Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Frustrantul minut 90+2

Fotbal, Liga a III-a, Unirea Slobozia-CS Medgidia 4-4

Frustrantul minut 90+2

Una dintre ironiile prefe­rate ale regretatului Florin Halagian când era întrebat despre obiectivele echipei în meciul următor era: «Îmi doresc să marchez un gol mai mult decât adversarul și astfel, în mod sigur, vom câștiga!». Din păcate, Unirea Slobozia nu a fost capabilă de în­deplinirea acestui obiectiv în meciul de sâmbătă, 19 octombrie a.c., contra celor de CS Medgidia, repetând isprava din deplasarea de la Tunari. În ambele confruntări, golul egalizator a venit în minutul 90+2 și, astfel, 4 puncte s-au evaporat. A fost spectacol cu dobrogenii dar, din păcate, suporterii Unirii nu s-au putut bucura până la capăt de acesta. Sin­gu­rul aspect pozitiv este faptul că Unirea rămâne liderul seriei chiar dacă distanța față de urmăritoare s-a redus la doar 1 punct.

Ghinion și neatenție Contrar așteptărilor, CS Medgidia deschide scorul în minutul 12, când Mozăchiaru profită de o ieșire hazardată a lui Poiană și, rămas cu poarta goală la discreție, nu iartă. 5 minute mai târziu, Unirea restabilește egalitatea. Urcat în atac, Ionuț Dinu reia cu capul la colțul scurt centrarea din corner a lui Bogdan Danciu. Putea fi 2-1 la faza următoare, dar Hertu, găsit în poziție foarte bună la 10 metri de poartă, trage peste. Năstase nu mai iartă în minutul 21 când, după un dribling în marginea careului, scutură plasa cu un șut spectaculos din 18 metri. Tot din piciorul lui Năstase vine și golul de 3-1. Acesta scapă pe stânga, driblează portarul ieșit în întâmpinare la marginea careului și marchează din unghi în poarta goală. N-a fost acesta scorul pauzei pentru că, în ultimul minut, Dediu prinde un șut în diagonală de la 16 metri, mingea lovește bara iar apoi poposește în poartă. Șut imparabil care arată că meciul nu e deloc floare la ureche.

Noi dominăm, ei punctează Unirea pare să rămână echipa care impune jocul și în partea secundă, dar oaspeții atrag atenția că nu vor să se predea prin câteva șarje ofensive peri­culoase. Intrat la pauză, Alex Moise are o acțiune personală pe dreapta, încheiată cu un șut puțin pe lângă poartă. Medgidia egalează în minutul 70, când arbitrul dictează ușor penalty la un duel umăr la umăr ceva mai bărbătesc. Egalarea este adusă de la punctul cu var de experimentatul Georgian Păun. La 3-3 meciul se înăsprește, Medgidia agățându-se de minge cu toate oasele din dotare. În minutul 80, licărește din nou speranța. Lemnaru prinde o boltă senzațională la vinclu din 20 metri și Unirea e din nou în avantaj. Năstase putea face tripla două minute mai târziu, dar șutul său din 6 metri este scos incredibil de portarul oaspeților. Urmează o perioadă bună pentru Unirea, în care portarul dobrogenilor face adevărate minuni... Iar când nimic nu părea să mai tulbure dezno­dămândul, Medgidia primește o lovitură liberă într-un moment în care Chebac și Milotin erau în afara terenului, accidentați. Printr-un joc al hazar­dului, mingea ajunge pe capul lui Mișelăricu și de aici se scurge în poarta lui Poiană. Se termină 4-4 și două puncte mari ies din ranița de mareșal a Unirii. Avem 21 puncte și suntem la doar o lungime de Afumați, Modelu și Ulmu. Cu alte cuvinte, rămânem în continuare la mâna noastră...

22 Octombrie 2019, 18:15 (3235 vizualizări - 3 comentarii)

Citiți și:
Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență!
Unirea Slobozia și-a găsit antrenor cu licență PRO în Liga 2: Ilie Poenaru!
Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...?
Binemeritat loc 3 la final de play-out
Victorie zdrobitoare în deplasare

Comentariile cititorilor:


Viorel:
(23 Octombrie 2019, 23:17)
Xyx ,mirosi a brânză de oaie!!
xyx:
(23 Octombrie 2019, 18:51)
Viorel file de poveste esti penibil....
Viorel:
(23 Octombrie 2019, 00:15)
E bun tare Enache asta.nu are niciun fel de viziune,rămâne impasibil pe banca, singurul lucru pe care îl zice cateodata:Hai,hai, hai!!!!nimeni nu intelege nimic!!!lumea nu mai.vine la stadion sa l vada pe circarul de 2m,cum se face de cacao,în fața unor echipe de la tara,fără obiectiv.pacat de bieții jucători, nu au cum sa evolueze altfel.nu se gaseste oare un antrenor adevărat?vrem sa vedem o idee de joc,ceva ,o schemă,ne am săturat de hei-rup!!!!echipa e pe primul loc pentru ca e o grupă cu echipe de la tara!!!niciuna fără vreo pretenție adevărată. Dar în ritmul ăsta echipa nu are orizont!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 29 Iun 2026
291 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Bărbat din Stelnica, arestat pentru «violență în familie»

