Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

ALDE Gae

ALDE Gae

Blocajul guvernării PSD-ALDE pare să nu afecteze politica de provincie. Iar anularea Congresului PSD din 3 august a.c. amână pe termen nedeterminat reglările de conturi din provincie. Scenariile însă rămân... Iar ALDE Gae caută soluții pentru a supraviețui politic în Ialomița.

Președintele e înfrânt, dar nu învins
Avertismentul primit de președintele Moraru de la PSD Ialomița a slăbit autoritatea politică a acestuia în teritoriu. Pierderea statutului de «mascul Alfa» al politicii social-democrate de provincie i-a permis lui Ionel Gae, președintele ALDE Ialomița, să încerce o campanie de racolare a primarilor nemulțumiți de partidele care îi reprezintă. Este de notorietate poziția primăriței Nuți Roșu, de la Făcăeni, care și-ar fi vândut înainte de Alegerile Euro­parlamentare sufletul ei libe­ral, fost social-democrat, pentru un fotoliu de parlamentar ALDE în 2020. Pentru binele electoratului, evident... Numai că scorul de 4,51% de la Alegerile din 26 mai i-a anulat lui Ionel Gae orice șanse de majorare a efectivului de cadre pe care îl deține. Și uite așa, în loc să lupte pentru partid, acesta a ajuns să lupte pentru supraviețuirea sa politică. Căci pre­ședintele Moraru iubește trădarea, dar îi urăște pe trădători... Unde mai pui că, dacă-l mazilește pe Gae&comp., ar putea recâștiga simpatia nucleului dur al PSD, fără de care va fi mereu la cheremul «infamului» Pavel.

În politică nu ai coloană vertebrală
Evident, scenariul e respins vehement de Ionel Gae. Acesta a declarat public pentru ziarul nostru că forma­țiunea pe care o reprezintă este un partener responsabil, care votează în interesul electoratului ialomițean. «Noi am demonstrat că suntem serioși! Am votat, nu am absentat. Suntem serioși și ne facem treaba pentru comunitățile din Ialomița, fiindcă avem o responsabilitate față de alegători!» a susținut el. Numai că decla­rațiile nu țin loc de fapte... Iar pe lângă postul de vicepreședinte, PSD Ialomița vânează și funcțiile din deconcentrate deținute de ALDE. Adică scaunul lui Laurențiu Ghiauru, de la Mediu, pe cel al lui Nicolae Drogeanu, de la OJFIR, pe cel al lui Silviu Vlădăreanu, de la AJPIS, sau pe cel al lui Georgian Mocănescu, de la AJOFM... Și or mai fi și alții, că ALDE de-ăștia sunt peste tot. Iar PSD îi are pe ai lui, la fel de nemâncați și dornici de sinecuri la stat. Așa că riscul rămâne, iar declarațiile nu țin loc de plasă de siguranță. Mai ales că ALDE Gae vrea la alegerile din 20-20 măcar 10 primari în Ialomița. Și pe el candidat la Slobozia!

8 August 2019, 14:20 (7758 vizualizări - 14 comentarii)

Citiți și:
Vicepreședintele Gae rămâne la guvernare «de dragul oamenilor»
Europarlamentarul Norica Nicolai supervizează activitatea ALDE Ialomița
Ionel Gae vrea să dubleze numărul de aleși locali în 2020

Comentariile cititorilor:


