Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Victorie amicală cu Ciulnița

Fotbal, Unirea Slobozia

Victorie amicală cu Ciulnița

Unirea Slobozia a început pregătirea viitorului sezon de Liga a III-a pe 8 iulie a.c., iar primul adversar pe care și l-a ales pentru o confruntarea amicală a fost Bărăganul Ciulnița. Această echipă este văzută de mulți microbiști drept câștigătoare morală a Ligii a IV-a. A fost un bun prilej pentru Enache Costea de a testa jucătorii veniți în probe, antrenorul Sloboziei nefiind impresionat de vreunul dintre aceștia. Vom trece în revistă pentru iubitorii fotbalului formula de strat: Negrușa-Gherasim, Ibrian, Tudose (în probe), Comșa-Bolojan, Lemnaru, Chebac, Toma-Răduca, Năstase. Unirea s-a impus cu 2-0 prin reușitele lui Năstase în prima repriză și Ibrian în partea secundă. Următorul amical va fi tot acasă sâmbătă, 20 iulie a.c., orele 10,30, cu Metalul Buzău.

Hertu Reloaded Dintre jucătorii pe care i-am anunțat drept noutăți la Unirea, singurul care a declinat oferta este fundașul Alexandru Dinu, care a preferat se pare o aventură în Olanda. Transferurile certe sunt portarii Negrușa și Poiană, apărătorul Dumbrăveanu, mijlocașii Danciu și Bolojan și atacantul Moise. Marea surpriză a săptămânii la capitolul «achiziții» este atacantul Nicolae Hertu, super golgheterul Ligii a IV-a ialomițene, venit de la Bărăganul Ciulnița. Relansarea carierei jucătorului de 28 ani este un pariu curajos al conducerii Unirii Slobozia. Hertu a avut un start specta­culos de carieră în 2010 când, după un tur remarcabil de Campionat soldat cu 13 goluri, a făcut trecerea de la Unirea Slobozia la Viitorul Constanța. Acolo a continuat pe panta ascendentă atât în Liga a III-a cât și în Liga a II-a. O dată cu promovarea Viitorului în primul eșalon, ceva s-a rupt în relația Hagi-Hertu, părerile fiind împărțite. Cert este că, în 2012, o dată cu accederea Unirii în Liga a II-a, Nicolae Hertu a dat probe și a fost respins de antrenorul Marin Dună, acesta motivând că era supraponderal. Au urmat 7 ani petrecuți în Liga a IV-a unde s-a remarcat mai cu seamă anul trecut, când a câștigat detașat titlul de golgheter. La Unirea se vor mai face cel puțin 3 transferuri. Sunt așteptați un atacant, un apărător central și un fundaș stânga. De la echipă au plecat Călinoiu, Topor, Teodorescu, Adăscăliței, Bucă, Șerban și Vlad Suciu, care a ajuns la nou promovata în Liga a III-a, Minaur Baia Mare.

16 Iulie 2019, 15:50 (4032 vizualizări - 12 comentarii)

Citiți și:
«Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!»
Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»!
Echipă bazată pe tineri, atitudine și spirit de grup
Binemeritat loc 3 la final de play-out
Victorie zdrobitoare în deplasare

Comentariile cititorilor:


