Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Proiecte de peste 40 mii de euro

Se întâmplă la Sărățeni

Proiecte de peste 40 mii de euro

Autoritățile locale din comuna Sărățeni sunt pe cale de a im­plementa două proiecte menite să contribuie la siguranța cetățe­nilor: sistem vi­deo de supra­ve­ghere și iluminat public, pro­iecte în valoare de peste 40 mii de euro.

50 camere video la Sărățeni Eugen Tocileanu, primarul co­munei Sărățeni, urmează să implementeze un nou proiect. Acesta dorește să instaleze în întreaga co­mună 50 camere video de supra­ve­ghere. «Acum lucrăm la un proiect pe GAL, respectiv montarea ca­me­relor de supraveghere video... Ca­merele vor fi amplasate în toată lo­calitatea, în special în centrul comu­nei, în zona Școlii, a Căminului Cultural, intrările și ieșirile din lo­calitate. Concret, vom avea în vedere cele mai vulnerabile puncte ale comunei. Împreună cu oamenii legii am realizat un plan cu zonele în care urmează să amplasăm came­rele de supraveghere, respectiv punctele vulnerabile din Sărățeni. La acest moment suntem în faza de proiectare, avizare și obținerea acordurilor în vederea implementării acestui proiect!» susține Eugen Tocileanu, primarul comunei Sărățeni. Proiectul presupune mon­tarea a aproximativ 50 camere de supraveghere video. Proiectul este finanțat prin Asociația Grupul de Acțiune Locală Ialomița, valoarea totală a acestuia atingând suma de 40 mii de euro.

Proiecte noi la Sărățeni Aflat în punctul de a finaliza încă două proiecte, printre care asfal­tarea Drumului Comunal 43, în va­loare de 300 mii de lei, edilul comunei a început implementarea unui nou proiect. «Acum lucrăm la un nou proiect pe care l-am început săptă­mâna trecută, respectiv iluminatul pu­blic... La acest moment suntem în faza de căutare a sursei de finan­țare, cel mai probabil vom solicita ajutorul celor de la Aso­ciația de Dezvoltare Intercomunitară Ialomița. Sperăm să depunem pro­iectul până la finalul acestui an!» conchide primarul comunei Sără­țeni, Eugen Tocileanu. Proiectul «iluminat public» se află la acest moment în faza de studiu de feza­bilitate. Acesta va cuprinde mon­tarea a 400 corpuri de iluminat stra­dal tip LED, corpurile urmând a lu­mina întreaga comună.

10 Noiembrie 2019, 12:40 (5176 vizualizări - 3 comentarii)

Citiți și:
Reabilitarea sediului Primăriei Sărățeni, finalizată 99%
Ialomița rurală caută soluții pentru proiectele de investiții în derulare
Asfaltarea localității, prioritate a comunei Sărățeni

Comentariile cititorilor:


TI:
(11 Noiembrie 2019, 11:16)
Foarte bine
Orice  investie facuta  in  localitate este  de  bun  agur si  se  adauga  la  celelalte.
Succes  in  continuare
Ce Mă:
(11 Noiembrie 2019, 09:46)
Becuri și supraveghere video,de ce?
Să nu călcăm în gropi și dacă ne rupem oasele prim gropi ,barem să se vadă.
Mitu:
(11 Noiembrie 2019, 08:53)
Mă Eugene,noi am mers noaptea prin comuna pe care o administrezi.Era mai corect sa iluminezi strazile si apoi sa le monitorizezi ca veti filma doar tonuri de gri si multe umbre noaptea,cand actioneaza rautatile...Tu intai cumperi saua si dupa ce te obisnuiesti,te hotaresri ca e bun si-un cal!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 01 Iul 2026
238 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Iazu: Convoi militar, implicat într-un accident rutier

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Apărării Naționale, miercuri, 9 noiembrie a.c.,  un convoi format din opt camioane militare a fost implicat într-un accident rutier în zona localității ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2022, 19:15
(3302 vizualizări - 0 comentarii)


Portalul ANAF, în mentenanță vineri, 11 noiembrie 2022

Unul dintre obiectivele principale ale ANAF este de a asigura pentru contribuabili cadrul optim de îndeplinire a obligațiilor fiscale, prin adaptarea la mediul în permanentă schimbare și la tehnologiile ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2022, 15:35
(9867 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 2 cazuri noi de COVID-19

Miercuri, 9 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29762, fiind înregistrate 2 cazuri noi față de ziua de marți, 8 noiembrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2022, 15:20
(2915 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lucrare programată la Țăndărei

Pentru realizarea lucrărilor de conectare a instalațiilor hidraulice la sistemul de alimentare cu apă de la nivelul Stației de Pompare Țăndărei, RAJA Constanța va întrerupe furnizarea apei potabile de joi ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2022, 12:15
(2939 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în mai multe zone din Fetești!