Vom vota cu omul nu cu partidu:
(16 August 2019, 19:44)
Trebuie sa cunoastem omul , sa il votam si apoi sa ne bucuram de tot ceea ce face pentru noi cetatenii ! Nu avem cum sa gasim un om bun daca noi votam partidul ! Asa ca daca nu cunoasteti persoana nu o denigrati !
@Pentru Gae:
(13 August 2019, 09:39)
auzi cumetre ce crezi tu ca si-a propus ? atit el cit si Tariceanu, sa mai stea macar 4 ani la ciolan sa fure si sa se imbuibe din banii de la buget, iar dupa sa sta linistit la pensie cu acea pensie nesimitita votata de EI pentru EI !
ca nu va mai saturati de hotii si minciuni !
Pentru Gae:
(12 August 2019, 22:02)
Suntem cu tine dl. Ionel Gae , un om cu stima si sinceritate ! Succes in ce v ati propus !
Artis:
(11 August 2019, 14:43)
E bun Gae ca politician cum a fost Hagi arbitru.Ai fost politai,stai dracu acolo,la pensie,nimicule.Alalalt a fost bun ca jucator.Gata,in rest-esti terci.Nu poti fi bun in toate.(nu te-ajuta nici numele,mă Gae, schimba in ceva solid,tare... Pae... )
in veci asa sai ramina numele:
(11 August 2019, 13:37)
GAE repetentu'
Hârșova:
(10 August 2019, 10:34)
Gae nu poti sa te dai smecher in fata cuiva care te cunoaste de cand erai fraier !
Asa ai fost asa esti si asa vei ramane.
Ti-ai gasit si tu prostii pe acolo prin Ialomita.......... of, of daca tu ai ajuns important acolo imi imaginez ce fel de oameni traiesc in Ialomita.
Siguranta:
(10 August 2019, 07:35)
O sa vedeti ca bate palma cu pavel pe viitor si o sa candideze din partea psd la slobozia!
Respect:
(9 August 2019, 21:08)
Un om cu valoare mare ! Cine nu-l cunoaște nu are de ce vorbi. Datorita profesionalismului său dl. Gae va finaliza cu succes tot ce si-a propus pentru oraș și pentru judet! Succes domnule Gae !
@Bishop:
(9 August 2019, 20:41)
Sa nu exageram: "prima promotie a Acad. de Politie,'93, de 4 ani". Pai, o promotie inceputa in '89 ca scoala de militieni si terminata ca scoala de politisti. Sa fii fost oare schimbati toti  militienii profesori de la Academie, in '90, cu profesori politisti adusi din  Occident? Ne lasi? Militienii din invatamant si-au vopsit doar numele. Vezi 13-15 iunie '90 si alte demonstratii anti Iliescu terminate cu morti si schiloditi pe viata. Cat despre alegerea politica a domnului(ALDE), un partid de exmatriculati si rataciti de la alte partide, apendice a psd-ului,ne da imaginea completa de "politician modern si integru", n-asa?.
Simo:
(9 August 2019, 20:18)
Ca salariata a CJ - IL, vreau sa va spun un secret de serviciu.  Domnul Gae e total incompetent, e o catastrofa care nu avea ce cauta pe o asa functie. Pentru a va convinge sa ii dati sa citeasca un text la prima vedere sau sa ii dati o dictare.
Sigur ramane repetent.
Bishop:
(9 August 2019, 17:28)
Nenea Andrei,l-ai cunoscut să zici că e milițian? A fost polițist,prima promoție Academia de Poliție 1993,studii de 4 ani,apoi 11 ani avocat,licențiat în Drept ! E ușor să arunci cu vorbe aiurea!
Ialomiteanu:
(9 August 2019, 11:16)
Cat timp l-au sustinut pe Dragnea, au avut numai de pierdut
andrei:
(8 August 2019, 21:39)
I-AM AVUT PE TOTI- UN MILITIAN PRESEDINTE NE -A LIPSIT
politica pe aratura:
(8 August 2019, 15:35)
N-are judetul rahat cat pot manca politicienii locali. Va trebui sa aducem din afara...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
15 Nov 2026
433 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

10 August 2010, 18:49
(10536 vizualizări - 0 comentarii)


3 accidente=4 răniți

În cursul zilei de sîmbătă, 7 august a.c., pe arterele județului s-au produs trei evenimente rutiere, în urma cărora patru persoane au fost rănite. Din fericire, în două cazuri, leziunile suferite nu au ...[citește_toată_știrea]

9 August 2010, 16:31
(21111 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Acțiuni preventive în mediul rural

În noaptea de sîmbătă spre duminică, 7/8 august a.c., în intervalul orar 22.00-02.00, efective din cadrul Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Rural Urziceni, în colaborare cu agenții Posturilor de ...[citește_toată_știrea]

9 August 2010, 16:26
(16786 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: «Reabilitarea parcului balnear din stațiunea Amara»

Miercuri, 11 august a.c., Primăria Amara va parafa contractul de lucrări aferent proiectului «Reabilitarea parcului balnear din stațiunea Amara». Evenimentul va fi organizat la Casa de Cultură «Jan Căciulă ...[citește_toată_știrea]

9 August 2010, 15:26
(20172 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara proiect


Bucu: Pușcăriaș scandalagiu

La doar cîteva ore după ce a fost eliberat din pușcărie, un tînăr a provocat un scandal monstru în localitatea Bucu. Pe scurt, după ce a fost pus în libertate ca urmare a înlocuirii măsurii de arestare ...[citește_toată_știrea]

