Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

PUBLICITATE ONLINE

anunț

Spitalul Municipal «Anghel Saligny» Fetești organizează concurs, în conformitate cu prevederile Ord. M.S. nr. 869/2015 actualizat, cu completările și modificările ulterioare, pentru ocuparea următoarelor posturi
-1 post temporar vacant de medic primar O.R.L. în cadrul Cabinetului O.R.L din ambulatoriul spitalului, perioada determinată
-1 post vacant de medic primar chirurgie și ortopedie pediatrică în Compartimentul Chirurgie-Ortopedie pediatrică din cadrul Secției Chirurgie Generală, perioadă determinată
-1 post vacant de medic specialist ortopedie și traumatologie în cadrul Cabinetului de Ortopedie și Traumatologie din ambulatoriul spitalului, perioadă determinată

La concurs se pot prezenta medici cu drept de liberă practică, specialiști sau primari confirmați în specialitatea respectivă.
Concursul/examenul se organizează în maximum 30 de zile lucrătoare de la publicarea anunțului, dar nu mai devreme de 6 zile lucrătoare de la încheierea înscrierilor.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze
b) copie xerox de pe diploma de licență și adeverința/certificatul de confirmare în gradul profesional
c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1), lit. e), sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) sau e), respectiv la art. 618 alin. (1), art. 628, alin.1, lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin
f) cazierul judiciar
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității pentru postul pentru care candidează
h) chitanța de plată a taxei de concurs-150 lei
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Dosarele de înscriere la concurs se vor depune de către candidați la biroul Resurse umane din cadrul Spitalului Municipal «Anghel Saligny» Fetești.
Termenul de înscriere este de 10 zile calendaristice de la data publicării anunțului (31.10.2019-11.11.2019).
În data de 12.11.2019 se va afișa la avizierul spitalului și pe site-ul acestuia Lista dosarelor de înscriere la concurs, în care se va confirma dacă acestea sunt complete/incomplete. Dosarele incomplete vor putea fi completate în perioada 13.11.2019-14.11.2019 (două zile lucrătoare).
Ulterior expirării celor două zile lucrătoare nu se admit completări ale dosarelor iar dosarele incomplete se resping.
Situația privind dosarele admise/respinse se afișează la sediul Spitalului în data de 15.11.2019.
Contestațiile privind dosarele respinse se adresează, în termen de două zile lucrătoare de la afișare iar soluționarea acestora se va face în termen de două zile lucrătoare de la depunere.
Tematica de concurs este cea pentru medic specialist în specialitatea postului, postată pe site-ul Ministerului Sănătății.
Alte relații suplimentare se pot obține de la Spitalul Municipal «Anghel Saligny» Fetești, telefon 0243/361.905, Birou Resurse Umane.

29 Octombrie 2019, 20:10 (1393 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
21 Iun 2026
309 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Căzănești!

Echipele furnizorului de energie efectuează marți, 20 februarie 2024, lucrări de modernizare, reparații și întreținere la nivelul sistemului de alimentare cu energie din zona localității Căzănești ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2024, 12:25
(9961 vizualizări - 0 comentarii)


Razie la Fetești

În noaptea de joi spre vineri, 15/16 februarie a.c., polițiștii din Fetești au efectuat o razie pentru menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea faptelor ilegale și a principalelor ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2024, 12:30
(15480 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 133,49 mii de lei, obligații suplimentare de plată stabilite de Activitatea de Inspecție Fiscală în ianuarie 2024

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au efectuat, în luna ianuarie 2024, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. Astfel, au fost finalizate 11 inspecții ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2024, 10:30
(23197 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

În cursul zilei de miercuri, 14 februarie a.c., în jurul orelor 11,00, polițiștii rutieri, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2024, 15:45
(6131 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu violent la o casă din Gimbășani

