Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Atacanții au ieșit la rampă

Fotbal, Liga a III-a, Ozana Cetate Târgu Neamț-Unirea Slobozia 1-5

Atacanții au ieșit la rampă

Unirea Slobozia este cantonată de la mijlocul săptămânii trecute la Piatra Neamț. Duminică, 28 iulie a.c., elevii lui Enache Costea au făcut deplasarea la Târgu Neamț pentru disputa amicală în compania celor de la Ozana Cetate. Echipa din Târgu Neamț va activa în sezonul viitor tot în Liga a III-a, dar în mod sigur va face parte din altă serie. În această confruntare au ieșit în evidență atacanții Adrian Moldovan și Alexandru Moise, recent transferați de conducerea Unirii. Aceștia au arătat în acest meci că galben-albaștrii se pot baza în ofensivă pe aportul lor, chiar dacă, pe lângă golurile marcate, și-au permis să irosească ocazii importante.

O mână de goluri Enache Costea a început meciul contra celor de la Cetatea Târgu Neamț cu următorul 11: Poiană, Comșa, Dumbrăveanu, Ibrian, Toma-Bolojan, Chebac, Lemnaru, Danciu-Moldovan, Moise. Poiană, Burecu și Negrușa, cei 3 portari ai Unirii, au evoluat câte 30 minute fiecare. În repriza secundă a fost rulat tot lotul avut la dispoziție, exceptându-i pe accidentații Milotin, Hertu, Soare și Stroie. Ieșeanul Adrian Moldovan a ieșit primul în evidență printr-o dublă, fiind completat în prima repriză de colegul său din atac, Alexandru Moise. Echipa moldavă a reușit la rându-i să înscrie un gol, astfel că scorul la pauză a fost 3-1 pentru Unirea. Moise a realizat la rându-i dubla în partea secundă, golul cu nr. 5 al Unirii fiind opera lui Adrian Gherasim. Victorie clară pentru galben-albaștrii, care vor mai juca un amical contra celor de la Cetatea Târgu Neamț miercuri, 31 iulie a.c. De data aceasta, jocul se va desfășura pe stadionul Ceahlăul din Piatra Neamț, cu începere de la orele 18,00.

30 Iulie 2019, 14:50 (4641 vizualizări - 6 comentarii)

Citiți și:
«Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!»
Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»!
Echipă bazată pe tineri, atitudine și spirit de grup
Binemeritat loc 3 la final de play-out
Victorie zdrobitoare în deplasare

Comentariile cititorilor:


pentru dojeni:
(2 August 2019, 13:34)
Nici nu a început sezonul oficial si ati început sa va faceti de râs p'aici . . .
O partida de fotbal se dispută iar jucătorii mai "discută" între ei așa . . .
Dar dacă voi vreți să "discutați" în loc să jucați fotbal asta e . . .
Gheorghe Doja:
(1 August 2019, 21:03)
Întrucât terenul este în  "reparatie" meciurile le discutăm pe terenurile adversarilor, vineri la Urziceni si miercuri la Borcea. Sa sperăm ca pana la începerea meciurilor oficiale terenul de joc de la Gheorghe Doja va prezenta mai bine prin aplicarea de rulouri de gazon in anumite zone.
BRV:
(1 August 2019, 14:44)
Cand jucati cu Urziceni si Borcea ?
unde au loc meciurile, pt a putea beneficia de suporteri.
Cosmin:
(1 August 2019, 14:43)
Multumim ! Baftă si voua
Gheorghe Doja:
(1 August 2019, 00:57)
Așa cum am promis vă țin la curent cu informațiile privind echipa Recolta Gheorghe Doja care astăzi a învins într-un meci amical echipa Lehliu Călărași cu scorul de 5 la 2. Golurile echipei noastre au fost marcate de Anton și Topala. Pe parcursul meciului au fost folosiți toți jucătorii disponibili.Urmeaza meciurile amicale cu Urziceni și Agricola Borcea. Felicitări Ciulnița pentru victoria din cupă!
Gheorghe Doja:
(30 Iulie 2019, 22:39)
Si cealaltă reprezentanta a județului in liga a III a a inceput pregatirea desfasurand un meci amical cu vicecampioana județului  Călărași,  Victoria Ciocanesti. In această confruntare Gheorghe Doja s-a impus cu scorul de 4 la 3, marcând pentru echipa noastra juniorii  Anton, Buda si mai experimentați Topală si Vilcu. In aceasta saptamana Recolta va mai evolua miercuri cu Lehliu Călărași si vineri cu Unirea Urziceni. In confruntarea amicală a fost utilizat un lot in care s-au aflat jucători numai din județ si care au activat in trecut la echipele de juniori ale Unirii Slobozia, media de vârstă fiind de 23 de ani. Va vom tine la curent chiar daca nu suntem mediatizați. Ha Recolta hai i Unirea!


