Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

MAME pentru 47 de suflete

Centrul Multifuncțional Cartier Bora

MAME pentru 47 de suflete

Serviciul social «Centrul Multifuncțional Cartier Bora-Slobozia» repre­zintă a doua casă pentru 47 de suflete. Copiii care beneficiază de serviciile oferite aici provin din familii aflate în situații de risc sau dificultate, abandonul școlar fiind inevitabil. Astfel, cele 8 persoane implicate în acest proiect doresc să le ofere o alternativă mai bună la viață, prin Educație.

A doua casă În mijlocul comunității Cartierului Bora este mare zarvă. În rând, doi câte doi, copiii, însoțiți de profesoarele de la Centrul Multifuncțional, intră pe poarta instituției. «A fost frumos la școală azi, doamna! Am desenat și am învățat un nou cântec...» strigă fericită Andreea, unul dintre elevii care beneficiază de serviciile Centrului Multifuncțional Bora. În poartă, îi așteaptă ea... Doamna! Rocsana Uță, șef serviciu al Centrului Multifuncțional Cartier Bora. Începând cu anul 2013, Rocsana Uță a devenit mamă pentru 47 de suflete. Scopul Centrului și al celor 8 persoane implicate în acest proiect este de a preveni abandonul copilului de către familia aflată în situație de risc sau dificultate, precum lipsa educației, situația materială precară, conflicte în familie, cât și prevenirea abandonului școlar. Romii din Cartierul Bora aparțin neamului de romi spoitori, având și astăzi un mod de viață tradițional, majoritatea fami­liilor trăind din munci ocazionale și ajutor social. «Prin crearea Centrului s-a asigurat un cadru optim pentru integrarea școlară a copiilor, pentru creșterea performanțelor școlare, pentru a ridica interesul părinților față de Educație... Centrul ajută unitatea școlară în procesul de integrare școlară și promovează cunoașterea tradițiilor și obiceiurilor rome!» susține Rocsana Uță, șef serviciu Centrul Multifunc­țional Cartier Bora. În cadrul Centrului, copiii beneficiază de îngrijire pe timpul zilei, educație tip «școală după școală», remediere școlară, instruire educațio­nală, activități pentru formarea de deprinderi și comportamente civice și sociale, artistice, de consiliere psihopedagogică și educațională, cât și programe educative și distractive. Copiii de la Centrul Multifuncțional Bora sunt îndrumați de un șef serviciu, specialiștii din Centru, respectiv doi educatori, un psihopedagog, un asistent social și un instructor artistic.

Un drum anevoios «Copiii sunt conștiința omenirii, și ea are obligația de a asigura copilului tot ce este mai bun!» se menționează în Declarația Drepturilor Copilului adoptată de Adunarea Generală a ONU în anul 1959, iar din anul 2013 a devenit și motto-ul după care echipa acestui Centru se ghidează. În primul an de funcționare, Centrul Multifuncțional Cartier Bora avea un număr de 30 copii, din cele 50 locuri alocate. «La Centrul Multifuncțional Bora sunt înscriși copiii din învățământul primar și gimnazial. Dimineața, la Centru lucrăm cu elevii din învățământul gimnazial, iar după amiază, când aceștia trebuie să meargă la școală, la Centru vin copiii din clasele primare. Este o continuă mișcare în Centru. Nimeni nu stă! Acum dacă te întrebi de ce se aude gălăgie, cei mici învață un nou dans...» susține Rocsana Uță, șef serviciu Centru. Pentru a putea beneficia de serviciile Centrului, copiii din Cartierul Bora au o singură regulă: să meargă la școală. «Atunci când am pornit la drum, respectiv în anul 2013, noi, membrii Centrului am fost cei care am umblat din poartă-n poartă să vorbim cu oamenii. Ce m-a marcat pe durata acelei campanii de informare este că la o casă, în momentul în care am strigat la poartă, cine credeți că mi-a răspuns? Din casă! Un cal... Da, capul unui cal a ieșit să mă salute... Și asta este doar unul dintre momentele care m-au marcat. Am avut campanii de ecologizare, am pus mână de la mână și le-am luat copiilor periuțe și pastă de dinți. Vă rog să mă credeți că au mâncat pasta de dinți, iar la periuțe se uitau la ea că nu știau cum se folosesc... Într-o altă zi, un copil a început să plângă când a pus mânuțele să se usuce la uscător pentru că „vine vântul la el...“» afirmă cu ochii în lacrimi Rocsana Uță. De partea cealaltă, copiii sunt fericiți că o au pe Doamna îl viața lor. «Doamna este cea mai bună și ne învață multe. Am pictat împreună, ne-a învățat ce înseamnă tehnica quilling și m-a ajutat să fac pomișorul acesta! Dar cel mai mult îmi place de Doamna pentru că ne-a dus la mare. Și era mare, și ne-a învățat cum să facem castele de nisip...» afirmă Andreea, unul dintre elevii care beneficiază de servi­ciile Centrului Multifuncțional Bora.