Marți, 8 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Stelnica au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2020, 16:40
(1880 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: Participanți la o înmormântare, amendați de polițiști

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului Județului Ialomița, au fost desfășurate acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zone aglomerate ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2020, 16:20
(2680 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 58 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 9 decembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 5378, cu 58 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2020, 15:50
(2679 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Incidența cazurilor se menține ridicată

Datele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ialomița arată faptul că la nivelul municipiului Slobozia rata incidenței cazurilor se menține ridicată. Astfel, potrivit ultimelor raportări, rata ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2020, 17:35
(3303 vizualizări - 4 comentarii)


IPJ Ialomița: Respectarea măsurilor de protecție sanitară, verificată de polițiști

În ultimele 24 de ore, 83 de polițiști și polițiști locali au acționat pentru verificarea respectării măsurilor impuse în contextul Stării de Alertă, în zonele aglomerate dar și în mijloacele de transport ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2020, 17:25
(2282 vizualizări - 1 comentariu)


DSVSA Ialomița: Controale în piețe și abatoare

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița va desfășura în perioada următoare mai multe controale cu scopul de a preveni răspândirea virusului Pestei Porcine Africane și apariției ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2020, 17:20
(2372 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 90 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Marți, 8 decembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 5320, cu 90 cazuri mai mult față de ziua de luni ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2020, 15:20
(3495 vizualizări - 1 comentariu)


Bărbulești: 7 persoane au fost rănite în urma a două accidente rutiere

Bărbulești: 7 persoane au fost rănite în urma a două accidente rutiere

Traficul rutier între localitățile Jilavele și Bărbulești a fost blocat în seara zilei de luni, 7 decembrie a.c., în urma a două accidente rutiere, care s-au produs aproape simultan, informează Inspectoratul ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2020, 21:00
(2044 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul de Permise și Înmatriculări Ialomița își suspendă activitatea din cauza COVID-19

Activitatea SRPCIV Ialomița se suspendă în perioada 7-9 decembrie 2020 din cauza pandemiei de COVID-19. Potrivit informațiilor oficiale, unul dintre angajații instituției a fost depistat pozitiv la testul ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2020, 16:30
(4508 vizualizări - 2 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 96 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Luni, 7 decembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 5230, cu 96 cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2020, 15:25
(2903 vizualizări - 2 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 21 decembrie 2020, termen-limită pentru depunerea a 7 declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 21 decembrie 2020, este termenul limită de depunere a următoarelor documente:
-formularul 100-Declarație ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2020, 14:25
(3466 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Pieton omorât de o mașină

Paramedicii SMURD au intervenit în seara zilei de duminică, 6 decembrie a.c., fiind solicitați să intervină la un accident rutier produs în zona localității Alexeni. În urma tragicului eveniment, un pieton ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2020, 01:30
(5715 vizualizări - 0 comentarii)


Alegeri Parlamentare 2020: Incidente electorale la Fetești și Ion Roată

La 8 ore de la deschidere urnelor, polițiștii au în lucru 2 incidente electorale. Primul dintre acestea a fost sesizat la Fetești, acolo unde polițiștii fac verificări în baza unei reclamații potrivit căreia ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2020, 17:40
(3402 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 95 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Duminică, 6 decembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 5134, cu 95 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2020, 15:25
(3122 vizualizări - 0 comentarii)


DJ201A Moldoveni-Patru Frați: La un pas de moarte din cauza alcoolului

DJ201A Moldoveni-Patru Frați: La un pas de moarte din cauza alcoolului

În dimineața zilei de duminică, 6 decembrie a.c., un tânăr de 29 de ani și iubita lui, în vârstă de 20 de ani, au fost victimele unui accident rutier. Cei doi s-au răsturnat cu mașina într-un șanț de pe ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2020, 10:37
(3510 vizualizări - 2 comentarii)


Grecii de Jos: Trei persoane rănite într-un accident rutier

Grecii de Jos: Trei persoane rănite într-un accident rutier

Pompierii din Urziceni au intervenit sâmbătă, 5 decembrie a.c., în localitatea Grecii de Jos, în cazul unui accident rutier în care au fost implicate 3 autoturisme. În evenimentul rutier au fost implicate ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2020, 19:45
(2373 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia rămâne în Zona Roșie de COVID-19. Rata incidenței la 14 zile este de 6,92/1000 de locuitori!