Mandea:
(19 Iulie 2019, 23:27)
E greu cu scrisu'....nu prea fusesi pe la scoala! N am jucat fotbal in viata mea si nici nu sunt din Doja....in schimb printre randuri ....ti se citeste frustrarea! P.S. Cel mai destept cedeaza.....te las...frustrat in continuare.
Mircea :
(19 Iulie 2019, 09:11)
Mandea pepenasu' de Doja nu are gust în liga a 3 a motivul mocirla de pe Doja Arena. Se vede ca ești agitat te strâng ghetele :) :). Sau ești lăsat pe banca de nea Ion. Sa lăsăm mistourile deoparte. Felicitări staff-ului, lotului și apropiaților echipei pentru profesionalism și dăruira din teren, pentru organizarea și desfășurarea în condiții bună a tuturor jocurilor. Meritul de liderii le aparțin e jucătorilor în frunte cu Tomita și Cătălin ca au știut strângă și mobilizeze tinerii în momentele cheie ale campionatului și nu în ultimul rand suporterilor câte i-au însoțit în număr mare în deplasări. Bafta în liga a 3 a.
Mandea:
(18 Iulie 2019, 23:38)
@Mircea ...ciocu mic am zis....si ai grija cu gramatica....te cam bate!
Alt Suporter:
(18 Iulie 2019, 22:37)
Suporter stai linistit cu 7 baieti din Doja. Sunt un fan doja ,dar a fost un campionat castigat pe o conjuctura favorabila plus un vestiar bun si unit,...mai subtire cu baieti crescuti in Doja,...baieti de caracter toti de altfel. Fotbalul nu se mai joaca cu adresa din buletin. Iar "struto-camila" ciulnita cu adancata la cum arata iar va fi deranj in supercupa. Inca ceva:... #Fotbalulegreu# Respect!
Suporter :
(18 Iulie 2019, 11:08)
Se vede ca durerea de a pierde campionatul a fost mare pentru Ciulnita dar de unde totuși atata răutate ?Gheorghe Doja a construit un lot frumos în mai mulți ani, având 7 jucători titulari din localitate la care s-au alăturat alți jucători cu experiență și caracter din județ. Nu a fost nimic întâmplător și aici vorbim de la câștigarea campionatului la o diferență considerabila de puncte până la câștigarea barajului pentru participarea în liga a 3 a. Este munca unei echipe de oameni serioși care au alături un grup de suporteri minunați pe care nu i-am văzut la niciuna din echipele de liga a IV a. Încercați și respectați munca depusă. De apreciat este și munca a 2-3 oameni de fotbal de la Ciulnita dar nu este suficient. Nu aveți baza lotului de jucători nu aveți suporteri. Strutocamilele nu sunt sănătoase gen Ciulnita-Adancata și nu țin mult!Succes în liga a III Gheorghe Doja.
Mircea :
(18 Iulie 2019, 00:14)
Mandea ai dreptate și felicitări pt promovare. Puneți echipamentul sa intri în teren. Ai grija sa nu te îneci în mocirla:) :). Conditie să-l pui sa te antreneze nea Ion ca doar va făcut campioni.
Mandea:
(17 Iulie 2019, 18:06)
Ciocu mic....Doja e in liga 3 a!
Zambaretule:
(17 Iulie 2019, 17:10)
Inseamna ca ai vazut meciul ciulnita-doja,...prin spatele televizorului daca spui ca ciulnita a avut eliminat in prima repriza.
:)):
(17 Iulie 2019, 15:49)
Sa vedem ce face doja in liga a3a :)) au castigat campionatul cu arbitrii...in finala cupei cand a foat arbitraj de liga 1 nu le-a iesit joaca :)) haideti sa fiim seriosi...tur ciulnita a avut eliminat inca din prima repriza...in retur arbitru hot care a promit bataie pe buna dreptate ! Felicitari ambelor echipe...dar sa vedem si adevarul ! Bafta tuturor
DEMISIA:
(17 Iulie 2019, 11:06)
Suciu si Adascalitei erau cei mai buni pe posturile lor. Ati adus numai rebuturi.
Iuiemndependt:
(17 Iulie 2019, 03:57)
Cum poți sa spui tu ca Ciulnița este câștigătoarea morala a ligii a IV-a!?? Cumva ziarul independent are ceva cu echipa din Doja?? După ce Doja a bătut la Ciulnița acasă,nu ați mai publicat nimic!!! Acum Ciulnița e campioana morala? E câștigătoarea Cupei României,felicitări,dar tu ca ziar vii și spui ca Ciulnița e campioana? Se pare ca cel care scrie aceste articole e un mare frustrat ca mulți alții din acest județ.
Cancan:
(16 Iulie 2019, 23:16)
Castigatoarea morala? Doja bate tur-retur in campionatul recent incheiat si dvs scrieti"castigatoarea morala". De ce?... Ca a maltratat echipa din doja in finala cupei?...baiatu meu sunt competitii diferite! Felicitari ambelor echipe si bafta in noul sezon. Restul e Cancan.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 08 Aug 2026
266 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Slobozia: Pistol deținut fără drept, ridicat în vederea confiscării de polițiști

Un bărbat de 35 ani, din Slobozia, care deținea fără drept un pistol cu aer comprimat, calibru 4,5 mm și o cutie cu 258 diaboluri calibru 4,5 mm a fost depistat vineri, 2 martie a.c., de către efectivele ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2012, 13:26
(10022 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: A accidentat-o pe trecerea de pietoni!

Duminică, 4 martie a.c., în jurul orei 15,30, Poliția Țăndărei a fost sesizată despre faptul că pe raza orașului s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Din cercetări s-a stabilit ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2012, 13:25
(10453 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: I-a expirat permisul pentru arme. Poliția a decis ridicarea acestora!