Poveste fără sfârșit
«Deși suntem în anul 2019, pă­rinții acestor copii consideră că Edu­cația nu este importantă. Dacă știe să scrie și să citească, la ce le mai trebuie atâta Educație? Eu sunt mamă, am doi copii... Nu pot să accept ca un copil să sufere! Nu pot să accept ca, în plină iarnă, cei mici să meargă în papuci prin zăpadă, să meargă să caute fier și apoi să îl vândă pentru 3 lei... De aceea i-am adoptat și pe acești micuți!» conchide Rocsana Uță. La Centrul Multifuncțional Bora se rea­lizează diverse campanii prin care cei mici beneficiază de hăinuțe, alimente și rechizite pentru ei și familiile lor.

25 Septembrie 2019, 15:10 (7932 vizualizări - 4 comentarii)

Citiți și:
Primăria Slobozia amână inaugurarea complexului de locuințe sociale din Cartierul Bora
Grădiniță realizată cu fonduri europene în Cartierul Bora al Sloboziei
11 localități din Ialomița și Călărași, în «zona de restricție» din cauza Pestei Porcine Africane
Centru multifuncțional de 150 mii euro pentru rromii din Bora

Comentariile cititorilor:


Mamă:
(26 Septembrie 2019, 17:53)
Este singura investitie reala in acest cartier. O populatie care are nevoie de ajutor, nu de ajutoare sociale cu speranta obtinerii de voturi. Sunt semeni de-ai nostri care doar prin educatie pot avea sansa dezvoltarii personale.  
Felicitari ptr.munca depusă, pentru că le conferiti copiilor de acolo speranta unei vieti frumoase, ptr.ca ii ajutati sa viseze. Bravo!
Marcel:
(26 Septembrie 2019, 12:02)
Felicitări,asteptam cu nerăbdare o noua campanie de colectare hainute tinand cont ca se apropie vremea rece .Succes in continuare.
Daniela :
(25 Septembrie 2019, 23:57)
Felicitări! Oamenii se modelează de mici....bravo! In sfarsit bani publici investiți cu cap! Succes în continuare! Dumnezeu sa va binecuvanteze!
mara:
(25 Septembrie 2019, 17:31)
bravo roxana!
aceeasi femeie puternica,desteapta si hotarata!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 13 Iul 2026
264 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Bărbulești: Recepția podețului peste rîul Sărata

Joi, 17 noiembrie a.c., podețul peste rîul Sărata va fi inaugurat. Investiția a fost asigurată din fondurile Consiliului Județean Ialomița, podețul fiind afectat la precedentele inundații înregistrate la ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2011, 10:47
(11199 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Controale la brutării

În baza unui plan comun de acțiune, inspectorii ITM Ialomița, alături de polițiști și jandarmi, au controlat mai multe firme în domeniul fabricării produselor de brutărie. Astfel, au fost controlați 12 ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2011, 10:42
(14020 vizualizări - 0 comentarii)


Sinești: Accident cu 6 victime!

Sinești: Accident cu 6 victime!

Șase persoane au fost rănite și două autoturisme avariate în urma unui accident rutier produs duminică, 13 noiembrie a.c., în jurul orei 16.15, în afara localității Sinești. Astfel, în timp ce un bucureștean ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2011, 10:27
(16875 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Sinești accident


Malu: Accident cu trei victime după ce s-au ciocnit două autoturisme!

Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe raza localității Malu s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a trei persoane. Astfel, în timp ce un tînăr, de 23 ani, din comuna ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2011, 10:22
(9972 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Malu accident


Fetești: Și beat, și fără permis la volan

Polițiștii au depistat în trafic, pe raza municipiului Fetești, un localnic în vîrstă de 40 ani, în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2011, 10:08
(13724 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Amenzi de peste 56000 lei aplicate de Poliția Rutieră

La sfîrșit de săptămînă, polițiștii rutieri au aplicat 295 sancțiuni contravenționale, au reținut în vederea suspendării 9 permise de conducere și au retras 5 certificate de înmatriculare. 104 de sancțiuni ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2011, 10:07
(12310 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița spune NU tutunului!

