Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Programul «A doua șansă», un succes și anul acesta

Bun venit la școală!

Programul «A doua șansă», un succes și anul acesta

În fiecare an, la nivel național, se desfășoară programul «A doua șansă». În anul școlar 2018-2019, la nivelul județului, 10 unități școlare de învățământ au fost cuprinse în acest proiect. Astfel, peste 200 de persoane s-au întors iar în băncile școlilor ialomițene.

O nouă șansă la Educație Programul «A doua șansă» a fost implementat și în acest an în școlile ialomițene. Acesta se adresează persoanelor din medii sociale diverse și vârste variate care nu au urmat sau nu au finalizat la timp cursurile. Astfel, programul oferă acestor persoane posibilitatea continuării și absolvirii învățământului obligatoriu. Conform meto­dologiei Ministerului Educației, programul «A doua șansă» este structurat pe două niveluri: «A doua șansă-învățământ primar» și «A doua șansă-învățământ secundar inferior», acesta din urmă adre­sându-se totodată și persoanelor care doresc să urmeze învățământul profesional. Deși nu există limită superioară de vârstă pentru cei care doresc să se înscrie în program, una dintre condițiile esențiale este ca aceștia să nu fi depășit cu cel puțin 4 ani vârsta corespunzătoare clasei. Astfel, la nivelul județului, 10 unități școlare de învățământ au fost arondate în acest program.

Peste 200 de persoane au revenit în bănci În județul Ialomița, Programul «A doua șansă» a fost implementat în urma planului de școlarizare adoptat de către Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, în 3 unități de învățământ: Școala Gimnazială Manasia, Liceul Teh­no­logic «Înălțarea Domnului» Slobozia și Liceul Tehnologic Țăndărei. De asemenea, Programul «A doua șansă» este susținut și în cadrul unor proiecte cu finanțare europeană, ca de exemplu în uni­tățile școlare cuprinse în proiectul «Școala pentru toți-educația pentru fiecare» (Școala Gimnazială Borănești, Școala Gimnazială Bărcănești, Școala Gimnazială Coșereni, Liceul Tehnologic «Sfânta Ecaterina» Urziceni, Liceul Teh­nologic «Înălțarea Domnului» Slobozia), cât și în școlile din lo­calitățile Traian, Scânteia și Valea Ciorii. Astfel, în cadrul Progra­mului «A doua șansă-învățământ primar», 83 de persoane au mers din nou la școală, iar în cadrul Programului «A doua șansă-învă­țământ secundar inferior» au parti­cipat 127 de persoane. Concret, la nivelul județului Ialomița, 210 persoane au fost înscrise în Programul «A doua șansă» în anul școlar 2018-2019. «În anul școlar 2018-2019, în cadrul Liceul Tehnologic „Înălțarea Domnului“ Slobozia, un număr de 97 de persoane au fost înscrise în Programul „A doua șansă“. Ne dorim ca numărul persoanelor care doresc să revină în băncile școlii să crească de la an la an!» sus­ține Mariana Hogaș, director Liceul Tehnologic «Înălțarea Domnului» Slobozia.

16 Iulie 2019, 16:05 (6522 vizualizări - 4 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Balan elenaH:
(18 Martie 2022, 12:22)
Buna ziua cand se fac anscrieri pe anul asta a doua sansa
Georgiana:
(26 Octombrie 2020, 13:15)
Cand se fac înscrierile pt acest program...si care ar fi orele de prezentare la scoala in slobozia?de la mn din comuna, nu am cu ce sa ajung la Slobozia doar cu trenul..
Veronica Mogaldea :
(28 Ianuarie 2020, 16:38)
Buna ziua as dori sa imi reiau studiile pentru a mi termina liceul.am terminat doar 10 clase pe profilul contabilitate.cand se fac înscrierile?
T,B.:
(16 Iulie 2019, 17:06)
O actiune laudabila!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 07 Nov 2026
316 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

A furat de la Primărie

Luni, 16 noiembrie, polițiștii din Amara au prins un hoț din localitate la scurt timp după ce acesta furase mai multe materiale de construcții dintr-un șantier al Primăriei. Bărbatul, Silviu T., de 31 ani ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 18:40
(12328 vizualizări - 1 comentariu)


Traficul rutier și școlile, în vizorul Poliției

Luni, 16 noiembrie, polițiștii ialomițeni au desfășurat o amplă acțiune de verificare în trafic a autoturismelor înmatriculate în străinătate. În cadrul acțiunii au fost constatate 23 de abateri, fiind ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 18:20
(11411 vizualizări - 0 comentarii)


Conflict la Bărbulești

Conflict la Bărbulești

Sîmbătă, 14 noiembrie, prin 112, în jurul orelor 17.15, Poliția a fost sesizată asupra unui scandal iscat între localnicii din Bărbulești. Imediat după primirea sesizării, s-a dispus deplasarea în zonă ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 18:18
(11052 vizualizări - 0 comentarii)


