Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Pepenii, un pericol pentru sănătatea ialomițenilor

Pepenii, un pericol pentru sănătatea ialomițenilor

Răcoritori, dar periculoși pentru sănătate! Este vorba despre pepenii care se vând în această perioadă în piețe sau la marginea drumurilor publice din Ialomița. Medicii Spitalului Județean de Urgență Slobozia confirmă informațiile potrivit cărora mai mulți pacienți au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au mâncat pepeni. Printre cei tratați de specialiști s-au numărat și copii.

Atenție la ce mâncați! Considerați vedetele verii, pepenii pot fi un real pericol pentru sănătatea consumatorilor. Toate acestea pentru că, aflați în goana după profit, producătorii chimizează fructele. Practic, pepenii care se vând în această perioadă pe tarabele din piețe sau pe marginea drumurilor publice din Ialomița sunt copți «forțat». Cultivatorii folosesc numeroase produse chimice pentru ca pepenii să se coacă mai repede, dar și pentru a apăra plantele de dăunători. În urma consumului, toate aceste substanțe ajung în organism și creează stări de disconfort. Medicii Spitalului Județean de Urgență Slobozia susțin faptul că în fiecare vară tratează pacienți cărora li s-a făcut rău pentru că au mâncat pepeni. Mai grav este faptul că printre aceștia se numără și copii. Numai în acest sfârșit de săptămână, 10 persoane, adulți și copii, s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Slobozia după ce au mâncat pepeni. «Au fost multe soli­citări, dar printre ele și persoane care au declarat că au mâncat pepeni... Tuturor le-au fost acordate îngrijirile medicale de care au avut nevoie, cu maximum de responsabi­litate!» a explicat Mariana Iancu, ma­nagerul Spitalului Județean de Urgență Slobozia.