În vederea executării lucrărilor de conectare a noilor rețele de alimentare cu apă potabilă la sistemul centralizat din Fetești, se va întrerupe furnizarea apei de miercuri, 9 noiembrie 2022, orele 23, ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2022, 11:20
(4097 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 cazuri noi de COVID-19

Marți, 8 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29760, fiind înregistrate 4 cazuri noi față de ziua de luni, 7 noiembrie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2022, 15:15
(2743 vizualizări - 0 comentarii)


S-a încheiat campania arheologică desfășurată la Piscul Crăsani

S-a încheiat campania arheologică desfășurată la Piscul Crăsani

Muzeul Județean Ialomița anunță încheierea campaniei arheologice anuale desfășurată în cadrul sitului arheologic de la Piscul Crăsani. În cadrul activităților de anul acesta, arheologii au descoperit vase ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2022, 13:20
(7640 vizualizări - 0 comentarii)


DN2A: Două persoane rănite în urma unui accident rutier

DN2A: Două persoane rănite în urma unui accident rutier

Luni, 7 noiembrie a.c., pompierii din Slobozia au intervenit în cazul unui accident rutier produs pe DN2A, în zona lacului Iezer. În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme, în urma impactului ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2022, 12:45
(4035 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Incendiu la o societate de dezmembrări auto

Pompierii din Slobozia au intervenit luni, 7 noiembrie a.c., pentru stingerea unui incendiu produs în incinta unei societăți de dezmembrări auto de pe raza municipiului Slobozia. Flăcările au distrus două ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2022, 12:30
(5091 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Joi, 10 noiembrie 2022, termen limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, care optează pentru aplicarea regimului special pentru agricultori ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2022, 12:05
(4585 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Acțiune «Door 2 Door» desfășurată de membrii locali ai USR

Slobozia: Acțiune «Door 2 Door» desfășurată de membrii locali ai USR

Sâmbătă, 5 noiembrie a.c., la Slobozia, reprezentanții locali ai USR, alături de parlamentarii Diana Buzoianu și Alin Apostol, au desfășurat o acțiune «Door 2 Door» pentru a afla de la cetățeni cele mai ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2022, 11:30
(8877 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Vaccinare împotriva turbării la câini și pisici

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de câini și pisici că, în conformitate cu prevederile Ordinului Autorității Naționale Sanitare ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2022, 17:50
(6062 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 7250 de persoane juridice, înrolate în Spațiul Privat Virtual-SPV

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor (persoane juridice, asocieri și alte entități fără personalitate juridică precum și persoane fizice care desfășoară o profesie ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2022, 17:20
(8888 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 1 caz nou de COVID-19

Luni, 7 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29756, fiind înregistrat 1 caz nou față de ziua de duminică, 6 noiembrie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2022, 15:20
(2301 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Urziceni și Fetești

Vineri, 4 noiembrie a.c., în jurul orelor 23,00, pompierii din Urziceni au intervenit la un accident rutier produs pe raza municipiului Urziceni, în care a fost implicat un autoturism. În urma evenimentului ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2022, 13:40
(6187 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: «Microgranturi în domeniul agroalimentar»

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), reamintește beneficiarilor Măsurii 1-«Microgranturi în domeniul agroalimentar», că se apropie ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2022, 12:20
(2844 vizualizări - 0 comentarii)


Șeful Serviciului Imigrări Galați, mort într-un accident rutier produs la Iazu

Șeful Serviciului Imigrări Galați, comisarul șef Ciprian Șimu, și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs în dimineața zilei de luni, 7 noiembrie a.c., în zona localității Iazu. Bărbatul se ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2022, 11:15
(8312 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Fir cusut și țesut»