Vineri, 2 martie a.c., efectivele Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au depistat un bărbat de 68 ani, din Fetești, care deținea fără drept o armă de vînătoare cu alice, calibru 16/2 și ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2012, 13:23
(11667 vizualizări - 0 comentarii)


Secția Poliție Rurală Grivița: Acțiune preventivă pe raza comunelor arondate

În cursul nopții de 3/4 martie a.c., în intervalul orar 23,00-4,00, efectivele Secției Poliție Rurală Grivița în colaborare cu cadre ale Inspectoratului Județean de Jandarmi Ialomița au acționat pe linia ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2012, 13:21
(13328 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Prins cu ulei combestibil de furat în portbagaj

Duminică, 4 martie a.c., o patrulă de siguranță publică din cadrul Poliției Țăndărei a oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat, de 35 ani. În urma controlului efectuat în interiorul portbagajului ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2012, 13:08
(9116 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți sau cu permisele suspendate, la volan

Sîmbătă, 3 martie a.c., în jurul orei 1,30, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au identificat pe raza municipiului Slobozia un autoturism condus de un tînăr,de 27 ani, din orașul Amara. Întrucît șoferul ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2012, 13:07
(12152 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: La furat de fier vechi

O echipă mixtă de siguranță publică polițist-jandarm a identificat în noaptea de sîmbătă spre duminică, 3/4 martie a.c., în jurul orei 23.30, un autoturism ce se deplasa pe strada Reginei, din Urziceni ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2012, 13:06
(14250 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Prinși la tăiat de copaci

Sîmbătă, 3 martie a.c., polițiști din cadrul Secției Rurală Ion Roată au fost sesizați de către un bărbat de 48 ani, din comuna Valea Măcrișului, despre faptul că mai multe persoane taie un plop de pe aliniamentul ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2012, 13:04
(13228 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Incendiu la un centru de colectare lapte

În dimineața zilei de sîmbătă, 3 martie a.c., în jurul orei 3,30, în urma unui scurtcircuit produs la instalația electrică, un centru de colectare lapte de pe raza localității Manasia a fost cuprins de ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2012, 12:09
(12244 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Manasia incendiu


Slobozia: A intrat în curtea unui localnic și a furat ce a găsit

Polițiștii cercetează un tînăr slobozean, de 33 ani, sub aspectul săvîrșirii infracțiunii de furt calificat. Acesta, în noaptea de 1/2 martie a.c. a pătruns în curtea locuinței unui bărbat în vîrstă de ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2012, 12:03
(9425 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia furt


Ialomița: Florari amendați de 1 Martie

Polițiștii de Investigarea Fraudelor au organizat joi, 1 martie, o acțiune pe linia prevenirii și combaterii evaziunii fiscale și a ilegalităților ce se comit în domeniul comercializării florilor. Astfel ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2012, 18:32
(15419 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Mașină furată din Ungaria, găsită

Un tînăr de 20 ani a fost prins joi, 1 martie 2012, de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, Compartimentul Trafic și Furturi Auto în timp ce conducea un autoturism de lux care figura urmărit ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2012, 18:32
(12878 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Patroană acuzată de evaziune fiscală

Evaziune fiscală la Ion Roată. Administratorul unei firme din Ion Roată s-a ales cu dosar penal după ce polițiștii de investigarea fraudelor din Urziceni l-au acuzat de evaziune fiscală. Pe scurt, administratorul ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2012, 18:30
(11282 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Amenzi ale Poliției

Peste 90 de persoane au fost legitimitate joi, 1 martie, în cadrul unor acțiuni desfășurate de polițiștii ialomițeni la Slobozia și Fetești. De asemenea, în cadrul activităților au fost verificate și 1 ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2012, 18:29
(11854 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a angajaților de la Penitenciarul Slobozia în închisoarea de la Galați

Peste 32 de lucrători ai Penitenciarului Slobozia au luat parte joi, 1 martie a.c., la o acțiune de amploare desfășurată în spațiile de detenție ale închisorii din Galați. La aceeași acțiune au participat ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2012, 16:59
(11702 vizualizări - 1 comentariu)


Urziceni: Suprins la volanul unui autobuz neînmatriculat

Miercuri, 29 februarie, la Urziceni, un localnic de 63 ani a fost prins în timp ce se afla la volanul unui autobuz, autovehicul ce nu era înmatriculat. Pe numele conducătorului auto a fost întocmit dosar ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2012, 15:04
(9116 vizualizări - 0 comentarii)