Incendiu violent la o casă din Gimbășani

Pompierii din Slobozia au fost solicitați să intervină în noaptea de miercuri spre joi, 14/15 februarie a.c., în jurul orelor 23,40, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la locuința unui ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2024, 11:30
(13208 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Rambursări de TVA de peste 102,64 milioane de lei în 2023

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în anul 2023, conform selecției naționale, TVA în valoare de 102,64 milioane de lei, cu 6,81 milioane ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2024, 10:35
(11167 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Țigări de contrabandă, confiscate

Fetești: Țigări de contrabandă, confiscate

Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică au depistat în flagrant, pe raza municipiului Fetești, un bărbat de 48 de ani din Călărași, având asupra sa peste 4260 de țigarete de proveniență bulgară ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2024, 16:20
(8403 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Scandal între concubini

Polițiștii din Urziceni au fost sesizați marți, 13 februarie a.c., cu privire la faptul că o femeie de 43 de ani, din comuna Ion Roată, ar fi fost amenințată și agresată fizic de concubinul său, un bărbat ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2024, 16:05
(10871 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Târg: Beat la volan

Miercuri, 14 februarie a.c., în jurul orei 04,00, polițiștii din Fierbinți-Târg, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2024, 16:00
(9396 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,29 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a realizat, în anul 2023, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 1,29 miliarde de lei, cu 165,12 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2024, 11:10
(11846 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,65%, rata șomajului la sfârșitul lunii decembrie 2023

La sfârșitul lunii decembrie 2023, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 3846 șomeri (din care 1828 femei), rata șomajului fiind de 4,84%, cu 0,25% sub ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2024, 11:05
(9987 vizualizări - 0 comentarii)


Paznicii Spitalului Municipal «Anghel Saligny» Fetești, agresați

Paznicii Spitalului Municipal «Anghel Saligny» Fetești, agresați

Luni, 12 februarie a.c., polițiștii din Fetești au intervenit pentru aplanarea unui conflict spontan petrecut în curtea Spitalului Municipal «Anghel Saligny» Fetești. În urma ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2024, 17:25
(25756 vizualizări - 0 comentarii)


Bilanțul activității Biroului Teritorial Slobozia al Avocatului Poporului

Bilanțul activității Biroului Teritorial Slobozia al Avocatului Poporului

În anul 2023, Biroul Teritorial Slobozia al Instituției Avocatul Poporului a efectuat demersuri către autorități în 152 de cazuri constituite ca urmare a sesizării din oficiu. Unele situații ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2024, 17:15
(12080 vizualizări - 0 comentarii)


Reținuți după ce au spart sediul unei firme din Fierbinți-Târg

Sâmbătă, 10 februarie a.c., polițiștii de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au reținut pentru 24 de ore doi bărbați ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2024, 17:10
(15790 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Alege cariera militară!

Ialomița: Alege cariera militară!

În perioada 12 februarie-1 martie 2024, Batalionul 113 Artilerie Antitanc «Bărăganul» desfășoară o campanie de recrutare și selecție a candidaților în vederea încadrării ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2024, 16:55
(7497 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plăți de peste 403 milioane de lei efectuate pentru Campania 2023

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că marți, 13 februarie 2024, a efectuat plăți pentru anul de cerere 2023 în sumă totală de 403,124 milioane de lei, astfel: ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2024, 11:20
(14401 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Publicarea pe site-ul ANAF a contribuabililor persoane juridice cu obligații fiscale restante la 31 decembrie 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală ANAF listele de contribuabili persoane juridice ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2024, 11:05
(27642 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: «Marți 13-Ziua Informării Preventive»

Începând cu anul 2011, IGSU s-a raliat inițiativei desfășurată la nivel european, astfel încât, în fiecare zi de «Marți-13» este marcată «Ziua Informării ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2024, 08:35
(6745 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Beți, posibil drogați și fără permise, la volan

IPJ Ialomița: Beți, posibil drogați și fără permise, la volan

În acest sfârșit de săptămână, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Rutier, Biroului pentru Protecția Animalelor împreună cu efectivele din cadrul Inspectoratului ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2024, 18:20
(10416 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Bătaie de joc față de profesori. PSD-PNL nu își respectă promisiunea legată de salarii!»