La Muzeul Județean Ialomița, sub genericul «Fir cusut și țesut», a fost vernisată expoziția-eveniment care cuprinde obiecte reprezentative din patrimoniul etnografic al instituției, toate ilustrând varietatea ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2022, 17:40
(5243 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Duminică, 6 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 29755, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 5 noiembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2022, 15:45
(2597 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 1 caz nou de COVID-19

Sâmbătă, 5 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29755, fiind înregistrat 1 caz nou față de ziua de vineri, 4 noiembrie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2022, 15:20
(4319 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Caravana SMURD «Fii pregătit!» ajunge la Slobozia

În perioada 8-10 noiembrie a.c, Caravana SMURD «Fii pregătit!» și Centrul mobil de instruire a populației pentru răspuns la situații de urgență vor fi prezente în Slobozia, în incinta Liceului Tehnologic ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2022, 15:30
(2620 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 3 cazuri noi de COVID-19

Vineri, 4 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29754, fiind înregistrate 3 cazuri noi față de ziua de joi, 3 noiembrie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2022, 15:15
(2782 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Sprijin pentru pelerinii veniți să se roage la Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului

Slobozia: Sprijin pentru pelerinii veniți să se roage la Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului

Cu ocazia hramului Mânăstirii «Sfinții Voievozi» din Slobozia, parohiile din municipiu au organizat o procesiune joi, 3 noiembrie a.c., fiind adusă în oraș Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2022, 14:45
(8591 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,43%, rata șomajului înregistrat în luna septembrie 2022

La sfârșitul lunii septembrie 2022, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 3453 șomeri (din care 1645 femei), rata șomajului fiind de 4,43%, cu 0,13% ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2022, 14:00
(11200 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Aproximativ 10 tone de furaje, arse în urma unui incendiu

Coșereni: Aproximativ 10 tone de furaje, arse în urma unui incendiu

Joi, 3 noiembrie a.c., pompierii din Urziceni au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă gospodărească în localitatea Coșereni. Din nefericire, incendiul s-a extins la un adăpost de ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2022, 13:30
(3439 vizualizări - 0 comentarii)


AJPF Ialomița: Luni, 7 noiembrie 2022, termen limită pentru depunerea unor declarații

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție intracomunitară ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2022, 13:15
(20684 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 2 cazuri noi de COVID-19

Joi, 3 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29751, fiind înregistrate 2 cazuri noi față de ziua de miercuri, 2 noiembrie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2022, 15:15
(2659 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF a publicat lista persoanelor juridice cu obligații fiscale restante, la 30 septembrie 2022

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că, în conformitate cu prevederile Codului de Procedură Fiscală, la data de la data de 31 octombrie 2022 au fost publicate pe pagina proprie de internet ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2022, 12:45
(12598 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 1 miliard de euro, sumă autorizată la plata în avans în cadrul Campaniei 2022

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, de la startul Campaniei 2022 de plată în avans și până în prezent, a autorizat ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2022, 18:05
(5967 vizualizări - 0 comentarii)


USR Slobozia: «USR-Înapoi în stradă!»

Filiala USR Slobozia organizează sâmbătă, 5 noiembrie 2022, primul eveniment în urma alegerii noii structuri de conducere, un eveniment din cadrul campaniei «USR-Înapoi în stradă!». În cadrul acestui eveniment ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2022, 17:50
(8052 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@Liga a IV-a în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Alecu în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Cositoru Dumitru în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 SeGeRistu în Sistemul de Garanție-Returnare SGR plasează Ialomița în topul reciclării Curiosul în «Motorul» economic privat al Ialomiței alegator în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență KOMUNIKATOR în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Liga a IV-a în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Mary în «Motorul» economic privat al Ialomiței Slabu în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a Cetatean3 în «Motorul» economic privat al Ialomiței @boss în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Cetatean 2 în «Motorul» economic privat al Ialomiței Cetatean în «Motorul» economic privat al Ialomiței Corcodel în Stelnica și Punctul de Acostare «Regina Maria», creștere a numărului de turiști Mary în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Golf în Sistemul de Garanție-Returnare SGR plasează Ialomița în topul reciclării STR SPERANTEI în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...