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
218 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2010, 18:02
(15575 vizualizări - 0 comentarii)


Aplicație a pompierilor la Urziceni

Aplicație a pompierilor la Urziceni

Marți, 23 martie, începînd cu ora 10,00, la sediul Romgaz Mediași-sucursala Ploiești-Formația Urziceni pompierii din localitate au desfășurat un exercițiu de cooperare cu trupe în teren avînd ca scop verificarea ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2010, 17:17
(30637 vizualizări - 0 comentarii)


Senatul a aprobat ca TVA să fie plătită în 30 de zile de la încasarea facturii

Senatul a aprobat un proiect legislativ de modificare a Codului Fiscal, care prevede ca TVA să se plătească în maximum 30 de zile de la data încasării facturii, în acest moment plata TVA făcîndu-se la momentul ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2010, 13:06
(20174 vizualizări - 0 comentarii)


«Marea Debarasare» continuă

«Datorită numărului tot mai mic de Deșeuri din Echipamente Electrice și Electronice colectate în cadrul campaniilor lunare „Marea Debarasare“, Ministrul Mediului și Padurilor, Laszla Borbely, a propus modificarea ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2010, 10:21
(18642 vizualizări - 0 comentarii)


O autoutilitară a ars în întregime

O autoutilitară a ars în întregime în noaptea de luni spre marți, 22/23 martie a.c., în jurul orei 23.00, pe DN21, pe raza comunei Scînteia, sat Iazu. Incendiul a izbucnit de la un scurtcircuit produs la ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2010, 09:06
(20263 vizualizări - 0 comentarii)


Flăcări la Roșiori

În noaptea de luni spre marți, 22/23 martie a.c., în jurul orei 22.30, în localitatea Roșiori a izbucnit un incendiu. Proprietarul unei case a legat un burlan de evacuare a fumului din tablă de o grindă ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2010, 09:06
(22346 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Minuta de Sănătate a fost actualizată!

Deficitul de atenție însoțit de tulburare hiperkinetică-ADHD. ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2010, 20:37
(21195 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Ion Ghica

Incendiu la Ion Ghica

O anexă gospodărească și depozitul de furaje ale unui cetățean din localitatea Ion Ghica au fost distruse de flăcări. În urma unui apel pe 112 luni, 22 martie, pompierii militari slobozeni s-au deplasat ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2010, 16:52
(20143 vizualizări - 0 comentarii)


Pompierii avertizează

«Una dintre cauzele de incendiu cel mai des întîlnită în perioada de primăvară este folosirea focului deschis pentru igienizare, prin arderea deșeurilor și resturilor vegetale adunate peste iarnă în gospodării ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2010, 16:49
(20716 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal cu lopeți și bîte între două grupări de la Bora

Duminică, 21 martie, în jurul orelor 20,40, un agent de poliție rutieră aflat în serviciul de supraveghere și control al traficului rutier pe Strada General Magheru din cartierul Bora a sesizat și solicitat ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2010, 16:47
(25272 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale polițiștilor

Sîmbătă, 20 martie, în intervalul orar 22,00-04,00, efective din cadrul Poliției Municipiului Urziceni, Inspectoratului Județean de Jandarmi și din cadrul Poliției Comunitare au desfășurat o acțiune intercomunală ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2010, 16:47
(18886 vizualizări - 0 comentarii)


Prinși în flagrant la furat

În noaptea de sîmbătă spre duminică, respectiv 21 spre 22 martie, polițiștii slobozeni au surprins un tînăr, de 19 ani, din municipiul Slobozia și un bărbat, de 32 de ani, din județul Teleorman, avînd asupra ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2010, 16:46
(32053 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți prinși de polițiști

Sîmbătă, 20 martie, agenții Postului de Poliție Ciochina au fost sesizați de un bucureștean despre faptul că, în perioada ianuarie-martie, persoane necunoscute i-au sustras din garajul aflat în curtea locuinței ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2010, 16:45
(22007 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii recrutează elevi

Jandarmeria Română scoate la concurs, pentru sesiunea de admitere 2010, 405 de locuri pentru bărbați și femei. «La Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza“ București sînt libere 100 de locuri la zi, specializarea ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2010, 16:27
(18662 vizualizări - 0 comentarii)


PSD a câștigat la Traian

PSD a cîștigat la Traian

Duminică, 21 martie a.c., în comuna Traian, cetățenii și-au votat componența Consiliului Local. Asta întrucît vechiul legislativ local a fost dizolvat urmare a unei hotărîri judecătorești. Alegerile parțiale ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2010, 12:02
(19488 vizualizări - 0 comentarii)


La Munteni Buzău: Elev de 14 ani, bătut de profesor

În seara zilei de vineri, 19 martie a.c., în jurul orei 20.30, la Spitalul de Urgență din Slobozia a fost adus cu Ambulanța un minor în vîrstă de 14 ani, din comuna Munteni Buzău. Copilului i s-a stabilit ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2010, 15:53
(29260 vizualizări - 0 comentarii)