19 Iulie 2019, 18:25 (14154 vizualizări - 41 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Rodica:
(20 Iulie 2019, 16:57)
Nu numai in Gh. Doja se tratează periculos pepenii! Toți țăranii știu acum multă chimie. Ne ucidem între noi!
Poluare:
(20 Iulie 2019, 16:18)
Pamantul(planeta) e poluata pana in cele mai ascunse locuri: s-au gasit vietati marine in renumita Groapa a Marianelor din Pacific(la 11mii de metri adancime, cu stomacul doldora de plastic). Insule artificiale de pet-uri plutesc in deriva pe oceane, ajunse acolo din rauri si fluvii. Apa ,aerul, pamantul, subsolul adanc, pana si spatiul cosmic din apropierea pamantului(farame din sateliti), sunt pline de gunoaie(resturi) ale "civilizatiei "umane. Ialomita nu face exceptie. Avem apa "potabila"din Slobozia, apoi, ca judet agricol, mustim de nitriti, de nitrati si de tot felul de otravuri(ingrasaminte, pesticide, fungicide, insecticide etc, etc). Pana si apa din izvoarele de munte din bidoane contine plastic dizolvat, alimentele au E-uri si conservanti. Suntem victime ale civilizatiei fara cap. Acum, pepenii, ca orice planta, absorb ingrasamant din pamant cat au nevoie, restul de tratamente pot ramane pe coaja si frunze. Important e sa fie spalati bine si sa nu puneti alaturi miezul si coaja in farfurie. Poti sa te intoxici ca sa-ti fie rau,cu chimicalele din fructe si legume, doar daca mananci, toata vara, zi si noapte, doar fructe si legume. Nu uitati ca si organismul uman neutralizeaza si elimina in buna masura aceste toxine. Sigur, cei mai afectati vor fi cei cu imunitatea deja scazuta.
@eu:
(20 Iulie 2019, 15:19)
Bă meseriasule!Daca vei insuma substantele pe baza de potasiu si fosfor asamblata in pamantul din Ghe Doja pentru cultura de pepeni vei constata ca sunt ciaterne,zeci de tone anual.Toate pompele din solele pepenarilor dojeni au cuplate butoaie,recipienti de amestecare a substanțelor.Toti stiu ca azi pepenii sunt verzi iar daca maine este cumparator,intreaga noapte se pompeaza in cultura.Datoriile pepenarilor catre firmele ce vand fertilizanți sunt de ordinul zecilor de miliarde/lei vechi.Pariu?
Noi:
(20 Iulie 2019, 14:40)
@eu. Minți! Îți aperi recolta de pepeni! Lasă articolul să-și atingă scopul: poți spăla pepenii și cu Ariel, înăuntrul lor e buba! Certificate de garanție, ca la porci! Totul trebuie trecut prin garanția organelor care iau salarii de pomană!
Consumator:
(20 Iulie 2019, 12:35)
Mâncați pepeni fără frontieră! Și fin import, mai ales! Nu e vorba de ,concurență’, este problema de sănătate! Să fie verificată marfa! Nu știm ce să mâncăm, să fie ,sănătos’! Batem cu apa de băut, ce să mai vorbim..
Mitica patriotu':
(20 Iulie 2019, 12:31)
Astia cu pacat ca o fac pentru profit, am o intrebare simpla  : Voi munciti pe bete ?  
Aveti impresia ca munca unori  oameni se valorifica cu vorbe sau cu un simplu multumesc ? 
Pepeni trebuiesc tratati  pentru diverse boli ce pot aparea in timpul lor de cultivare.  Pepeni nu sunt fortati, sunt procese tehnologice de fabricatie ce le permit cu buna voie a vremii sa se faca mai repede. Dar cum romanul e dusmanos,normal ca repede e de la pepene. Igiena aia mama ei sa fie, ca ne place sa ne cacam fara sa ne spalam pe maini. Si apoi intrebam ce, de unde sa avem noi hepaptita sau helicopbacter.
Eu:
(20 Iulie 2019, 12:17)
O prostie de articol!...Si comentariile pe masura. Pepenii NU sunt tratați sa se coaca in iunie-iulie, pur si simplu sunt plantati mult mai devreme decat erau in trecut, cultura fiind protejata impotriva frigului din primavara cu tunel din polietilenă...si da, cresc in 3 luni la 15kg pentru ca asta le e perioada de vegetatie. Tratamente impotriva daunatorilor evident ca se fac, dar numai cu produse omologate(doar astea se gasesc/ar trebui sa se gaseasca in fitofarmacii) si atat timp cat se respecta perioada de pauză nu sunt probleme. Foarte posibil ca multi dintre cei care au avut probleme nu au spălat pepenele înainte să îl taie, bacteriile din sol (da, pepenele creste pe pamant) aflate pe coaja au ajuns în pulpa de pe lama cutitului,si boom....pepenele e pericol pentru sănătatea ialomitenilor. Poate doctorii care au facut tratamentele pacienților ar trebui sa spuna care sunt substanțele/bacteriile care au cauzat durerile respective de stomac,si nu pepenele. Si, cum ar fi sa luam niste masuri de igienă înainte să băgăm ceva in gura?peste toate mai e si chestia cu calicia, nu mancam o felie, ci un pepene întreg...
Tatu:
(20 Iulie 2019, 11:25)
Sa se vândă legumele și fructele doar cu certificat sanitar si după ce au fost luate probe
Consumator de pepeni:
(20 Iulie 2019, 10:14)
Cum sa nu fie tratati "corespunzator" cand un pepene ajunge in 2-3 luni la 15 kg! Pacat ca doar profitul conteaza, nu sanatatea omului!
Noriega:
(20 Iulie 2019, 04:58)
Otravirea populației, comercializarea de produse neconforme sunt fapte ilegale, somnul si coruptia autorităților a dus la aceste situatii, obligatii să vândă doar în piețe unde să se facă verificări la sânge, nu la poartă sau colț de stradă că în Africa.
:-):
(20 Iulie 2019, 02:24)
Credeti ca pepeni din alte tari nu sunt tratati la fel?comercianti de acolo nu procedeaza la fel?sa fim sinceri...daca nu vreti nu cumparati,nu va obliga nimeni sa luati dp tarlaua sau taraba lor!
Gicu:
(20 Iulie 2019, 01:46)
Adevarat anul acesta am patito si eu am luat un pepene dupa taraba din piata parca de Doja era am mancat o felie doua ...ee si de aici incepe soul m-am trzit noaptea din somn cu o durere de stomac si nu va mint din momentul acela pana dimineata am facut curse dormitor toaleta am plecat la seviciu chiaun si cu un pumn de furazolidon dupa mine.Asa caa..pepene anul asta paa.
Daniela:
(19 Iulie 2019, 23:47)
Mananc pepeni de ani de zile de la gheorghe doja,si eu si copiii mei.nu am avut niciodata nimic.nu mai vorbiti prostii
Tatiana:
(19 Iulie 2019, 23:44)
Sunt numai minciuni despre pepeni de DojaSunt cei mai buni dar concurența își spune cuvântul.Și noi màncăm și copii noștri ,sunt udați cu multă apă și de aceea cresc mari și frumoși.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 06 Oct 2026
215 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(2982 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, în colaborare cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică «I.L. Caragiale» București, Centrul Educațional « ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:20
(2037 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Olanda, descoperit de polițiști la Căzănești

