Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

În sfârșit, victorie!

Fotbal, Liga a III-a, Axiopolis Cernavodă-Unirea Slobozia 0-1

În sfârșit, victorie!

Terenul de la Cernavodă, despre care se spune că este făcut în ciuda fotbalului, ne-a jucat multe renghiuri în ultimii ani. Axiopolis nu ne-a lăsat niciodată să plecăm cu toate cele 3 puncte, încurcând multe socoteli ale galben-albaștrilor. Așa că sâmbătă, 21 septembrie a.c., fotbaliștii Unirii au pornit meciul cu gândul doar la victorie. Nu erau auspicii tocmai favo­rabile. Cu două zile înaintea jocului, cel mai în formă om al Unirii, Constantin Toma, a suferit o ruptură musculară care l-a scos din calcule cel puțin pentru acest meci. Avându-l și pe Moldovan suspendat, Enache Costea a jucat în următoarea for­mulă: Poiană-Ibian, Lazăr, Dumbrăvean, Comșa-Danciu, Lemnaru (Milotin ’86), Chebac-Năstase (Ene ’89), Răduca (Hertu ’60), Moise (Bolojan ’70). Nici de această dată nu a fost treabă simplă. Unirea s-a așezat serios la cârma jocului, dar ocaziile au apărut greu, gazdele jucând totul pe cartea apărării. Ibrian, Răduca sau Chebac au trecut pe lângă deschiderea scorului, dar execuțiile lor au ratat ținta. Și gazdele au avut o bară, dar tabela s-a încăpățânat să rămână imaculată. Raportul de forțe a fost același și în partea secundă. De data aceasta s-a și concretizat. Bogdan Danciu și-a așezat bine pentru șut o minge la 20 metri de poarta adversă. Execuția a fost imparabilă și astfel, în minutul 58, tabela a prins viață. Putea fi 2-0 în minutul 65, dar Hertu a izbutit doar să lovească bara. Abia intrat în teren, Petre Bolojan pătrunde în careu și este faultat. Tot Bogdan Danciu execută, dar portarul celor de la Cernavodă respinge. Mingea ajunge la același Danciu care o trimite mult peste poartă. Finalul de meci este încins, așa cum se întâmplă de fiecare dată când joacă Axiopolis cu Unirea. Situația echipei noastre se îngreunează atunci când Flavius Dumbrăvean primește al doilea galben și este eliminat. Gazdele termină meciul cu toți oamenii în terenul nostru, dar de data aceasta rezistăm și trecem podul spre Slobozia cu toate cele 3 puncte în buzunar. Continuăm să fim pe primul loc cu 13 puncte, braț la braț cu CS Afumați. În etapa a 6-a, Unirea va juca tot în deplasare, contra celor de la CS Tunari. Ilfovenii au în lot 4 foști jucători ai Unirii: Ghibea, Teodorescu, Adăscăliței și Bucă. În etapa a 5-a, CS Tunari a trecut cu 3-2 de cealaltă reprezentantă a județului nostru, Gheorghe Doja, golul victoriei fiind marcat în al treilea minut de prelungiri.

24 Septembrie 2019, 15:10 (5569 vizualizări - 18 comentarii)

Citiți și:
«Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!»
Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»!
Echipă bazată pe tineri, atitudine și spirit de grup
Binemeritat loc 3 la final de play-out
Victorie zdrobitoare în deplasare

Comentariile cititorilor:


Cristi:
(2 Octombrie 2019, 02:22)
A stat pe primul loc cât a stat trenul in gara fetesti:)))invidiosilor
Gigi :
(27 Septembrie 2019, 17:33)
Manole e cel mai bun fundaș care tine apărarea și Mihai Lemnaru o sa crească de la meci la meci.invidiosilor va ofticați ca unirea e pe primu loc
Mihaita Lemnaru:
(27 Septembrie 2019, 16:33)
“Bai Mihai” esti doar un frustrat care se ascunde in spatele unui anonim si îi tine socoteala unui copil de 19 ani. Este atat de greu sa ti arați indentitatea ?Vreau sa stiu si eu cu cine vorbesc. Chiar te rog frumos lasa ne o lista pe unde ai jucat tu,dar fără curtea scolii ca acolo nu se pune. Pe tine ce te recomanda ? Ca dai comentarii cu anonim ?:)) Si in legătura cu echipa naționala , am fost convocat si după alegeri asa ca intereseaza te mai bine data viitoare !
sustinator:
(27 Septembrie 2019, 16:04)
bai gigi contra muscati limba, ce "mama omida" esti tu...nici nu au venit meciurile si ai presimtire FFFOARTE proasta,FFFFOARTE PROST ESTI TU....oarba pe voi,cu gandurile voastre ,oamneni de nimic...asta inseamna ca sustineti fenomenul fotbal????ca sustineti echipa???

haidehaide:
(27 Septembrie 2019, 14:16)
Urat! Barfe , smenuri, susanele... Unii fac tot posibilul sa strice ceva ce a inceput sa dea rezultate. Reglajele se fac din mers fratilor, cand vor fi pobleme sigur se va interveni la toate nivelurile, inclusiv la alcatuirea echipei.Pana atunci insa , sper ca istetul popor roman sa aiba dreptate inca o data si "cainii sa latre dar ursul sa mearga". Hai Unirea!!!!
Bai Mihai:
(27 Septembrie 2019, 01:06)
Tu unde ai jucat ma copile?? Ca daca nu era tatal tau presedintele clubului nu jucai nici la liga 4 ! Te-au luat la lot doar ca sa voteze Ilie cu ei !drept dovada dupa ce au castigat alegerile nu te-au mai convocat ! Te-ai dus la Timisoara si nici echipa a 2a nu o prindeai la liga 5 ! Tu daca pleci de la Unirea la alta echipa de liga 3 sau liga 2 esti mancat nici banca de rezerve nu o prinzi ! Sau daca pleaca tatal tau de la conducere ! Asa ca taci din gura , joaca cat mai poti , ca nu te recomanda nimic! nu mai iesi cu comentarii , ca mai mult rau iti faci ! Erai bun jucai si tu 1 min la liga 2 la Ripensia, nu doar te antrenai cu ei si frecai banca la liga 5 la echipa a 2a !
gigi contra:
(26 Septembrie 2019, 12:51)
Treaba e ca atata timp cat echipa e pe primul loc multe din gurile rele de aici ar trebui sa taca
Dar sa vedem sambata ce facem la Tunari,ca eu am o presimtire foarte proasta . . . si la meciul cu Afumați la fel . Aaa . . . si sa-i dati lui Manole bani de covrigi ca daca nu . . . face el rost sau poate gresesc eu si ar fi mai bine sa tac
T:
(26 Septembrie 2019, 11:14)
Bravo Mihaie!! La frustrati sa vorbească, nu pune la suflet.
Mihaita Lemnaru:
(26 Septembrie 2019, 07:00)