Prins după ce a furat un autoturism

Un bărbat în vîrstă de 39 ani, din orașul Amara, cunoscut cu antecedente penale, este cercetat de polițiștii ialomițeni pentru furt calificat. Acesta este suspectat că în ziua de 5 noiembrie a.c. a sustras ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 17:28
(12650 vizualizări - 0 comentarii)


Minori de 8 și 10 ani, suspecți de furt dintr-o locuință

În după-amiaza zilei de vineri, 13 noiembrie 2009, în jurul orelor 16,00, un bărbat de 79 ani, din Miloșești, a sesizat Poliția asupra faptului că, în cursul zilei, persoane necunoscute au pătruns în casa ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 17:12
(9581 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permis

Un tînăr în vîrstă de 20 ani, din Căzănești, este cercetat de polițiști pentru săvîrșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deține permis. Iar socrul său, de 40 ani ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 16:38
(11049 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal la Urziceni

Sîmbătă, 14 noiembrie 2009, în jurul orelor 15.20, prin 112, Poliția a fost sesizată asupra unui scandal la Urziceni. Astfel, Ionel C., pe de o parte și frații Eugen și Daniel B., pe de altă parte, s-au ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 16:01
(11068 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii

Incendii

• Unei persoane din comuna Gura Ialomiței, sat Luciu, vineri, 13.11.2009, i-au ars cca 2000 de baloți de paie de grîu din rezerva proprie. Incendiul a fost anunțat la dispeceratul Inspectoratului pentru ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 15:02
(11782 vizualizări - 0 comentarii)


Accident cu o autospecială SPIR

Echipajul de descarcerare de la Detașamentul Slobozia a intervenit sîmbătă dimineață, în jurul orelor 4.45, la intersecția DN2C cu DJ203F, în localitatea Grivița, la un accident rutier produs cu implicarea ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 14:59
(12434 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți din Țăndărei, prinși de polițiști

Recent, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Țăndărei au reușit să soluționeze trei dosare penale de furt calificat, aflate în evidențele instituției cu autori necunoscuți. Pe scurt ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2009, 18:32
(11358 vizualizări - 0 comentarii)


Bunuri de uz casnic vîndute ilegal, confiscate

Polițiștii slobozeni au confiscat joi, 12 noiembrie, bunuri de uz casnic în valoare de aproximativ 1500 lei. Asta după ce în zona Spitalului Județean Slobozia au fost depistate 3 persoane din județul Mureș ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2009, 17:18
(12108 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune amplă a polițiștilor la Urziceni

Joi, 12 noiembrie, polițiștii din Urziceni au desfășurat o amplă acțiune în localitate. În timpul activităților derulate, polițiștii au verificat 171 de autovehicule, au legitimat 218 persoane, 31 dintre ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2009, 16:21
(12177 vizualizări - 0 comentarii)


După ce a furat mai multe animale, un tînăr din Reviga a fost arestat

După ce joi, 12 noiembrie, a fost considerat suspectul principal în comiterea mai multor furturi, un tînăr de 18 ani din comuna Reviga a fost arestat preventiv pentru 29 de zile. În sarcina acestuia s-a ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2009, 15:41
(11605 vizualizări - 0 comentarii)


A vrut să-l lovească pe polițist cu toporul

Un bărbat din Smirna a reușit aseară «să pună pe jar» întreaga comunitate după ce a amenințat persoanele care mergeau pe stradă cu un topor. Deși a intervenit imediat ce a fost sesizat, polițistul din localitate ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:29
(13042 vizualizări - 0 comentarii)


Minore, racolate pentru prostituție

Miercuri, 11 noiembrie, dimineața, a fost desfășurată o acțiune în două blocuri de garsoniere din Slobozia, unde existau suspiciuni că ar locui diverse persoane suspecte. În cadrul activităților desfășurate ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:28
(12263 vizualizări - 0 comentarii)


Hoț de animale, arestat

Un tînăr de 18 ani, din comuna Reviga, a fost arestat pentru săvîrșirea infracțiunii de furt, trei infracțiuni de violare de domiciliu și o infracțiune de maltratare și schingiuire a animalelor. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:27
(9758 vizualizări - 0 comentarii)


Suspect de furturi, prins de polițiști

Un tînăr în vîrstă de 31 ani, din Slobozia, «client» mai vechi al polițiștilor, a «picat» din nou în mîna anchetatorilor fiind suspectul principal în comiterea unei infracțiuni. Potrivit unui comunicat ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:26
(10938 vizualizări - 0 comentarii)


Accident al Urziceni

Alertă în după-amiaza zilei de miercuri, 11 noiembrie, la Urziceni. Polițiștii din localitate au fost anunțați asupra producerii unui accident de circulație în urma căruia s-ar fi distrus o conductă de ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:25
(13066 vizualizări - 0 comentarii)


