EVENIMENT
Parcul Industrial IMM Slobozia nu și-a îndeplinit indicatorii de performanță
La 5 ani de la inaugurare, în Parcul Industrial IMM Slobozia se lucrează. Numărul firmelor care construiesc a ajuns la 8, iar autoritățile susțin că și-au îndeplinit toți indicatorii de performanță asumați. În realitate însă, problemele economice cu care se confruntă acest obiectiv de 5 ani încoace rămân.
Din trei indicatori, unul realizat
Autoritățile locale susțin că au reușit să îndeplinească indicatorii de performanță care aveau termen scadent la sfârșitul lunii august 2019. Reamintim că, potrivit acestora, Parcul Industrial IMM trebuie să aibă un grad de ocupare de 100%, să aibă 13 firme care își desfășoară activitatea și să creeze 775 de locuri de muncă. Conform datelor oficiale, primul indicator a fost îndeplinit, numărul firmelor care au concesionat loturi de teren în Parcul Industrial fiind de 22. În ceea ce privește cel de-al doilea indicator, la acest moment 4 firme își desfășoară deja activitatea pe platforma industrială, alte 6 construiesc, iar două au solicitat autorizație de construire. Cât privește numărul de angajați, la acest moment directorul Parcului Industrial IMM Slobozia, Valentin Chițu, susține că angajatorii prezenți în Parc și-au asumat responsabilitatea că vor avea 360 de angajați activi. «Avem o situație cu aceste locuri de muncă, asumată de angajatori... Eu am făcut un raport către MDRAP și așteptăm răspunsul. Sper ca eforturile noastre să fie remarcate și să nu fim sancționați pentru neîndeplinirea acestui indicator!» a declarat el.
Mai mult rău decât bine
În pofida faptului că în Parcul Industrial concesionarii construiesc, ritmul de execuție este lent, iar iarna care se apropie nu este de bun augur. Pe lista firmelor care urmează să construiască în următoarea perioadă se numără Artesans del Sucre SRL, firmă care a anunțat că va angaja peste 160 de oameni. Pentru restul firmelor, până la 22, cel mai optimist termen privind demararea lucrărilor de construcție este vara anului 2020. «Eu sper ca vara viitoare să fie acolo forfotă și să se lucreze pe toate cele 22 de loturi...» mai declară Valentin Chițu, directorul Parcului. Alături de firmele concesionare, în Parcul Industrial IMM din Slobozia ar trebui să construiască și autoritățile locale. Unul dintre loturile rezervate la acest moment va fi utilizat pentru construcția unui sediu. Până la acest moment însă, cheltuielile pentru construcția lui nu au fost bugetate. Reamintim că de 5 ani, de la înființare, Parcul Industrial IMM este finanțat de la bugetul local, prin majorări succesive de capital. Valoarea anuală a cheltuielilor de funcționare este de 150-200 mii de lei anual. În luna august 2019, după 5 ani de la înființarea firmei, aceasta a obținut profit. Valoarea estimată a veniturilor anuale pentru Parcul Industrial IMM în anul 2020 este de aproximativ 38000 de lei.
Parc Industrial «de închiriat» Ion Vintilă este administratorul firmei Tsunami Com SRL, specializată în depozitarea fructelor și legumelor. Acesta a afișat deja un banner prin care anunță că are spații de închiriat. «Este o stratagemă... Evident, nu putem închiria spații, contractul nu permite! Dar atragem atenția că putem depozita produse...» declară el. Conform aprecierilor concesionarilor, valoarea mp de teren concesionat în Parcul Industrial este de 3-4 ori mai mică decât cea a chiriilor altor spații din oraș, fapt care ar permite o dezvoltare mai rapidă a societăților, după ridicarea sediilor. Firmele care investesc în Parcul Industrial IMM au obligația de a realiza o investiție de minimum 40 euro/mp. La această obligație se adaugă o taxă anuală de administrare, care a ajuns în acest moment la valoarea de 3,84 lei/mp.
4 Noiembrie 2019, 12:40 (7005 vizualizări - 2 comentarii)
Parcul Industrial IMM Slobozia are cea mai mare taxă de administrare din țară
Revoltă în Parcul Industrial IMM Slobozia
Parcul Industrial IMM Slobozia este ocupat în proporție de 37%
Parcul IMM Slobozia a schimbat indicatorii de performanță
Parcul Industrial nu respectă indicatorii de performanță











Comentariile cititorilor:
(5 Noiembrie 2019, 09:00)
Stati linistiti ca in rest le a facut moraru pe toata.Mediatizeaza ca asfalteaza,ca a dotat spitalul cu"berzelius"... Mă pesedistule,suntem in secolul 21,tot ce publici tu ca realizari ale partidului,tarile africane le au facute de 40 ani.Sosele durabile si spitale moderne.Noi NU avem apa potabila la robinete,in 1970 aveam,spitalul este"judetean de urgenta"-deci din 1989 trebuia sa beneficieze de maximum in medicina... Tu cheltui acum,fara ca ulterior sa genereze profit sau sa aduca bani la bugetul judetului mă pesedistule.Parcul industrial avea rolul atragerii investitorilor.Ati cheltuit cu sala spectacole" variabila",cu "subterana",cu asfaltari primitive ce tin apa-vezi trecerea pietoni dezafectata Prefectura-asa ca se ataseaza acest parc industrial la cheltuielile ce vor fi suportate de bugetul local.Pesedistii vor pleca,iar momaile de votanti ai ciumei rosii vor participa la plata aberantelor investitii neterminate sau fara utilitate.
(4 Noiembrie 2019, 14:50)
Pentru Politia Locala Slobozia: va rugam sanctionati toti proprietarii de caini de apartament care ies dimineata cu animalele la defecat pentru ca nu am vazut niciunul care sa ia baliga si sa o depuna la gunoi. Peste tot calci in ,, noroc ". Astfel veti castiga respectul comunitatii. Pentru cei care lasa handelul sa calce oamenii in el: mancala.ti pe paine de africani nepasatori si de needucati!