9 August 2010, 15:09
(21223 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Intervenții ale pompierilor

Intervenții din cele mai diverse la acest sfîrșit de săptămînă pentru profesioniștii în situații de urgență. Încă de vineri, 6 august a.c., pompierii au acționat în zona de competență la 4 misiuni de acordare ...[citește_toată_știrea]

9 August 2010, 15:04
(19376 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ialomița pompier


Urziceni: A furat din magazin

Poliția Municipiului Urziceni a fost sesizată de patronul unei firme din localitate asupra faptului că o femeie i-ar fi sustras mai multe bunuri din incinta magazinului. La fața locului s-a deplasat operativ ...[citește_toată_știrea]

9 August 2010, 14:50
(16926 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni furt


APIA: Subvenții pentru agricultura ecologică

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că termenul limită pentru depunerea cererilor pentru ajutorul specific finanțat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) și destinat ...[citește_toată_știrea]

9 August 2010, 14:44
(24757 vizualizări - 0 comentarii)


ITM a confirmat acuzațiile Prefecturii Ialomița: Primăriile au acordat ILEGAL ajutoare sociale

ITM a confirmat acuzațiile Prefecturii Ialomița: Primăriile au acordat ILEGAL ajutoare sociale

Cruciada prefectului Mădălin Teculescu împotriva beneficiarilor de ajutoare sociale a înregistrat prima victorie. Un control al Inspectoratului Teritorial de Muncă în 29 de unități administrative ale județului ...[citește_toată_știrea]

5 August 2010, 18:13
(18265 vizualizări - 1 comentariu)


Andrășești: A intrat cu Dacia în TIR

Andrășești: A intrat cu Dacia în TIR

În dimineața zilei de miercuri, 4 august a.c., în jurul orei 10.30, pe DN2A, pe raza localității Andrășești, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Polițiștii deplasați la ...[citește_toată_știrea]

5 August 2010, 16:46
(22229 vizualizări - 0 comentarii)


Subvenții pentru motorină

Cererea de acord prealabil pentru acordarea ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură poate fi depusă în intervalul 9 august-10 septembrie 2010.
Potrivit normelor legale cererea de ...[citește_toată_știrea]

5 August 2010, 16:45
(21415 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive la Țăndărei și Urziceni

Polițiști din Țăndărei au acționat în cursul zilei de miercuri, 4 august, timp de 4 ore, pentru disciplinarea participanților la trafic, verificîndu-se în același timp proveniența autovehiculelor înmatriculate ...[citește_toată_știrea]

5 August 2010, 16:44
(22641 vizualizări - 0 comentarii)


Beat la volan a acroșat un biciclist

Miercuri, 3 august a.c., Poliția Slobozia a fost sesizată despre faptul că pe DJ102, în afara localității Colelia, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a unei persoane. Polițiștii deplasați ...[citește_toată_știrea]

5 August 2010, 16:42
(19323 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cheltuielile la primării, în creștere

Potrivit unei statistici realizate de Prefectura Ialomița în ceea ce privește situația comparativă a cheltuielilor cu «bunuri și servicii» la unitățile administrativ-teritoriale, s-a constatat o creștere ...[citește_toată_știrea]

4 August 2010, 16:45
(20717 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Hoții fură din apartamente cînd sînteți acasă!

Hoții au inventat o nouă metodă de furt din locuințe. Mai mulți slobozeni au reclamat faptul că din propriile case le-au fost furate bunuri cînd, culmea!, aceștia erau acasă. Noua metodă de tîlhărie a fost ...[citește_toată_știrea]

4 August 2010, 16:00
(17821 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia hoți


Ialomița: Rata șomajului, în ușoară scădere-10,7%

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la sfîrșitul lunii iulie 2010, în evidențele instituției se aflau nu mai puțin de 11,2 mii de șomeri, dintre aceștia ...[citește_toată_știrea]

4 August 2010, 16:00
(9722 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: șomaj Ialomița


Sprijin financiar pentru crescătorii de vaci

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că termenul de depunere a cererilor pentru ajutorul acordat din Fondul European de Garantare Agricolă producătorilor de lapte de vacă din zone ...[citește_toată_știrea]