“Andrei” “ pentru Andrei “ “corect” “bai stanca” si “pentru stanca” , astept de la voi niște replici noi , ca sincer m ati plictisit cu același replici de atâtea săptămânii.Ar fi mult mai bărbătesc sa va exprimați opinia pe un social media fără anonim sa va stiu si eu si lumea identitatea.Apropo,am o intrebare pentru voi, unde ati mai jucat voi fotbal, de îl mâncați atat de bine ? Va zic eu unde : doar in curtea scolii.Daca făceați parte din acest fenomen numit “fotbal” sau ati fi făcut parte vreoadata in viata asta , va zic eu ca nu dădeați cu noroi intr un copil de 19 ani care își vede de treaba lui,ținând cont ca echipa in acest moment este pe primul loc ! Dar asta fac oamenii mici sunt frustrați si arunca cu noroi atunci când ceva merge bine !
Stanca:
(26 Septembrie 2019, 03:52)
Unirea a mai avut echipa a douaa la liga a 5 a si marcau cate 10-11 goluri pe meci. Nu cred ca taranii care vin beti la meci si injura sunt problema. Lasa ti oamenii sa joace fotbal si mai opriti-va din criticat ca numai de asta sunteti buni.
Pentru Stanca:
(26 Septembrie 2019, 00:33)
Pai ce sa joace baietii aia la echipa secundă , cand ei sunt 3 si restul de 8 sunt de 15 ani ! Cum sa castigi in 3 jucatori meciul? Ca restul copiilor daca incep aia pe la tara cu amenințări si intrari dure , se sperie si nu mai baga piciorul ! Exp:meciul de la Traianu , unde tin sa multumesc iar marelui presedinte Ilie Lemnaru ca ne-a bagat copiii sa joace la tara cu toti taranii care vin beti la meci si ne înjură , ne amenință si ne lovesc copiii ! De ce nu il trimiți si pe fitu sa joace acolo , ca acolo-i este locul ! Dar scuza-ma ca la timisoara nici la echipa a 2a la liga a 5a nu prindea sa joace titular ! Si aici impui tu cine si cum sa joace! Ai devenit un nou Gigi Becali, zici ca tu bagi bani la echipa si este echipa ta!
Pt Stanca:
(25 Septembrie 2019, 17:24)
Ce zic sau ce zici tu nu contează atât de mult.Conteaza ce spun oamenii in tribună când il văd pe fiul lui Lemnaru jucând,iar acolo cu siguranță părerea este proastă îți zic sigur,oamenii văd si se amuză la cât chinuie mingea Mihaita.Iar,cel mai important,deși nimeni nu vrea sa recunoasca oficial,toti jucătorii din lot știu că băiatul acesta nu are ce căuta titular, ei il văd zilnic la antrenamente cum chinuie mingea.In plus,toți jucătorii știu ca s-a trecut la 4-3-3 pentru a i se face loc in echip lui Mihaita Lemnaru.
Corect:
(25 Septembrie 2019, 16:43)
Echipa este pe primul loc dupa 5 etape! Este tot ce conteaza!
Stanca:
(25 Septembrie 2019, 16:25)
Milotin nu joacă la echipa secundă si nici Comșa. In rest am vazut cat de buni sunt restul de care spui tu, intrucât echipa secunda nu poate sa bata nici Ograda si nici Traian si se chinuie cu toate echipele din campionat.
Bai Stanca:
(25 Septembrie 2019, 15:58)
Milotin e peste Lemnaru, baiatul ala Stroie care a venit de la constanța e peste Lemnaru, Negoiu e peste Lemnaru, baiatul ala de la Chirnogi e peste el, Comsa e peste el! Sa fim seriosi!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 08 Aug 2026
221 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Ciocârlia: Și-a găsit sfărșitul într-un incendiu

