, 15:26
(30035 vizualizări - 0 comentarii)


Sfintele Moaște de la Iași, la Mînăstirea din Slobozia

Episcopia Sloboziei și Călărașilor are bucuria de a invita pe toți credincioșii eparhiei la pelerinajul desfășurat cu ocazia celui de-al doilea hram al Mînăstirii din Slobozia, Izvorul Tămăduirii. Astfel ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2010, 06:58
(34866 vizualizări - 1 comentariu)


Tînăr împușcat în zona inimii, mort la Spitalul Urziceni

Marți, 6 aprilie a.c., în jurul orei 12.50, la Spitalul Municipal Urziceni a fost adus un tînăr, de 20 de ani, din București, care prezenta o plagă împușcată în zona inimii. La aproximativ 30 de minute ...[citește_toată_știrea]

6 Aprilie 2010, 17:11
(27232 vizualizări - 0 comentarii)


Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, 5 ani în serviciul cetățenilor

Începînd cu 7 aprilie 2005, potrivit Ordinului Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației nr. 112, Sistemul funcționează la nivelul întregii țări și poate fi apelat prin formarea numărului unic ...[citește_toată_știrea]

6 Aprilie 2010, 17:03
(19839 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Incendiu de la un scurtcircuit electric

Pompierii din Garda de intervenție Țăndărei au fost alertați pentru a interveni la stingerea unui incendiu izbucnit la o magazie cu lemne din gospodăria unui cetățean din localitate. Pompierii s-au deplasat ...[citește_toată_știrea]

6 Aprilie 2010, 12:54
(28112 vizualizări - 0 comentarii)


Liniște în Ialomița de Paște

Peste 350 de polițiști au acționat zilnic, în perioada Sfintelor Sărbători Pascale, pe raza județului, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică. Efectivele Inspectoratului au fost prezente ...[citește_toată_știrea]

6 Aprilie 2010, 11:13
(22259 vizualizări - 0 comentarii)


Hristos a Înviat!

Hristos a Înviat!

Independent vă urează Sărbători Fericite alături de cei dragi. ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2010, 01:01
(32588 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii ialomițeni, alături de cei aflați în dificultate

23 de familii cu o situație materială precară din județul Ialomița au primit înainte de Paște, din partea Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, daruri constînd în alimente tradiționale pentru ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2010, 11:16
(23483 vizualizări - 1 comentariu)


Fotbal: FC Tunari-Unirea Slobozia 1-3

Unirea a revenit vineri, 2 aprilie a.c., la marșul cadențat cu care ne-a obișnuit în meciurile cu echipele mici. În jocul desfășurat la Tunari, contînd pentru etapa a XXII-a din Liga 3, Unirea a cîștigat ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2010, 20:01
(20140 vizualizări - 0 comentarii)


Încă un pieton victimă a unui accident

Joi, 1 aprilie a.c., în jurul orei 10.30, Poliția Municipiului Urziceni a fost sesizată despre faptul că pe Strada 1918, din municipiu, s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2010, 17:42
(22301 vizualizări - 0 comentarii)


Cupa Liceelor

La sala de festivități a Palatului Copiilor din Slobozia, vineri, 2 aprilie a.c., au fost premiate loturile sportive cîștigătoare la întrecerile din cadrul Cupei Liceelor. Evenimentul a fost organizat de ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2010, 13:16
(21212 vizualizări - 2 comentarii)


Manasia: Accident produs de un pieton

În dimineața zilei de joi, 1 aprilie a.c., în jurul orei 04.00, pe Drumul Național 2A, în localitatea Manasia s-a produs un accident rutier. Și acesta se înscrie în seria evenimentelor rutiere produse din ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2010, 08:42
(22377 vizualizări - 0 comentarii)


I-a furat portofelul la cimitir

Polițiștii din Fetești au fost sesizați de un bătrîn, de 70 de ani, din localitate, despre faptul că a fost victima unui furt. Deplasați la fața locului, polițițtii au efectuat cercetări în vederea stabilirii ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2010, 07:52
(33589 vizualizări - 0 comentarii)


Siguranța în școli, prioritate pentru polițiști

Miercuri, 31 martie a.c., în intervalul orar 18.00-21.00, echipe formate din polițiști de siguranță publică, poliție rutieră și investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Slobozia, în colaborare ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2010, 07:11
(22985 vizualizări - 0 comentarii)


«Alături de Oameni... pentru Oameni»

Și în anul 2010 Protoieria Urziceni, prin Biroul de Asistență Socială, derulează acest program social «Alături de Oameni... pentru Oameni». Programul-pilot a fost inițiat în anul 2009, de Asociația Socio ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2010, 18:21
(16858 vizualizări - 0 comentarii)


Controale ale Direcției Sanitare Veterinare

Inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, în perioada 15-31 martie 2010, au efectuat 71 de acțiuni de control, acțiuni în timpul cărora s-a urmărit modul de respectare ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2010, 15:42
(31644 vizualizări - 0 comentarii)


«Salonul de Artă Creștină»

Consiliul Județean Ialomița, alături de Uniunea Artiștilor Plastici din România și Centrul Cultural Cultural UNESCO «Ionel Perlea», invită slobozenii și nu numai să viziteze expoziția «Salonul de Artă ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2010, 11:03
(33924 vizualizări - 0 comentarii)


Tenis de câmp: Sorin Iordache a câștigat Turneul Open Municipal

Tenis de cîmp: Sorin Iordache a cîștigat Turneul Open Municipal

Începînd de sîmbătă, 27 martie 2010, la terenurile Asociației Municipale de Tenis din București, s-a desfășurat turneul de tenis de cîmp OPEN MUNICIPAL, unul din cele mai puternice concursuri din calendarul ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2010, 10:08
(17964 vizualizări - 1 comentariu)


Queen Fashion angajează

Magazinul Queen Fashion, ce urmează să-și deschidă porțile lîngă Kaufland, caută personal pentru angajare pe posturile de vînzător și manager de magazin. Doritorii trebuie ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2010, 19:41
(36998 vizualizări - 1 comentariu)


Trei accidente, trei răniți

Marți, 30 martie a.c., pe arterele județului au avut loc trei evenimente rutiere, soldate cu rănirea a trei persoane.
Astfel, în jurul orei 15.00, Poliția Municipiului Urziceni a fost sesizată prin ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2010, 19:22
(29523 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune pentru prevenirea evenimentelor rutiere

Acțiunile polițiștilor rutieri din ultimele 48 de ore au vizat atît depistarea și sancționarea cu fermitate a celor care nu respectă regulile de circulație, cît și asigurarea unui trafic fluent. Cu ocazia ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2010, 19:17
(19895 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Brăila, depistat la Slobozia

Marți, 30 martie a.c., în cadrul activităților desfășurate de agenții de proximitate și de siguranță publică din cadrul Poliției Municipiului Slobozia, pe Strada Domnița Bălașa din municipiul reședință ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2010, 19:15
(29903 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...