Chiar dacă efectele pozitive ale măsurilor de carantinare impuse la Slobozia încep să se arate, municipiul reședință de județ Slobozia rămâne în Zona Roșie de COVID-19. Potrivit unei informări a Prefecturii ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2020, 16:40
(3164 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Alegerile Parlamentare, sub supravegherea angajaților MAI

Structurile teritoriale din cadrul M.A.I. angrenate în organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților de duminică, 6 decembrie 2020, au luat toate măsurile, potrivit competenței ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2020, 15:40
(4067 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 46 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă,  decembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 5039, cu 46 cazuri mai mult față de ziua ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2020, 15:35
(1531 vizualizări - 0 comentarii)


Rovine: Bărbat rănit în urma unui incendiu

Rovine: Bărbat rănit în urma unui incendiu

Pompierii din Slobozia au intervenit sâmbătă, 5 decembrie a.c., pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din satul Rovine, comuna Reviga. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2020, 15:30
(2450 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Rovine incendiu


Urziceni: 12 persoane au fost amendate pentru că au participat la o petrecere în plină pandemie

În cursul zilei de vineri, 4 decembrie a.c., polițiștii ialomițeni s-au sesizat din oficiu și au întrerupt petrecere organizată în locuința unui bărbat, de 51 de ani, din localitate. La adresa respectivă ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2020, 15:00
(6124 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Incendiu la locuință din Glodeanu-Siliștea

Pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la o casă din comuna Glodeanu-Siliștea, județul Buzău, comună aflată în raionul de intervenție al Inspectoratului ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2020, 10:30
(4160 vizualizări - 0 comentarii)


S-a redus perioada de așteptare la ghișeele Serviciului de Permise și Înmatriculări Ialomița

Prefectura Ialomița a transmis o informare cu privire la faptul că timpul de așteptare pentru programări la Serviciul de Permise și Înmatriculări Ialomița s-a redus. Spre exemplu, prima dată disponibilă ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2020, 20:10
(7729 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia, Fierbinți-Târg: Aproape 300 kg de pește, confiscate de polițiști

Slobozia, Fierbinți-Târg: Aproape 300 kg de pește, confiscate de polițiști

Aproape 300 de kilograme de pește din speciile crap și caras au fost confiscate de polițiștii ialomițeni în cursul zilei de joi, 3 decembrie a.c., în localitățile Slobozia și Fierbinți Târg. Astfel, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2020, 16:55
(4390 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr de 16 ani din Sărățeni, surprins de polițiști la volanul unui vehicul

În noaptea de joi spre vineri, 3/4 decembrie a.c., în jurul orelor 23,30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Nr. 6 Ion Roată, în timp ce desfășurau activități de monitorizare a traficului rutier ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2020, 16:50
(2367 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia, Fetești: Șoferi depistați beți la volan

Joi, 3 decembrie a.c., în jurul orelor 15,00, polițiștii rutieri au depistat pe raza municipiului Slobozia un bărbat, în vârstă de 51 de ani, în timp ce conducea un autoturism sub influența alcoolului. ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2020, 16:35
(2595 vizualizări - 0 comentarii)


Cosâmbești: Lemne confiscate de polițiști

Cosâmbești: Lemne confiscate de polițiști

În urma verificărilor polițiștilor la un operator economic de pe raza comunei Cosâmbești joi, 3 decembrie a.c., a rezultat faptul că societatea a comercializat în ultimele 3 luni ale anului curent peste ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2020, 16:30
(2261 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Arestat pentru nerespectarea unei hotărâri judecătorești

Joi, 3 decembrie a.c., polițiștii de Investigații Criminale din Fetești au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2020, 16:25
(2962 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru combaterea răspândirii COVID-19, amenzi de peste 25000 de lei

Pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul tip de Coronavirus, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiștii ialomițeni, împreună cu jandarmi și polițiști locali au continuat activitățile ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2020, 16:20
(3218 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 83 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Vineri, 4 decembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 4993, cu 83 cazuri mai mult față de ziua de joi ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2020, 15:15
(3073 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Boss în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» #pasajladrajna în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Succesor în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Carmen în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Gigel în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! mdrag20 în Irigațiile pe 36000 de hectare în Ialomița, afectate de o decizie a CFR pentru protejarea unui pod feroviar în Brăila Gigi gunoierul în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei Corcodel de la DUMITRESTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! George în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia casă Slobozia Nouă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 închiriere apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 om de rand în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! laurentiu în «Beach Party» săptămânal pe Plaja Zorilor Răduță Aurelian-Constantin în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia @ahaaaaaa în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final soluția e simplă în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Fa Marileno în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Maria în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Nelu în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Vasile în Urban SA Slobozia, sub monitorizarea Gărzii de Mediu Ialomița privind respectarea măsurilor de conformare

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...