Ciocârlia: Și-a găsit sfărșitul într-un incendiu

Miercuri seara, 22 iunie 2022, în comuna Ciocârlia, echipajele de pompieri au acționat pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuință și o anexă. La locul solicitării s-au deplasat ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2022, 13:20
(13218 vizualizări - 0 comentarii)


ISJ Ialomița: 93,42%, prezență la Examenul de Bacalaureat 2022

Miercuri, 22 iunie 2022, s-a încheiat sesiunea iunie-iulie a Examenului de Bacalaureat. Această sesiune s-a desfășurat în 10 centre de la nivelul județului Ialomița. Conform informațiilor oficiale, din ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2022, 17:00
(41421 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «FreeLand Festival», 8-10 iulie 2022

Slobozia: «FreeLand Festival», 8-10 iulie 2022

Primăria municipiului Slobozia, alături de Consiliul Local și Direcția Educație, Cultură și Tineret lansează «FreeLand Festival», cel mai mare eveniment muzical din județul Ialomița dedicat tuturor locuitorilor ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2022, 13:40
(14085 vizualizări - 2 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în Cartierul Coloniști din orașul Fetești. Lucrare programată, 22-23 iunie 2022!

În vederea executării lucrărilor de racordare la noua rețea de alimentare cu apă de la intersecția străzilor Ștefan cel Mare cu Petru Movilă din Cartierul Coloniști (Fetești-Gară) din Fetești, RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2022, 13:20
(10628 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: 1371 de candidați prezenți la proba a doua la Bacalaureat 2022

Probele scrise din cadrul sesiunii iunie-iulie 2022 a Examenului Național de Bacalaureat au continuat marți, 21 iunie a.c., cu examenul la proba obligatorie a profilului, fiind organizate la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2022, 20:50
(15306 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Venituri de 97,49 milioane de lei, colectate în luna mai 2022

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a realizat, în luna mai a anului 2022, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 97,49 milioane lei, cu 13,66 milioane ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2022, 15:00
(12497 vizualizări - 0 comentarii)


Popas Chirana: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Popas Chirana: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Luni, 20 iunie a.c., pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență generată de producerea unui accident rutier pe DN2A, în care au fost implicate două ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2022, 23:30
(18574 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Proba scrisă la Limba și Literatura Română-Bacalaureat 2022

Probele scrise din cadrul sesiunii iunie-iulie 2022 a Examenului Național de Bacalaureat au început luni, 20 iunie 2022, cu examenul la Limba și Literatura Română, fiind organizate la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2022, 20:10
(14164 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Opt persoane, prinse în flagrant la furat de fier vechi

Opt persoane, cu vârste cuprinse între 14 și 44 de ani, toate din Urziceni, au fost surprinse în flagrant de polițiști duminică, 19 iunie a.c., în timp ce sustrăgeau deșeuri feroase din incinta unei societăți ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2022, 17:05
(11672 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Polițiștii din Slobozia au oprit în trafic, pe DN21, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 48 de ani. În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat faptul că bărbatul are dreptul ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2022, 16:55
(7918 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Bunuri susceptibile a fi contrafăcute, confiscate de polițiști

Efective din cadrul Poliției Municipiului Fetești au constatat că o unitate economică de pe raza localității oferă spre vânzare articole de îmbrăcăminte și încălțăminte purtând însemnele și inscripțiile ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2022, 16:40
(13563 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,525 milioane de lei, obligații suplimentare de plată stabilite de Activitatea de Inspecție Fiscală

Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul AJFP Ialomita a efectuat, în luna mai 2022, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. Astfel, 39 de inspecții fiscale au fost finalizate, din care ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2022, 14:25
(15417 vizualizări - 0 comentarii)


Movila: Casă în flăcări din cauza unui scurtcircuit

Movila: Casă în flăcări din cauza unui scurtcircuit

Sâmbătă, 18 iunie a.c., trei echipaje de pompieri din Țăndărei au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD pentru lichidarea unui incendiu produs la o locuință din ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2022, 13:35
(6207 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Movila incendiu


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 20 mii lei, aplicate de polițiști

IPJ Ialomița: Amenzi de peste 20 mii lei, aplicate de polițiști

În seara zilei de vineri, 17 iunie a.c., polițiștii rutieri au acționat pe principalele artere din județul Ialomița pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente și pentru depistarea ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2022, 17:15
(3719 vizualizări - 0 comentarii)


DN2A: Motociclist mort într-un accident rutier

DN2A: Motociclist mort într-un accident rutier

Vineri, 17 iunie a.c., pe DN2A, între localitățile Slobozia si Bucu, s-a produs un accident de circulație soldat cu decesul unei persoane. Din verificările efectuate la fața locului a reieșit că în timp ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2022, 21:15
(23306 vizualizări - 0 comentarii)


Direcția Educație, Cultură și Tineret Slobozia: «Magia Culorilor» 2022

Direcția Educație, Cultură și Tineret Slobozia: «Magia Culorilor» 2022

Muzică, veselie, bucuria de a fi împreună cu prietenii, frumusețea viselor de adolescent. Cu alte cuvinte, minunata lume a tinereții! «Magia Culorilor» a cuprins joi seară, 16 iunie a.c., platoul din fața ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2022, 13:20
(11163 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Prezența la a doua probă scrisă din cadrul Evaluării Naționale 2022

Joi, 16 iunie 2022, s-a desfășurat a doua probă scrisă din cadrul Evaluării Naționale a absolvenților de clasa a VIII-a (Matematică)-sesiunea 2022. La nivelul județului Ialomița, au fost prezenți 1922 de ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2022, 13:10
(11552 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Grindu