Direcția de Sănătate Publică Ialomița și Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Ialomița demarează campania «Spune DA Vieții!Spune NU tutunului!», desfășurată în perioada 1-30 noiembrie2 ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2011, 09:36
(19169 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Demonstrație cu mașina de descarcerare

Miercuri, 16 noiembrie a.c., la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu», pompierii vor face demonstrații practice cu noua mașină de descarcerare. Evenimentul demara începînd cu ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2011, 17:47
(9165 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Contrabandă cu 200 de cartușe de țigări

Ialomița: Contrabandă cu 200 de cartușe de țigări

Duminică, 13 noiembrie, în jurul orei 10.20, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Țăndărei, în timp ce acționau într-un filtru rutier la Chirana, a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în județul ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2011, 14:28
(14777 vizualizări - 2 comentarii)


Amara: Le-au furat banii din casă

O femeia de 35 ani, din Amara, a alertat polițiștii cu privire la faptul că părinții săi au fost victimele unei infracțiuni de înșelăciune. Bătrînii au fost abordați de trei persoane care doreau să cumpere ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2011, 13:40
(13362 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A comandat îmbrăcăminte pe internet și a fost înșelat

La sfîrșitul săptămînii precedente, vineri, 11 noiembrie, polițiștii slobozeni au fost sesizați de un tînăr, de 32 ani, domiciliat în localitate, despre faptul că a făcut o comandă pe internet pentru un ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2011, 13:28
(9152 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Vindea parfumuri contrafăcute

Slobozia: Vindea parfumuri contrafăcute

Duminică, 13 noiembrie a.c., în jurul orei 14.00, jandarmii grupei de intervenție Slobozia l-au surprins G. LOLI, de 24 ani, din comuna Corunca-Mureș, în timp ce încerca să comercializeze la prețuri derizorii ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2011, 13:26
(11189 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Cercetat pentru delapidare

Un bărbat de 62 ani, din Fetești, este cercetat penal de polițiști pentru delapidare. Pe numele individului polițiștii au reținut faptul că, în calitate de mandatar al unei societăți comerciale, a încasat ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2011, 13:24
(13408 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: Expoziție de pictură «Salonul de Toamnă 2011»

Uniunea Artiștilor Platici-filiala Ialomița și Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea» îi invită pe slobozeni la vernisajul expoziției de pictură «Salonul de Toamnă 2011». Expoziția va debuta joi, 17 noiembrie ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2011, 13:20
(6936 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Surprinși în flagrant când încercau să fure cu căruța peste o tonă de fier

Țăndărei: Surprinși în flagrant cînd încercau să fure cu căruța peste o tonă de fier

Cinci bărbați din Țăndărei au fost surprinși de jandarmi după ce sustrăseseră peste o tonă de componente metalice din incinta unei firme din Țăndărei. Astfel, jandarmii grupei de intervenție Țăndărei au ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2011, 08:50
(9807 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Dosar penal pentru impozite nevirate la bugetul de stat

«Urmare a unei sesizări primite de la Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița, polițiștii din cadrul Biroului de Investigare a Fraudelor Fetești s-au sesizat cu privire la săvîrșirea de către administratorul ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2011, 08:46
(11497 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Accidente rutiere și incendii, intervenții ale pompierilor

Sîmbătă, 12 noiembrie, paramedicii Secției Urziceni au intervenit pentru acordarea primului ajutor unui tînăr de 23 ani, victimă a unui accident rutier. Accidentul s-a petrecut pe raza localității Malu ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2011, 08:43
(16136 vizualizări - 0 comentarii)


237 de cartușe, descoperite de un feteștean în timp ce-și săpa grădina

237 de cartușe, descoperite de un feteștean în timp ce-și săpa grădina

În dimineața zilei de vineri, 11 noiembrie a.c., în jurul orei 10,20, în timp ce-și săpa grădina în curtea casei, un cetățean din Fetești a descoperit mai multe elemente de muniție neexplodate. Alertat ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2011, 17:10
(13609 vizualizări - 2 comentarii)


Sărățeni: Suspect de tîlhărie, reținut pentru 24 de ore

Un tînăr în vîrstă de 24 ani, din comuna Sărățeni, a fost reținut joi, 10 noiembrie a.c., de către polițiști pe bază de ordonanță de reținere pe o perioadă de 24 de ore pentru comiterea infracțiunii de ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2011, 15:40
(15273 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Au salvat un cal căzut în groapă