Marți, 8 septembrie 2026, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au oprit pentru un control, în localitatea Căzănești, un autoturism condus de o femeie de 40 de ani, domiciliată în Munteni ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:25
(1992 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen-limită pentru depunerea cererilor de ajutor de stat pentru crescătorii de bovine și suine

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează crescătorii de bovine și suine că joi, 24 septembrie 2026, inclusiv, este termenul-limită pentru depunerea cererilor de solicitare ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:20
(1834 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sancțiuni aplicate pentru nerespectarea circulației în zona trecerilor la nivel cu calea ferată

Miercuri, 9 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița, cu sprijinul Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 14:50
(1829 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 11:20
(4461 vizualizări - 0 comentarii)


Festivalul Național de Tarafuri «Ion Albeșteanu», ediția a XVI-a, 14-16 septembrie 2026

În perioada 14–16 septembrie 2026, județul Ialomița va deveni, timp de 3 zile, un veritabil spațiu al întâlnirii cu tradiția și valorile autentice ale folclorului românesc ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 09:50
(2088 vizualizări - 0 comentarii)


1587 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-iulie 2026

În perioada ianuarie-iulie 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1587 persoane, ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 11:05
(2182 vizualizări - 1 comentariu)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Bărăganul văzut din tractor»

Vineri, 11 septembrie 2026, la Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia va fi inaugurată expoziția «Bărăganul văzut din tractor». Evenimentul se desfășoară în cadrul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:50
(2142 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Fetești Oraș din Fetești!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași din localitatea Fetești, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:35
(2613 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, Serviciul Call Center pus la dispoziția acestora, vine ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2026, 17:25
(4071 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Ionel Perlea din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Ionel Perlea, din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2026, 16:15
(2012 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Vreau să merg la școală»

Protopopiatul Slobozia: «Vreau să merg la școală»

Vineri, 4 septembrie 2026, Protopopiatul Slobozia, în colaborare cu Parohiile «Buna Vestire» Slobozia, «Sf. Dumitru» Slobozia, Slobozia Nouă I, Bucu și Traian I, au organizat ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 16:35
(2124 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Joi, 3 septembrie a.c., între orele 19,00-22,00, polițiștii slobozeni, împreună cu un reprezentant al Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 16:25
(2521 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Târg: Cercetat pentru «trafic de droguri de risc»

Polițiștii ialomițeni, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Ialomița, au documentat activitatea infracțională ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 15:05
(2014 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Joi, 3 septembrie 2026, în intervalul orar 08,00-15,15, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 12:20
(2154 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: Simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu»