4 August 2010, 15:58
(16257 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

3 August 2010, 18:38
(10816 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

3 August 2010, 18:28
(9595 vizualizări - 0 comentarii)


Absolvenții 2010 și șomajul

Absolvenții promoției 2010 care nu-și găsesc slujbe pot beneficia de serviciile și facilitățile acordate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița.
În conformitate cu prevederile ...[citește_toată_știrea]

3 August 2010, 18:13
(16879 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră: Amenzi de peste 67000 de lei și 25 de permise reținute

3 infracțiuni constatate, 306 sancțiuni contravenționale aplicate, 7 certificate de înmatriculare retrase și 25 permise de conducere reținute. Acesta este bilanțul unei serii de acțiuni desfășurate la acest ...[citește_toată_știrea]

3 August 2010, 18:12
(19068 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive în Piața Agroalimentară din Slobozia

Vineri, 30 iulie a.c., în intervalul orar 10.00-12.00, efective ale Poliției Slobozia, agenții ai posturilor de poliție arondate, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor ...[citește_toată_știrea]

31 Iulie 2010, 06:28
(21070 vizualizări - 0 comentarii)


Ministerul Administrației și Internelor organizează tabere pentru copiii afectați de inundații

Peste 180 de copii care locuiesc în zonele din Moldova afectate de inundații vor participa în perioada următoare la tabere organizate de Ministerul Administrației și Internelor, în spațiile de cazare aflate ...[citește_toată_știrea]

31 Iulie 2010, 06:22
(22964 vizualizări - 0 comentarii)


Copil dispărut

Copil dispărut

Polițiștii desfășoară activități de cercetare, investigare și căutare a unui minor de 13 ani, pe nume Bucur ȘTEFĂNEL, din localitatea Fierbinți-Tîrg, care a dispărut de la domiciliu. Dispariția a fost anunțată ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2010, 17:45
(21307 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Trei accidente rutiere cu victime într-o singură zi

În cursul zilei de miercuri, 28 iulie, pe șoselele ialomițene s-au produs trei accidente rutiere, soldate cu mai multe victime. Primul eveniment rutier a fost anunțat pe raza localității Ion Roată și s ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2010, 17:43
(18689 vizualizări - 0 comentarii)


Anunț angajare

Service auto angajează
• inginer mecanic
• electrican auto
Condiții de angajare
• experiență în service minim 2 ani, seriozitate
Candidații interesați pot trimite CV-urile la sediul firmei ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2010, 17:14
(19733 vizualizări - 0 comentarii)


Ziua Imnului Național, sărbătorită la Slobozia

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița a organizat joi, 29 iulie, un ceremonial de sărbătorire a Zilei Imnului Național. Festivitatea s-a desfășurat în fața sediului Prefecturii și a reunit personal ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2010, 16:51
(19985 vizualizări - 0 comentarii)


Comerciant ambulant prins de jandarmi

Jandarmii ialomițeni au fost sesizați miercuri, 28 iulie, despre faptul că pe o stradă din Slobozia un bărbat încerca să vîndă o drujbă la un preț mai mic decît cel al pieței. Jandarmii deplasați la fața ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2010, 16:49
(16400 vizualizări - 0 comentarii)


Lăcusteni: Și-a dat foc la haine

Un bărbat din localitatea Lăcusteni, aflat în stare de ebrietate, a incendiat mai multe articole de îmbrăcăminte din dormitorul locuinței. Pompierii militari de la Garda Țăndărei au intervenit cu operativitate ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2010, 11:10
(24934 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Accident

Miercuri, 28 iulie a.c., după-amiază, în jurul orei 15.10, echipajul de descarcerare de la Detașamentul Urziceni al Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» a fost solicitat să intervină ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2010, 11:10
(23134 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cineva în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Flavius în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova Maka în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Un pacient recunoscator în Proceduri medicale inovatoare, pe Secția Neurologie a Spitalului Județean de Urgență Slobozia comuna Amara-So Keres în Comunele și orașele mici din Ialomița, «comasate» sau «fuzionate» Combinatii în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Anonim în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Dana în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Codrin în Scandal între sindicate și managementul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița din cauza relocării instituției Andrei în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Dolce în Comunele și orașele mici din Ialomița, «comasate» sau «fuzionate» Amar în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Aleluiah. în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova contribuabil în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului cetatean în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului ceteatean în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania icre știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 11 noiembrie 2026 Coruptie în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Ocheanu Fermecat în «Inculpat» și «victimă», în două anchete deschise în urma aceluiași eveniment Aurică în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...