Broșteni: Prinși la furat lemne

Opt persoane, cu vîrste cuprinse între 23 și 59 ani, toți din Ion Roată, au fost prinși miercuri, 29 februarie, de polițiști, în timp ce furau material lemnos cu ajutorul unor căruțe. Hoții au fost prinși ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2012, 15:03
(12452 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Broșteni furt lemne


Fetești: Infractor încarcerat

Un tînăr de 29 ani, din Fetești, a fost prins de polițiștii din localitate și încarcerat. Pe numele individului Judecătoria Fetești a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru furt calificat ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2012, 15:02
(14469 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Doar 48 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, miercuri, 29 februarie 2012, sînt disponibile doar 48 locuri de muncă. Cele mai multe posturi ...[citește_toată_știrea]

29 Februarie 2012, 17:27
(12240 vizualizări - 1 comentariu)


Jandarmii ialomițeni, solidari cu ofițerul rănit la Sighetu Marmației

În semn de solidaritate cu polițistul bistrițean Darius Perhaiță, omul legii rănit în urma exploziei care a avut loc în cursul săptămînii trecute la Sighetu Marmației, jandarmii ialomițeni au decis să îl ...[citește_toată_știrea]

29 Februarie 2012, 17:15
(12103 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Hoți prinși după ce un localnic a alertat Poliția

Un bărbat de 52 ani, din Slobozia, a alertat polițiștii din localitate cu privire la faptul că a surprins trei persoane care furau mai multe plăci de beton de la o clădire dezafectată situată în cartierul ...[citește_toată_știrea]

29 Februarie 2012, 16:48
(9443 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Slobozia furt


Coșereni: S-a răsturnat cu mașina și a lovit doi pietoni

Miercuri, 28 februarie a.c., la Coșereni s-a produs un accident de circulație în urma căruia două persoane au fost rănite. Pe scurt, în timp ce un tînăr de 21 ani, din Borănești, se deplasa la volanul unui ...[citește_toată_știrea]

29 Februarie 2012, 16:46
(9050 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Au furat din curtea vecinului

Doi tineri de 15, respectiv 21 ani, ambii din Bordușani, sînt cercetați de polițiști pentru furt calificat. Cei doi au pătruns, în noaptea de 25/26 februarie a.c., în gospodăria unui consătean și au furat ...[citește_toată_știrea]

29 Februarie 2012, 16:45
(11873 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Bordușani furt


Acțiune a Poliției la Fetești și localitățile limitrofe

Miercuri, 28 februarie, polițiștii feteșteni și cei ai Secției Poliție Rurală Stelnica au acționat, timp de cîteva ore, pe linia prevenirii și combaterii ilegalităților ce se comit în domeniul transporturilor ...[citește_toată_știrea]

29 Februarie 2012, 16:44
(11083 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «175 ani de la nașterea lui Ion Creangă»

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița și Grădinița cu program prelungit nr. 3 Slobozia organizează joi, 1 martie a.c., «aniversarea a 175 ani de la nașterea lui Ion Creangă». În cadrul activităților ...[citește_toată_știrea]

29 Februarie 2012, 16:41
(12296 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Pompierii încă mai deszăpezesc case

În ultimele zile, pompierii ialomițeni au intervenit pentru deszăpezirea mai multor locuințe din patru localități ale județului. Astfel, în data de 25 februarie a.c., 25 de pompieri din Urziceni au mers ...[citește_toată_știrea]

29 Februarie 2012, 16:38
(10908 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2012, 18:56
(7599 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Start la vizarea carnetelor de rentieri agricoli

În perioada 1 martie-31 august 2012 inclusiv, rentierii agricoli sînt așteptați la sediul APIA din Slobozia pentru vizarea carnetelor de rentieri. Rentierii agricoli au nevoie de următoarele documente pentru ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2012, 18:50
(15127 vizualizări - 0 comentarii)


«Firicel de primăvară» la Muzeul Județean Ialomița

Joi, 1 martie 2012, orele 13,00, la sediul Muzeului Județean Ialomița va fi vernisată cea de-a doua ediție a expoziției «Firicel de primăvară». Acțiunea continuă tradiția colaborării dintre Muzeul Județean ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2012, 18:48
(16487 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Înșelată prin telefon

Luni, 27 februarie a.c., o femeie de 65 ani a sesizat Poliția Fetești cu privire la faptul că a fost înșelată prin telefonul mobil. Victima a povestit anchetatorilor că a primit un apel telefonic de la ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2012, 17:47
(11697 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...