Incendiu la Grindu

Joi, 16 iunie a.c., două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Urziceni au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD pentru lichidarea unui incendiu produs la ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2022, 12:50
(7558 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Grindu incendiu


IPJ Ialomița: Acțiune cu efective mărite în mediul rural

Efective mărite din cadrul IPJ Ialomița au acționat în cursul zilei de joi, 16 iunie a.c., sprijiniți de jandarmi ialomițeni, pe raza localităților Traian, Scânteia și Cocora pentru prevenirea faptelor ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2022, 12:35
(6296 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia, 2022: Bilanțul Târgului «FarmConect România»

Slobozia, 2022: Bilanțul Târgului «FarmConect România»

Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR), în parteneriat cu Primăria Slobozia, a încheiat prima ediție a Târgului Național «FarmConect România», desfășurat în perioada 9-11 iunie 2022 la Slobozia ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2022, 19:10
(12565 vizualizări - 0 comentarii)


S-a deschis Supeco Slobozia

S-a deschis Supeco Slobozia

Începând de joi, 16 iunie 2022, vă puteți face cumpărăturile la Supeco, deschis oficial la Slobozia. Supermarketul se află situat în incinta Park Plaza.

Peste 5000 de produse pentru întreaga familie ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2022, 13:50
(11592 vizualizări - 0 comentarii)


Inspectoratul Școlar Județean Ialomița: Nivel de participare de 95,12% la Examenul de Evaluare Națională 2022

Inspectoratul Școlar Județean Ialomița a dat publicități primele informații legate de participarea la Examenul de Evaluare Națională a elevilor de clasa a VIII-a. Potrivit acestora, la prima probă, cea ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2022, 17:10
(25305 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Ziua europeană de prevenire a furturilor din locuință»

Pentru al patrulea an consecutiv, Poliția Română, în parteneriat cu EUCPN (Rețeaua Europeană de Prevenire a Criminalității), EUROPOL și alte 24 de state din Europa, lansează «Ziua europeană de prevenire ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2022, 13:30
(23481 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 incendii într-o singură zi

Miercuri, 15 iunie 2022, echipajele de pompieri ale ISU Ialomița au intervenit de 4 ori pentru a lichida incendii apărute pe teritoriul județului. Astfel, două echipaje de pompieri din Urziceni au intervenit ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2022, 12:30
(20906 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în Cartierul Coloniști din orașul Fetești!

Pentru conectarea la rețeaua de distribuție nou executată a conductelor de alimentare cu apă de pe străzile Ștefan cel Mare, Petru Movilă și Zorilor din orașul Fetești, județul Ialomița, RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2022, 18:25
(11365 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni celebrează «Ziua Mondială a Donatorului de Sânge»

Jandarmii ialomițeni celebrează «Ziua Mondială a Donatorului de Sânge»

Marți, 14 iunie 2022, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au sărbătorit «Ziua Mondială a Donatorului de Sânge» împreună cu personalul Centrului de Transfuzii Sanguină Ialomița ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2022, 17:10
(19719 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Primă de inserție pentru absolvenți

Pentru a încuraja încadrarea în muncă a tinerilor absolvenți, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița vine în întâmpinarea acestora prin acordarea unei prime de inserție în cuantum de ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2022, 13:00
(8120 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: 15 iunie, ziua dedicată competițiilor cu Serviciile Voluntare

Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița desfășoară în data de 15 iunie 2022, începând cu ora 9,00, etapa județeană a Concursurilor Profesionale ale Serviciilor Voluntare ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2022, 13:00
(27546 vizualizări - 1 comentariu)


Căldărușanca/Buzău: Bebeluș de 8 luni, mort într-un accident rutier

Căldărușanca/Buzău: Bebeluș de 8 luni, mort într-un accident rutier

Duminică, 12 iunie a.c., în jurul orelor 17,40, pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență generată de producerea unui accident rutier produs în localitatea ...[citește_toată_știrea]

13 Iunie 2022, 00:05
(12097 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Duminică, 12 iunie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 27191, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 11 ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2022, 16:20
(1863 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...