În dimineața zilei de joi, 10 noiembrie, în jurul orei 9,30, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru salvarea unui cal, căzut într-o groapă din curtea unui cetățean din municipiul Fetești ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2011, 15:39
(17057 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Țigări fără documente de proveniență, confiscate

O patrulă de siguranță publică din cadrul Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Urban Slobozia a identificat pe strada Lacului din municipiu un bărbat, de 56 ani, în timp ce transporta mai multe pachete ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2011, 15:39
(10245 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți la volan

Joi, 10 noiembrie a.c., polițiștii au depistat în trafic doi șoferi ce se aflau la valonul autoturismelor, avînd o îmbibație alcoolică peste limita legală.
Unul dintre aceștia, un bărbat de 60 ani, din ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2011, 15:38
(16267 vizualizări - 1 comentariu)


Amara: Pompierii au intervenit la un apartament inundat

În urma unei defecțiuni la o conductă de alimentare cu apă, un apartament situat la etajul 1 al unui bloc de locuit din orașul Amara a fost inundat. În momentul sosirii echipajelor de intervenție la fața ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2011, 15:38
(13038 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Siguranța rutieră, o prioritate a polițiștilor

Polițiștii rutieri au acționat joi, 10 noiembrie a.c., în intervalul orar 16,00-18,00, pe raza comunelor Stelnica, Făcăeni și Vlădeni, pe linia creșterii gradului de siguranță rutieră și disciplinizării ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2011, 15:37
(13367 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: 94 de cauciucuri second-hand, confiscate

Polițiștii din Urziceni au acționat miercuri, 9 noiembrie a.c., în intervalul orar 15,00-18,00, pe raza municipiului și a comunelor din zonă pentru combaterea comerțului ilicit. În timpul verificărilor ...[citește_toată_știrea]

10 Noiembrie 2011, 17:26
(15916 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Florarii, la control

Polițiștii slobozeni, în colaborare cu polițiștii locali și comisari ai Gărzii Financiare Ialomița au acționat miercuri, 9 noiembrie, pe linia protejării populației împotriva unor activități comerciale ...[citește_toată_știrea]

10 Noiembrie 2011, 17:25
(16196 vizualizări - 0 comentarii)


Grivița: Tînăr fără permis, la volan

Un tînăr de 25 ani, din Grivița, a fost prins de polițiști, miercuri, 9 noiembrie a.c., în timp ce se deplasa din direcția Slobozia către Buzău la volanul unei mașini. Din verificările efectuate în bazele ...[citește_toată_știrea]

10 Noiembrie 2011, 17:24
(13105 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Arestați pentru înșelăciune și infracțiuni la regimul circulației

Doi bărbați pe numele cărora instanța a emis în cursul lunii noiembrie 2011 mandate de executare a pedepsei cu închisoarea au fost prinși miercuri, 9 noiembrie a.c., de polițiștii ialomițeni. Unul dintre ...[citește_toată_știrea]

10 Noiembrie 2011, 17:24
(15024 vizualizări - 0 comentarii)


Mercedes furat din Italia și găsit în Ialomița, restituit proprietarului

Mercedes furat din Italia și găsit în Ialomița, restituit proprietarului

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale-Compartiment Trafic Furturi Auto au identificat și restituit proprietarului de drept un autoturism reclamat furat în luna august 2011. Urmare ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2011, 16:54
(11621 vizualizări - 3 comentarii)


Urziceni: La volan deși avea permisul anulat

Polițiștii rutieri din Urziceni au depistat marți, 8 noiembrie a.c., în jurul orei 18.30, un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat de 29 ani, din comuna Manasia. În urma legitimării conducătorului ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2011, 16:45
(12620 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
ce țară de nimic în Amenzi de peste 2,1 milioane de lei aplicate de Garda de Mediu Ialomița pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor teren Slobozia Nouă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 închiriere apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 Șah în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Cătălina în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Andrei în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal Ttttt în IGPR a schimbat din nou comanda Poliției ialomițene Curiosul în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» ca la noi.... în Administrațiile locale din Ialomița, fără soluții pentru relocarea elevilor școlilor reabilitate prin Programul «ELENA» CRISTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Manu în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal @Ana A în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» dan în Bacalaureat 2026, probă de foc pentru elevii ialomițeni: promovare sub media națională! autoturism RABLA în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia George în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Cetățean în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia #Mimi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Iulia în Administrațiile locale din Ialomița, fără soluții pentru relocarea elevilor școlilor reabilitate prin Programul «ELENA» nemultumitu' în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...