Luni, 12 februarie a.c., la Comisia reunită de buget și muncă, se discută despre faimoasa «ordonanță-trenuleț» din decembrie 2023. USR a depus un amendament care privește creșterea salariilor din Învățământ ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2024, 17:05
(21181 vizualizări - 0 comentarii)


Lista contribuabililor bun-platnici a fost publicată pe portalul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și care ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2024, 15:10
(21758 vizualizări - 0 comentarii)


Solar în flăcări la Urziceni, incendii la case din Manasia și Fetești

Duminică, 11 februarie a.c., în jurul orei 5,20, Detașamentul de Pompieri Urziceni a intervenit  pentru stingerea unui incendiu produs la un solar al unui cetățean din Urziceni. În urma evenimentului ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2024, 13:25
(14496 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Slobozia și Jilavele

Vineri, 9 februarie a.c., în jurul orelor 15,00, Detașamentul de Pompieri Slobozia a intervenit la un accident rutier produs pe raza municipiului Slobozia, în eveniment fiind implicate două autoturisme ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2024, 13:20
(11731 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Subvenții pentru susținerea crescătorilor sectorul bovinelor de carne și al bubalinelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează potențialii beneficiari că, în perioada 09.02-21.03.2024 inclusiv, se depun cereri de solicitare aferente schemei de ajutor de stat pentru susținerea ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2024, 16:40
(14676 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane fizice că începând de luni, 12 februarie 2024, și până vineri, 8 martie 2024, românii pot investi în Titlurile de ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2024, 13:00
(9572 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 12 februarie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015, privind Codul Fiscal, cu modificările ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2024, 12:30
(18221 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Subvenții pentru susținerea crescătorilor din sectorul suin și avicol

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează potențialii beneficiari că, până la data de 14.03.2024 inclusiv, primește cereri de solicitare aferente schemei de ajutor de stat pentru susținerea ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2024, 16:00
(16072 vizualizări - 0 comentarii)


Orezu: Transporta lemne ilegal

Miercuri, 7 februarie a.c., pe raza localității Orezu, polițiștii au depistat în trafic un bărbat de 40 de ani, din județul Argeș, în timp ce transporta cu o autoutilitară 2,80 mc material lemnos din specia ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2024, 15:30
(10113 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: La volan fără permis de conducere

Un bărbat de 50 de ani din localitatea Medgidia s-a ales cu un dosar penal după ce a fost depistat conducând pe drumurile publice un autoturism fără a poseda permis de conducere. Acesta a fost oprit pentru ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2024, 15:20
(12214 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Amenzi de peste 80 mii de lei aplicate de polițiști

În cadrul unei acțiuni desfășurată pe raza orașului Țăndărei miercuri, 7 februarie a.c., polițiștii au aplicat 81 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 80000 de lei, iar ca măsură complementară ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2024, 15:10
(24892 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
AlexDan în Lipsă de «transparență» în Consiliul Local Slobozia Preda în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! Mary în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor Mary în Restanțe de 7,3 milioane de lei pentru facturile de apă și canalizare către operatorul Urban SA Slobozia NOBODY în «Candidatul 10510», în sfârșit director general adjunct la DGASPC Ialomița! Vasi în Incidente de integritate «cu efect întârziat» în județul Ialomița Dan în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! OK dar.. în «USR are obligația morală să aplice propriile standarde de integritate!» dan în Blocuri pentru tinerii specialiști în Educație și Sănătate, la Fetești Aur în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! cetatean în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Pt Zanfir în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! suporter în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! ZANFIR în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! ozzy ada în Lipsa fondurilor întârzie reparația podurilor din județul Ialomița Gigel în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! Cetățean în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! Cetatean în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! patrik în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Coleg în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...