Cilindrul compactor s-a răsturnat peste șoferul băut

Prin 112, Poliția a fost sesizată despre un accident de muncă produs pe strada Nordului, din Slobozia. Incidentul s-a petrecut vineri, la orele prînzului, pe marginea drumului răsturnîndu-se un cilindru ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2010, 15:51
(15466 vizualizări - 0 comentarii)


A amenințat o persoană cu un pistol cu gaze

Vineri, 19 martie a.c., în jurul orei 16.00, Poliția a fost sesizată prin 112 despre faptul că un bărbat din comuna Albești a folosit un pistol cu gaze in incinta unei societăți comerciale din comuna Andrășești ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2010, 15:50
(25447 vizualizări - 0 comentarii)


Prinși la scurt timp după ce au furat motorină

O echipă de siguranță publică din cadrul Poliției Municipiului Urziceni a oprit pe strada Regiei, din localitate, o căruță în care se aflau doi tineri, în vîrstă de 17, respectiv 21 de ani, ambii din comuna ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2010, 15:49
(15445 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 6 tone de deșeuri feroase, confiscate

În cursul zilei de vineri, 19 martie, o echipă a Poliției Municipiului Fetești a oprit în trafic un autotractor înmatriculat în județul Constanța, ce tracta o semiremorcă încărcată cu fier vechi. Șoferul ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2010, 15:48
(28976 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecții unui furt, identificați

Polițiștii din Bărcănești au fost sesizați de o femeie din localitate, despre faptul că în noaptea de 17/18 martie a.c., din curtea locuinței i s-au sustras mai multe bunuri. Bătrîna a declarat polițiștilor ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2010, 15:47
(14955 vizualizări - 0 comentarii)


Securitatea băncilor, în atenția polițiștilor

Vineri, 19 martie 2010, reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au organizat o conferință de presă, intenția organizatorilor fiind aceea de a aduce la cunoștința publicului larg ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2010, 08:21
(17374 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism suspect, indisponibilizat de polițiști

Vineri, 19 martie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale au depistat pe raza municipiului Slobozia un bărbat, în vîrstă de 30 de ani, în timp ce conducea un autoturism de proveniență ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2010, 08:00
(15461 vizualizări - 0 comentarii)


Armă cu aer comprimat deținută ilegal, confiscată

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au depistat un bărbat, în vîrstă de 59 de ani, din orașul Amara, care deținea fără drept o armă neletală din categoria celor supuse autorizării ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2010, 07:56
(13197 vizualizări - 0 comentarii)


Soț și soție șantajau o tînără cu publicarea unor poze compromițătoare

Vineri, 19 martie a.c., polițiștii ialomițeni au acționat pe raza municipiului Medgidia, ocazie cu care au identificat și prins în flagrant două persoane, soț și soție, în vîrstă de 30, respectiv 24 de ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2010, 07:53
(24471 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiunea SIGURANȚA continuă

În baza Planului de acțiune SIGURANȚA, polițiștii ialomițeni au desfășurat în ultimele 24 de ore 8 acțiuni, în cinci zone, acțiuni la care au participat 45 de polițiști, 9 jandarmi și 8 alte forțe. În cadrul ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2010, 07:49
(28401 vizualizări - 0 comentarii)


Flagrant DGA: Prins în flagrant după ce a încercat să mituiască un polițist

Flagrantul a fost realizat urmare a unui denunț formulat de un polițist din cadrul Postului de Poliție Ciulnița, marți, 18 martie a.c., cetățeanul, în timp ce încerca să-l mituiască pe agentul de poliție ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2010, 12:48
(30575 vizualizări - 0 comentarii)


Artă populară și tradiție folclorică  la Miloșești

Artă populară și tradiție folclorică la Miloșești

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița, în colaborare cu Primăria Miloșești și Căminul cultural Miloșești organizează joi, 25 martie 2010, ora 15.00 manifestarea ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2010, 10:54
(35021 vizualizări - 0 comentarii)


157 de ialomițeni s-au înscris pentru locurile de muncă din Danemarca

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a organizat în data de 10 martie 2010, la Ploiești, o selecție de persoane pentru munca în agricultură în Danemarca, selecție în cadrul căreia au fost oferite ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2010, 10:49
(26264 vizualizări - 0 comentarii)


Ponta l-a bătut pe Ciupercă în cuie: «Alegerile de la Ialomița au fost statutare!»

După vizita fulger în localitatea Traian, Victor Ponta, președintele PSD a organizat o întrunire, la fel de fulger, cu membrii partidului la sediul din Slobozia. Însoțit de secretarul general al partidului ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2010, 19:24
(18813 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...