Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Primăria Slobozia nu are terenuri pentru tineri

Situație paradoxală

Primăria Slobozia nu are terenuri pentru tineri

În timp ce proprietarii din Cartierul Gării Noi își vând casele, numărul solicitărilor pentru concesionarea terenurilor crește. Ultimul teren pentru construcția de locuințe, potrivit Legii 15/2003, a fost aprobat în 2013... Listele de așteptare cresc în fiecare zi, însă autoritățile nu au soluții. Mulți dintre cei interesați să-și construiască o casă migrează către zonele limitrofe.

Promisiuni peste minciuni La începutul anului 2015, fostul primar Alexandru Stoica declara public faptul că una dintre prioritățile din acel an erau investițiile în Cartierul Gării Noi. «Cartierul pentru tineri este „prioritatea 0“ a acestui an! De unde om ști, de unde n-om ști, investim acolo 5 milioane de lei pentru curent electric și canalizare... Suntem convinși că în toamna acestui an vor fi gata, în sfârșit, și oamenii vor putea trăi!». Însă, la aproape 5 ani distanță, situația din Cartierul Tinerilor este aceeași. Sătui de promisiuni, de lipsa de iluminat public, curent, apă și asfaltare străzi, majoritatea dintre proprietari au început să își vândă casele. Astfel, pe fiecare stradă veți observa de cel puțin 5 ori anunțul «de vânzare»... «Am vândut apartamentele și ne-am mutat aici cu toții: noi, copiii și nepoții. A fost greu la început, vă dați seama. Până a băgat curent, iluminat public, apă... Ni s-a albit părul! Noi suntem cum suntem, dar sărmanii oameni de pe cealaltă stradă, ce să mai zică?! Normal că se mută omul dacă nu îi convine...» afirmă Nicu Orzea, locuitor în Cartierul Gării Noi.

Există și speranță Cu toate că oamenii din Cartierul Tinerilor se hotărăsc să părăsească zona, există și persoane dornice să se mute acolo. Astfel, la Primăria Slobozia, numărul solicitărilor din partea tinerilor interesați să își construiască o casă în acest cartier a depășit de mult numărul 600. Potrivit Legii 15/2003, tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani au dreptul de a beneficia de o suprafață de teren între 150-300 mp, teren aflat în domeniul privat al unității administrativ-teritoriale, pentru construirea unei locuințe, proprietate persoanlă. Însă, ca de fiecare dată, există câte o piedică. «Nu s-au mai dat locuri de casă în Cartierul Gării Noi din anul 2013. De ce?! Pentru că Primăria a hotărât să realizeze lucrurile așa cum trebuiau ele realizate de la bun început... Concret, mai întâi aducem apă, curent, canalizare, adică toate utilitățile și apoi ofe­rim tinerilor casele! Numărul solicitărilor crește, într-adevăr... Oamenii sunt interesați de obținerea unui teren și construirea unei case, dar există și foarte mulți oameni care la acest moment au casele de vânzare!» susține Laurențiu Ciobanu, consilier Cadastru și Fond Funciar.

16 Septembrie 2019, 14:30 (9129 vizualizări - 7 comentarii)

Citiți și:
Slobozia: A început construcția creșei «nZEB»
Alocare bugetară de 16 milioane de lei pentru construirea unei creșe de tip nZEB
Cartierul lui Sorel

Comentariile cititorilor:


eco:
(18 Septembrie 2019, 12:49)
Ai dreptate, din cauza poluarii, a defrisarilor iresponsabile, si baraganul se va desertifica la fel cum a inceput acest fenomen prin oltenia. Acolo la olteni s-a gasit un om minunat (Dan Popescu inginer silvic) si de unul singur a convins localnici si autoritati deopotriva sa impadureasca mii de hectare de teren care se desertificase
https://jurnalul.antena3.ro/stiri/observator/omul-care-a-adus-ploaia-in-sahara-olteniei-515340.html
Eu l-as lua pe omul asta si l-as pune primar aici daca as putea! 
Incompetentii astia ai nostri cred ca voit  desertifica slobozia, ca sa puna direct pavelele (purtatoare de comision) pe nisipul natural creat de seceta. Le iese mai ieftin lucrarea si e marja de profit mai mare. Rasu` plansu`. Sa facem si rugaciuni de ploaie zic. Alta data vedeam cisterna dadp cum uda spatiile verzi, mai spala soselele; de cativa ani nimic! S-a ales praful de oraselul asta, la propriu.
Slobozeanul mondial:
(17 Septembrie 2019, 23:56)
@eco In curând nu vor mai avea unde sa toarne asfalt! Vremurile vor fi și mai grele iar vremea și mai necruțătoare...
eco:
(17 Septembrie 2019, 12:04)
@slobozeanulmondial. Da, s-a gandit cineva la o centura verde a Sloboziei, tocmai pentru ca suntem in mijlocul desertului. Vara arid, 40 grade, mai toti pomii din oras taiati si iinlocuiti cu pavele care radiaza si mai multa caldura intretinand efectul de sera. Iarna ger, viscol, iar tot anul bate vantul, antrenand praful de pe camp si chimicalele administrate de agricultori. Mai stiti acum cateva ierni cand zapada era gri? "colorata" de praful adus de pe camp. Dar a ramas cu gandirea din pacate, nu s-a dorit implementarea unui astfel de proiect. Din plantarea pomilor nu ies bani pentru primari/partid, comisioane, asa cum ies din asfaltari, statii de tratare inutile, parcari subterane si mai inutile. Sunt siderat, au trecut 30 ani de la lovilutie si noi mai credem ca exista edili care sa faca ceva bun pentru cetateni??
Slobozeanul mondial:
(17 Septembrie 2019, 02:17)
Case case și iar case!! Dar un spațiu verde o pădure la marginea orașului?!?! Nu se gândește nimeni la aerul pe care îl respirăm la faptul că e din ce in ce mai cald și mai poluat totul in jurul nostru....
Nicu:
(17 Septembrie 2019, 00:02)
De ce nu faceti un articol si despre mizeria din acest cartier?despre terenul plin de gunoi concesionat de primarie unui afacerist local ce arunca acolo gunoiul,intre reprezentanta husqvarna si ad-garage,despre maidanezii pe care Domnu rosca nu ii aduna ca e ocupat cu asfaltarea,despre vacile care pasc si balega domeniul public in liniște ca politia locala doarme in ghete pe bani publici,da-ti i tura prin zona,i sa iasa un articol bun daca aveti ochi da vedeți mizeria si nepăsarea autorităților.
Gigea:
(16 Septembrie 2019, 17:19)
Daca ajungeti pe la primarie sa intrebati si de dosarele alea pierdute ale  solicitantilor. Am fost chemat sa imi zica sa-mi fac alt dosar pt ca ,citez: ``mai intra lumea pe aici si mai dispar``.
De lene:
(16 Septembrie 2019, 15:32)
De lene nu s-au mai dat locuri in Cartierul Garii Noi. Ca, slava Domnului, sunt destule neatribuite. Se asteapta campania electorala.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 30 Sep 2026
247 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

29 Septembrie 2026, 19:15


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(81 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(108 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(99 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(941 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(541 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(534 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(581 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(1119 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1080 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(1248 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(1191 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(1399 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(1567 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(1698 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(2266 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(1773 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(1511 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(1437 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(1522 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(3978 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(2533 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, în colaborare cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică «I.L. Caragiale» București, Centrul Educațional « ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:20
(1755 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Olanda, descoperit de polițiști la Căzănești

Marți, 8 septembrie 2026, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au oprit pentru un control, în localitatea Căzănești, un autoturism condus de o femeie de 40 de ani, domiciliată în Munteni ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:25
(1802 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen-limită pentru depunerea cererilor de ajutor de stat pentru crescătorii de bovine și suine

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează crescătorii de bovine și suine că joi, 24 septembrie 2026, inclusiv, este termenul-limită pentru depunerea cererilor de solicitare ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:20
(1657 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sancțiuni aplicate pentru nerespectarea circulației în zona trecerilor la nivel cu calea ferată

Miercuri, 9 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița, cu sprijinul Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 14:50
(1653 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 11:20
(4234 vizualizări - 0 comentarii)


Festivalul Național de Tarafuri «Ion Albeșteanu», ediția a XVI-a, 14-16 septembrie 2026

În perioada 14–16 septembrie 2026, județul Ialomița va deveni, timp de 3 zile, un veritabil spațiu al întâlnirii cu tradiția și valorile autentice ale folclorului românesc ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 09:50
(1838 vizualizări - 0 comentarii)


1587 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-iulie 2026

În perioada ianuarie-iulie 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1587 persoane, ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 11:05
(1789 vizualizări - 1 comentariu)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Bărăganul văzut din tractor»

Vineri, 11 septembrie 2026, la Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia va fi inaugurată expoziția «Bărăganul văzut din tractor». Evenimentul se desfășoară în cadrul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:50
(1736 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Soldatul rezervist în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gheorghe Ion în Victorii ale «terenului propriu» CASA în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 @Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene SOL în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 cetatean în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Gigel în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! ana în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean Marin C. în Căzănești a redevenit comună! Marin C. în «Taxa de pod» de la Fetești dispare oficial de la 1 octombrie 2026 Respect ! în Grădinița din Cartierul Dudești/Fetești și-a deschis porțile contribuabil în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Asistentă în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Bratu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Mary în Primarul Potor caută «apă bună de băut» pentru Slobozia la... Țăndărei!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...