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: Simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu»

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița vă invită la simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu», eveniment dedicat împlinirii a 100 de ani de la nașterea ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2026, 14:55
(1986 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Fermierii afectați de secetă și alte fenomene naturale trebuie să notifice situațiile de forță majoră în termen de 15 zile lucrătoare

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează fermierii că situațiile de forță majoră și circumstanțele excepționale care afectează culturile sau exploatațiile agricole trebuie ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2026, 10:10
(1340 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Clubul de Vară» la Muzeul Național al Agriculturii

Protopopiatul Slobozia: «Clubul de Vară» la Muzeul Național al Agriculturii

Cu binecuvântarea PS Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, luni, 31 august 2026, Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Muzeul Național al Agriculturii și în colaborare ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2026, 08:40
(1421 vizualizări - 0 comentarii)


Programul «Cutia Bebelușului»: 100 de mame și nou-născuții lor din Ialomița beneficiază de sprijin

Programul «Cutia Bebelușului»: 100 de mame și nou-născuții lor din Ialomița beneficiază de sprijin

Programul «Cutia Bebelușului» va ajunge, până la finalul celei de-a patra ediții, la peste 100 de mame și nou-născuții lor din județul Ialomița. Dintre cele 111 familii din cele patru ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2026, 08:25
(1792 vizualizări - 0 comentarii)


Ograda: Lemne vândute ilegal, confiscate de polițiști 

Joi, 27 august 2026, polițiștii ialomițeni au depistat, în localitatea Ograda, o autoutilitară încărcată cu material lemnos, condusă de un bărbat, de 30 de ani. În urma verificării ...[citește_toată_știrea]

28 August 2026, 15:25
(2508 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Cercetat penal pentru că a agresat un consătean 

Joi, 27 august 2026, un bărbat de 39 de ani, din localitatea Ion Roată, a fost reținut după ce a agresat un bărbat de 33 de ani, domiciliat în aceeași localitate. Cercetările au scos la iveală ...[citește_toată_știrea]

28 August 2026, 14:55
(2646 vizualizări - 0 comentarii)


Malu Roșu: Conflict spontan, trei bărbați reținuți 

Joi, 27 august 2026, polițiștii din Jilavele au dispus reținerea pentru 24 de ore a trei tineri, cu vârste cuprinse între 20 și 24 ani. Aceștia ar fi principalii suspecți ai unui dosar penal ...[citește_toată_știrea]

28 August 2026, 14:30
(1985 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe Șoseaua București din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile joi, 27 august ...[citește_toată_știrea]

27 August 2026, 11:55
(2093 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Digului din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Digului din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile miercuri, 26 august ...[citește_toată_știrea]

26 August 2026, 10:20
(2609 vizualizări - 0 comentarii)


APIA atenționează asupra vizării carnetelor de rentier agricol

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește rentierilor agricoli sau împuterniciților/mandatarilor/curatorilor acestora că data de 31 august 2026 este ...[citește_toată_știrea]

25 August 2026, 10:20
(2505 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Accident rutier în zona Piața Unirii

Slobozia: Accident rutier în zona Piața Unirii

Sâmbătă, 22 august 2026, în zona Piața Unirii din Slobozia, s-a produs un accident rutier. Din primele informații, două mașini s-au lovit, principala cauză fiind neacordarea de prioritate ...[citește_toată_știrea]

22 August 2026, 22:40
(4708 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 516,19 mii de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna iulie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna iulie a.c., 8 inspecții fiscale, realizând și 10 controale inopinate ...[citește_toată_știrea]

20 August 2026, 13:55
(2388 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 11,33 milioane de lei în luna iulie 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna iulie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 11,33 milioane ...[citește_toată_știrea]

19 August 2026, 16:35
(3837 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA intervin miercuri, 19 august 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Migdalei din localitatea Dridu. Î ...[citește_toată_știrea]

19 August 2026, 09:55
(3467 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  casă Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști eu în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București 

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...