Infractor reținut

Miercuri, 11 noiembrie, polițiștii din Urziceni au prins și încarcerat un bărbat în vîrstă de 42 ani, din Galați. Pe numele bărbatului exista un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 1 an, Judecătoria ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:25
(14263 vizualizări - 0 comentarii)


«Votul ilegal înseamnă închisoare», la Ciulnița, Mărculești și Cosâmbești

«Votul ilegal înseamnă închisoare», la Ciulnița, Mărculești și Cosîmbești

În cadrul campaniei de informare și conștientizare a cetățenilor, intitulată «Votul ilegal înseamnă închisoare», acțiune inițiată de Ministerul Administrașiei și Internelor, la nivelul județului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 10:12
(12715 vizualizări - 0 comentarii)


Razii la Fetești și Făcăeni

Razii la Fetești și Făcăeni

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Ialomița au fost desfășurate multiple acțiuni, razii și controale menite să crească gradul de siguranță publică al cetățenilor. Peste 100 de polițiști și jandarmi ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 17:26
(10970 vizualizări - 0 comentarii)


Doar 2500 kg deșeuri electrice și electronice

Potrivit unui comunicat de presă al Agenției Regionale pentru Protecția Mediului Pitești, după reluarea campaniei naționale Marea Debarasare din 7 noiembrie 2009, la nivelul Regiunii Sud Muntenia s-a colectat ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 17:21
(12180 vizualizări - 0 comentarii)


Alarmare publică la Țăndărei

Miercuri, 11 noiembrie, începînd cu orele 10,00, în orașul Țăndărei, se desfășoară un exercițiu de alarmare publică. Coordonată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Ialomița, acțiunea se derulează ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 13:32
(11279 vizualizări - 0 comentarii)


«Minte sănătoasă în corp sănătos»

Duminică, 8 noiembrie 2009, s-a desfășurat, la Centrul de Agrement «Pavilioane» din Amara, faza finală a Concursului Interliceal «Minte sănătoasă în corp sănătos». În organizarea Asociației Județene «Sportul ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 13:24
(13149 vizualizări - 0 comentarii)


Elevi cercetați pentru furtul unui telefon mobil

Vineri, în jurul orelor 13,30, o femeie în vîrstă de 37 de ani, din Slobozia, a sesizat Poliția despre faptul că, în urmă cu aproximativ 3 ore, fiicei sale, în vîrstă de 14 ani, elevă în clasa a IX-a la ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 13:13
(11657 vizualizări - 0 comentarii)


Prevenirea accidentelor rutiere

Prevenirea accidentelor rutiere și combaterea cauzelor generatoare de evenimente rutiere rămîne și în această perioadă o prioritate pentru polițiștii ialomițeni. Astfel, în perioada 6-8 noiembrie 2009, ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 13:13
(11583 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecți de furt, identificați la scurt timp de la sesizarea faptei

Doi ialomițeni, în vîrstă de 24, respectiv 40 de ani, sînt cercetați de polițiști sub aspectul săvîrșirii infracțiunii de furt calificat. Asta după ce au sustras din incinta Căminului Cultural din localitatea ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 13:13
(14319 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii, accidente și sinucideri de weekend

Echipajul de prim-ajutor al Inspectoratului pentru Situații de Urgență a fost solicitat în municipiul Fetești la două tentative de suicid, una dintre acestea fiind anunțată vineri, 6 noiembrie, iar celalaltă ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2009, 13:21
(9502 vizualizări - 0 comentarii)


Controale ale inspectorilor DSV

Inspectorii din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița au desfășurat, în luna octombrie 2009, 78 de controale în cantinele unităților școlare. În mare, verificările ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2009, 13:13
(11500 vizualizări - 0 comentarii)


Liber la credite în zootehnie

Începînd de vineri, 6 noiembrie 2009, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură eliberează adeverințe pentru beneficiarii Plăților Naționale Directe Complementare în sectorul zootehnic care intenționează ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2009, 13:10
(10114 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
AlexDan în Comuna Sfântu Gheorghe se retrage oficial din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECOO 2009! Cimitirul vesel Pocotila în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe Dutu Niculae în Comuna Sfântu Gheorghe se retrage oficial din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECOO 2009! Călin în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe Ceratean al urbei în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe BD în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Andreea în Arestat preventiv pentru «tentativă de omor» LOCATAR în Investiție de 579 mii de lei la Stadionul «1 Mai», aprobată de Consiliul Local Slobozia Adina în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Ca să știți .. în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Van Basten în Au dat lovitura în prelungiri Ion în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova Buratino în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Ady în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Magda în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Cetatean. în Senzaționalele inginerii financiare pe bani publici ale administrației Potor Adina în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Justițiarul din în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița gigel în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Dani în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...